Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 25 octombrie 2009

Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir - Părintele Ilie Cleopa





Cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el

înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri (Matei 10, 32)

Iubiţi credincioşi, Astăzi Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe unul din cei mai mari mucenici, anume pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Acest mucenic vrednic de laudă, s-a născut în cetatea Solonul sau Tesalonic din nordul Greciei. Tatăl său a fost voievod şi comandant al cetăţii Tesalonic şi era creştin, dar ţinea în taină dreapta credinţă, pentru marea prigoană ce era atunci asupra creştinilor. El avea un copil anume Dimitrie, pe care l-a crescut de mic în dreapta credinţă şi în dragoste pentru Iisus Hristos. Tatăl lui Dimitrie avea în casa lui două icoane frumoase, cu chipul Domnului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Sale Maici, la care se închina el şi soţia sa. La aceste sfinte icoane duceau adesea părinţii pe copilul Dimitrie, încă din pruncie, ca să se închine Mântuitorului şi Maicii Domnului, învăţându-l să se roage şi descoperindu-i taina adevăratei credinţe în Hristos. Pe cînd era Sfântul Dimitrie în vîrstă de 20 de ani, a murit tatăl lui, binecredinciosul voievod al Tesalonicului. Auzind împăratul Maximilian de aceasta, a chemat la el pe Dimitrie, fiul voievodului, pe care văzându-l înţelept şi viteaz în războaie, l-a făcut voievod în locul tatălui său; apoi Sfântul Dimitrie mergînd în patria sa Tesalonic, în loc să prigonească pe creştini, cum îi poruncise Maximilian, a început înaintea tuturor a mărturisi pe Hristos şi a învăţa dreapta credinţă, slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime închinat şi cinstit. Astfel, el s-a făcut tesalonicenilor ca un alt Apostol Pavel, căci pe mulţi îi aducea la cunoştinţa adevărului, risipind închinarea la idoli.

Iar împăratul Maximilian, întorcându-se biruitor de la un mare război contra sciţilor şi a sarmaţilor, a voit să aducă jertfă de mulţumire necuraţilor zei în Tesalonic. Cu acest prilej l-a chemat şi pe Dimitrie să jertfească zeilor înaintea tuturor. Atunci viteazul ostaş al lui Hristos a înţeles că a sosit ceasul să mărturisească înaintea tiranului împărat credinţa în adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul şi toate cele văzute şi nevăzute. Apoi şi-a adus aminte şi de cuvintele Sfîntului Apostol Pavel care zice: "Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mîntuire" (Romani 10, 10). Adică nu-i de ajuns să crezi în taină în Dumnezeu, ci trebuie să-L mărturiseşti şi cu cuvîntul în public, ca să te poţi mântui. Această credinţă cu darul Duhului Sfînt având-o Dimitrie în inima sa, a ieşit în mijloc şi a mărturisit cu mare îndrăzneală, că nu zeii, ci Dumnezeul creştinilor este adevăratul Dumnezeu. El a făcut cerul şi pămîntul şi pentru nemăsurata Sa milostivire a trimis pe Fiul Său în lume şi a luat trup omenesc din Fecioara Maria, dar fără de păcate, şi a mântuit pe oameni din robia diavolului prin moartea Sa pe cruce şi prin înviere.

Auzind împăratul că Sfântul Dimitrie, în loc să-l laude pe el, a mărturisit că Hristos este adevăratul Dumnezeu, s-a mîniat tare şi l-a aruncat în temniţă, spre judecată şi osândă la moarte. Într-o zi împăratul făcând mare spectacol în aer liber, după obiceiul romanilor, a pus pe un vestit luptător, anume Lie, să se lupte cu creştinii pe un pod înalt şi să-i arunce jos în nişte suliţe cu vîrful în sus, spre veselia spectatorilor. În acest timp Sfântul Dimitrie era păzit în temniţă din ordinul împăratului. Atunci un tânăr creştin cu numele Nestor, ucenicul mucenicului, s-a aprins de râvnă pentru Dumnezeu şi nemaiputând să rabde uciderea creştinilor, s-a dus în temniţă la Sfântul Dimitrie şi i-a spus: "Robule al lui Dumnezeu, mare nedreptate se face împotriva creştinilor, deci roagă-te pentru mine, că vreau să lupt cu Lie şi să izbîndesc sîngele nevinovat al creştinilor". Sfântul Dimitrie fiind legat în lanţuri, a binecuvântat pe Nestor şi, însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: "Du-te, frate şi te luptă cu Lie, că şi pe Lie îl vei birui şi pe Hristos Îl vei mărturisi !" Tânărul Nestor fiind întărit cu rugăciunea Sfântului Dimitrie şi-a făcut cruce şi ducându-se în acea privelişte a strigat: "Vreau să lupt cu Lie !" Zadarnic încercau toţi să-l oprească pe Nestor de la lupta cu Lie ca el strigă în auzul tuturor: "Vino, Lie, să te lupţi cu mine !" Apoi începînd a se lupta cu el, a zis fericitul Nestor: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi". Şi îndată, cu ajutorul rugăciunilor marelui mucenic, l-a aruncat pe Lie în suliţe şi l-a omorît. Atunci împăratul, mâniindu-se a poruncit să-i taie capul Sfântului Nestor, împlinindu-se profeţia dascălului sau Dimitrie. Apoi a trimis ostaşi în temniţă să-l ucidă cu suliţele şi pe Marele Mucenic Dimitrie. Văzând că i-a sosit sfârşitul, Sfântul Dimitrie s-a închinat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate, apoi şi-a ridicat mâna dreaptă în sus şi a fost străpuns cu suliţele de ostaşi în tot corpul, dându-şi sufletul cu pace în mâinile lui Hristos pe care L-a mărturisit. În clipa aceea un alt ucenic al său a luat mantia şi inelul Sfântului Dimitrie şi înmuindu-le în sângele mucenicului, tămăduia cu ele pe mulţi bolnavi.

Iubiţi credincioşi, Ajungând împărat Sfântul Constantin cel Mare care a dat libertate tuturor creştinilor, s-a făcut o mare biserică din lemn în Tesalonic, peste moaştele Sfântului Dimitrie, unde alergau mulţi credincioşi orbi, şchiopi, bolnavi de tot felul şi cu rugăciunile sfântului se întorceau sănătoşi la casele lor. Printre aceştia a fost şi un dregător împărătesc anume Leontie, care, venind la biserica Sfântului Dimitrie, s-a făcut îndată sănătos. Drept mulţumită, a început să facă o biserică mare din piatră în locul bisericii mici din lemn, în cinstea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie.

Pe când săpau temeliile bisericii, cu rânduiala lui Dumnezeu, au descoperit şi racla cu moaştele Sfântului Dimitrie, din care izvora mir binemirositor cu care se ungeau cei suferinzi şi se vindecau. Biserica făcută de Leontie a fost mărită mai târziu, ajungând cea mai mare şi mai veche biserică din Tesalonic, care se păstrează până astăzi. Tot Leontie, fiind iubitor de Dumnezeu, a făcut o raclă nouă din argint şi a aşezat în ea moaştele Sfântului Dimitrie, care se păstrau sub altarul marii biserici. Mormântul Sfântului Dimitrie se află şi astăzi la biserica sa din Tesalonic unde merg zilnic credincioşii în pelerinaj şi cer ajutorul lui. Un alt lucru minunat s-a întâmplat şi în timpul împăratului Justinian cel Mare. După ce a zidit biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, împăratul voia să aducă în ea moaştele Sfântului Dimitrie de la Tesalonic. Deci, trimiţând câţiva clerici şi credincioşi la biserica sa, cînd să se atingă de raclă, îndată a ieşit din ea lumină de foc şi scântei, încât toţi au căzut la pămînt. Apoi s-a auzit un glas ca acesta: "Staţi şi nu îndrăzniţi !" Cuprinşi de spaimă şi-au cerut iertare de la Sfântul Dimitrie şi luând puţin pământ din biserica lui, s-au întors la Bizanţ.

Altădată era mare secetă şi foamete în Tesalonic. Atunci Sfântul Dimitrie, călăre pe un cal se arătă corăbierilor care transportau grâu pe mare şi le-a zis: "Duceţi grâul în cetatea mea, Tesalonic, căci este lipsită".

În viaţa Sfântului Dimitrie se spune că era un paraclisier, anume Onisifor, la biserica sa, care îngrijea de sfintele moaşte. Dar avea obiceiul să fure din darurile aduse la biserică de credincioşi. Sfătuindu-l preoţii multă vreme, el nu se lăsă de acest păcat. Odată, pe când lua din cele aduse de credincioşi, îndată a fost pedepsit de Sfântul Dimitrie şi a căzut jos greu bolnav. Apoi rugându-se preoţii pentru el şi mărturisindu-şi păcatul, s-a făcut sănătos. Odată au năvălit barbarii să prade oraşul Tesalonic şi toţi creştinii plângeau la moaştele Sfântului Dimitrie să-i scape de robie şi de moarte. Într-o noapte s-au văzut doi tineri luminaţi trimişi de Mântuitorul să-i poruncească sfântului să plece din cetatea sa şi să lase Tesalonicul în mâinile pagînilor pentru păcatele poporului. Dar Sfântul Dimitrie nu a voit să părăsească patria sa, ci, rugându-se mult lui Dumnezeu pentru creştini, îndată oastea păgânilor s-a depărtat şi Tesalonicul a scăpat de distrugere şi robie. Şi multe asemenea semne, vindecări de boli şi fapte minunate făcea Sfântul Mucenic Dimitrie. Mai tîrziu însă,înmulţindu-se păcatele creştinilor, marele mucenic s-a întristat pentru împuţinarea credinţei în cetatea sa şi cu voia lui Dumnezeu au dispărut sfintele moaşte din Tesalonic.

Iubiţi credincioşi, Astăzi sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, ostaşul cel viteaz al lui Hristos, bărbatul dumnezeieştilor doriri, lauda mucenicilor, bucuria îngerilor, podoaba Bisericii Ortodoxe, mustrătorul necredincioşilor, întărirea nevoitorilor şi rugător fierbinte înaintea Preasfintei Treimi pentru sufletele noastre. Astăzi Sfântul Dimitrie mărturiseşte cu tărie pe Hristos înaintea împăraţilor şi a pagânilor. Astăzi Lie, sluga întunericului, este învins, iar fiii luminii sînt izbăviţi. Acum diavolul a fost biruit de Sfinţii Dimitrie şi ucenicul său Nestor care se roagă în cer pentru noi. Astăzi mucenicul lui Hristos Dimitrie este împuns în coastă ca şi Stăpânul său şi se jertfeşte pentru Evanghelie, ca un miel nevinovat. Pentru aceasta îl cinstim pe Sfântul Dimitrie şi-i cântăm cântări de laudă, căci el a biruit pe vrăjmaşul cel nevăzut şi a luat cununa biruinţei de la Hristos, Dumnezeu. În această zi se face mare pelerinaj cu icoana Sfântului Dimitrie la mormântul lui din Tesalonic şi toţi creştinii aduc flori de dumitriţă la biserici şi prin casele lor. Dar nu numai în Grecia, ci şi în ţara noastră este foarte mult cinstit de credincioşi. Avem în ţară numeroase biserici cu hramul Sfântului Dimitrie şi mulţi fraţi creştini poartă numele lui. Însă nu numai astăzi, ci în toate zilele se cuvine să cerem ajutorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, pentru că este grabnic ajutător. Să avem în casă icoana lui şi cînd putem să-i citim acatistul. Apoi să nu uităm că şi noi sîntem ostaşi ai lui Hristos şi fii ai Bisericii Ortodoxe. Deci, să avem curaj şi să nu dăm înapoi în faţa ispitelor şi necazurilor vieţii. Fără râvnă şi bărbăţie, fără rugăciune şi smerenie, fără iubire creştină şi biserică, fără răbdare şi ajutorul sfinţilor nu ne putem mântui.

Să-l rugăm pe Marele Mucenic Dimitrie să ne fie călăuză, ajutător, model de jertfă şi rugător înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/Predica_la_Sfantul_Mare_Mucenic_Dimitrie_Izvoratorul_de_mir-180-11084.html

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1213


Luna octombrie în 26 zile:
pomenirea Sfântului, Slăvitului, Marelui Mucenic Dimitrie,
izvorâtorul de mir şi făcătorul de minuni(+303)

Sfantul, Slavitul Mare Mucenic DimitrieSfantul, Slavitul Mare Mucenic DimitrieSfantul, Slavitul Mare Mucenic DimitrieSfantul, Slavitul Mare Mucenic Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a trăit pe vremea împăraţilor Diocletian şi Maximian Galeriu (284- 311) şi era fiul voievodului cetăţii Tesalonicului, botezat în taină de părinţii săi, de frica cruntelor prigoane împotriva creştinilor. Şi îl învăţau părinţii în cămara cea ascunsă a palatului lor toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoştinţa despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum şi milostenia cea către săraci, săvârşind, adică, faceri de bine, celor ce trebuiau. Şi aşa, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinţilor săi, dar, mai ales, a început a lucra într-însul darul lui Dumnezeu. Şi tânărul creştea cu anii şi cu înţelepciunea, urcând ca pe o scară, din putere în putere. Şi, ajungând la vârsta cea mai desăvârşită, părinţii lui s-au dus din vremelnica viaţă, lăsând pe tânărul Dimitrie moştenitor nu numai al multor averi, ci şi al bunului lor nume. Deci, Maximian împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia şi, cunoscându-i înţelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Şi a fost primit Sfântul cu mare cinste de cetăţeni, iar el cârmuia cu multă vrednicie poporul, propovăduind pe faţă dreapta credinţă şi aducând pe mulţi la Hristos. Deci, nu după multă vreme, a cunoscut împăratul că voievodul Dimitrie este creştin şi s-a mâniat foarte. Drept aceea, întorcându-se biruitor dintr-un război cu sciţii, Maximian a poruncit să se facă praznice în fiecare cetate, în cinstea zeilor şi a venit împăratul şi la Tesalonic. Şi, Dimitrie fiind întrebat, de sunt adevărate cele auzite despre dânsul, a răspuns cu îndrăzneală, mărturisind că este creştin şi a defăimat închinarea păgânească. Şi îndată, împăratul a poruncit să-l închidă în temniţă, până la încheierea jocurilor în cinstea venirii sale. Şi se bucura împăratul, mai ales, văzând pe un luptător vestit. Lie, vandal de neam, înalt, puternic şi înfricoşător la chip, că se lupta cu cei viteji şi-i ucidea, aruncându-i în suliţe. Deci, era acolo un tânăr creştin, anume Nestor, cunoscut Sfântului Dimitrie. Acesta, văzând pe Lie ucigând fără cruţare pe oameni, mai cu seamă pe creştini, s-a aprins de râvnă. Şi vrând să se lupte cu Lie a alergat la Sfântul, în temniţă, cerând de la dânsul rugăciuni şi binecuvântare ca să-l poată birui pe acel ucigaş de oameni. Şi, însemnându-l cu semnul crucii pe frunte, Sfântul i-a zis: "Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos vei mărturisi !" Deci, intrând în luptă cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi !" Şi îndată, trântindu-l jos pe Lie, l-a omorât. Şi s-a întristat împăratul de moartea lui Lie. Aflând însă că Sfântul Dimitrie este cel care l-a îndemnat pe Nestor să se lupte cu Lie, împăratul a trimis ostaşi, poruncindu-le să-l străpungă cu suliţele pe Sfântul, în temniţă, că a fost pricina morţii lui Lie. Şi aceasta, făcându-se îndată, marele Dimitrie şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Şi s-au făcut la moaştele lui multe minuni şi prea slăvite tămăduiri. Tot atunci, din porunca împăratului, s-a tăiat capul şi Sfântului Nestor.


Întru această zi,
Cuvânt despre Musha vameşul,
cum a făcut milă cu o femeie şi nu s-a atins de ea

În cetatea Tirului a fost un oarecare vameş, anume Musha şi de multe ori ne spunea nouă, zicând: "Fiind eu întru cele de acolo şi luând zeciuială de la oaspeţi, odată am înserat. Deci, fiind seară, mă duceam să mă spăl la baie şi am aflat în cale o femeie, stând pe întuneric şi, apropiindu-mă de dânsa, am început a-i grăi ei cuvinte de desfrânare, iar ea a făgăduit, să vină după mine, iar eu, de poftă şi de bucurie diavolească, nu m-am mai dus să mă spăl, ci îndată, luând femeia, m-am pornit înapoi la cină. Iar ea n-a gustat cu mine, nici n-a băut, măcar că eu mult am silit-o, dar ea n-a ascultat şi m-am sculat, vrând a mă duce să mă culc. Şi, luând de mână pe femeie, am vrut să o sărut pe ea, iar ea cu lacrimi a strigat cu glas mare: "Vai mie, străina şi ticăloasa, cea de tot pierdută, cu sufletul şi cu trupul !" Deci, am început a o întreba de pricina ţipătului ei, iar ea, plângând, mi-a spus: "Bărbatul meu a fost negustor, şi înecându-i-se corabia, a pierdut şi pe ale sale şi pe cele străine şi acum este în temniţă. Iar eu, neavând ce să fac, ca măcar pâine să aflu pentru el, am voit, de multă supărare, să-mi spurc trupul meu şi să-i câştig lui hrană. Că pe toate le-au jefuit străinii. Şi i-am zis ei: "Ce datorii mai sunt încă ?" Iar ea mi-a spus: "Cinci litre de aur." Deci eu, luând aurul i l-am dat ei, zicându-i: "Pentru frica lui Dumnezeu, nu mă ating de tine, dar primeşte acestea şi-ţi răscumpără bărbatul tău şi te roagă pentru mine, păcătosul."

Iar după ce a trecut un an, se făcură rele clevetiri asupra mea la împăratul, că am pierdut birul. Şi, trimiţând împăratul, mi-au jefuit casa mea şi, degrabă aducându-mă pe mine la Constantinpol m-au şi pus în temniţă, numai într-o cămaşă veche fiind îmbrăcat. Şi în fiecare zi auzeam că împăratul voieşte să mă omoare, spre pilda altora şi eram deznădăjduit pentru viaţa mea. Deci, plângând eu şi tânguindu-mă, am adormit în grijă şi în întristare şi am văzut pe femeia aceea, căreia îi dădusem cele cinci litre de aur, care mi-a zis: "Ce ai stăpâne ? Şi pentru ce eşti ţinut aici ?" Iar eu am zis: "Sunt clevetit şi mi se pare că vrea împăratul să mă omoare." Iar ea mi-a zis: "Vrei, oare să mă duc pentru tine la împăratul, ca să te slobozească pe tine ?" Şi i-am zis ei: "Dar te ştie pe tine împăratul ?" Şi mi-a zis: "Mă ştie." Deci, după ce m-am deşteptat, nu pricepeam ce va fi cu acest vis ? Şi, în cealaltă noapte, asemenea, mi s-a arătat ea, zicându-mi: "Nu te teme, eu te voi slobozi." Iar a doua zi, a poruncit împăratul şi m-a adus în palatele împărăteşti. Iar după ce am intrat şi m-a văzut împăratul în haină urâtă şi ruptă, mi-a zis: "Iată, te iert pe tine acum." Şi căutând, am văzut şi pe femeia aceea, stând de-a dreapta împăratului şi zâmbind la mine. Atunci a poruncit împăratul ca să mi se întoarcă toată averea mea şi de la sine mi-a dat multe daruri şi cu multă cinste m-a rânduit iarăşi, la locul meu, încă m-a făcut căpetenie peste toţi vameşii.

Iar în cealaltă noapte, mi s-a arătat mie, aceeaşi femeie, zicându-mi: "Ştii, oare, cine sunt eu ? Eu sunt cea cu care tu ai făcut milă şi nu te-ai atins de trupul meu, pentru Dumnezeu, ci mi-ai răscumpărat bărbatul de la amară moarte din temniţă, iar pe mine m-ai făcut a nu cădea în desfrânare, pentru pâine. Drept aceea şi eu te-am izbăvit pe tine de primejdie." Deci, acestea auzind, fraţilor, să cunoaşteţi puterea milosteniei. Vedeţi încă şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, că iată s-a arătat preabunul Dumnezeu şi i-a zis: "Tu pentru Mine ai făcut milă, apoi şi eu am mărit mila Mea spre tine." Cu adevărat, mare este puterea milosteniei, că şi în acest veac face bine şi în veacul ce va să fie, printr-însa, mai înainte mergem, să vedem faţa lui Dumnezeu, Care ne răsplăteşte nouă de şaptezeci de ori câte şapte. Deci, dar, acestea auzindu-le, părinţilor şi fraţilor, să fim milostivi, precum şi Părintele nostru cel ceresc milostiv este, Căruia Se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/octombrie/Proloage26Oct.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=27&p2000_imageid=1213

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/octombrie/octombrie26.htm

Un comentariu:

::Sylvia:: spunea...

Thank you for another truly inspiring post Father!