Proloagele din 31 mai

Luna mai în 31 de zile: Pomenirea Sfântului Apostol Ermie, 

unul din cei şaptezeci.

      Sfântul Apostol Ermie era unul unul din cei şaptezeci de Apostoli ai Domnului. Sfântul este pomenit în Scriptură, cu numele său în Epistola către Romani, printre ostenitorii de frunte ai creştinilor din Roma şi ca un ajutor destoinic al Apostolilor, vrednic de pomenirea Sfântului Pavel, care aminteşte de el cu aceste cuvinte: “ Spuneţi închinăciune lui Asinerit, lui Flegont, lui Herma, lui Parova, lui Ermie şi fraţilor celor ce sunt cu dânşii”. La rândul ei tradiţia creştinilor ne spune că Sfântul Apostol Ermie a fost, în cele din urmă, episcop al creştinilor din Filipopoli, în Tracia, unde a arătat multă osteneală şi nevoinţe, întru bunăvestirea lui Hristos, pentru care i s-a tăiat capul, iar acum se îndulceşte de odihnă întru bunătăţile Domnului său.

Întru acestă zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ermie

       Acesta a trăit în zilele împăratului Antoniu(138-161), în cetatea Comane, ducând viaţă ostăşească, mare la stat fiind şi cărunt de bătrâneţe. Deci, fiind prins pentru mărturisirea lui Hristos şi adus înaintea dregătorului Sebastian, întâi, i-au zdrobit fălcile, i-au despuiat obrajii şi i-au dezrădăcinat dinţii. Au aprins, apoi, un cuptor şi l-au aruncat în mijlocul flăcărilor şi, ieşind fără nici o stricăciune, a poruncit să-l omoare cu otrăvuri de moarte; deci, mâncând otrăvurile şi rămânând sănătos, a adus la credinţă pe cei ce le pregătiseră, care mărturisind, şi ei pe Hristos Dumnezeu, li s-au tăiat capetele. Iar Sfântul, după ce i-au scos vinele trupului, i-au împuns ochii şi l-au spânzurat, trei zile, cu capul în jos, apoi, văzându-l că nu moare, i-ai tăiat capul şi aşa a trecut la Domnul.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem Sirul, despre frica lui Dumnezeu

        Fericit, cu adevărat, este omul ce are frică de Dumnezeu întru sine, că unul ca acesta, este numit fericit şi de Duhul Sfânt. “Fericit este bărbatul, care se teme de Domnul !”(Ps. III, 1), zice Scriptura, Cel ce se teme de Dumnezeu, se află în afara tuturor meşteşugirilor vrăjmaşului şi de tot sfatul rău, al vrăjmaşului, scapă Cel ce are frică de Dumnezeu, cu înlesnire, biruieşte otrava celui cu rău meşteşug. Că nu-l biruieşte cu nimic pe el şi, pentru frica de Dumnezeu, pofta trupului nu o primeşte. Cel ce se teme de Domnul priveghează, aici pentru că aşteaptă pe Stăpânul Său, ca nu cumva, să vie fără de veste, şi aflându-l pe el lenevindu-se, să-l depărteze de la el. Cel ce are frică de Dumnezeu, petrece fără grijă, pentru că temându-se totdeauna se trezeşte. Somnului nemăsurat nu se va da pe sine, ci stă treaz , că aşteaptă venirea Domnului său. Cel ce se teme de Domnul, nu petrece cu nebăgare de seamă, ca să nu mânie pe Stăpânul său. Cel ce se teme, nu se trândăveşte, că, totdeauna, se îngrijeşte de talantul ce are, ca să nu se osândească. Cel ce se teme, totdeauna se întreabă pe sine, cum ar plăcea lui Dumnezeu: şi aşa se găteşte , ca venind Domnul lui, să se veselească şi să-l laude pe el. Deci, multe bunătăţi îi va dărui Dumnezeu. Iar cel ce nu are frică de Dumnezeu, unul ca acela este supus ispitelor diavolului. Cel ce nu are întru sine frica de Dumnezeu, acela se îndoieşte, doarme fără de măsură, de lene, de faptele sale nu se întreabă, lăcaş al poftelor se face şi toată deşertăciunea lumească se vede la el. Nu se teme de venirea Stăpânului. Unul ca acesta se încarcă de patimi, de odihnă se bucură, de nevoinţă fuge, smerenia o urăşte, iar mândria o iubeşte. Deci veni-va Domnul său şi-l va afla pe el în toate cele neplăcute Lui şi-l va depărta de la sine şi-l va trimite întru întunericul cel mai din afară. Şi cine nu-l va plânge pe acesta ?

Întru acestă zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre smerenie

        Rogu-vă pe voi, fiilor pentru Domnul, să iubiţi smerenia, pentru că şi Domnul Însuşi S-a smerit pentru noi, până la moarte şi la răstignire. Drept aceea, şi voi să-I fiţi Lui următori şi vom birui mândria diavolului, prin smerenia noastră. Că şi Domnul, pentru smerenie, a zis: “Cine voieşte să fie mai mare între voi, acela să fie mai mic decât toţi şi tuturor slugă şi rob, că acela ce se va înălţa, acela se va pogorî, iar cela ce se va smeri pe sine, se va înălţa şi toate relele se vor risipi de la dânsul. Iar cela ce se înalţă, se va pogorî întru adâncul iadului, în foc. Deci, rogu-vă pe voi, fiilor, să câştigaţi ascultarea, fără de cârtire, că ascultarea este maica vieţii veşnice, iar neascultarea este maica pierzării. Că prin ascultare şi prin smerenie, vom intra întru Împărăţia Cerului şi viaţa veşnică vom moşteni.

Întru această zi, cuvânt de laudă, celor ce dau milostenie la săraci

       Cu adevărat fraţilor, mare este, înaintea lui Dumnezeu, omul cel milostiv. Însă milostenia este numai atunci când se face cu dragoste şi de bună voie. Să nu socoteşti, că darul ce-l dai, nu-l vei mai câştiga, ci că, încă mai mare folos îţi vei adăuga. Iar cel ce nu dă, nu-şi va cîştiga nimic, ci numai pierzare. Încă, se cade a auzi şi aceasta, că mai de folos este a nu face binele, decât dacă, după ce-l faci, să te leneveşti şi să-ţi pară rău. De ce să-ţi pară rău, omule ? Oare nu aştepţi de la Dumnezeu răsplătire ? Cu adevărat ţi se va înmulţi ţie aurul la cer. Sau aici doreşti răsplătire ? Apoi pentru ce părăseşti milostenia ? Că prin miliostenie, şi nu prin neguţătorie, mulţi, şi aici au luat răsplătirea, măcar că pe cei ce au luat-o aici, nu-i fericim, că nu va fi mai mare răsplătirea de care se bucură cei ce o iau aici, decât plăţile din cer. Că Hristos, Cel ce a pătimit pentru noi până la sânge, nu aşa îţi va da ţie , acolo, plata. Drept aceea să nu ispiteşti tu, cela ce faci milostenie, ci să faci darul cel poruncit ţie cu toată osârdia, iar mai ales, celor ce sunt în primejdii, să le dai o mână de ajutor. Măcar de ar fi ucigaş de oameni şi tâlhar, de vreme ce cere de la tine, pentru Dumnezeu să-i dai lui, pentru că ştim că ţi se va socoti ţie la plată. Că Stăpânul, cu al său soare, îl luminează şi pe el, ca şi pe tine, iar tu, nevrednic, îl judeci pe el, de hrana cea de peste zi. Drept aceea, să nu-l cercetezi pe el, că pentru Hristos îl primeşti pe el. Sau de nu poţi să-i miluieşti pe toţi, să nu alegi pe cel iscusit, ci pe cel ce pătimeşte cel mai rău, să-l miluieşti, ca şi tu să te învredniceşti de mila lui Dumnezeu . Căci, pentru aceea s-a numit milostenie, ca şi celor nevrednici să le dăm. Că de ne vom întoarcede la cei nevrednici de milă, iar cei vrednici de milă nu vor veni la noi, apoi cui vom da ? Că de vei face alegere, aşa şi Dumnezeu va face cu noi şi vom cădea de la iubirea de oameni, cea înaltă, a Lui. Drept aceea de vei vedea, oriunde, pe cel ce pătimeşte, să nu-l treci cu vederea, ci să-l miluieşti pe el. Şă cunoşti că om este acela şi născut din aceeaşi fire. Să cunoşti, adică, şi să împlineşti trebuinţa lui, aşa cum te îngrijeşti de slugi. Dar, acest sărac, mai mult decât slugile, îţi va sluji ţie, că va sta ţie înainte în ziua Judecîţii şi te va scoate pe tine din foc. Ce lucru de acest fel, pot să-ţi facă ţie slugile tale ? Iar pe cei milostivi, nu numai cei miluiţi îi iubesc, ci şi cei nemiluiţi îi iubesc pe ei, pentru facerile de bine, ce se fac de către ei. Iar de i se întâmplă ceva celui milostiv, toţi se roagă lui Dumnezeu pentru el, zicând: “Dumnezeule, fă milă cu dânsul, şi-l izbăveşte de necazul lui şi să vină peste el toate bunătăţile”. Că nu cu numărul se dă milostenia, ci cu dragostea inimii, precum văduva aceea săracă a adus lui Dumnezeu numai doi bani în dar şi, mai mult decât bogaţii, lăudată s-a făcut, că avea credinţă mare; pentru că aceea, nu şi-a cruţat toată averea, ci, pe toată acea avere, de doi bani, a dat-o lui Dumnezeu. Şi de nu vom face aşa nu vom avea faceri de bine şi milostenie, apoi nici un folos nu vom avea din averile noastre.Pentru aceea, bogaţii, cei răi şi nefăcători de bine, mai mult decât săracii, se vor osândi, de vreme ce n-au fost milostivi şi n-au zis nici nu s-au sfătuit să dea milostenie. Deci dacă nu vor da cu dragostea sufletului, nicidecum nu vor scăpa de chinuri. Că, nu cu numărul sau cu măsura celor dăruite, se judecă milostenia, ci cu dragostea cea din inimă. Să luăm, acum fraţilor, cuvintele acestea în inimile noastre, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, a căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Cuvânt al celui între Sfinţi Părintelui nostru Dimitrie, mitropolit al Rostovului,la Înălţarea Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (incomplet...)

Sursa:

Proloagele - Miropolia Olteniei