Luna ianuarie în 29 zile: Aducerea cinstitelor moaşte ale Sfântului Sfinţitului Mucenic Ignatie, de Dumnezeu purtătorul
Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu(Teoforul), a fost episcop în marea cetate a Antiohiei, pe vremea lui Traian, împăratul romanilor(98-117). Era ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul, trăgându-se din lumea grecească, de curând venită la credinţa lui Hristos. Deci, fiind prins pentru credinţa sa, pe vremea lui Traian împăratul, a fost osândit să fie mâncat de fiare în circul de la Roma. Pe de altă parte, cele şapte scrisori rămase de la el, ne arată cât de încredinţat era el, că, numai suferind moartea de mucenic, poate fi cineva ucenic cu adevărat al lui Hristos. Şi, aşa a şi fost fericitul său sfârşit. Dar viaţa lui, lucrarea lui pentru răspândirea credinţei şi sfârşitul călătoriei lui în lanţuri, ca osândit, de la Antiohia la Roma, le serbăm în fiecare an la 20 decembrie. Astăzi, 29 ianuarie, facem pomenire numai de aducerea sfintelor lui moaşte de la Roma la Antiohia. Că, îndată după ce fiarele i-au sfâşiat şi i-au mâncat trupul, împlinind astfel dorinţa Sfântului, creştinii din Roma şi cei care-l însoţiseră din Antiohia la Roma, au adunat cu grijă oasele mai mari ce rămăseseră şi le-au pus, mai întâi, cu cinste, într-un loc însemnat, afară din cetate. Dar, nu după multă vreme, tot sub împărăţia lui Traian, aceste sfinte moaşte, pentru întărirea şi mângâierea păstoriţilor Sfântului episcop, au fost trimise din Roma în Antiohia. Şi a fost călătoria aceasta a lor cu multă slavă pentru creştini, toţi dorind să le cinstească. Şi au fost puse întâi în cimitirul de lângă poarta Dafne din Antiohia, iar pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr, au fost aşezate într-o biserică din cetate, ce purta numele Sfântului, şi erau cinstite ca un izvor de puteri dumnezeieşti în viaţa creştinilor. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru această zi, povestire a Sfântului Grigorie Dialogul, despre sărindare
Ne spunea nouă papa Grigorie al Romei: "A fost un călugăr, într-o oarecare mânăstire, care îmi slujea mie, iar, mai pe urmă, începând a se îmbolnăvi, s-a apropiat de moarte. Deci, îi slujea lui ca un frate al lui după trup, un frate cu numele de Copiosie, care şi acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, văzându-se aproape de moarte, a spus fratelui său: "Am", a zis el, "ascunşi trei galbeni." Dar acest lucru nu s-a putut tăinui faţă de fraţii din mânăstire. Pentru că, cercetând cineva, din întâmplare, mâinile fratelui, a aflat acei trei galbeni. Şi cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea împreună cu noi în mânăstire, n-am trecut-o cu vederea. Că aşezământul mănăstirii astfel este, ca, adică, toţi fraţii de obşte ce vieţuiesc aici, nimeni să nu aibe la sine nimic. Deci, foarte m-am întrebat cum şi ce să fac, spre curăţirea acestui frate şi spre pilda şi învăţătura tuturor fraţilor. Deci, chemând pe iconom, i-am zis lui: "Mergi şi să nu laşi pe nimeni din fraţi ca să vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mângâiere să audă din gurile lor. Ci, când va fi aproape de moarte şi va începe să cheme pe fraţi la sine, să-i zică lui trupescul frate: "Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toţi fraţii eşti o urâciune;" ca măcar cu acest amar cuvânt să poată a se curăţi de acel greu păcat. Iar, după ce va muri, să nu-l îngropaţi pe el unde se îngroapă fraţii, ci în gunoi făcând o groapă, acolo să-l acoperiţi şi cei trei galbeni împreună peste dânsul să-i aruncaţi, zicându-i: "Argintul tău întru piezare împreună cu tine să fie", şi, aceasta zicând să-l acoperiţi pe el." Cu aceasta, două foloase am voit să fac şi aceluia şi fraţilor: că pe acela, adică, grija şi mâhnirea cea de moarte să-l cureţe de păcat, iar pe ceilalţi, mai vârtos frica celui osândit să-i mântuiască de la un păcat ca acela, ceea ce s-a şi făcut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca să vină la dânsul fraţii. Şi, întristându-se el, i-a spus lui cel de un sânge cu el frate: "Pentru aceşti trei galbeni, toţi fraţii au scârbă de tine". Iar el, pentru păcatul său, foarte mult suspina şi, în suspinele acelea, a ieşit din trupul său. După aceea, l-au îngropat, aşa cum poruncisem. Şi, intrând fraţii în grijă pentru osândirea aceluia, îndată au început a-şi aduce înaintea mea lucrurile lor cele netrebnice şi proaste, pe care rânduiala mănăstirii le dădea lor voie să le aibă. Încă, foarte m-am temut, ca nu cumva să mă fac şi eu vinovat întru ceva. Iar după treizeci de zile de la moartea lui, a început a dori sufletul meu după fratele ce murise şi cu frică mă gândeam la muncile lui şi căutam o cale pentru izbăvirea lui. Deci, chemând pe iconomul la mine, cu mare grijă i-am zis lui: "Este destul cât s-a muncit în foc fratele nostru cel mort. Şi datori suntem să-i ajutăm lui, după puterea noastră, că doar se va izbăvi din acele munci. Mergi, dar, şi până la treizeci de zile Jerfa Mântuitorului să se aducă pentru dânsul". Deci, ducându-se, s-a făcut aşa. Încă şi noi am făcut la fel pentru sufletul aceluia, până ce fratele cel mort s-a arătat lui Copiosie, cel de un sânge cu el frate, zicându-i: "Până acum, frate, foarte rău m-am muncit, iar acum sunt bine şi întru lumină, pentru că astăzi Sfânta Împărtăşire am primit." Deci, acestea văzând şi auzind fratele lui, s-a dus la mânăstire, spunându-le tuturor fraţilor. Iar ei, numărând zilele, au aflat că aceea era ziua întru care, cea de a treizecea jerfă, se adusese pentru dânsul. Şi acel frate al lui nu ştia că, pentru fratele său fac rugăciune cei din mânăstire, iar aceştia nu ştiau ce văzuse despre dânsul fratele lui, cel de acelaşi sânge. Şi, aşa, întru aceeaşi zi, s-au înştiinţat împreună de cele ce se făceau. Dintru care, un lucru aevea se arată: Că, pentru mântuitoarele Jertfe, s-a izbăvit fratele acela din munci." Deci, a sluji la cei morţi, sărindare, cu adevărat, un lucru prea de folos este. Amin.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre faptul că se cade a ne ruga pentru vrăjmaşi şi pentru cei ce ne fac supărare
Cu cât te rogi mai din suflet pentru cei ce te clevetesc pe tine, cu atât mai mult adevereşti pe Dumnezeu şi face El însuşi izbândă pentru tine: "Că a mea este izbândirea, Eu voi răsplăti, zice Domnul." Şi iarăşi a zis Domnul: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi. Rugaţi-vă pentru cei ce vă fac vouă supărare, pentru cei ce vă izgonesc pe voi." Şi pentru care pricină a poruncit El aceasta ? Pentru ca, adică, să te izbăvească pe tine de necaz şi de mânie şi de pomenirea de rău şi ca să te învrednicească pe tine de dragostea Lui cea desăvârşită. Că voieşte ca să mântuiască pe toţi oamenii şi la cunoştinţa adevărului să-i aducă. Şi ca un Dumnezeu ce este din fire, pe toţi la fel îi iubeşte, dar pe cel cu fapte bune îl proslăveşte, iar pe cel rău, în veacul acesta, se sileşte spre cele bune a-l întoarce, ca pe unul ce întru întuneric umblă cu nebunia sa. Pentru că cel desăvârşit, fiind bun dăruitor, nu ştie deosebirea, nici ce este al său, nici ce este al străinului, nici robului, nici celui slobod, nici credinciosului, nici necredinciosului, ci pe toţi asemenea miluieşte. Că, după cum zice Apostolul, nu este nici evreu, nici elin, ci toţi una sunt în Hristos, a Căruia este slava, împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul Duh, Cel de viaţă dătător. Amin.
Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, o, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte ? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună şi trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine. Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mare mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele, iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade, şi, dacă face, a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte. Deci, aceasta să o ai în inima ta şi aleargă la pocăinţă cu osârdie şi roagă-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit şi umil, flămând şi în suspine pătimind durerea pentru cele trecute, păzindu-te şi luând aminte la cele de aici înainte ale vieţii tale. Că aşa, oarecând, şi Zaheu vameşul s-a mântuit, aşa iarăşi şi Matei rob al lui Hristos s-a arătat. La fel şi desfrânata, căzând la picioarele Mântuitorului, şi-a dezlegat împletiturile părului, şi i-a şters picioarele cu părul capului şi, aşa, a ieşit din groapa patimilor. Aşa şi tu pleacă-ţi grumazul pe genunchi şi te arată umil şi cu aceasta, te vei mântui. Vezi cetatea Sodomei şi a Gomorei, a neamului celui nesupus şi spurcat. Fugi de acel neam necurat, asupra căruia Dumnezeu a plouat cu foc şi pucioasă şi a ars toată cetatea lor. Vezi limpezirea cetăţii Ninive şi înflorirea ei cea frumoasă. Că ea fusese plină de păcate şi de răutăţi, încât poruncise Domnul ca să o piardă, dar, după ce a văzut pe niniviteni în saci şi în cenuşă umblând, în foamete şi în sete pedepsindu-se, tremurând şi de frică cuprinzându-se, din toate părţile în plângere, unul pe altul tânguindu-se, cei slobozi, cei robiţi, cei bogaţi, săracii, stăpânii şi dregătorii, bătrânii şi tinerii, împreună cu pruncii, S-a milostivit spre ei, i-a miluit şi i-a mântuit. Judecata, pe care o poruncise Domnul ca să o ia ei, a schimbat-o. Şi aşa, din cei păcătoşi, pe cei nesupuşi îi munceşte, iar pe cei ascultători, nu-i lasă să piară fără cruţare. Sârguieşte-te, deci, ca să te pocăieşti şi te vei mântui. Gata este Dumnezeu spre milă şi spre vindecare, grabnic spre ajutor, osârdnic spre izbăvire, celor ce cer le dă şi celor ce bat le deschide. Celui ce se roagă îi dă iertare, întinde daruri celui ce-i trebuie şi nu le cruţă pentru cela ce caută, nu respinge pe cei căzuţi, ci spre mântuire îi trage. Dăruieşte dezlegarea celor ce cer, ceartă pe cei ce nu ascultă. Poticnitu-te-ai, deşteaptă-te; ai căzut, scoală-te; roagă-te şi cere; cazi, năzuieşte, caută pe Cel ce voieşte să te mântuiască, trezeşte-te ca să nu cazi iarăşi, iar de vei şi cădea, să te scoli din nou. Doborât fiind, îndreptează-te, iar de ai greşit, întoarce-te. Iar, după ce te-ai vindecat, poartă-te sănătos totdeauna, şi dacă te-ai mântuit, fereşte-te de boala de care ai fost biruit, ca să nu te ardă focul pe care abia l-ai stins. Să nu cazi în spurcăciunea din care te-ai ridicat. Să nu te asemeni porcilor, care se bucură de spurcăciune. Să nu te asemeni câinilor, care îşi mănâncă murdăriile. Că nimeni, punându-şi mâinile pe plug şi căutând înapoi, nu va fi îndreptat în Împărăţia Cerurilor. Nimeni, după ce se spală şi iarăşi aleargă la spurcăciune, nu se face curat. Unul este Hristos, una credinţa, unul este darul, una este patima, una moartea, una învierea. Şi nu se cade Celui ce S-a junghiat, iarăşi să Se mai jertfească, nici altă izbăvire să se mai facă pentru tine. Slobozitu-te-ai, apoi nu te mai face rob, prin voia ta. Spălatu-te-ai, nu te mai spurca iarăşi. Peste fire, în păcate aflându-te, să nu deznădăjduieşti nicidecum, fără numai să te pocăieşti şi te vei mântui. Întru Iisus Hristos Domnul nostru, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre cei ce în fiecare zi păcătuiesc şi în fiecare zi se pocăiesc.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage29Ian.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=884
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie29.htm
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-grigorie-dialogul-episcopul-romei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu