Mucenicul Adrian şi soţia lui Natalia au fost din cetatea, Nicomidiei, pe vremea împărăţiei lui Maximilian Galeriu, la a doua înconjurare, pe care o făcea împăratul prin împărăţia sa, urmărind pe creştini. Dar, ajungând în Nicomidia şi intrând în capiştea idolească, împăratul s-a închinat necuraţilor zei, aducându-le spurcate jertfe, împreună cu toţi cetăţenii, după care a poruncit ca, pe cei ce cred în Hristos, să-i caute şi să-i aducă la chinuri. Şi s-a apropiat de mai-marele oştilor, un oarecare păgân, şi a zis: "Iată, creştinii s-au ascuns în peşteri şi eu i-am auzit acolo, în noaptea aceasta, citind şi rugându-se Dumnezeului lor." Deci trimiţând ostaşi au prins douăzeci şi trei de bărbaţi creştini, ascunşi în peşteri şi, legându-i în lanţuri, i-au adus în cetate ca să-i înfăţişeze înaintea împăratului. Dar, acolo, mărturisind că sunt creştini, Sfinţii Mucenici au fost crunt bătuţi de ostaşi, iar împăratul a poruncit ca numele şi cuvintele lor să fie scrise în cartea de judecată. Şi, pe când se făcea scrierea numelui lor, Adrian, un bărbat cinstit dintre mai marii curţii şi care ţinea încă de păgânătate, i-a întrebat: "Pentru ce, fraţilor, răbdaţi aceste nesuferite şi grele patimi?" Şi, răspunzând ei, au zis: "Ca să dobândim bunătăţile ce sunt pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care nici auzul nu poate să le audă, nici cuvântul să le povestească." Deci, Adrian, acestea auzindu-le, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis, către scriitori, să scrie şi numele lui, cu creştinii, arătând că este bucuros să moară şi el, împreună cu dânşii. Deci, scriindu-l, l-au băgat în fiare şi în închisoare. De acest lucru aflând, Natalia, femeia lui, la început s-a îngrijorat, neştiind pricina întemniţării lui, dar, mai pe urmă, înştiinţându-se că pentru Hristos, l-au pus în lanţuri şi în temniţă, îndată, îmbrăcându-se în haine luminate, a alergat la temniţă şi, intrând înlăuntru, i-a sărutat cu bucurie lanţurile de pe grumaji şi-l fericea pentru sfântul îndemn ce a arătat şi-l învăţa să stea neclintit în chinuri şi-i ruga pe Sfinţii, cei ce erau împreună cu el, ca să se roage pentru el. Şi s-a întors Natalia la casa ei, după sfătuirea aceasta cu Mucenicul Adrian, care a încredinţat-o că-i va da de ştire, să vină, să vadă sfârşitul său. Şi era fericitul Adrian tânăr cu vârsta, având numai douăzeci şi opt de ani, şi nu trecuseră decât treiseprezece luni, de când se căsătorise cu Natalia. Deci, cu o zi înainte de întâlnirea cu tiranul, Adrian, dând plata păzitorilor, a ieşit şi s-a dus să dea el însuşi de ştire Nataliei, despre ziua sfârşitului său. Dar ea, văzându-l i-a închis uşa, gândind că el a fugit de chinuri şi s-a lepădat de Hristos şi-l mustra, făcându-l fricos şi iubitor de dezmierdări. Şi zicea: "Ce voi face eu, care m-am însoţit cu acest păgân? Nu m-am învrednicit de cinstea de a mă numi soţia unui mucenic că, iată-mă sunt o ticăloasă de femeie, a unui bărbat lepădat de Dumnezeu" Iar fericitul Adrian, stând, bătea în uşă, zicând: "Natalia, doamna mea, deschide, căci n-am fugit de chinuri. Eu am venit, precum ţi-am făgăduit, să te iau, ca să vezi sfârşitul nostru, chezăşuind Mucenicii pentru mine, şi trebuie să fiu acolo, la ceasul hotărât." Acestea auzindu-le, Natalia, îndată, i-a deschis uşa cu bucurie şi, îmbrăţişându-se, s-a dus cu el la tiran. Şi, intrând în temniţă, Natalia săruta lanţurile Sfinţilor şi ştergea cu pânză curată, rănile lor, aducându-le pe cât se putea, uşurare durerilor. Deci, adus fiind Sfântul Adrian la împărat şi mărturisind pe Hristos, că este Dumnezeul Cel adevărat, l-au pus cu faţa în jos, l-au bătut cu toiege şi, întorcându-l cu faţa în sus, atât a fost bătut pe pântece, încât i se vedeau şi măruntaiele; după aceea, i-au tăiat mâinile şi picioarele. Şi, fiind el în temniţă împreună cu ceilalţi Sfinţi, s-a înştiinţat împăratul că cei legaţi au slăbit cu totul şi sunt aproape de moarte. Atunci a dat poruncă să se aducă în temniţă o nicovală şi un ciocan de fier, ca să le zdrobească fluierele şi mâinile şi aşa să moară. Acestea văzându-le, Natalia i-a rugat pe ucigaşi să înceapă cu Adrian. Şi, ucigaşii ascultând-o, ea îl rugă pe Adrian să rabde cu tărie. Şi, îndată, din acea durere mare, Sfântul Adrian şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Deci, poruncind necuratul împărat ca trupurile Mucenicilor să se dea focului, fericita Natalia a ascuns, în taină, mâna bărbatului ei, ca să nu fie aruncată în foc. Dar, stingându-se focul de un potop de ploaie cu tunete şi fulgere înfricoşătoare, unii slujitori ai stăpânirii au fugit, în timp ce alţii mureau ucişi de trăsnete. Iar, un om credincios, anume Eusebiu, luând moaştele Sfinţilor, şi punându-le într-o corabie mică, le-a dus la Arghiropol şi le-a aşezat într-o biserică, aproape de Vizantia. Acolo, mergând, mai pe urmă, Natalia şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, sfârşindu-şi alergarea ei cea mucenicească şi fără de sânge, ca una ce a pătimit mult, slujind pe Mucenici şi fugind din casa ei, pentru întreaga curăţie. Şi a fost îngropată lângă moaştele Mucenicilor.
Veniţi, voi, cei cu minte, şi pricepeţi, că deschizându-vă auzul, ascultaţi cuvintele mele simple, pe care vi le grăiesc, spre folosul vostru, despre însurătoare şi despre desfrânare. Pentru că, zice Apostolul Pavel: "Cinstită să fie nunta întru toate, şi patul nespurcat"(Evr. 13, 4). Iar acestea auzindu-le, fraţilor, să luăm în inimi cele ce ni se grăiesc nouă spre folos, precum, iarăşi, acelaşi Apostol zice: "Cei ce nu pot să se înfrâneze, să se însoare şi să se mărite. Că, mai de folos este să se însoare omul, decât să fie desfrânat, pentru că, pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu". Deci, dacă această judecată o propovăduieşte Apostolul, celor ce greşesc, înainte de însurătoare şi nu se pocăiesc, cu atât mai aspră este judecata celor ce îşi lasă soţiile şi se duc la altele. Însă, de vom fi vânaţi de diavolul, pentru aceste păcate, apoi, să le părăsim pe acestea şi să râvnim la viaţa bărbaţilor celor buni, că aceia au vieţuit după Lege şi, după Lege, au murit. Oare, Avraam n-a fost însurat? Şi tot aşa, Isaac şi Iacov şi alţi mulţi, pe care noi astăzi îi fericim şi îi cinstim? Însă ei, după lege au trăit, şi nu s-au apropiat decât de soţiile lor, nici n-au căutat la desfrânare, nici n-au fost desfrânaţi. Sau, nu ştiţi că mulţi, din Legea veche şi din Legea nouă, şi-au pierdut plata lor, pentru mulţimea femeilor, petrecând în desfrânări? Şi, însuşi Solomon, oare, nu din pricina mulţimii femeilor a pierit? Iar David, tatăl lui, care atât de mare prooroc şi împărat era, încât şi Sfântul Duh se odihnea întru dânsul, oare, n-a căzut prin acelaşi păcat, păcătuind cu Batşeba şi ucigând pe bărbatul ei? Dar chiar de au greşit, repede îndată au adus şi pocăinţa, nu cu buze împietrite, ci din adâncul inimii, făgăduind că, de acum, nu vor mai face acestea, ci vor plânge. Asemenea şi voi, să nu vă lăsaţi soţiile voastre, mergând la altele. Grăiesc vouă împăraţilor, bogaţilor şi tuturor stăpânitorilor, nu luaţi femeile de la bărbaţii lor, ca să vă însoţiţi cu ele, pentru că, prin aceeaşi lege, ca şi voi, s-au însoţit cu nunta şi la aceeaşi judecată vor sta înainte. Nici să nu luaţi cu sila fetele de la săraci, nici să batjocoriţi, ruşinând fecioare, pentru că vor striga acelea către Domnul şi le va auzi şi va trimite Dumnezeu mânia Lui peste voi, precum zice Ioan, marele Teolog: "Ca şi cu o seceră va arde şi va secera pe păcătoşii de pe pământ"(Apoc. 14). Că, dacă ne vom petrece viaţa rău, aici, apoi, acolo, vom fi chinuiţi. Deci, ce răspuns vom da la înfricoşătoarea Judecată? Să ne temem fraţilor, de Judecătorul Cel puternic, Care nu se uită la faţa celui ce este judecat. Să părăsim iubirea de dulceaţă şi pofta cea rea şi să facem pocăinţă adevărată, curăţindu-ne prin milostenie. Şi, aşa, în toate zilele făcând, vom câştiga Împărăţia Cerurilor, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-natalia-sotia-sfantului-mucenic-adrian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu