Luna februarie în 7 zile: pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului (+318).
Acesta a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, ca fiu al lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopolis. Dar, neînvăţând carte la vreme, Partenie ducea viaţa unui om de rând. Se îndeletnicea, însă, cu toată lucrarea faptelor bune. Deci, fiind pescar de meserie, se ostenea şi pe vreme bună şi pe vreme rea, ca să poată fi de folos şi să ajute, făcând daruri, că socotea mai de preţ binele şi mulţumirea semenilor săi, decât binele şi mulţumirea sa. Iar evlavia şi bunătatea cea ascunsă, pe care o luase în dar de la Dumnezeu, erau atât de mari, că se făcuse vestit în tot ţinutul său. Pe acesta aflându-l fericitul Filip, episcopul Lampsacului, a poruncit unor dascăli de seamă, să-l înveţe citirea Sfintelor Scripturi şi temeiurile credinţei, apoi l-a sfinţit preot în cetate. Deci, făcându-se chip şi pildă tuturor cu binefacerile sale şi învrednicindu-se şi de darul facerii de minuni, Partenie, după moartea lui Filip, a fost sfinţit episcop al Lampsacului de către Achile, mitropolitul Cizicului. Şi aşa, păstorind cu înţelepciune şi cu dăruire Biserica, sporind numărul drept credincioşilor şi pe mulţi păgâni aducându-i la credinţă, la adânci bătrâneţi şi încununat de fapte bune, Sfântul Partenie episcopul s-a mutat la Domnul.
Întru aceasta zi, cuvânt din Limonar, despre o călugăriţă, care a fugit în pustie, din pricina unui tânăr.
Spunea Ioan Moabiteanul că era o fecioară oarecare, anume Mastridia, frumoasă la chip, care se nevoia în Ierusalim, postind şi sporind mult în Domnul. Deci, din uneltirea diavolului, s-a născut un gând rău în inima unui tânăr, asupra fecioarei acesteia. Iar minunata fecioară, înţelegând gândul cel rău şi pierzător al tânărului aceluia, luând bob muiat, l-a pus într-un coş şi s-a dus în pustietate, prin depărtarea sa făcând, astfel, odihnă inimii tânărului, ca să nu-l mai tulbure pe dânsul gândul cel rău. Iar, după mulţi ani, a voit Dumnezeu a arăta viaţa cea bună a acelei fecioare, pline de bărbăţie. Un oarecare părinte, umblând prin pustia Iordanului, a văzut pe fericita aceea şi i-a zis ei: "Maică, ce faci în pustia aceasta?" Iar ea, vrând să se ascundă, a zis către dânsul: "Iartă-mă, că am rătăcit calea". Iar el, de la Dumnezeu cunoscând lucrul ei, a zis: "Să mă crezi pe mine, maică, nici nu te-ai rătăcit, nici nu cauţi calea, că minciuna este de la diavol. Ci, să-mi spui mie pricina, cu adevărat, pentru care ai venit aici." Atunci a zis fecioara: "Iartă-mă, părinte, pricina este că mintea unui tânăr începuse a se sminti asupra mea şi, pentru aceea, voind ca mai bine să mor aici, decât aceluia să-i fiu spre pierzare şi spre împiedicare, după cuvântul Apostolului". Deci, a zis, către dânsa, stareţul: "Dar de câţi ani stai aici?" Iar ea a răspuns: "Cu darul lui Dumnezeu, petrec aici de şaptesprezece ani". Iarăşi a zis ei stareţul: "Întru atâţia ani, cu ce te-ai hrănit?" Iar ea, luând coşul acela, în care avea boabe înmuiate, i-a zis lui: "Acest coş pe care îl vezi la mine, l-am scos din cetatea în care am fost. Şi acest fel de purtare de grijă a avut Dumnezeu pentru mine, smerita, încât atâţia ani am mâncat din boabele acestea, şi nu s-au sfârşit, nici nu s-au învechit. Şi să ştii, părinte, că, aşa m-a acoperit binecuvântarea Domnului încât, în şaptesprezece ani, nu m-a văzut pe mine nici un om, fără numai tu unul, astăzi". Iar stareţul, auzind aceasta de la dânsa, s-a dus, slăvind pe Dumnezeu, pe Cel ce i-a dat ei atâta dar şi răbdare.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre cum se cade a sta în biserică.
Ce poate fi mai înfricoşător decât aceste lucruri. Că biserica este cer şi că, mai înainte, şi casele erau biserici, iar acum biserica este mai defăimată chiar decât o casă. Că într-o casă este rânduială şi fiecare îşi face slujba lui, iar în biserică este mare tulburare şi neîncetată frământare de lume, ca într-un târg. Şi doar ştiţi că biserica nu este loc de petrecere, ci loc sfânt şi îngeresc este, împărăţia lui Dumnezeu şi însuşi cerul. Adu-ţi aminte de Sfânta Masă aceasta, pentru ce pricină este pusă şi Cine se află pe ea. Ştiu că cel nebotezat nu cunoaşte această taină, dar tu ştii ce să înţelegi, când auzi pe Proorocul, zicând: "Aşa zice Domnul, depărtaţi-vă de la pământ şi vă suiţi la cer". Că biserica cer se numeşte. Adu-ţi aminte al cui Nume se cinsteşte în biserică ! Iar acum, voi faceţi în biserică mai mult râs decât în târg. Că, la adunările voastre lumeşti, staţi liniştiţi şi nici o gâlceavă, nici vorbă, nici strigare, nu se face între voi. Iar aici, unde Dumnezeu din cer vorbeşte sfinte şi înfricoşătoare lucruri, cei ce voiţi să vorbiţi deşertăciuni, vă aflaţi ca la o petrecere. Au, doară, nu aveţi case? De biserica lui Dumnezeu nu ţineţi seama şi vorbiţi şi cu cei ce voiesc să tacă. De vorbiţi de ale voastre treburi, nu vă opresc, dar vorbiţi acasă la voi, la masă, la baie şi la târg. Dar la biserică este loc al petrecerii cereşti, loc de rugăciune şi de învăţătură, loc de mântuire. Iar voi faceţi din biserică iarmaroc, prăvălie a schimbătorilor de bani, loc de împodobire a femeilor, unde ne umplem ochii de desfrânare, loc de vânzare şi cumpărare, loc unde se pun la cale casele, oastea, judecăţile; toate la biserică le poţi vedea. Noi, în toate zilele, ne întrebăm şi ne îngrijim, că doar veţi câştiga ceva de folos la biserică şi, aşa, să vă duceţi acasă, iar voi, mai vârtos, spre sminteală şi spre păcate vă adunaţi, în loc să vă curăţiţi de ele. Deci, roagă-te ca să înţelegi, iar mai vârtos se cade a tăcea, ca liniştea şi tăcerea ta, primind-o Dumnezeu să te facă pe tine înţelept. Iar dacă nu poţi să taci, ieşi din biserică, ca să nu fii altora spre sminteală. Un singur glas se cade să fie în biserică; precum suntem un singur trup al lui Hristos, aşa şi o singură lucrare este Sfânta Biserică, adică, să stăm cu frică, să ascultăm, să luăm aminte şi să ne rugăm. Că şi episcopul tăcând, stă şi slujitorii una cântă, iar noi, toţi, răspundem într-un singur glas. Deci, să nu lăsăm adevărul, alergând după umbre şi năluci. Slobozi să ne facem de lucrurile vrăjmaşului şi de răutăţile ce se fac între noi. Să deprindem, în loc de lăcomie, milostenia, iar în loc de ură, iubirea de oameni. Şi aşa făcând, ne vom îndulci de bunătăţile cele de acum şi de cele ce vor să fie, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava în veci ! Amin. Pentru mai multe în: Vieţile Sfinţilor
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/februarie/Proloage07Feb.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=19&p2000_imageid=894
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie07.htm
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie07.htm http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-partenie-episcopul-lampsacului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu