Deci, diavolul nu știe de este, sau nu, Stăpânul Hristos în mintea ta. Dar, de te vede pe tine mâniindu-te, sau sfădindu-te, sau grăind cuvinte necurate, sau jurându-te, sau clevetind, sau urând pe cineva, sau trufindu-te, sau râzând mult, sau glumind, sau nerugându-te adeseori, nici aducându-ți aminte de moarte, atunci el cunoaște că nu este în sufletul tău Cela ce te păzește pe tine. Și așa, ca un tâlhar, intră diavolul cel viclean, fiindcă nu este lumînarea lui Dumnezeu în inima ta și-ți fură casa sufletului tău. Și se fac cele mai de pe urmă, mai rele decât cele dintâi. De acestea să ne izbăvească pe noi Domnul, cu darul Său și cu iubirea Lui de oameni.
De trebuință este, dar, să postim, pentru că postul veștejește trupul, iar sufletul îl împuternicește, îl înnoiește. Că pe cât omul nostru, cel din afară, slăbește, pe atât cel dinlăuntru, se înnoiește, din zi în zi precum grăiește Apostolul. Și ușurința cea de un ceas a necazului, ne pregătește nouă multă mulțime a slavei celei veșnice, în ceruri. Deci, socotind și aducându-ne aminte de răsplătirea cea viitoare, să răbdăm ostenelile bunătății, cu îndelungă-răbdare, mulțumind lui Dumnezeu, Tatăl, că ne-a învrednicit pe noi să avem parte cu Sfinții, întru lumină, ne-a izbăvit pe noi din stăpânirea întunericului și ne-a mutat întru împărăție.
Au nu ne împărtășim în toate zilele din preacuratul Său Trup și Sânge? Și ce altceva ar fi mai dulce decât Sfânta Împărtășire, care dăruiește viață veșnică, celor ce se împărtășesc cu conștiință curată? Au nu vorbim în toate zilele și nopțile împreună cu dumnezeiescul David și cu ceilalți Sfinți Părinți și luminători ai Sfintei noastre Biserici? Ce altă mângâiere a sufletului, mai mare decât aceasta, este? Au nu ne-am despărțit și am ieșit din prietesugul lumii celei mincinoase și din rudeniile noastre cele după trup, pentru Domnul? Ce altă viață, iarăși, ar fi mai fericită sau mai înaltă decât aceasta, că viețuirea noastră este în ceruri, de unde așteptăm Mântuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Care va schimba trupul smereniei noastre, spre a se face el asemenea cu Trupul măririi Lui, prin lucrarea care I-a supus Lui toate? Deci, fraților, să avem bucurie și veselie, defăimând și călcând tot felul de pofte rele ale trupului. Pentru că tot trupul este ca iarba și toată slava omului, ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba și floarea ei a căzut, iar lucrul bunătății rămâne în veac.
De pătimește rău cineva dintre noi, să se roage, precum grăiește Scriptura. Dacă, altul este voios, să cânte. Altul este ispitit de patima cea rea a păcatului, de vreme ce și diavolul nu contenește niciodată lupta cu noi, să rabde, auzind pe cela ce grăiește: "Fericit este acela care rabdă ispita, că, iscusit făcându-se, va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce-L iubesc pe El." Dacă pe acestea le cunoașteți, a zis Domnul, fericiți sunteți de le veți face. Acestuia slavă în veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu