Luna septembrie in 11 zile: pomenirea Cuvioasei maicii noastre Teodora, care s-a schimbat in port barbatesc si s-a facut pustnica. In jurul anului 472, pe vremea imparatului Zenon din Constantinopol, traia in orasul Alexandria, din Egipt, o femeie tanara, numita Teodora. Parintii ei, oameni cu stare, au maritat-o de tanara cu un om de seama din acel oras si era fericita. Tanara si frumoasa se lasa insa ademenita de staruintele unui tinar si a cazut in desfranare si acum, dupa pacat, era intristata peste masura, ca una ce singura isi stricase viata si in taina a inceput a se tangui cu amar.
Deci, vazand ea ca nu poate scapa de intristare, a mers la mari departari, la o manastire de calugari si, lepadand imbracamintea femeiasca, si-a pus numele de Teodor si a fost primita ca monah de egumenul manastirii, nestiind nimeni ca este femeie, si a inceput astfel viata ei de ispasire si de cainta. Doi ani a trait Teodora, rastignindu-se pe crucea ispasirii, lepadind voia sa si devenind inger in trup.
Deci, vazind diavolul ca ea se lupta impotriva lui, a ridicat multe invinuiri nedrepte impotriva ei si mai ales ca a pacatuit eu o femeie si, aducand diavolul un prunc mic, l-a pus la poarta manastirii, aratind ca este copilul monahului Teodor. Si, primind ea cu liniste invinuirea, fericita Teodora lua pruncul si timp de sapte ani il ingriji, hranindu-l cu multa greutate, fiind ea insasi izgonita din manastire, macar ca traia tot in preajma manastirii. Deci, milostivindu-se calugarii, dupa atatia ani de ispasire, au primit-o din nou in manastire si nu dupa multa vreme a raposat fericita! Iar cind a fost sa-i ridice trupul din chilie spre inmormantare, monahii au dat de veste ca fratele Teodor, era femeie, iar copilasul, de plans, adormise peste dansa.
Si s-a descoperit de inger si fostului ei barbat unde este Teodora, indemnindu-l sa ia parte la ingroparea ei. Si, vazind toti cite rele a indurat pe nedrept Teodora, s-au intristat cu totii si s-au rugat mult Sfintei sa-i ierte. Si a ramas barbatul Teodorei, traind in chilia ei pina la moartea lui, iar copilul, ajungind in virsta, a fost egumen ales al acestei manastiri, cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Eufrosin, bucatarul (sec. IX).
Acesta s-a nascut din parinti tarani simpli si, crescand, s-a facut mare, dar fara de invatatura si in urma a venit la manastire. Deci, imbracandu-se in chip monahicesc, s-a facut slujitor monahilor. Si fiindca petrecea totdeauna la bucatarie, ca un om simplu, era defaimat de toti si suferea fericitul toate defaimarile cu barbatia inimii si cu linistea gandului, fara a se tulbura cat de putin. Ca macar ca era simplu la cuvant, insa nu era prost, ci cu intelegere precum aceasta se va arata mai curat din cele ce se vor spune de aici inainte. Ca in manastirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era si un preot, iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sarguinta, ca sa-i arate Dumnezeu bunatatile pe care le vor dobandi cei ce-L iubesc pe Dansu1. Deci, intr-o noapte, dormind preotul, i se arata, in somnul lui, ca se afla intr-o gradina si privea cu mirare la bunatatile cele preaveselitoare ce se aflau acolo si vedea si pe Eufrosin, bucatarul manastirii, care sta in mijlocul livezii si se desfata de bunatatile acelea. Deci, apropiindu-se de el, il intreba a cui este gradina aceasta si cum s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a raspuns: "Gradina aceasta este locuinta alesilor lui Dumnezeu, iar mie, pentru bunatatea Dumnezeului meu, mi s-a ingaduit sa ma aflu aici". Iar preotul i-a zis lui : "Si, oare, ce faci in aceasta gradina?" Eufrosin a raspuns : "Eu stapanesc toate cate vezi aici si ma bucur si ma veselesc de privirea si castigarea acestora."
Iar preotul i-a zis: "Poti sa-mi dai ceva din bunatatile acestea? "Eufrosin a raspuns: "Da, ia cele ce voiesti din acestea, din darul Dumnezeului meu". Atunci preotul i-a aratat merele si cerea sa-i dea din acelea. Deci Eufrosin, luand cateva mere, le-a pus pe ele in rasa preotului, zicand: "Iata, ai dobandit merele ce ai cerut". Si fiindca, atunci, a lovit in toaca sa se scoale parintii la Utrenie, s-a desteptat preotu1. Si, in timp ce socotea ca vedenia ce vazuse era vis, a intins mana la rasa sa si, - o, minune ! - a aflat merele. Si minunandu-se de acea preaslavita buna mireasma, a ramas nemiscat multa vreme. Dupa aceea, mergand in biserica, si vazand stand acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit si l-a jurat ca sa-i spuna unde a fost el in noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis : ,,Iarta-ma, parinte, ca nicaieri n-am mers in noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie". Iar preotul a zis: "Pentru aceasta eu te-am legat mai intai cu juramant, ca sa descoperi la toti maririle lui Dumnezeu si tu nu voiesti sa arati adevarul". Atunci a raspuns smerit cugetatorul Eufrosin: "Acolo am fost, parinte, unde sunt bunatatile pe care Ie vor mosteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care si tu, cu multi ani inainte, ai dorit sa le vezi. Acolo m-ai vazut pe mine, desfatandu-ma cu bunatatile livezii aceleia. Ca, voind Domnul sa te incredinteze pe sfintia ta despre bunatatile cele dorite dreptilor, a lucrat prin mine, smeritul, aceasta minune".
Atunci a zis preotul : "Parinte Eufrosin, ce mi-ai dat din bunatatile livezii?" Iar Eufrosin a raspuns : "Merele cele frumoase si mirositoare, pe care le-ai pus acum in patul tau. Insa, parinte, iarta-ma, ca eu sunt vierme si nu om" "Atunci preotul a povestit la toti fratii vedenia ce a vazut si prin aceasta a indemnat pe toti a se minuna si a se inspaimanta, spre dorirea binelui si a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, pe ascuns, s-a dus din manastire, si s-a indepartat si a ramas necunoscut, pana la sfarsit. Iar din merele acelea mancand, multi bolnavi s-au vindecat de bolile lor.
Intru slava lui Dumnezeu ! Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre ava Agaton, care izgonea dracii prin cuvant.
Au venit niste elini, oarecand, in Tebaida la staretul Agaton, avand cu ei un indracit, ca sa-l vindece pe el. Deci staretul, rugat fiind de dinsii mult, a zis dracului : "Iesi din faptura lui Dumnezeu". Iar dracul a zis staretului : "Voi iesi, numai daca te voi intreba pe tine un cuvant: "Cine sunt caprele si cine sunt oile?" Si a zis staretul : "Capra, adica, sunt eu, iar oile, Dumnezeu stie". Si aceasta auzind, diavolul, a strigat cu glas mare: "Pentru smerenia ta, voi iesi". Si a iesit in ceasul acela.
Intru aceasta zi, invatatura a Sfantului, Parintelui nostru Teodor, egumenul studitilor, ca sa nu deznadajduim de mila lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre.
Nici un lucru nu-l opreste pe cel ce voieste sa se mantuiasca si nici o pricina nu-l tine pe el sa nu se pocaiasca, chiar de ar fi cazut in tot felul si in cele mai de pe urma pacate. Si, ca dovada ca adevarat imi este cuvantul, multe imi sunt marturiile. Iar una din cele multe este si marturia lui David, mai marele talharilor. In ce fel a fost el mai inainte? Au nu era el, mai inainte ucigas de oameni ? Si nu era plin de toate rautatile? Si cum s-a pocait si a luat asupra sa chipul calugaresc si a fost iscusit si pe cei munciti de diavol ii izbavea? Ca i-a zis lui ingerul: Davide, Davide, ti-a iertat Domnul Dumnezeu pacatele tale. Si nu numai ca l-a iertat pe el, ci si facator de minuni l-a aratat. Voiesti inca sa vezi si pe altul? Vezi pe Manase, care timp de cincizeci si doi de ani a invatat pe Israel spre inchinarea idolilor celor fara de suflet. Ci si acela, in putine zile pocaindu-se, s-a mintuit si a dat lauda lui Dumnezeu, lauda pe care si acum o canta Biserica lui Dumnezeu. Si iarasi dumnezeiescul David, dupa desfranare si dupa ucidere, pocaindu-se, proorocescul dar a primit. Iar Maria Egipteanca, dupa nesaturarea pacatului, la sfintenie a ajuns si a prooroci s-a invrednicit. Si altii multi, cazuti in pacatele lor, cu pocainta s-au sculat. Drept aceea, nimeni vreodata sa nu se deznadajduiasca pe sine, ci sa ne sirguim prin pocainta a ajunge mintuirea. Pentru aceea fratilor, mai treji sa ne facem si cu buna nadejde sa credem ca, daca Dumnezeu si pe cei ce au cazut in adancul greselilor i-a miluit, prin iubirea lui de oameni cea negraita, si-i cheama, si-i mintuieste, cu cat mai vartos pe noi, cei ce am gresit Lui, ne va mantui. si, auzind acestea sa nu zica nimeni: Daca asa facand, asa au fost primiti de Dumnezeu, apoi si pe noi, pe toti, care cu neinfranate patimi vietuind acum, ne va milui. Sa nu ganditi acestea, ca ei, dupa iertare, ingereste au vietuit. Iar cei ce cu neinfranate patimi vietuiesc aici, de cugetul lor vor fi judecati, iar in veacul ce va sa fie, in osanda si in chinuri vor fi, de vreme ce aici si-au luat visteriile cele stricacioase ale desfatarilor.
Deci, unii ca acestia se cuvine sa planga, caci nimic nu insemneaza desfatarea lumii acesteia, fata de osanda celor ce gresesc. Pentru aceea, fratilor, sa pornim spre pocainta, cerind iertarea pacatelor, si sa ne bucuram unul cu altul, sporind spre Dumnezeu, prin rabdare si supunere si prin domolirea poftelor trupesti, care este cea de a doua mucenicie. Ca prin acestea sa fim mostenitori cu desavarsire ai vietii celei vesnice, intru Hristos Iisus, Domnul nostru. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu