Proloagele din 11 decembrie

Luna decembrie în 11 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Daniil Stâlpnicul (+490).      Acesta era de loc din Mesopotamia, din eparhia Samosatelor, dintr-un sat ce se cheamă Vitara şi s-a născut din părinţi cu numele Ilie şi Marta. Deci, în al cincilea an al vârstei sale, l-au dus părinţii lui la o mânăstire şi s-a făcut vestit în viaţa schimnicească. Şi, sporind el cu nevoinţa, s-a dus la Simion Stâlpnicul şi a luat binecuvântare de la dânsul. Iar, după dumnezeiasca descoperire, s-a dus spre părţile Traciei, aproape de Bizanţ, la locul numit Anaplu. Acolo s-a închis într-un templu idolesc, suferind multe chinuri de la diavoli. Deci, suindu-se pe un stâlp, a petrecut acolo cu multă răbdare, topindu-se de zăduf şi de zăpadă, de ploi şi de bătăile vânturilor.  Şi a primit darul de a face minuni, încât s-au vestit bunele lui fapte şi la împăraţii Leon (457-474) şi Zenon (474-476) şi la Vasilisc tiranul, care au mers şi s-au închinat Sfântului, proorocindu-le el, cele ce aveau să li se întâmple. Deci, ajutorând Sfânta Biserică, ce avea pe atunci război cu ereticii, şi desăvârşindu-şi viaţa sfântă şi fără prihană, s-a dus către Domnul şi i se face pomenirea lui la Anaplu. Întru această zi, pomenirea Mucenicului Mirax şi o povestire foarte de folos.      Acest fericit Mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam egiptean, născut din părinţi creştini, în cetatea ce se numeşte Tenesi. Şi, după ce s-a botezat, creştea şi era învăţat de părinţii săi în neprihănita credinţă a lui Hristos. Dar, mai în urmă, din slăbiciunea şi uşurinţa minţii sale, s-a înşelat de la diavolul şi s-a dus la stăpânitorul cel de acolo, Amiran, şi s-a lepădat, vai, de credinţa în Hristos. Şi, nu numai aceasta, ci şi brâul şi-a tăiat şi crucea a călcat-o în picioare, a luat sabia în mâini şi striga acel jalnic cuvânt: "Agarean(musulman) sunt şi de astăzi înainte nu mai sunt creştin." Deci, a fost cinstit şi slăvit câţiva ani lângă Amiran, el şi cei împreună cu el, fără să se îngrijească cât de puţin pentru mântuirea sa. Iar, părinţii săi, înştiinţându-se despre aceasta, nu conteneau rugând pe Dumnezeu ca să-i schimbe gândul lui. Deci, Dumnezeu, văzând buna dorinţă şi stăruitoarea rugăciune, a schimbat inima fiului lor spre pocăinţă. Drept aceea, însuşi Mirax, mergând la părinţii săi, le-a zis: "Iată, dulcii mei părinţi, am venit. Eu, ticălosul, m-am întunecat cu mintea şi am făcut ceea ce am făcut; deci, acum, mă rog să mă fac iarăşi creştin şi să fiu împreună cu voi." Iar, părinţii i-au răspuns: "Noi, fiule, după ce ai făcut răul acesta, multe lacrimi am vărsat şi n-am contenit vreodată rugând pe Dumnezeu ca să te lumineze să cunoşti adevărul şi să te întorci către Hristos, Mântuitorul tău. Pentru aceasta, mulţumim acum bunătăţii Sale, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune. Iată, fiule, precum şi tu ştii, noi ne temem de Amiran, ca tu să stai cu noi împreună, pentru că ne poate bănui că noi te-am schimbat. Ci, de voieşti să se ridice această mare cădere a lepădării de credinţă şi să afli pe Dumnezeu milostiv, iar, pe lângă aceasta, de voieşti să ne arăţi şi pe noi fără de vină, de voieşti  să te faci atât de apropiat şi prieten al lui Hristos, încât să stai şi mijlocitor către El pentru tot neamul tău, fă precum îţi spunem: "Du-te la Amiran şi, precum pe faţă te-ai lepădat de Hristos, aşa pe faţă mărturiseşte-L pe El iarăşi, ca şi când n-am şti noi nimic. Şi cu adevărat, Dumnezeu, fiule, va îndrepta cu bine drumul tău, precum voieşti." Iar Mirax, luând sfatul părinţilor săi, precum şi binecuvântarea lor, şi având în mâna sa un brâu, s-a dus în adunarea păgânilor. Deci, încingându-se cu brâul acela înaintea lui Amiran, a închipuit cinstita cruce dintr-un lemn şi, sărutându-o pe ea, a început să strige cu toată puterea sa: "Doamne, miluieşte!" Iar Amiran prinzându-l, i-a zis: "Ce ţi s-a întâmplat?" Iar Mirax i-a răspuns: "Abia acum mi-am venit în fire din întunecarea ce a venit asupra mea de la diavolul şi am căzut înaintea lui Hristos, Domnul meu, şi iarăşi m-am făcut creştin, precum am şi fost. Deci, am venit ca să fac acest lucru cunoscut şi ţie şi la toată adunarea ta şi să mărturisesc cu adevărat înaintea tuturor pe Hristos, iar legea voastră să o dau anatemii." Acestea auzindu-le, Amiran l-a pus la închisoare, poruncind ca să rămână acolo trei zile, fără de mâncare sau băutură. După acestea, l-a scos din închisoare şi l-a judecat iarăşi. Şi, fiindcă l-a aflat tot mărturisind pe Hristos, l-a bătut pe el şi l-a trimis din nou la închisoare. Iar, după alte trei zile, l-a judecat şi, aflându-l pe el cu sârguinţă mărturisind pe Hristos, l-a bătut cu vine de bou şi iarăşi l-a pus la închisoare. Deci, după trei zile, iarăşi aducându-l înaintea sa, şi văzând că neschimbat şi cu tărie mărturisea pe Hristos, l-a bătut fără de milă peste rănile cele de mai înainte şi, la urmă, i-a hotărât moartea. Deci, luându-l slujitorii, au intrat într-o corăbioară, precum le era poruncit, şi, plutind pe mare departe, ca la patru stadii, l-au lăsat de şi-a făcut rugăciunea, apoi i-au tăiat capul şi l-au aruncat în adâncul mării. Despre trupul lui, de a ieşit sau n-a ieşit din mare, nu s-a arătat. Cinstitul cap însă, a ieşit cu adevărat din mare şi nişte creştini cunoscându-l, l-au luat, ca pe un dar de mult preţ. Iar, pentru aceasta, pârâţi fiind la Amiran, i-au dat lui o sută de galbeni şi aşa au fost lăsaţi ca să-şi îndeplinească dorinţa lor în libertate. Atunci, dar, făcând ei o cutie de argint, au pus în ea mucenicescul cap, cu cuvenită cinste şi evlavie. Şi de atunci şi până acum, izvorăşte pururea mir mirositor şi săvârşeşte multe vindecări, spre slava Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi spre deplina încredinţare a celor ce se smintesc şi se îndoiesc de slava lui Mirax în ceruri, precum şi a celor asemenea cu el. Întru această zi, cuvânt pentru adormirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Sisoie.     Cel dintre Sfinţi Părintele nostru Sisoe a trăit în pustie şi în munte, şaizeci de ani, iar când era să se mute din viaţă, şezând lângă dânsul călugării, i-a strălucit lui faţa ca lumina. Şi le grăia lor: "Iată, ava Antonie a venit!" După aceea, tăcând puţin, iarăşi le zicea lor: "Iată, ceata proorocilor a venit!" Şi a strălucit şi mai mult şi a zis: "Ceata Apostolilor a venit!" Şi faţa lui îndoit a strălucit şi, iată, vorbea, cum vorbeşte cineva cu alţii. Deci, l-au rugat pe el bătrânii, zicând: "Spune nouă Părinte, cu cine vorbeşti?" Şi a zis lor: "Iată, au venit îngerii să mă ia pe mine şi mă rog lor să mă lase puţin, ca să mă pocăiesc." Iar bătrânii i-au zis lui: "Nu-ţi trebuie pocăinţă, părinte," Zisu-le-a lor stareţul: "Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine că am pus măcar început de pocăinţă." Iar toţi ştiau că desăvârşit este. Apoi, iarăşi, fără de veste, i s-a făcut faţa lui ca soarele şi s-au temut toţi. Deci el le-a grăit lor: "Iată, vedeţi toţi, a venit Domnul şi zice:  "Aduceţi-Mi acest vas ales din pustie!" Şi îndată şi-a dat duhul. Apoi, s-a făcut un fulger şi s-a umplut casa de bună mireasmă. Întru această zi, cuvânt din viaţa Sfântului Epifanie, despre dreapta Judecată.      Era un oarecare diacon în episcopie, anume Sabin, având ca meşteşug scrierea cărţilor şi cu dreaptă viaţă era împodobit. Şi erau în episcopie călugări, ca la optzeci, iar Sabin era mai cuvios între toţi. Deci, pe acesta îl pusese Sfântul Epifanie judecător peste treburile bisericeşti. Iar odinioară, s-au judecat de către Sabin doi oameni: unul fiind bogat, iar altul sărac. Şi Sabin a cugetat să părtinească şi să ajute săracului, măcar că bogatul avea mai multă dreptate decât săracul. Dar Sfântul Epifanie sta ascuns la un loc oarecare şi-i asculta pe amândoi. Deci, a auzit pe Sabin părtinind şi miluind la judecată pe cel sărac. A venit atunci Sfântul de faţă şi a zis lui Sabin cu glas lin şi cu blândă faţă: "Mergi, fiule, la meşteşugul tău de scrie cărţi şi adu-ţi aminte de cuvintele Sfinţilor, ca să fii desăvârşit întru tot răspunsul de trebuinţă şi să înalţi cu mare glas slavă Sfintei Scripturi. Iar când judeci, auzi pe Făcătorul de bine, strigând şi zicând: "Să nu părtineşti pe nimeni la judecată!"Şi de atunci, Sfântul Epifanie singur judeca pe toţi cei ce veneau, ostenindu-se în toate zilele, de dimineaţă până la ceasul al noulea. Iar de la ceasul al noulea până a doua zi, nu-l mai vedea nimeni. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.   Întru această Duminică facem pomenirea tuturor Sfinţilor Strămoşi. Duminica Sfinţilor Strămoşi cade în zilele de la 11 la 17 decembrie.      Despre fericitul Avraam toate câte scrie dumnezeiescul Moise la Cartea Facerii le ştiu şi înţelepţii şi cei neînvăţaţi, de vreme ce le citim, în auzul tuturor, în zilele marelui post. Deci, se ştie că el a fost din pământul chaldeenilor şi din neam păgân, întrucât chaldeenii sunt un neam mai vechi decât evreii. Ştim, de asemenea, că a avut tată slujitor la idoli şi, măcar că era dintr-un neam ca acesta, nu avea nici o împiedicare a cunoaşte pe Dumnezeu şi, ca să zicem ceva mai slăvit, de aici mai vârtos s-a povăţuit şi s-a pornit el spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, că a cugetat în gândul său că idolii nu sunt dumnezei. Şi văzând făpturile şi buna rânduială a lumii, a cunoscut pe Cel ce nu se vede şi s-a închinat Lui, ca lui Dumnezeu Stăpânul şi Chivernisitorul a toate şi Pricinuitorul bunei alcătuiri şi rânduieli a celor văzute şi a toate câte sunt.   Astfel, luând semn de la Dumnezeu şi porucindu-i-se să-şi lase casa, a făcut aşa, neîndoindu-se nicidecum în credinţă. Şi a luat, ca dar de sus, la cele mai adânci bătrâneţi, pe Isac, şi părinte al credinţei s-a numit, că n-a cruţat pe singurul său fiu să-l aducă jertfă, la porunca lui Dumnezeu, pentru care şi părinte al multor neamuri a ajuns. Deci, prin Isac, dintr-însul s-a născut Iacob şi din Iacob, Iuda şi fraţii lui. Şi Hristos, după trup, tot fiu al lui Avraam este, ba încă, prin Hristos, Avraam a dobândit fii şi strănepoţi pe toţi cei credincioşi. Pe acesta şi pe toţi strămoşii lui Hristos, purtătorii de Dumnezeu Părinţii şi Dăscălii noştri, socotindu-i vrednici de pomenire, au lăsat să le facem prăznuire în preajma Naşterii cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, aşezând şi orânduind această sărbătoare de la Duhul Sfânt. Că, de vreme ce Preabunul şi Iubitorul de oameni Mântuitorul nostru, din iubirea Lui de oameni, l-a învrednicit pe acest Avraam să-l aibă începător de rudenie şi strămoş, şi, cu el, şi pe cei dintr-însul, cu dreptate se cădea să fie şi pomenirea lor în zi de praznic şi de veselie, cu puţin mai înainte de trupeasca Lui arătare la noi. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin.   Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage11Dec.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=29&p2000_imageid=1259 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie11.htm