Glicheria
a fost fiica unui guvernator roman. Ajungînd săracă după moartea
tatălui ei, Glicheria s-a stabilit în cetatea Traianopolis din Tracia.
Sub domnia răului împărat Antoninus, Glicheria a fost pusă să aducă
jertfe înaintea idolului lui Zeus. Glicheria şi-a desenat semnul Sfintei
Cruci pe frunte, şi atunci cînd prefectul Sabinus a întrebat-o unde îi
este candela (căci cei care aduceau jertfă idolului trebuiau să poarte
candele în mâini), Glicheria a arătat cu degetul
spre fruntea ei şi a zis: „Aceasta este candela mea." La rugăciunile ei,
un fulger a lovit statuia lui Zeus şi a sfărâmat-o la pământ.
Prefectul, înfuriat, a poruncit să fie biciuită şi aruncată în temniţă.
El a pecetluit uşile temniţei, în scopul ca nimeni să nu poată pătrunde
la ea şi de a o omorî pe fecioara Glicheria prin înfometare. Dar îngerul
Domnului s-a pogorît în temniţă şi i-a adus ei hrană din cer. După
oarecare timp, cînd prefectul a socotit că Glicheria trebuia deja să fi
murit de foame, el a deschis uşile temniţei şi a rămas uluit să o vadă
pe fecioara vie, sănătoasă, luminoasă şi fericită. Martor al acestei
minuni, temnicerul Laodicius L-a mărturisit cu glas mare înaintea
prefectului pe Hristos Dumnezeu, lucru pentru care a fost omorît
imediat, prin tăierea capului. După aceasta Glicheria a fost aruncată
într-un cuptor de foc, dar a rămas nevătămată de el. Stând în mijlocul
focului şi aducîndu-şi aminte de cei Trei Tineri din Cuptorul de Foc din
Babilon, Glicheria a lăudat pre Domnul. Dar ieşind vie de acolo, ea a
fost în cele din urmă aruncată la lei. Rugându-se lui Dumnezeu, această
sfântă muceniţă fecioară şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu,
pentru Care a îndurat cu vitejie multe chinuri. Ea a luat mucenicia cu
cinste la anul 177. Din sfintele ei moaşte curgea mir înmiresmat, care
vindeca tot felul de bolnavi ce sufereau de boli grele.
Pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru
Acest sfânt Alexandru a fost de neam slav. Tînăr de optsprezece ani
fiind şi soldat în armata imperială a lui Maximilian, el a refuzat să
execute porunca împăratului de a da onorul statuilor Romane. De aceea el
a fost predat Căpitanului Tiberian, care avea sarcina fie de a-l
convinge pe Alexandru să se lepede de Hristos, fie să-l tortureze pentru
aceasta, şi chiar să-l omoare. Cum toată munca de convingere a lui
Tiberian a fost zadarnică, Tiberian l-a luat pe Alexandru cu sine prin
Macedonia, cu destinaţia Constantinopole, unde avea de îndeplinit o
misiune. Alexandru a fost torturat cu cruzime prin fiecare cetate prin
care au trecut, dar tot în fiecare cetate veneau la acel loc unde era el
chinuit mulţime de creştini, cerîndu-i binecuvîntarea şi întărindu-l în
mucenicia lui. Pimenia, maica lui, l-a urmat de-a lungul întregului
calvar, în timpul acestui cumplit periplu, lui Alexandru de mai multe
ori i s-a înfăţişat un înger al Domnului, care îi vindeca rănile şi îl
întărea. La locul numit Carasura, mucenicul a făcut o minune cu
rugăciunea: biruindu-se de sete, atât el cât şi escorta lui, el a făcut
să curgă fântână de apă rece în pămînt uscat. Pe malul Rîului Erghina,
Tiberian a poruncit călăului să-l decapiteze pe Alexandru şi să-i arunce
trupul în apă. Cînd acesta a ridicat securea deasupra capului lui
Alexandru, a văzut îngerii luminoşi care îl înconjurau pre mucenicul. De
spaimă, călăului i-a căzut mâna în jos. Alexandru l-a întrebat pe călău
de ce i-a căzut mîna în jos, iar călăul a răspuns că deoarece a văzut
nişte tineri luminoşi stând în jurul lui. Dorind cu sete moartea şi
mergerea la Hristos, Alexandru s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i
îndepărteze pe îngeri din jurul lui, astfel încât călăul să nu se mai
sperie, şi să-l poată omorî. Aşa şi-a îndeplinit acel călău misiunea, la
anul 298. Pimenia a scos din ape trupul fiului ei şi l-a îngropat cu
cinste. La mormântul acestui tînăr mucenic s-au lucrat multe vindecări.
La scurt timp după martiriul lui, Alexandru s-a înfăţişat în vedenie
maicii sale şi i-a vestit că în scurt timp Domnul o va chema şi pe ea la
Sine.
• Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşi Ioan, Eftimie, Gheorghie şi Gabriel
din Mînăstirea Ivirul din Muntele Athos
Aceşti
patru Sfinţi Părinţi au fost întemeietorii faimoasei Mînăstiri Ivirul
din Muntele Athos. La început Sfîntul Ioan s-a nevoit în Lavra Sfântului
Athanasie, iar după aceea a întemeiat această sfîntă Mînăstire, adică
Ivirul. Ioan a trecut la cele veşnice la anul 998. Eftimie şi Gheorghie
sînt cei care au tradus Sfintele Scripturi în limba georgiană. Eftimie
s-a odihnit în Domnul la anul 1029, iar Gheorghie la anul 1066. Gabriel a
fost găsit vrednic de a primi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii lui
Dumnezeu, care a sosit în această mînăstire purtată de apele mării.
„Jertfeşte
idolilor, Glicheria!" Porunceşte judele nebun. „Altminteri arsă vei fi
cu foc!" Glicheriei de jude-i e milă: „ Unul este Dumnezeu; iar aceştia
pe care tu-i cinsteşti în mintea-ţi rătăcită, sunt diavoli, biete
judecător ! De ce jertfe grăieşti, omule fără minte?! Au nu fost-a
Jertfa cea de pe Golgota, Nu fost-a ea Jertfa înfricoşată, Dumnezeiască
şi sîngeroasă, Ce toate sîngeroasele de după ea Le-a abolit ? Ci după
acea înfricoşată Jertfă O singură jertfă mai trebuieşte, Pre care Domnul
o cere de la noi: Jertfa rugăciunii curate, Pre altarul inimii
jertfită; Jertfa milostivirii, întru lucrul mâinilor nevinovate; Jertfa
credinţei, a nădejdii, a iubirii, a evlaviei. Aceasta-i jertfa mea, o
jude, Pe care eu mă sîrguiesc înaintea Domnului Dumnezeului meu Celui
Viu, Făcătorului meu, să o aduc. Domnul Atotsfânt astfel de jertfă
doreşte, Iar nu leşuri de animale însîngerate şi moarte."
Cugetare
Despre puterea morţii şi puterea Crucii lui Hristos, Sfîntul
Athanasie zice: „A cui moarte a mai scos vreodată afară diavoli? A cui
altuia moarte a mai băgat spaimă în diavoli dacă nu moartea lui Hristos?
Unde se cheamă Numele lui Hristos, diavolii sînt scoşi afară. Oare cine
a mai vindecat patimile cele sufleteşti ale oamenilor până într-acolo
încât femeile desfrânate au ajuns să ducă viaţă sfântă, criminalii de
meserie să arunce junghierele lor, iar fricoşii să se facă viteji ca
nişte lei? Oare nu le-a lucrat toate acestea Credinţa în Hristos? Oare
nu Semnul Sfintei Crucii Sale? Şi care alt semn i-a mai încredinţat atît
de tare pe oameni despre nemurire dacă nu Crucea lui Hristos şi
învierea Trupului Lui?! Moartea Celui Nevinovat şi Crucea Iubitorului de
oameni au adus o biruinţă mai mare şi mai durabilă decît toate
împărăţiile cele pământeşti cu milioanele lor de soldaţi. Căci dintre
aceste armate pământeşti, care a fost în stare, de-a lungul istoriei, să
biruiască măcar un singur diavol?! Nici una, căci singură pomenirea
Numelui Celui Răstignit este puternică să pună pe fugă legiuni întregi
de diavoli! O de-ar şti toţi creştinii ce comoară au în Numele lui
Hristos, şi ce armă puternică au ei în Sfânta Crucea Lui!"
Luare aminte
Să
luăm aminte la lucrarea Sfântului Duh Dumnezeu asupra Sfinţilor
Apostoli:• La cum Apostolii călăuziţi de Duhul Sfânt, au călătorit în
toată lumea neavînd nici mijloace, nici prieteni;• La cum ei i-au
convertit şi pe bogaţi şi pe săraci la Credinţa Creştină numai cu
cuvântul, cu pilda vieţii, şi cu minunile lor.
spre a-i pedepsi pe cei credincioşi
Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu (Ieremia 25: 9).Oare nu
este greu cuvîntul acesta? Cine oare putea-se-va zidi cu el? Iată rege
păgân şi idolatru, pe care Domnul îl numeşte robul Meu. Dacă numim rob
al lui Dumnezeu pe acela care îl cunoaşte pre adevăratul Dumnezeu şi se
lipeşte cu toată puterea de Legile Lui, cum mai putem numi atunci cu
acelaşi nume de rob al lui Dumnezeu şi pe cel care nici nu-L cunoaşte
pre El, Cel Adevărat, nici nu se lipeşte de Legile Lui? Cu adevărat, rob
adevărat al lui Dumnezeu e numai acela care cunoaşte pre adevăratul
Dumnezeu şi păzeşte Poruncile Lui. Dar cu toate acestea, când cei cărora
Domnul le-a dăruit să-L cunoască pre El şi să păzească Poruncile Lui,
îi întorc spatele, prefăcând cunoaşterea de El întru neştiinţă, iar
legea în fărădelege, atunci Dumnezeu îşi ia robi dintre cei care nu Îl
cunosc pre El, spre a-i biciui pe apostaţi. Căci apostatul, căzutul de
la Dumnezeu este mai rău decît păgânul care nicicând nu L-a cunoscut,
iar căzutul de la Legea lui Dumnezeu este mai prejos decît cel născut
închinător la idoli. Aşadar, când Israil, chipul Bisericii lui Dumnezeu,
s-a înstrăinat de Domnul şi de Legea Lui, Dumnezeu l-a ales pe
Nabucodonosor ca rob al Lui, spre a-l pedepsi pe Israil cel apostat.
Prin urmare, cînd popoarele creştine din Asia şi Africa s-au înstrăinat
de Dumnezeu, prin nenumărate rătăciri eretice, Dumnezeu Şi-a ales robi
arabii, spre a-i pedepsi pe creştini şi a-i face să-şi vină în simţiri.
Iar cînd popoarele creştine din Balcani s-au înstrăinat de Dumnezeu şi
de Legea Lui, Dumnezeu i-a invitat pe robii Lui turcii să-i pedepsească
pe apostaţi, astfel încât prin această certare să-i facă să-şi vină în
simţiri.Ori de cîte ori credincioşii se înstrăinează de Dumnezeu,
Dumnezeu îşi face bici tăios din cei necredincioşi, spre a-i face pe cei
credincioşi să-şi vină în simţiri. Şi aşa cum cei credincioşi cu bună
ştiinţa lor şi de bună voia lor se înstrăinează de Dumnezeu şi îi întorc
spatele, aşa şi cei necredincioşi, fără ştiinţă şi fără voinţă, se fac
robi ai lui Dumnezeu: adică sfântul Lui bici. Dar Dumnezeu îi numeşte
doar pentru o vreme pe cei necredincioşi robi ai Săi. Căci tot Dumnezeu
zice despre pămîntul lui Nabucodonosor că îl va cerceta pentru
fărădelegile lui şi îl va face pustiu pentru totdeauna (Ieremia 25: 12).
El atunci îşi va afla rob împotriva robului Lui. Căci Domnul nu i-a
numit pe babilonieni robi ai Săi de buni şi credincioşi ce erau ei, ci
El i-a numit astfel de răi şi necredincioşi ce erau iudeii.
O
Atotdrepte Doamne, ajută-ne nouă prin Duhul Tău Cel Preaînalt ca să ne
lipim cu toată inima de Tine, Unul Adevăratul Dumnezeu, şi de Una scumpă
şi mântuitoare Legea Ta, Căci Ţie Se cuvine slava şi mulţumita în veci,
Amin.
http://www.scribd.com/doc/20799517/Proloagele-de-la-Ohrida-Vol-1-sf-Nicolae-Velimirovici
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=76&p2000_sectionid=22&p2000_imageid=988
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu