Luna noiembrie în 24 de zile: pomenirea celui dintre Sfinţi
Pãrintelui nostru Clement, episcopul Romei (+101)
Fericitul şi preaînţeleptul Clement era roman din naştere. A fost adus la credinţă de marii Apostoli Petru şi Pavel, de la care a învăţat credinţa în Hristos cea adevărată, făcându-se propovăduitor Evangheliei şi apostoliceştilor aşezăminte. Şi a fost al treilea episcop al Romei, după Lin şi Anaclet. Cu vrednicie a stat pe scaunul Romei vreme de aproape zece ani. În timpul acesta, s-a petrecut o mare dezbinare în Biserica din Corint. Mulţi credincioşi nemulţumiţi, nu ştim din ce pricini, s-au răzvrătit împotriva preoţilor şi-i alungau de prin locurile lor. Atunci, Sfântul Clement, în numele Bisericii din Roma, scrie corintenilor o vestită Epistolă, în anul 96, care, fiind citită în bisericile din Corint, toţi credincioşii şi-au recunoscut greşeala, întorcându-se la calea cea dreaptă, de la care se abătuseră, făcând pace în Biserica lui Dumnezeu. Tradiţia Bisericii ne spune că Sfântul Clement a murit ca mucenic. Că, fiind prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117) şi, nesupunându-se poruncii lui, a fost surghiunit într-o cetate îndepărtată numită Cherson(Crimeea), iar acolo a fost osândit să fie aruncat în mare, legându-i-se de grumaz o ancoră de corabie. Şi aşa s-a săvârşit de trei ori fericitul.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru,
episcopul Alexandriei (+312)
Acesta a fost în zilele împăratului Maximin şi a ajuns episcop al Alexandriei, după moartea lui Teona(300). A păstorit cu înţelepciune şi curaj Biserica, pe vremea prigoanei lui Diocleţian şi a urmaşilor lui. Istoricul Eusebiu îl numeşte dascăl minunat al credinţei creştine şi podoabă dumnezeiască a episcopilor. În nişte vremi ca acelea pline de groază, el a întărit pe mulţi din cei slabi şi fricoşi, iar în cele din urmă a fost izgonit şi el pentru Hristos. Şi umbla prin Fenicia şi Palestina, întărind pe creştini, prin scrisori şi cerând darul Duhului Sfânt pentru dânşii. O tradiţie a Bisericii spune că Dumnezeu i-a descoperit Sfântului Petru, într-o vedenie, tot răul pe care Arie avea să-l aducă în Biserica lui Hristos. Că a văzut pe Domnul, în chip de copil ca de doisprezece ani, strălucind mai mult ca soarele, purtând o haină ruptă, din cap până în picioare. Deci, întrebându-L pentru ce-I este ruptă haina, a aflat de la El că Arie este cel care I-a rupt-o, Domnul arătând prin semnul acesta, ruptura pe care a făcut-o între Tatăl şi Fiul, nemărturisindu-L pe Hristos de o fiinţă cu Tatăl. Şi Domnul a încheiat: "Să nu-l faci pe el urmaşul tău !" Deci, înştiinţându-se păgânul împărat Maximin că, pentru învăţătura lui Petru, mulţi se întorc de la idoli la Hristos, a trimis ostaşi să-l prindă şi l-au închis în temniţă. Dar, văzând dârzenia poporului credincios, a venit împăratul însuşi în Alexandria şi a poruncit să se taie capul Sfântului Petru. Şi aşa, acest Sfânt s-a săvârşit, după porunca împăratului, câştigând cununa cea neveştejită a chinuirii pentru Hristos.
Întru aceastã zi, cuvânt despre Pafnutie monahul,
cum a mântuit acesta pe un tâlhar
Pafnutie monahul, alegându-şi viaţa pustnicească, niciodată nu gusta vin. Iar, umblând el odată prin pustie, a aflat nişte tâlhari şi aceştia beau vin. Însă, l-a cunoscut pe el vătaful tâlharilor şi ştia că nu bea vin. Dar, văzându-l pe el slăbit de multe osteneli, i-a umplut un pahar de vin, iar în cealaltă mână a luat sabia şi a zis stareţului: "De nu-l vei bea, apoi te voi ucide pe tine". Deci, cunoscând stareţul cu duhul că prin aceasta îl va câştiga pe el pentru Dumnezeu, luând paharul l-a băut. Iar vătaful de tâlhari i-a zis: "Iartă-mă, părinte, că te-am supărat pe tine". Şi i-a zis stareţul: "Cred că Dumnezeu, pentru acest pahar, va face milă cu tine şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie". Şi, umilindu-se tâlharul, a grăit bătrânului: "Cred în Dumnezeu şi de acum nu voi mai face strâmbătate niciodată, nici nu voi jefui, nici nu voi mai ucide, ci voi merge împreună cu tine şi mă voi pocăi de păcatele mele". Deci, lăsând pe tovarăşii săi, a mers cu stareţul şi şi-a mântuit sufletul său, vieţuind în pocăinţă.
Întru aceastã zi, cuvânt de învãţãturã, pentru preoţi,
al Sfântului Ioan Gurã de Aur
Şi iarăşi tu, o preote, păstorule al oilor lui Hristos şi stătătorule înainte al înfricoşatei Lui Mese, cel ce înalţi rugăciunile la Dumnezeu pentru toţi cei ce sunt în locaşul şi în Biserica aceasta şi te rogi pentru unirea credincioşilor, să te păzeşti de beţie, că ea îţi spurcă rugăciunile tale. Să nu înlocuieşti cuvintele sfinte cu cele proaste omeneşti, ştiind că eşti vorbitor cu Dumnezeu. Trupul tău să-l păzeşti curat, ştiind că eşti mijlocitor către Dumnezeu pentru fraţii tăi. Să ai lină păşirea picioarelor tale, de vreme ce stai la loc sfânt. Păzeşte-ţi mâinile tale de toate necurăţiile, de vreme ce, cu acelea amândouă, ridici Trupul lui Hristos. Să primeşti smerenia şi să te socoteşti pe tine nimic, ca, strigând tu către Dumnezeu, să caute spre tine, că spre cei smeriţi caută Domnul. Să ai curată limba ta de osândirea a tot omul, de vreme ce cu limba slăveşti pe Dumnezeu laolaltă cu îngerii. Retrage-te adeseori de la tulburarea cu poporul, ca mintea ta, fiind netulburată să înalţe rugăciune curată către Dumnezeu. Milostiv să fii către cei săraci, că cel milostiv va afla mila de la Dumnezeu. Când te apropii de Sfântul Pristol, să-ţi scoţi încălţămintea grijilor lumeşti şi necuratele gânduri din inima ta, că locul unde stai sfânt este. La sfintele rugăciuni, adu-ţi aminte de fraţii tăi, până la cel mai din urmă dintre ei. Să nu amesteci rugăciunile, nici să nu cânţi pe glasuri multe la cântare, că acelea gonesc smerenia. Să citeşti cu râvnă fraţilor tăi vieţile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, nu cu înaltă cugetare şi dăscăleşte, ci smerindu-te pe tine şi cu înţeles, însă toate cu porunca mai marelui tău şi nu ca la sine, ca să nu cazi în cursa îndrăznelii. Să nu-ţi saturi peste măsură pântecele tău, ca nu cu înfocare trupească şi cu aburii mâncării să goneşti pe Duhul Sfânt, Care Se pogoară asupra Darurilor. Când stai la Sfântul Prestol să nu te uiţi deseori înapoi, ci ochii să ţi-i ridici numai spre Cel ce locuieşte în ceruri. Să ai pace şi închinăciune şi cu cel mai de pe urmă, cerând de la toţi binecuvântare şi rugăciune, ca stând, înaintea altarului, să-ţi ridici fără osândire mâinile. Încă o dată, iarăşi, îţi zic ţie, o, slujitorule al lui Hristos, păzeşte-te de băutură, că eşti serafim cu trup şi nu ţi se cade ţie să te dai la băutură. Încă, te mai păzeşte de iubirea de avere, de mândrie, de osândire, de iubirea de slavă, de mânie şi de desfrânatele gânduri. Că toate acestea sunt străine de rânduiala îngerească şi tu slujeşti Trupului lui Hristos, primind slujirea îngerilor şi amestecându-te cu dânşii. Că se zice: "Acum puterile cereşti nevăzut împreună cu noi slujesc". Drept aceea, preotule, să fii priceput, să înţelegi ce eşti şi ce slujeşti. Şi, cunoscând aceasta, să slujeşti Domnului cu frică şi cu dragoste, toate năravurile cele de glumă să le lepezi. Ca, după ce ai primit slujba îngerească şi aceasta păzind-o cu frică, cu dragoste şi cu evlavie, să ajungi a locui în ceruri, împreună cu îngerii, în vecii nesfârşiţi, întru Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu