31 martie• Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrelor Sfintul Ipatie s-a născut în Cilicia şi a fost episcop în cetatea Gangrelor. El a fost unul din Părinţii de la întîiul Sinod Ecumenic, ţinut la Niceea, în anul 325 după Hristos, fiind cunoscut tuturor drept un om plin de evlavie şi de sfinţenie şi ca un făcător de minuni, împăratul Constanţius a poruncit chiar să se facă de către artişti chipul Sfîntului Ipatie, chiar din timpul vieţii lui. El păstra acest chip în palatul lui, ca armă împotriva puterilor întunericului. Pe cînd se întorcea odată de la Constantinopole Sfîntul Ipatie a fost atacat într-o strîmtoare de eretici novaţieni şi a fost aruncat, împreună cu alţii, la pămînt, în noroi, în acel moment o femeie din grupul ereticilor l-a lovit pe sfînt în cap cu o piatră şi aşa l-a omorît. În aceeaşi clipă însă femeia a înnebunit, a luat aceeaşi piatră şi s-a lovit şi pe sine cu ea. Ceva mai tîrziu femeia aceasta a fost dusă la mormîntul Sfîntului, care s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea. Aşa a luat femeia iertare, prin mijlocirea sfîntului de ea ucis, de la Dumnezeu. Căci ea şi-a venit în simţiri şi tot restul vieţii ei şi l-a petrecut în pocăinţă amară, lacrimi şi rugăciune. Sfântul Ipatie s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale lui Hristos Dumnezeu la anul 326 de la întrupare. • Pomenirea Sfîntului Iona, Mitropolitul Moscovei Sfîntul Iona s-a născut în provincia Kostroma. La vîrsta de doisprezece ani el a fost tuns monah şi a vieţuit multă vreme ca monah în Mînăstirea Simonov de lîngă Moscova, în timpul Mitropolitului Fotie, Iona a fost uns Episcop de Riazan. După moartea mitropolitului Fotie Sfîntul Iona a fost ridicat în scaunul mitropolitan şi trimis la Patriarhul Constantinopolelui pentru confirmarea hirotonirii. Dar în acelaşi timp Isidor, care era de neam bulgar, reuşind să ajungă el înaintea lui Iona la Constantinopole, a fost uns el Mitropolit al tuturor ruşilor. Văzînd acestea Sfîntul Iona s-a întors liniştit la Mînăstirea lui din Riazan. Răutatea lui Isidor însă s-a dat pe faţă către toţi, cu prilejul Sinodului celui eretic de la Florenţa, din anul 1439 după Hristos. Cînd Isidor s-a întors, după trei ani, de la acel sinod, moscoviţii şi toţi ortodocşii creştini l-au atacat pe Isidor ca pe un apostat de la Ortodoxie şi l-au alungat din scaunul mitropolitan. Nu se cunoaşte cum şi-a sfîrşit zilele acest Isidor. Iona însă, sfîntul şi bunul păstor, a fost ridicat după dreptate în scaunul mitropolitan cel gol. El a fost un mare lucrător de minuni, un văzător cu duhul, şi un minunat păstor de suflete. Cînd agarenii au împrejmuit Moscova, Sfîntul mitropolit Iona i-a alungat numai cu rugăciunea. În anii de mai tîrziu el şi-a dorit ca Dumnezeu sa-i trimită vreo boală care prin durere să-l curăţească desăvîrşit, mai înainte de a părăsi această lume. După dorirea lui, Dumnezeu i-a îngăduit o rană la picior, care a fost vestită în vedenie unui anume preot pe nume Iacov. Sfîntul a murit din cauza acestor răni la picioare şi s-a strămutat la locaşurile cele de sus, printre cetăţenii împărăţiei, în ziua de 31 martie a anului 1461 după Hristos. La moaştele lui au avut loc mari şi minunate minuni. Un mut pe nume Ioan a fost adus la moaştele sfîntului. El a sărutat mîna sfîntului şi, cum a povestit însuşi mutul mai tîrziu, acea mînă 1-a apucat de limbă şi el a simţit o durere ascuţită. Cînd mîna a dat drumul limbii lui, Ioan s-a întors către cei care îl aduseseră şi a început să grăiască limpede, ca şi cînd nu ar fi fost niciodată mut.
• Pomenirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Avdas Sfîntul Avdas a fost episcop în cetatea Suzei. El a fost omorît pentru Hristos în anul 418 de la întrupare, prin tăierea capului în timp ce în Persia împărăţea Izdigherd. Diaconul lui, Sfîntul Veniamin, a fost eliberat de torţionari cu înţelegerea ca să nu mai predice niciodată Evanghelia. La început diaconul a încuviinţat, dar mai apoi inima lui nu 1-a lăsat să facă aceasta şi el a început cu şi mai multă rîvnă să predice din nou Evanghelia lui Hristos în popor. Pentru aceasta diaconul Veniamin a fost prins şi omorît la trei ani după uciderea Sfîntului Avdas, în anul 421 după Hristos. • Pomenirea Sfîntului Cuvios Apolonie Acest cuvios a fost un mare nevoitor egiptean, cunoscut multora. Pe cînd era în vîrstă de cincisprezece ani el s-a lepădat de lume şi s-a retras în pustietatea unui munte, unde a vieţuit timp de patruzeci de ani hrănindu-se numai cu verdeţurile ce se puteau găsi acolo. După aceea, el a întemeiat o mînăstire unde s-au adunat cinci sute de monahi. Sfîntul Cuvios Apolonie s-a mutat la Domnul cu pace, în anul 395 după Hristos. Cîntare de laudă în cinstea adevărului Cunoaşteţi adevărul, ne porunceşte Domnul; Căci cel care adevărul cunoaşte robit nu va putea fi niciodată. Celor credincioşi, adevărul libertate le este; Şi prin adevăr, credincioşii stăpînesc lumea. Căci robirea curge din minciună Precum rîul din izvor. Minciuna veşnic îl ţine pe mincinos în lanţurile robiei. Minciuna este întunericul cel de la amiază Care duce veşnic în rătăcire şi prin această rătăcire îi pogoară pe oameni în gheena. Minciuna îl încătuşează pe om cu spaimă, spaimă de toţi şi de toate: De oameni, de lume, şi de diavoli. Dar adevărul este lumina ce risipeşte întunericul şi dăruieşte libertate sclavului disperat: Libertate faţă de oameni, faţă de lume, Faţă de spaimă şi faţă de blestemaţii demoni. Cel care recunoaşte adevărul devine liber. Prin libertate se cîştigă stăpînire asupra tuturor duşmanilor. Leagănul libertăţii îl pregăteşte adevărul, Căci fără adevăr, libertatea nu există niciodată. Cugetare Sfîntul loan Scărarul zice: „Cel care se mîndreşte în sineşi cu darul lacrimilor de la Dumnezeu primit şi în sineşi osîndeşte pe cel care nu îl are, este ca omul care cere de la împăratul o armă ascuţită pentru război, iar primind-o se omoară singur cu ea" (Treapta a Şaptea). Dacă ţi s-a înmuiat inima, atunci să fie aceasta întru pocăinţă înaintea lui Dumnezeu, sau întru cunoaşterea marii Lui milostiviri, marii Lui iubiri faţă de tine - iar nu întru mîndrie către fraţii tăi, care darul înmuierii inimii cu lacrimi încă nu 1-au primit. Ţine minte cît amar de ani şi a ta inimă a fost învîrtoşată şi nesimţitoare. Iată, odată erau şapte fraţi care sufereau de boală într-un spital. Unul dintre ei s-a însănătoşit şi s-a ridicat pe picioare. Aşa făcînd, s-a grăbit să le slujească, cu dragoste frăţească, celorlalţi şase care rămăseseră în continuare bolnavi. Aşa ca fratele acela trebuie să faci şi tu. Să-i ai pe ceilalţi oameni ca pe nişte fraţi, nişte fraţi aflaţi în suferinţă. Dacă simţi că Dumnezeu te-a miluit cu însănătoşirea mai curînd decît pe ei, cunoaşte că însănătoşirea ai primit-o în dar, din marea milostivire a lui Dumnezeu, aşa încît cu sănătatea ta să le poţi sluji mai bine fraţilor tăi care sînt mai departe bolnavi. Căci ce putem avea noi oare cu care să ne mîndrim, în condiţiile în care sănătatea nu ne-o dăm noi, ci Dumnezeu? Oare se va putea curăţi groapa de gunoi prin ea însăşi? Nicidecum, ci ea se va curăţi numai de la un izvor curat, care vine mai din adînc şi o curăţeşte. Luare aminte, să luăm aminte la Stăpînul Hristos Care a murit Răstignit pe Cruce: • Să luăm aminte la Trupul Lui, Care S-a odihnit în mormînt; • Să luăm aminte la Duhul Lui, Care S-a pogorît la iad şi a eliberat toate sufletele strămoşilor celor drepţi din vechime. Predică Despre bucuria cea de după întristare Deci şi voi acum sînteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi (loan 16: 22). Căci iată, tatăl urcă pe crucea răstignirii, iar fiii lui în jur plîng cu amar. Dar în loc ca fiii să-1 mîngîie pe el, el, tatăl, este cel care puternic este să-i mîngîie pe fiii lui. Cam aşa s-au întîmplat lucrurile şi cu Mîntuitorul şi cu ucenicii Lui. Mergînd către moartea Lui cea amară, pe Stăpînul îl îndurerează mai mult durerea ucenicilor Lui decît suferinţa pe care ştia că avea să o îndure. El îi mîngîie cu nădejde nemincinoasă şi îi întăreşte cu prorocia unei noi şi minunate fapte, ce avea să se întîmple neapărat: Dar iarăşi vă voi vedea. Aceasta este proorocia învierii Lui celei preaslăvite. Căci Lui nu i S-a întîmplat niciodată ceva care să nu fi fost proorocit. Căci El nu a proorocit doar despre Sine însuşi, ci şi despre ucenicii Lui. A proorocit că ei se vor afla în strîmtorări mari, ca acelea ale femeii care naşte în cumplite dureri; dar că aşa cum femeia uită de durerile ei insuportabile după ce a dat naştere pruncului, căci se bucură că s-a născut om în lume (loan 16: 21), aşa va fi şi cu ei. Căci în conştiinţa ucenicilor încă nu era cu totul limpede că Stăpînul Hristos este cu desăvîrşire Dumnezeu-om. Căci cîtă vreme îl cunoscuseră ca pe un om supus suferinţei şi durerii obişnuite muritorilor, ei L-au cunoscut doar în parte; căci inimile lor se aflau încă în durerile naşterii. Dar cînd L-au văzut din nou - ridicat din morţi şi înviat, lucrînd cu putere minuni mari, Stăpîn atotputernic asupra pămîntului şi cerului, durerea şi întristarea s-a risipit din inimile lor şi în loc a răsărit biruitoare bucuria. Căci atunci Hristos a luat desăvîrşitul şi adevăratul Lui Chip în inimile lor ca Dumnezeu-Om, şi atunci ei L-au cunoscut în plinătatea şi deplinătatea Lui. Doar atunci cu adevărat S-a născut Hristos în inimile lor. Aşa este şi cu noi, fraţilor: cîtă vreme îl cunoaştem pe Mîntuitorul doar ca pe Cel care S-a născut la Betleem şi a murit pe Golgota, noi nu-L cunoaştem decît în parte pe Mîntuitorul Hristos, Stăpînul nostru. Noi îl vom cunoaşte pe deplin doar atunci cînd îl vom cunoaşte şi ca pe Cel înviat, ca pe Biruitorul asupra morţii. O Atotbiruitorule Stăpîne Doamne, milostiveşte-Te spre noi şi dă-ne nouă bucuria credinţei învierii Tale, cu care şi pre ucenicii Tăi i-ai bucurat, Căci Ţie se cuvine slava şi mulţumita în veci, Amin. Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Vieţile Sfinţilor3, Sfinţii zilei
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu