Întru această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iulian, Marcian,
şi a celorlalţi care au pătimit cu dânşii, pentru Sfintele icoane (sec.VIII)
Luând sceptrul stăpânirii greceşti, împăratul Leon, cel cu nume de fiară, care se mai numea şi Conon şi era de neam isaurian, a ridicat prigonire împotriva Bisericii lui Dumnezeu, scornind o nouă erezie. Că socotea, adică, Sfintele icoane, drept idoli, iar pe cei ce se închinau lor cu credinţă, îi numea închinători la idoli. Deci, a poruncit ca pretutindeni să se lepede Sfintele icoane din Bisericile lui Dumnezeu, din toate casele şi locuinţele omeneşti, să le sfarme şi să le dea foc, sau să le arunce în apă. Iar pe cei care nu se învoiau cu păgânătatea lui, pe unii îi trimetea în surghiun îndepărtat, iar, pe alţii, îi chinuia şi îi ucidea în multe feluri. Astfel, la început, preasfinţitul Ghermano, patriarhul Constantinopolului, care i se împotrivea, a fost izgonit de pe scaun, cu necinste şi cu bătăi, iar, în locul lui, a ridicat pe un oarecare Anastasie, eretic, de un gând cu împăratul. Întru acea vreme, mulţi dreptcredincioşi, stând împotriva ereziei, se făceau mucenici, precum au fost şi aceşti Sfinţi, pe care îi pomenim astăzi. În Constantinopol, era o poartă ce se numea "Poarta de aramă", zidită în zilele marelui Constantin. Deasupra acelei porţi, era chipul Mântuitorului, de aramă, stând de mulţi ani acolo. Pe acest chip, împăratul şi patriarhul porunciseră să-l dea jos. Deci, răucredincioşii au pus o scară, pe care s-a suit un ostaş, ca să împlinească porunca. Şi s-a adunat mulţime mare de credincioşi care apucând scara, au aruncat-o jos. Aflând de împotrivirea credincioşilor, împăratul a scos oştirea pe uliţele cetăţii şi a omorât mulţi dreptcredincioşi, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, al căror nume numai Dumnezeu îl ştie. Pe cei care erau socotiţi căpetenii ai răzvrătirii, i-au prins vii. Aceştia au fost: Iulian, Marcian, Ioan, Alexie, Dimitrie, Foca, Petru şi Leon
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie cel Mare,
despre împlinirea poruncilor
Cel ce primind zece talanţi, va ţine unul sau doi, dar pe ceilalţi îi leapădă, nu se dovedeşte a avea dreaptă înţelegere, ca unul ce dă înapoi pe cei mai mulţi talanţi; şi, chiar mai puţin talanţi de ar lepăda, tot greşeşte. Ba, se osândeşte chiar şi acela căruia i s-a încredinţat de cineva, chiar un singur talant şi îl dă înapoi, deplin şi întreg, precum îl luase; deci, se osândeşte, pentru lipsa de câştig cu talantul dat. Căci, cel ce a cinstit pe tatăl său, zece ani, iar, pe urmă îl loveşte, pe el, numai o dată, acela nu se numără, nici nu se cinsteşte, ca un recunoscător, ci se osândeşte, ca un ucigător de tată. "Mergând, dar", a zis Domnul, "învăţaţi toate neamurile, spunându-le lor nu ca pe unele să le păzească, iar de altele să nu se îngrijească, ci să păzească toate câte v-am poruncit vouă" şi Apostolul scrie: "Nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea voastră defăimată, ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine, ca slujitori ai lui Dumnezeu." (II Cor. 6, 3-4).Pentru că, dacă nu toate ne-ar fi fost de folos, spre cunoştinţa mântuirii, apoi, nu s-ar fi scris toate poruncile, nici nu ne-ar fi spus că este nevoie să se păzească toate. Ce folos îmi este mie din isprăvi, atâta vreme cât, de voi numi nebun pe un frate, mă fac vinovat de gheenă? Ce folos îmi este a fi slobod de multe patimi, dar numai de una aş fi ţinut în robie? Fiindcă, cel ce face păcatul, rob este păcatului. Iar, de ar zice cineva: Oare, mulţimea creştinilor, care nu păzesc toate poruncile, nu au nici un folos din păzirea numai a unora? La aceasta, bine este să pomenim pe fericitul Petru, care, după atât de multe fapte dumenzeieşti, numai pentru că nu voia să păzească o singură poruncă, a auzit pe Domnul zicându-i: "Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine" (Ioan, 13,8). Dar, ar mai zice cineva, că scris este: "Oricine va chema numele Domnului, se va mântui." (Rom.10,13). Drept aceea, destulă este şi singura chemarea numelui Dumnezeului nostru, ca să mântuiască pe cel ce Îl cheamă. Deci, să audă şi acela pe Apostolul, zicând, iarăşi: "Dar cum vor chema numele Aceluia, în Care încă nu am crezut? (Rom.10, 14). Sau, deşi crezi, să auzi pe Domnul, Care spune: "Nu oricine Îmi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, Celui din Ceruri." (Matei 7,21). Iar unii, chiar crezând că fac voia lui Dumnezeu, dar nu cum voieşte Dumnezeu, nici după înţelegerea dragostei dumnezeieşti, pentru aceasta nu au sporire la sârguinţa lor, după glasul însuşi al Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis că fac acestea," ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor." (Matei 6,5). Căci a lepăda ceva din cele poruncite, nu este fără de primejdie. Dumnezeului nostru, slavă! Amin.
Întru această zi, învăţătură despre cum se cade copiilor
să cinstească pe părinţii lor
Ascultaţi, fiilor, porunca Domnului, spusă către legiuitorul acela, din Evanghelie: Aceasta este porunca cea dintâi să iubeşti, adică, pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult pe pământ. Pentru că cel ce cinsteşte pe părinţii săi şi ascultă poruncilor lor, acela îşi va curăţi păcatele sale şi de Dumnezeu se va binecuvânta. Iar dacă cineva ar face rău părinţilor săi, acela greşeşte înaintea lui Dumnezeu şi de oameni este blestemat. Cel ce bate pe tatăl său sau pe mama sa, să fie despărţit şi osândit de Biserică. Scris este că blestemul tatălui usucă pe fiul cel nesupus, iar al mamei îl dezrădăcinează. Că fiul nesupus, va fi spre pierzare. Pentru că cel ce mânie pe tatăl şi ocărăşte pe mama sa şi i se pare că nu greşeşte faţă de Dumnezeu, acela părtaş este cu cei necuraţi. Pentru aceştia, a zis Isaia, că trebuie să fie scoşi din tabără cei necredincioşi şi să nu vadă slava Domnului. Şi, iarăşi, că ochiul cel ce face semn spre tată, ocărând bătrâneţile mamei, să-l scoată corbii şi să fie mâncat de vulturi. Cel ce cinsteşte pe tatăl său se va veseli de fii şi, în ziua necazului, îl va izbăvi pe el Domnul şi rugăciunea lui o va auzi. Cel ce ascultă pe Dumnezeu va aduce mulţumirea maicii sale. Cel ce face plăcere tatălui său va trăi mult în bunătăţi. Drept aceia, fraţilor, şi cu fapta şi prin cuvinte, să fiţi plăcuţi părinţilor, ca să vie spre voi binecuvântarea de la ei, pentru că binecuvântarea tatălui întăreşte casa fiilor şi rugăciunea mamei izbăveşte de ispite. Fraţilor, sprijiniţi bătrâneţile tatălui vostru, chiar dacă i s-a împuţinat şi mintea, să nu-l defăimaţi în inima voastră. Să miluieşti pe tată, pentru că rugăciunea tatălui nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi să nu uiţi ostenelile mamei şi grija şi durerea ei pentru fii. Să nu te mulţumeşti a zice că multe haine şi hrană le-am dat lor, fiindcă tu nu poţi să-i naşti pe ei, şi atât să suferi, pentru dânşii, pe cât suferă ei pentru tine. Drept acelea, cu frică şi ca un rob să le slujiţi lor, ca şi aici să petreceţi bine şi în veacul ce va să fie să vă îndulciţi. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu