Luna ianuarie în 24 zile: Pomenirea Sfintei maicii noastre Xenia (sec. V)
Fericita şi pururea pomenita Xenia a fost din slăvita cetate a Romei, fiică de neam cinstit, tatăl ei fiind senator al împărăţiei, binecredincios şi râvnitor. Deci, ajungând ea la vârsta nunţii şi toate cele de nuntă gătite fiind, ea a fugit de acasă cu alte două femei tinere, credincioasele ei slujnice, dorind împreună toate, a se face mirese Mirelui celui nestricăcios, lui Hristos Domnul, prin veşnică feciorie şi înţelepciune, dar această dorire Xenia tăinuind-o înaintea părinţilor ei, fiind singura lor fiică. Şi luând ea puţin aur şi îmbrăcăminte bărbătească, s-a urcat împreună cu slujnicele sale în corabie şi făcând călătoria pe mare şi străbătând multe locuri, a sosit la insula numită Cos, unde şi-a luat chipul ei femeiesc şi, întâlnind acolo pe omul lui Dumnezeu, preotul şi egumenul Pavel, venind de la Locurile Sfinte, l-a rugat să le fie lor îndrumător duhovnicesc. Deci, îndemnate fiind de dumnezeiescul Pavel, au venit în cetatea Milasa şi, făcând acolo, din aurul ce avea, o bisericuţă, cu hramul Sfântului Mucenic Ştefan, şi chilii, împreună cu alte câteva fecioare au întemeiat o mică mânăstire. Şi atâta râvnă şi nevoinţă a arătat fericita aceasta Xenia în răbdarea şi părăsirea simţirii poftelor lumeşti, încât pildă s-a făcut pe sine, a petrecerii cereşti în trup omenesc. Drept aceea, şi semn de sus a primit pentru buna petrecere a vieţii sale. Că, îndată după moartea ei, întru amiază fiind şi soarele luminând pământul, s-a ivit pe cer o cruce din stele luminoase, cuprinsă într-un ţarc de stele, semn care se părea a fi ca o cunună dată fericitei de la Dumnezeu, proslăvind ostenelile şi râvna dragostei sale pentru Hristos, de vreme ce, după îngroparea trupului ei în pământ, semnul acela n-a mai fost văzut. Şi s-au descoperit atunci şi cele despre Sfânta, spunându-le pe patul de moarte, una din slujnicele ei, din ce ţară şi din ce neam se trage fericita, precum şi numele ei cel de la părinţi, Evsevia, că vrând a nu fi cunoscută, şi-a pus ea numele de Xenia, care însemnează "Cea străină". Şi aşa, cu sârguitoare osteneală, a lucrării şi a gândirii s-a mutat fericita la Hristos, mult doritul ei Mire. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre milostenia făcută din osteneala dreaptă, nu din jafuri.
Zis-a Domnul: "Faceţi-vă prieteni cu bogăţiile nedrepte, ca să intraţi în casele cele veşnice." Şi zicând aşa: "din bogăţiile nedrepte", a arătat că, adică, îndreptarea ta să se facă în vremea de acum. Ceea ce, adică, rău ai câştigat, să împarţi bine. Adunată-i din nedreptate, acum căindu-te să risipeşti cele adunate. Că nu aceasta este fapta bună, ca să dai, din acelea, o parte, ci, a se lipsi de toate acelea, este lucru bun. De vreme ce, cea mai grea fărădelege este că, adică, de la unul a apuca şi altuia a da. Iar de faci milostenie din nedreptate, apoi să miluieşti pe aceia pe care i-ai asuprit. Că nu acela ce miluieşte pe mulţi este milostiv, ci acela ce nici pe unul nu asupreşte, nici îi face nedreptate, pentru că cei ce nu se depărtează de la nedreptăţi şi aduc daruri lui Dumnezeu, aceia neprimiţi sunt. Căci scris este: "Jertfele celor fără de lege, urâte sunt lui Dumnezeu." Mai bine este a nu câştiga o avere ca aceea, decât a o da lui Dumnezeu cu făţărnicie. Iar, pentru cei ce nu fac milostenie la săraci, zice Proorocul: "Cela ce-şi astupă urechile sale, ca să nu audă pe săraci, şi el însuşi, oarecând va striga şi nu-l va auzi nimenea." Drept aceea, se cade a pune în minte mila şi judecata, adică, să câştigăm după dreptate şi să împărţim milostenie, după cum este scris, ca prin aceasta să ne apropiem de Dumnezeu. Deci, întru aceasta, să se cerceteze cu dinadinsul fiecare pe sine şi să se socotească: oare, dintru ale sale osteneli are bogăţia din care voieşte să aducă daruri lui Dumnezeu, ori, poate a făcut silă celor neputincioşi, sau a jefuit pe cei de sub stăpânirea lui ? Că, măcar de eşti şi stăpânitor, să nu faci silă, nici să jefuieşti, ci, de ţi se va întâmpla ţie şi să ai stăpânire, să arăţi, mai ales, dreptatea ta. Iar, de vei lua de la săraci şi vei da la alţi săraci, apoi mai bine este ţie să nu jefuieşti cele străine, nici să faci cu ele milostenie, ca să nu-ţi faci jertfa ta urâtă, apucând a o aduce din nedreptate. Ci, cu ceea ce voieşti să miluieşti pe alt sărac, mai bine să-l miluieşti pe acela căruia i-ai făcut nedreptate. Că Dumnezeu nu primeşte jafuri şi apucături. Pentru că milostenie din nedreptate nu se face, nici din blestem nu vine binecuvântare, nici din lacrimi, veselie. Drept aceea, rogu-vă pe voi, în tot locul să vă socotiţi şi să vă păziţi pe voi şi să vă siliţi a face poruncile Domnului, ca să aflaţi odihnă sufletelor voastre.
Întru această zi, cuvânt despre Iov, despre iubirea de săraci.
Ascultaţi ce grăieşte Scriptura despre Iov, câtă avere avea, cirezi de boi şi oi şi cămile şi toată cealaltă avere pe care Dumnezeu o încredinţase lui, pe toată a ars-o focul. Şi Iov n-a zis un cuvânt de răzvrătire, ci a zis: "Domnul a dat, Domnul a luat". Ascultă şi vezi, el atât de multe pierzând, n-a defăimat, ci, când le-a primit, a lăudat pe Dumnezeu, iar când s-au luat de la dânsul, nu s-a jelit. Iar oamenii, cei de acum, când primesc şi iau, nici nu-şi aduc aminte de Acela ce le-a dat lor, iar când le pierd şi se păgubesc, atunci încep a defăima pe Făcătorul, numărându-şi vredniciile lor. De au dat vreo măsură de grâu, sau o pâine la săraci, de au aprins o lumânare la biserică, sau de au adus spre jertfă un ied, apoi le pomenesc şi zic: "Am făcut aceste fapte bune de ce, dar, au venit asupra noastră aceste răutăţi ?" Însă, se cade nu numai să nu pomeneşti acele mici fapte bune, ci, mai vârtos, să-ţi aduci aminte de cele mai de seamă porunci ale Legii, pe care nu le-ai făcut. Ai aprins, adică, o lumânare în biserică, bine; dar iată a intrat în biserică şi săracul, suspinând cu lacrimi din pricina ta şi ţi-a stins strălucirea lumânării tale. Sau ai dat cutărui sărac o pâine, ceea ce şi eu adeveresc, dar adu-ţi aminte că turmele oilor tale au mâncat toată secerătura săracului. Drept aceea, asupreşti mult şi faci puţine bunătăţi. Apuci mult şi dai puţine. De voieşti să nu fii învinuit, apoi nu năpăstui pe cel sărac, nici pe semenul tău. Pe cei scăpătaţi nu-i nedreptăţi, pe văduve nu le asupri, pe sărac nu-l trece cu vederea, de la vecini să nu-ţi întorci faţa, pe prieteni să nu-i înşeli, pe cei bătrâni să nu-i mânii, pe părinţi să-i cinsteşti, de biserică să nu te desparţi, de desfrânare să te depărtezi, de iubirea de arginţi să te păzeşti. Iubirea faţă de fraţi să nu o uiţi, vătămarea răutăţii să o goneşti din inima ta şi dragostea să ţi-o sădeşti în inimă. De iubirea de străini să nu te lepezi, şi de la adevăr să nu te depărtezi. De clevetiri să fugi departe, smerenia să o iubeşti, de sfadă să te îngreţoşezi. Acestea toate să le păzeşti şi nu te va cuprinde pe tine răul şi, măcar de ar şi năvăli, dar tu să nu huleşti. Acestea toate le-a făcut Iov, sluga Domnului, când au năvălit asupra lui relele acelea, iar el n-a defăimat, ci a lăudat pe Dumnezeu, zicând: "Fie numele Domnului binecuvântat în veci." Deci, de ar fi cineva bolnav sau din bogăţie ar cădea, şi de l-ar primi cu răbdarea acestuia, apoi şi cununii aceluia vrednic va fi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage24Ian.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=879
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie24.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu