Acest Sfant Nichita a trait pe vremea imparatilor din neamul marelui Constantin si, indeosebi, pe vremea lui Valens (364-378). S-a nascut si a crescut in Dacia lui Traian, de pe malul stand la Dunarii, tara pe care, pe acele vremuri, o stapaneau gotii. Sfantul a fost invatat si botezat in legea crestinilor de fericitul Teofil, episcopul gotilor, care a fost si la intaiul Sinod din Niceea, 325, intarind dogmele sfintei credinte.
Pe vremea sa, poporul gotilor era condus de doi regi: Atanaric, care domnea asupra celor din rasaritul Gotiei si era un rege barbar si pagan, purtand o ura de moarte crestinilor si Fridigern, care stapanea asupra celor din apusul tarii, fiind crestin cu credinta. Insa Sfantul Nichita traia sub stapanirea lui Atanaric. Deci, in anul 370, Atanaric porni o prigoana grozava impotriva crestinilor. El hotara sa poarte un idol, intr-o caruta, in toate locurile unde unde se aflau crestini si porunci sa fie omorati toti, care nu vor sa se inchine la idol. Si ardeau pe crestini prin casele lor si prin bisericile unde se adunau la rugaciune. Iar Sfantul ajuta in ascuns, din toate puterile sale, pe crestini, ascunzand pe unii, hranind pe altii, imbarbatand pe toti. Multa vreme, insa, n-a scapat nici el de furia sangerosului rege.
Deci, afland Atanaric de faptele crestinesti ale Sfantului, porunci sa fie prins si pus la chinuri. Si, nevrand el a se lepada de Hristos, pentru a urma paganatatea barbarilor, fericitul a fost ars de viu si asa, prin foc, s-a savarsit. Iar trupul lui a fost stramutat in Cilicia si acolo inmormantat cu mare cinste. Dumnezeului nostru slava!
Intru aceeasi zi, cuvant din Limonar, despre ganduri.
Un frate locuia in pustie si era muncit de dracul desfranarii. Si a venit la parintele Pahon, spunandu-i lui razboiul. Iar el, raspunzand i-a zis: "Nu te mira de lucrul acesta, ca nu-l patimeste din lenevire. Ca marturiseste tie si locul si lipsa celor pentru trebuinta trupeasca, ca nu sunt aici vorbe muieresti. Ci, mai vartos, din fapta buna ti se intampla tie vrajmasia. Cadin cauza ostenelii este razboiul desfranarii. Ca, uneori trupul nostru se salbaticeste din traiul cel bun, iar, alteori, patima navaleste asupra noastra prin ganduri, iar, alteori, insusi dracul, din zavistie, ne face razboiul. Ca eu, de multe ori, luand seama, m-am aflat in unele ca acestea. Ca, iata, ma vezi pe mine om batran, avand patruzeci de ani chilie si ingrijindu-ma de a mea mantuire, si atat de batran fiind, si pana in ziua de astazi imi face mie razboi".
Invatatura a Preacuviosului, Parintelui nostru Efrem Sirul,
ca nu se cade a ne jura, nici a grai de rau.
A zis Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos: "Ati auzit, ca s-a zis celor de demult: sa nu juri stramb, ci sa tii inaintea Domnului juramintele tale". Eu insa va spun voua: sa nu jurati nicidecum, nici pe cer, fiindca este tronul lui Dumnezeu, nici pe pamant, fiindca este asternut al picioarelor Lui, nici in Ierusalim, fiindca este cetatea marelui Imparat, nici pe capul tau, sa nu te juri, fiindca nu poti sa faci un fir de par alb sau negru. Ci cuvantul vostru sa fie: ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decat acestea, de la cel rau este (Matei, 5, 33-37). Si cum indraznim noi a calca poruncile Celui ce ne-a facut pe noi? Dupa cel ce zice: "Pana la cer ridica gura lor si cu limba lor strabat pamantul" (Ps. 72,9). Si indraznesti a-ti deschide gura ta fara de frica si a slobozi cuvinte de juramant si de defaimare la cer si nu ai teama ca secera cea de vapaie, pe care a vazut-o Proorocul, s-ar putea salasui in casa ta, pana cand te va pierde din cele de sub cer, pana cand te va pierde din cele de sub cer, ca indraznesti a-ti deschide impotriva Atotputernicului Dumnezeu, catre Care ingerii, arhanghelii, heruvimii si serafimii nu indraznesc a cauta, ca, cu frica si cutremur mare, stau inaintea Lui, laudand numele Lui cel infricosator si preaslavit si cu totul vrednic de cinstit. Precum este scris: "Indraznetii, ingamfatii, ei nu se cutremura sa huleasca maririle (din cer), pe cand ingerii, desi sunt mai mari in tarie si putere, nu aduc in fata Domnului judecata defaimatoare impotriva lor. Acestia insa, ca niste dobitoace fara minte, din fire facute sa fie prinse si nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri in stricaciunea lor" (II Petru, 2, 10-12). Iar tu, om fiind, nu te cunosti pe tine; sau ti se pare ca aceasta iti face indreptatire; Nu, zic tie. Ci intru pieire si pierzanie iti va iesi tie lucrul acesta, ca si sufletele altora le intinezi, ajutator facandu-te satanei. Ca, zice Apostolul: "Invatati-va si povatuiti-va intre voi, cu toata intelepciunea, cantati in inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I in psalmi, in laude si in cantari duhovnicesti" (Col.3, 16). Iar tu, in locul acestora, lucruri impotriva inveti: defaimari si juraminte. Si te faci pe tine, si pe cei ce urmeaza nebunia ta, fii ai gheenei. Ca gura pe care Dumnezeu a zidit-o pentru preamarirea Sa, tu pe aceasta cu defaimari ai umplut-o.
Deci, inceteaza, omule, ca nu cumva insusi cuvantul cu care defaimezi pe Dumnezeu sa se faca vapaie in gura ta si sa-ti arda limba. Ca oamenii, daca se cearta unii cu altii, dupa ce se impaca, se rusineaza a se privi in fata; cum tu, care azi stai in lume, iar maine vei sta inaintea infricosatorului divan, cum indraznesti unele ca acestea a zice? Nu te temi, ca s-ar putea sa se pogoare foc din cer si sa te mistuiasca pe tine, cand deschizi gura impotriva Atottiitorului? Nici nu pui in mintea ta, ca s-ar putea sa se desfaca napraznic pamantul sub picioarele tale si sa te inghita? Nu te insela, omule, este cu neputinta a scapa din mainile Celui ce ne-a zidit. Asculta pe cel ce zice: Cei care defaima vor da seama inaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii si mortii. Pana cand intaratam pe Cela ce atatea bunatati ne-a dat noua, Care, luand tina din pamant, a zidit pe om si a suflat intru el Duh de viata, Care a si supus toate sub picioarele Lui, Care ne cearca si ne miluieste, Cela ce si pe Unul nascut Fiul Sau l-a dat pentru viata tuturor! Iar noi, in locul facerilor Lui de bine, spini si maracini Ii aducem, al caror sfarsit este arderea.
Intoarce-te dar, de acum inainte, la iubitorul de oameni si nepomenitorul de rau Dumnezeu, cerand paza gurii tale si usa de ingradire imprejurul buzelor tale. Ca vad pe Proorocul cat de infricosat si de cutremurat striga, vorbind cu Dumnezeu, prin curata rugaciune, zicand: "Doamne, auzit-am de faima Ta si m-am cutremurat de punerile Tale la cale, Dumnezeule". Si iarasi: "Auzit-am de aceasta si launtrul meu s-a zbuciumat la glasul Tau, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele si picioarele mele au sovait" (Avacum, 3,2,16). Iar, daca ramanem defaimand pe Dreptul Judecator, sa ascultam pe Apostolul, care zice: "Sau dispretuiesti tu bogatia bunatatii Lui si a ingaduintei si indelungii Lui rabdari, nestiind ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta? Dar, dupa invartosarea ta si dupa inima ta nepocaita, iti aduni manie in ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va da fiecaruia dupa faptele lui". (Rom,2,4-6). Drept aceea, si in alt loc zice: "Daca gresind, va gresi omul catre om, se vor ruga pentru dansul catre Domnul. Iar daca Domnului vom gresi, cum ne vom mai ruga Lui?" Deci sa ne pocaim, fratilor. Pana cand amaram pe Cel ce ne-a facut pe noi? Daca vom pierde limanul, unde ne vom mantui in vreme de furtuna si de vifor! Daca pe Domnul vom intarata, catre cine vom scapa in ceasul necazului si al nevoii?
Eu, fratilor, acestea am scris voua, nu ca unul ce arata cu fapta adevarul, ci ca un frate sfatuindu-va. Ca de nu mi-ar fi ajutat mie Domnu, putin de nu s-ar fi salasuit in iad sufletul meu. Pentru aceea si pe voi va rog, eu, cel ticalos intre oameni, sa va rugati pentru mine catre Domnul, ca sa stearga multimea pacatelor mele, mai inainte de sfarsit, ca sa nu fiu rusinat in asteptarea mea. Si in ceasul mortii sa caute spre mine, dupa multimea indurarilor Sale. Si, prin ingeri credinciosi si de lumina purtatori, sa povatuiasca pacatosul meu suflet si, impreuna cu ale voastre, in locasul dreptilor sa-l odhihneasca. Ca ce fel de frica si de cutremur nu are sufletul in ceasul acela? Caci, daca acela ce se duce intr-o tara departata, sta si se minuneaza, vazand popor strain si de alta limba, pamant pe care niciodata nu l-a vazut, apoi, in ce fel de frica ne este sufletul, cand se muta din lumea aceasta in ceea ce va fi sa fie, vazand atunci cele ce niciodata nu le-a vazut? Deci, sa ne ingrijim de cele de acolo, iubitilor, cu tot sufletul si inima. Sa slujim lui Dumnezeu cu toata taria noastra. Sa pazim poruncile Lui cu toata puterea. Sa iubim infricosatorul si preacinstitul Numele Lui, iar pe aproapele, ca pe noi insine, ca sa ne invrednicim a auzi binecuvantatul glas; "Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua, de la intemeierea lumii". (Matei, 25, 34). Bine este cuvantat Dumnezeu, Cel ce ne umple pe noi de binecuvantarea Sa, ca intru toti vecii este mila Lui. Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea celui între Sfinti Parintelui nostru Iosif cel Nou, mitropolitul Timisoarei si a tot Banatul, facatorul de minuni.
Acest fericit parinte era din pamântul Dalmatiei, nascut la anul 1568 în orasul Raguza, unde parintii sai Ioan si Ecaterina, vlahi sau aromâni, se îndeletniceau cu negotul pe mare fiind cunoscuti de toti locuitorii acelei parti ca oameni cu frica lui Dumnezeu. Murindu-i tatal, înecat cu corabia în apele Marii Adriatice, tânarul Iacob, cum se numea în mirenie, s-a mutat împreuna cu maica sa în Ohrida unde a si învatat carte mai multa vreme la Mânastirea Maicii Domnului din acea cetate. Dorind sa-si închine viata Domnului, a plecat apoi la Sf. Munte al Atosului, intrând în Mânastirea Pantocratorului, unde s-a calugarit luând numele de Iosif. Pâna la vârsta patriarhala de 82 de ani a petrecut între vietuitorii Sfântului Munte, facându-se pilda de adevarata traire întru Hristos. Înfruntând cu puterea credintei primejdiile si ostenelile de tot felul, alesul între cuviosi a crescut duhovniceste si a rodit bogat în fapte minunate.
În vremea aceea surpându-se stapânirea crestineasca din partile Banatului, o data cu venirea turcilor, Domnul n-a lasat fara mângâiere si întarire pe credinciosii acestor meleaguri; ci din Sfântul Munte le-a harazit cârmuitor duhovnicesc pe vladica Iosif, care prin alegerea si trimiterea sa de catre Patriarhia Tarigradului trebuia sa împodobeasca scaunul mitropolitan al Timisoarei. Desi la vârsta înaintata, n-a precupetit osteneala purcederii la calea lunga ce-l ducea spre pastoritii sai, care-l asteptau ca pe un sfânt ales al lui Dumnezeu, al carui dar al facerii de minuni în tot locul era vestit.
Noul mitropolit a fost înscaunat la 20 iulie 1650, din acea zi cercetând cu o râvna deosebita întregul tinut pus sub obladuirea sa duhovniceasca, îndrumând lucrarea preotilor, înviorând viata credinciosilor, reînnoind bisericile si mânastirile sau zidind altele noi, dupa trebuinta. Pretutindeni pe unde a trecut, neputinta se vindeca, viata se înnoia, credinta se întarea, nadejdea crestea. Ostenindu-se ca un viteaz s-a aratat biruitor în vâltoarea luptelor cu greutatile, mâna Domnului fiind cu el în toata vremea, ridicându-l marturie tare si pavaza neînfrânata dreptei credinte si aratându-l stralucit prin faceri de bine, prin savârsirea de minuni si prin neabatuta dragoste fata de toti oamenii.
La 1653, în al optzeci si cincilea an al vietii sale, s-a retras la sfânta Mânastire a Partosului, nu departe de cetatea Timisoarei, si aci a mai vietuit înca trei ani în rugaciune, post, faceri de bine si tamaduiri. Iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul mântuirii 1656 s-a mutat catre Domnul fiind îngropat în biserica mânastirii. Mormântul sau a devenit de atunci loc de cinstire si de rugaciune pentru credinciosii de pretutindeni. Mai apoi însa gasindu-se cu dreptate ca sfintele sale moaste sa se aseze în chiar orasul în care a pastorit, spre mai mare cinstire si împlinirea cererilor de folos ale smeritilor rugatori, au fost stramutate cu mare alai în catedrala mitropolitana din Timisoara în anul 1956, la treisute de ani de la moartea sa.
Si a lucrat sfântul si dupa moarte tot felul de minuni, întru slava adevaratului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage15Sep.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1172
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie15.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu