Luna septembrie în 20 de zile: pomenirea Sfântului, Marelui Mucenic Eustatie, a Sfintei Teopista, sotia lui, si a celor doi fii ai lor: Agapie si Teopist (+120).
Marele Mucenic Eustatie
Acest Sfant si Mare Mucenic Eustatie a fost un vestit capitan de osti, pe vremea imparatului Traian (98-117). In lume, el se numea Plachida, iar sotia sa Tatiana si, cand nu era plecat cu oastea, traiau la Roma cu cei doi copii mici ai lor. Erau oameni bogati si, macar ca erau pagani cu credinta, erau foarte milostivi spre saraci.
Deci, fiind odata la o vanatoare cu mai multi prieteni, a dat peste o cireada de cerbi. Urmarindu-i, a vazut cum din cireada s-a despartit un cerb mare si frumos si, incepand el singur sa goneasca dupa acest cerb, pe cand se apropia sa-l ajunga, Plachida a vazut intre coarnele cerbului cinstita Crucea lui Hristos, stralucind mai mult decat soarele si pe dansa chipul lui Hristos, si a auzit un glas venind de la Cruce si zicand: "Pentru ce ma gonesti Plachida? Eu sunt Hristos. Mergi la unul din preotii mei crestini si el iti va arata calea pe care s-o urmezi".
Deci, s-au botezat, el si toata familia lui, si i s-a dat lui Plachida numele de Eustatie, sotiei sale numele de Teopista, iar celor doi fii ai sai, Agapie si Teopist. Si i-a invatat pe ei preotul calea mantuirii, descoperindu-le lor si ispitele si incercarile, saracia si primejdiile ce aveau sa vina asupra lor. Si-i indemna pe ei sa primeasca si sa rabde acele necazuri, acum, in viata aceasta. Iar el a zis: "Doamne, de nu se poate altfel sa treaca acele ispite, da-mi-le acum sa le rabd, fara numai trimite-mi si ajutorul Tau, ca sa nu ma biruiasca rautatea lor".
Si indata, atata razboi i-a dat lui ucigasul de oameni, diavolul, cat si-a pierdut si averea, pe femeia sa a vazut-o luata in robie, pe fiii lui rapiti de fiare salbatice, iar pe sine ajuns la mare saracie si instrainare. Si a trait, astfel, ca paznic la tarinele oamenilor, cincisprezece ani, intr-un sat din Egipt in saracie si smerenie, ca Insusi Domnul. In vremea aceea, purtand razboi cu alte popoare, romanii au fost infranti. Imparatul Traian si-a adus aminte de Plachida, viteazul capitan, si a pus sa-l caute. Si l-a aflat in satul unde era. Pe drumul spre Roma, a aflat, apoi, si pe sotia si pe copiii sai. Si l-a chemat imparatul si iarasi, dupa biruinta, si-a luat cinstea cea dintai.
Deci, murind Traian si venind la tron tiranul Adrian (117-138), Eustatie a avut din nou parte de suferinta. Chemat sa intre in templu, sa aduca jertfa idolilor, cu toata familia, si Eustatie nevrand a se supune, imparatul a poruncit ca Eustatie si familia sa sa fie dati la fiare; dar salbaticiunile nici nu se atingeau macar de dansii. Atunci, imparatul i-a osandit la moarte, prin arderea de vii, intr-un bou de arama, inrosit in foc. Si asa isi primira sfarsitul.
Întru aceastã zi, cuvânt despre un preot, pe care l-a oprit episcopul de a sluji.
Ne spunea noua Filon, robul lui Hristos, ca, de demult, pe vremea prigonirii crestinilor, un oarecare episcop a oprit pe un preot de la slujba, dintr-o anumita pricina.
Deci, s-a dus preotul acela in alta parte pentru niste trebuinte si acolo l-au prins paganii si, mult chinuindu-l, nu s-a lepadat de Hristos si i-au taiat capul si s-a facut mucenic al lui Hristos. Iar, dupa putina vreme, a incetat gonirea si stapanul cetatii aceleia, vazand minunile Sfantului Mucenic, i-a zidit o biserica si, luand moastele lui, le-a asezat in racla si le-a pus pe ele inauntru, in altarul bisericii. Deci a chemat tot poporul si pe episcop, vrand sa faca sfintirea bisericii.
Si, in vreme cand preotul vrea sa faca inceputul slujbei de seara, s-a miscat racla si a iesit afara din biserica, nedusa de nimeni, si o frica si o mirare i-a cuprins pe toti cei ce erau in biserica. Iar poporul a adus funii si a tras racla in biserica, la locul ei. Apoi, a doua oara, cand episcopul a dat pace, iarasi racla a iesit indata din biserica. Iar domnul acela, vazand aceasta, s-a temut si a inceput, smerindu-se foarte, a se plange catre Dumnezeu, zicand: "Pentru pacatele mele, nu voieste Sfantul sa locuiasca in biserica". Asemenea si tot poporul plangea, tanguindu-se, privind la aceasta minune. Iar in noaptea ce a sosit, s-a aratat Sfantul Mucenic episcopului, zicandu-i: "Pentru ce va invinuiti intre voi, ca si cand n-as voi sa petrec cu voi in biserica? Ci rogu-te si te oseteneste sa mergi in cetate la episcopul meu, si-l sileste pe el, sa ma dezlege pe mine de canon, ca m-a oprit de la slujba. Si de aceea, nu pot sluji cu voi acum in biserica, ci ies afara. Cununa muceniciei am luat-o insa fata lui Dumnezeu n-am vazut-o, ca intru despartire sunt. Dar sa nu gandesti ca ma vei dezlega tu pe mine, ca nu voi putea sluji cu voi, nici fata lui Hristos a o vedea, pentru ca El a zis ierarhilor Sai: Ori pe cati veti lega pe pamant, vor fi legati in ceruri". Si aceasta zicand, s-a facut nevazut.
Iar a doua zi, episcopul a spus aceasta domnului aceluia si, auzind el acestea de la episcop, s-a mangaiat. Deci, episcopul, luand pe cativa clerici, s-a dus la episcopul, luand pe cativa clerici, s-a dus la episcopul cel numit de Sfantul si i-a spus lui toate cele despre Sfantul Mucenici. Si acela, degraba sculandu-se, a mers impreuna cu cei ce venisera. Deci, venind, s-a inchinat Sfantului Mucenic si i-a zis: "Hristos, Cel ce te-a legat pe tine prin smerenia mea, sa te dezlege pe tine, acum, prin varsarea sangelui tau pentru numele Lui. Intra si sa fii cu noi". Dupa aceea, aducand racla in biserica, au savarsit slujba. Deci, mai mult nu s-a mai miscat racla de la locul ei si minuni multe facea.
Drept aceea dar, iubitorilor de Hristos, sa cunoasteti cat de mare este randuiala arhiereasca, pentru ca pe cati ii leaga pe pamant, legati vor fi si in ceruri, si pe cati ii dezleaga pe pamant, dezlegati vor fi si in ceruri.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu