Aceasta a trăit pe vremea când Sfântul Timotei era episcop în Efes, după moartea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (68), ca fiică a unui mare dregător al Împărăţiei romanilor, Licinius, şi a soţiei sale Licinia, iar numele dat ei, de la părinţi, era Penelopia. Şi, ajungând ea în vârstă ca de şase ani, s-a arătat frumoasă la faţă şi plină de înţelepciune. Deci, voind Licinius să-şi păzească fiica de vălul necurat al vieţii, a zidit pentru dânsa un turn în afară de zidurile cetăţii, împărţit în multe camere, toate împodobite cu multă măiestrie şi îndestulare. Şi a suit în acest turn şi 13 fecioare, iar, ca păgân ce era, a dus acolo şi idolii cei de aur, ca să păzească pe fiica sa. Şi a pus lângă ea o cinstită bătrână Caria, ca să-i fie ei învăţătoare şi a mai pus, încă, şi un bătrân bărbat cinstit şi înţelept, cu numele Apelian, ca să o înveţe carte în toate zilele. Deci, petrecând acolo fiica lui, mai mult de şase ani, şi ajungând la vârsta căsătoriei, părinţii ei se gândeau să o însoţească cu vreunul din cei mai luminaţi fii ai împărăţiei din acea vreme. Stând Penelopia, într-o zi, de vorbă cu bătrânul Apelian, a văzut intrând pe fereastră un porumbel, purtând în cioc o ramură de măslin, pe care a lăsat-o pe masă, iar el a zburat afară. La câteva clipe, tot pe fereastră a intrat un vultur, aducând în cioc o coroniţă de flori, pe care, lăsând-o, a zburat afară. Pe fereastră a intrat, apoi, un corb, aducând în cioc un şarpe mic, pe care, lăsându-l pe masă, a zburat şi el afară. Şi minunându-se de aceste ciudate lucruri, Penelopia a cerut învăţătorului său să-i tălmăcească, tâlcul lor. Iar bătrânul, creştin fiind în ascuns şi înainte-văzător, i-a spus ei: "Porumbelul însemnează firea ta cea blândă şi bună şi înţelepciunea ta feciorească. Ramura de măslin este darul lui Dumnezeu, care ţi se va da ţie prin Botez. Vulturul este biruinţa asupra patimilor şi ridicarea gândului tău la Dumnezeu. Cununa este răsplătirea ostenelilor tale. Iar corbul şi şarpele însemnează necazurile şi suferinţele ce vei avea de pătimit pentru Hristos. Mirându-se de această tâlcuire, ca una ce încă nu auzise de credinţa creştinilor, a rugat pe învăţătorul ei să-i lămurească taina acestei credinţe. Şi Apelian i-a vorbit, cu multă căldură, despre Hristos şi despre învăţătura şi dumnezeiasca Lui lucrare în lume. Şi, cugetul fecioarei se lumina, cunoscând că rostul vieţii ei este să slujească Domnului. Deci, trecând pe acolo Timotei episcopul, Penelopia a primit Botezul şi numele creştinesc de Irina. Iar, peste câteva zile, părinţii ei i-au spus că a sosit timpul să-şi aleagă un soţ, dar Irina a răspuns: "Eu m-am făcut mireasă lui Hristos şi nu mai vreau alt mire. Lui îi voi închina viaţa mea, acum şi în veci." Şi, diavolul a răzvrătit inima tatălui ei, Licinius, că fiica sa credea în Hristos, iar de zei se lepăda. Şi a fost pusă la chinuri, dar Irina a rămas neînduplecată, încât prin credinţa ei, însuşi tatăl ei a crezut în Hristos şi s-a botezat, el şi toată casă lui. Şi, părăsind marea lui dregătorie, s-a retras, cu soţia şi cu toţi ai lui, în turnul lor de la marginea cetăţii şi acolo preamăreau pe Dumnezeu. Dar aceasta a fost pentru Sfânta Irina, numai începutul necazurilor. Urmaşul lui Licinius la dregătorie a încercat să o silească pe Sfântă să aducă jertfă zeilor, dar, împotrivindu-se, fecioara a mărturisit, cu îndrăzneală, credinţa ei în Hristos şi, din toate încercările, ieşea întărită în credinţă, iar mulţimea de păgâni, văzând răbdarea ei şi minunile ce se făceau, au crezut în Hristos. Şirul patimilor ei nu se schimbase şi nu se terminase însă. Fiul dregătorului Sedechie, un tânăr înrăit, anume Sapor, a pus-o pe Sfântă la şi mai grele chinuri. Dar, scăpând, prin minune, şi din aceste cumplite chinuri, Irina a plecat în cetatea Calinicon, unde a propovăduit, fără odihnă, pe Hristos, cu multă îndrăzneală. Şi a călătorit prin multe locuri, vestind pretutindeni Evanghelia Mântuitorului şi aducând mulţime de necredincioşi la credinţă. La Efes s-a întâlnit cu bătrânul ei dascăl Apelian şi tot aici s-a şi odihnit ea întru Domnul, în 5 zile ale lunii mai. Iar pomenirea pătimirii ei s-a scris de dascălul ei Apelian.
Întru această zi, învăţătură a Sfântului Dimitrie al Rostovului,
despre gândurile cele hulitoare
Fiindcă mulţi sunt supăraţi şi tulburaţi de gânduri rele, iar, mai mult, de cele hulitoare, pe care vrăjmaşul le aduce, drept aceea, de folos ne este, ca să le cunoaştem pe ele şi să le deosebim, când sunt spre păcat, şi când nu. Să ne deprindem a ne tămădui de ele şi să le izgonim. Că în trei chipuri se întâmplă tulburarea în gânduri: pentru necurăţie, pentru necredinţă şi pentru defăimare. Asupra acestor tulburări, doctoria este în acest fel: Mai întâi, trebuinţă este să ştim că, a avea gânduri rele, nu este nici un fel de păcat, când mintea şi voia omului nu se unesc cu aceste gânduri, iar, mai ales, când le şi urăsc pe ele şi nu le vor. Iar, când cu acele gânduri, mintea şi voia omenească, de bună voie, se îndulcesc cu ele şi le păstrează în inimă, binevoitoare faţă de ele, atunci acele gânduri sunt păcate de moarte. Iar dacă pe ele noi le urâm şi nu le voim, ci ele singure năvălesc asupra minţii noastre, iar noi ne întoarcem de la ele, atunci putem crede, că nu este voinţa noastră întru ele şi nu-i nevoie a ne tulbura în cugetul nostru. Că ele, mai mult ne înmulţesc nouă plata de la Dumnezeu, atunci când ne supără tare şi noi le biruim pe ele şi nu le primim. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Sfinţii zilei
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu