Luna lui noiembrie în ziua dintâi:
Pomenirea Sfinţilor de minuni făcători şi
fără de arginţi doctori Cosma şi Damian.
Pomenirea Sfinţilor de minuni făcători şi
fără de arginţi doctori Cosma şi Damian.
Aceşti Sfinţi erau din Asia, din părţile Ciliciei, din tată păgân şi din maică creştină, al cărei nume era Teodota, spre deosebire de alţi doi Sfinţi Cosma şi Damian, care se trăgeau din Roma şi care se prăznuiesc ca Mucenici, în fiecare an, la 1 iulie.
Deci, rămânând mama lor văduvă, aşa precum căuta ea să placă lui Dumnezeu cu viaţa ei cinstită, aşa învăţa şi pe fii ei, hrănindu-i cu bună învăţătură, în credinţa lui Hristos şi povăţuindu-i spre toată fapta bună. Şi la unele şcoli înalte i-a trimis pentru a se desăvârşi în iscusinţă. În aces chip au ajuns tinerii nu numai adânc cunoscători în meşteşugul doctoricesc, ci au primit de la Dumnezeu şi darul de a tămădui orice suferinţă sufletească şi trupească, folosind atât oamenilor, cât şi dobitoacelor. Iar ceea ce uimea pe toţi era împotrivirea lor de a primi vreo răsplătire pentru osteneala lor cu cei bolnavi, căci nu tămăduiau pentru plată sau să adune bogăţii, ci ca să-şi dovedească dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, după porunca lui Hristos: "În dar aţi luat, în dar să daţi" (Matei 10, 8). Singura lor plată era ca cel tămăduit să creadă în Hristos, de la Care îi venea tămăduirea.
Pentru această purtare a lor, ei au fost numiţi de cei credincioşi "doctori fără de plată" sau "doctori fără de arginţi." Deci, astfel petrecându-şi viaţa lor, cu pace şi în dreapta credinţă, s-au săvârşit. Şi sunt pomeniţi în Biserică în fiecare an, ca nişte calzi folositori şi doctori apărători ai sufletelor şi ai trupurilor noastre.
Întru această zi, cuvânt despre o femeie pustnică.
Un oarecare călugăr s-a dus în pustia cea mai îndepărtată şi a văzut o femeie şezând pe o piatră. Şi, socotind că este o fiară, a început a striga şi a-i porunci, zicând: "De eşti om, pogoară-te aici să vorbim." Iar ea a zis: "Ce voieşti, omule? Du-te de aici, că sunt femeie goală". Şi i-a zis stareţul: "Primeşte o haină, scufia şi brâul". Iar ea primindu-le, s-a încins şi a pogorât spre stareţ. Şi i-a zis bătrânul: "Pentru Domnul, spune-mi mie, cine eşti tu?" Iar ea a zis: "Eu sunt fiica unei căpetenii de ostaşi. Şi voiau părinţii mei să mă dea pe mine după bărbat şi să mă facă stăpâna casei. Iar eu m-am gândit că toate lucrurile lumii acesteia sunt trecătoare. Şi am fugit noaptea în pustie şi am ajuns la piatra aceasta; şi sunt de atunci şaizeci de ani până în ziua de astăzi, iar om n-am văzut, fără numai, pe tine. Şi am un vas de apă, iar altul de bob muiat şi Dumnezeu în toate zilele le umple pe ele".
Deci, a mâncat dintr-însul stareţul şi a băut din apa ei şi, săturându-se, a lăudat pe Dumnezeu. Şi voind ea să se ducă la chiliuţa sa, dezbrăcându-se, i-a zis lui: "Primeşte-ţi ale tale, părinte". Iar el i-a zis: "Nu face aşa, maică sfântă, ci să le ai cu tine acestea". Însă ea nu voia, ci i-a zis lui: "Mergi de-mi adu mie altă haină, scufie şi brâu şi degrabă să vii la mine". Iar el, mergând şi luând cele trebuincioase, iarăşi a venit la piatra ei şi a început a striga şi a grăi şi nu era glas nici auzire şi o piatră lată era prăvălită pe dinaintea peşterii. Iar fiarele cele sălbatice, scrâşneau cu dinţii împotriva stareţului. Şi făcând el rugăciune, s-au risipit fiarele şi piatra s-a răsturnat. Şi, intrând în peşteră, a aflat-o pe ea moartă. Apoi a îmbrăcat-o cu haina, cu scufia şi cu colţuni şi a pus-o pe ea în peşteră.
Şi era stareţul beteag de un ochi, din tinereţile sale şi, îndată a văzut, tot umblând cu cinstitele ei moaşte, şi a proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat ei un dar ca acesta şi răbdare. După aceea, făcând rugăciune, a prăvălit piatra peste uşa peşterii şi s-a dus întru ale sale.
Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului
Părintelui nostru Efrem Sirul.
Aţi auzit că doi de vor fi în ţarină, unul se va lua şi altul se va lăsa, două de vor măcina la moară, una se va lua şi alta se va lăsa, iar doi în casă şi celelalte. Cei din casă sunt judecătorii şi povăţuitorii cei ce sunt în înalta stăpânire şi împăraţii şi asupritorii. Că este judecător drept şi este judecător nedrept. Cel drept se ia şi se scoate din foc, iar cel nedrept se lasă. Iar cei din ţarină, adică din lumea aceasta, sunt ţăranii, cei de rând şi cei prea mici cu neamul şi cu bogăţia, slăviţii şi neslăviţii, drepţii şi cei nedrepţi. Şi drepţii se iau, iar nedrepţii se lasă în foc. Iar cele ce macină sunt mulţimea femeilor, iar în parte şi sufletele celor ce au luat jugul robiei şi şi-au săvârşit în boală viaţa lor. Că sunt femei drepte şi sunt şi nedrepte, sunt robi drepţi şi sunt şi nedrepţi. Sunt bolnavi drepţi, precum Iov şi Lazăr, şi sunt nedrepţi, precum Cain şi Gheezi; pentru aceea zice: "Doi de vor fi în pat, arătând astfel boala lor, drepţii se vor lua, iar nedrepţii se vor lăsa".
Iar cum se vor lua drepţii, să spună Pavel: "Cei vii în Domnul se vor răpi în nori, în văzduh, şi totdeauna cu Domnul vor fi". Şi cum se lasă nedrepţii? Vor aduna îngerii pe cei aleşi din cele patru vânturi, iar pe necredincioşi îi vor arde cu focul cel nestins. Deci, să nu socoteşti că focul nestins al osândiţilor va fi cu lemne, nici că sunt oarecare slujitori care îl aprind pe dedesupt, precum socotesc mulţi bârfitori. Ci caută la Sodoma şi vezi cuptor fără de lemne. Cugetă la împietrirea femeii şi minunează-te de îngrozirea focului. Că şi Lot era împreună cu femeia şi cu cele două fiice ale lui. Dar nici Lot nu s-a ars de foc împreună cu fiicele şi nici femeia lui n-a scăpat de groaza focului. Ci fiecare a luat plată după starea sa. Aşa va fi şi la judecată. Drepţii, adică, se vor lua ca Lot, iar cei nedrepţi se vor lăsa ca femeia lui Lot. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu