Luna mai în 14 zile: pomenirea Sfântului Mucenic Isidor (+ 251)
Acest Sfânt, a trăit în zilele
împăratului Decius (250-253), trăgându-se, cu neamul, din cetatea
Alexandriei. Înscris în oastea împărăţiei, în care avea şi o oarecare
dregătorie ostăşească, ce se numea option, Sfântul Isidor se afla, cu
partea lui de oaste, în Alexandria, sub cârmuirea lui Numerian, un
duşman de moarte al creştinilor. Şi era Sfântul Isidor creştin, de multă
vreme, tare şi viteaz cu trupul şi având viaţa plăcută lui Dumnezeu, că
îşi petrecea zilele în feciorie, în rugăciune şi în fapte bune,
ferindu-se de deşertăciunile lumeşti şi de necurăţiile păgâneşti, dar
fără a mărturisi pe faţă credinţa sa, de frica prigonirilor. Din porunca
împărătească, oastea de sub ascultarea lui Numerian, a trebuit să plece
din Alexandria şi să se mute în insula Hios. Mulţime de corăbii au
umplut marea şi toată oastea s-a urcat într-însele, apoi, întinzând
pânzele în vînt, au pornit pe valuri, spre locul rânduit. Şi, împreună
cu, oastea, a mers în insulă şi fericitul Isidor. Dar, un sutaş, cu
numele Iuliu, păgân la suflet şi pizmaş, l-a pârât pe dreptcredinciosul
Isidor la conducătorul Numerian, că este creştin, şi, că, în taină, se
roagă lui Hristos şi nu dă nici o cinstire zeilor Romei. Deci, îndată,
sfântul a fost chemat la judecată, înaintea lui Numerian. Şi,
neascultând de porunca acestuia, de a jertfi zeilor, fericitul Isidor a
mărturisit, pe faţă şi cu îndrăzneală, pe Hristos spunând căpeteniei că
nimic şi nimeni nu-l va despărţi pe el de Hristos şi de credinţa lui în
El. Auzind asemenea cuvinte de neîntoarcere a gândului, Numerian a
poruncit să i se tăie capul. Şi aşa a luat cununa muceniciei.
Întru această zi, pomenirea Sfântului stareţ
Serapion Sindonitul (+ 388)
În părţile Egiptului era un oarecare stareţ, cu numele Serapion,
care, se chema Sindonitul, că nu avea mai multe haine de acoperit
trupul, în afară de o îmbrăcăminte numită sindon. Acesta, din tinereţe,
s-a făcut monah şi n-a câştigat nici un fel de averi pe lumea aceasta,
nici chilie, nici adăpostire, ci, aşa îi era viaţa lui, ca a unei
păsări, nici în casă acoperită nu voia să stea sau să se odihnescă. Ci,
purtând o cămaşă şi o Evanghelie mică, mergea din loc în loc şi unde îl
apuca noaptea, acolo se odihnea. Iar dimineaţa, sculându-se, nu petrecea
în acelaşi loc, ci, iarăşi, umbla, şi de aceea, de către cei mai mulţi,
era numit om fără de patimă. De multe ori, îl aflau trecătorii afară
din satul în care petrecuse mai înainte, stând lângă cale şi plângând cu
amar; şi-l întrebau, zicând: "Pentru ce plângi bătrâne ?" Iar el
răspundea către dânşii: "Domnul meu mi-a încredinţat mie bogăţia Sa, iar
eu am pierdut-o şi l-am păgubit şi mă va pedepsi". (Dar, aceasta o
grăia ca pildă, că Domn numea pe Dumnezeu, iar bogăţia, sufletul său,
cel zidit după chipul lui Dumnezeu şi răscumpărat cu sângele Fiului lui
Dumnezeu). Iar cei ce auzeau aceasta, nu înţelegeau ce grăieşte, ci
despre aur credeau că vorbeşte el. Deci, îi aruncau lui unii puţină
pâine, alţii poame, şi-i ziceau: "Ia-le pe acestea frate, iar pentru
bogăţia pe care ai pierdut-o, nu te mâhni, că Dumnezeu poate să ţi-o
trimită înapoi". Şi răspundea lor stareţul: "Amin, amin !" Mergând
la Alexandria, l-a întâmpinat un sărac gol şi tremurând de frig. Şi,
stând, a început a gândi: "Cum eu, socotindu-mă că sunt pustnic şi
lucrător al poruncilor lui Hristos, port haină, iar acest sărac se
topeşte de frig şi eu nu mă milostivesc spre el ? Cu adevărat, de nu voi
acoperi goliciunea lui şi de-l voi lăsa pe el să moară de frig, mă voi
osândi în ziua judecăţii, ca un ucigaş." Şi, dezbrăcând de pe sine,
sindonul, l-a dat săracului. Şi stătea gol, ţinând la subţioară Sfânta
Evanghelie, pe care o purta. Trecând pe acolo un cunoscut al lui şi
văzându-l gol, i-a zis: "Părinte Serapion, cine te-a dezbrăcat pe tine "
iar el, arătând Sfânta Evanghelie, i-a zis: "Aceasta m-a dezbrăcat."
După aceea, a întâlnit pe un om, pe care îl duceau la temniţă, pentru
datorie, şi, fiindu-i milă de el şi neavând ce să-i dea lui, a vândut
Evanghelia, pe care o purta, şi a plătit datoria acestui om. Astfel, s-a
dus gol la coliba în care petrecea. Văzându-l gol, ucenicul i-a zis:
"Părinte, unde este haina ta, cea mică ?" Răspuns-a stareţul: "Am
trimis-o pe ea înainte, fiule, fiindcă, în locul aceleia, îmi trebuie
una mai bună". Şi, iarăşi, a grăit ucenicul: "Dar, Evanghelia unde este
?" Răspuns-a stareţul: "Cu adevărat, fiule, aceea îmi zicea mie în toate
zilele: "Vinde averea şi o dă săracilor, ca să o afli în ziua
Judecăţii," deci, am ascultat cele cuprinse în ea şi am făcut precum mă
sfătuia ea, adică, am vândut-o şi banii i-am dat celui ce avea
trebuinţă, ca să aflu îndrăzneală înaintea Dumnezeului nostru Iisus
Hristos, după cum am citit în sfânta Lui Evanghelie". Iar un necunoscut
i-a dat lui alt sindon vechi şi rupt, ca să se acopere.
Odată, a aflat o corabie plecând de la Alexandria spre Roma şi, dorind să se ducă acolo, a intrat în ea. Iar corăbierii, pornind, n-au întrebat pe bătrân de a adus ceva pe corabie, că socoteau că unul dintr-înşii a luat lucrurile bătrânului în corabie, deşi îl vedeau în sindonul acela vechi şi rupt, şi credeau că are plătit preţul călătoriei. După ce s-a depărtat de mal, ca la cinci sute de stadii, au început călătorii a mânca la apusul soarelui, iar pe stareţ, văzându-l că nu mănâncă nimic, socoteau că posteşte în ziua aceea. Văzându-l, însă, a treia zi, că nu mânca nimic, socoteau că boleşte de răul mării şi nu poate să mănânce. După aceea, în ziua a patra şi a cincea, văzându-l petrecând nemâncat, l-au întrebat: "Omule, pentru ce nu mănânci ?" Iar el a răspuns: "De vreme ce nu am ce mânca, de aceea nu mănânc". Şi se întrebau unul pe altul, cine a luat în corabie lucrurile acestui om ? Deci, înştiinţându-se că n-a adus nimic cu el, au început a cârti împotriva lui, zicând cu mânie: "Pentru ce ai intrat aici, neavând nimic ? Ce vei mânca ? Şi cu ce ne vei plăti nouă preţul, care se cade ?" Iar stareţul le-a răspuns: "Eu, precum mă vedeţi, n-am mai mult decât această haină veche şi ruptă, care este pe mine. Iar, de nu voiţi să mă duceţi cu voi, atunci să mă întoarceţi şi să mă lăsaţi acolo de unde m-aţi luat". Iar el a zis: "Măcar de ne-ai da şi o sută de galbeni, ca să întoarcem pentru tine, n-am vrea să facem aceasta, de vreme ce avem vânt bun în ajutor, în calea în care ne aflăm". Deci, au îngăduit pe stareţ, în corabie, hrănindu-l pentru Dumnezeu. Iar Cuviosul, mergând la Roma, cerceta pe toţi de care auzea că vieţuiesc cu bunătăţi şi, vorbind cu ei, primea folos, că pentru aceea umbla ca un călător, ca să-şi adune duhovniceasca bogăţie şi să-şi cumpere cereştile bunătăţi, pentru odihna veşnică, pe care le-a şi câştigat, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos a Căruia este slava în veci. Amin.Fericitul Serapion, ducându-se în părţile Lacedemoniei, a auzit despre un om mare din cetate, că ţine credinţa maniheilor, deşi este îmbunătăţit cu viaţa. Deci, s-a dus la el şi i s-a vândut pe sine rob şi, după doi ani, l-a izbăvit pe el de erezie, cu darul lui Hristos şi l-a întors la dreapta credinţă a Bisericii, împreună cu femeia şi cu toată casa lui. Aceia l-au iubit pe el, nu ca pe un rob credincios, ci ca pe un adevărat părinte, şi-l cinsteau foarte mult şi, bucurându-se slăveau pe Dumnezeu de izbăvirea lor din rătăcire. Deci, stareţul, petrecând la ei, pe cât era cu trebuinţă spre mântuirea lor şi înapoind preţul cel luat de la ei, pentru sine, s-a dus de acolo şi, după obiceiul său, umbla prin ţări şi prin cetăţi. Se povesteşte despre el şi aceasta, că, mai înainte, fiind tânăr, s-a vândut pe sine unui lăutar elin, pe douăzeci de galbeni, pe care, păstrându-i, i-a înapoiat celui ce-i dăduse, după ce l-a întors pe el şi toată casa lui la Hristos Dumnezeu; că lăutarul văzuse pe robul său petrecând în toate zilele în postire, deoarece gusta, numai seara, puţină pâine şi bea apa cu măsură, iar noaptea, sculându-se, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. Pentru aceea, s-a umilit, mai întâi, el, stăpânul, apoi femeia lui, şi, după aceea, toată casa lui, crezând în Hristos, adevăratul Dumnezeu şi primind Sfântul Botez. Şi i-au zis lui: "Vino, frate, să te eliberăm de robia ta, că tu ne-ai eliberat din robia diavolului". Iar el le-a zis lor: "De vreme ce Dumnezeul meu a lucrat mântuirea sufletelor voastre, vă voi spune taina mea: "Eu, fiind liber, de neam din Egipt, văzându-vă pe voi în mare rătăcire şi pierzanie, mi s-a făcut milă de voi. De aceea, m-am vândut vouă, ca să pot, cu ajutorul lui Dumnezeu, a vă povăţui la calea mântuirii. Deci, acum, mântuindu-vă Domnul, prin mine, smeritul, luaţi-vă arginţii voştri, iar eu mă voi duce, ca să mă îngrijesc de mântuirea altora." Însă, ei l-au rugat mult, zicând: "Te vom cinsti ca pe un părinte şi domn al nostru: iată, de acum, tu să ne fii stăpân, iar noi să-ţi fim robi, numai să nu te duci de la noi". Dar ei n-au putut să-l înduplece şi, nevoind să ia arginţii, îi ziceau: "Să-i împarţi, părinte, la săraci, că noi ne îndestulăm cu mântuirea noastră". Omul lui Dumnezeu le-a răspuns: "Voi singuri să împărţiţi cele ce sunt ale voastre, că eu argint străin nu dau la săraci". Iar ei iarăşi îl rugau, ca, măcar din an în an, să-i cerceteze. Deci, s-a dus de la ei în alte părţi. Acest stareţ, râvnitor cu duhul şi cu adevărat sărac, după multe călătorii, a mers în Elada şi a petrecut în Atena trei zile. Acolo, neputând să capete de la cineva pâine, a flămânzit, fiindcă nimeni nu-i da nimic; iar să cumpere, nu avea cu ce, că, ascultând cuvântul lui Hrislos, niciodată nu purta vreun ban de aramă, nici pungă nu avea, nici cojoc şi nici altceva, decât numai sindonul cel rupt, cu care îşi acoperea goliciunea trupului. În ziua a patra, flămânzind foarte tare, a stat în cetate, la un loc foarte înalt, şi a început a plânge şi a striga: "Bărbaţi ai Atenei, ajutaţi-mă". Şi s-au adunat la el filozofii, care erau mai mari în cetate şi l-au întrebat: "De unde eşti bătrânule ? Şi de ce suferi ?" Iar el a zis: "Cu neamul, sunt egiptean, şi, de când am ieşit din patria mea, în trei datorii am căzut; deci, doi datornici m-au lăsat, neavând ce să ia de la mine, iar al treilea, încă nu mă părăseşte, ci îşi cere mereu datoria sa". Iar filozofii l-au întrebat: "Cine sunt datornicii tăi şi care este cel ce te tulbură ? Spune nouă ca să te ajutăm". Atunci stareţul le-a zis: "Din tinereţe m-a tulburat pofta trupească, iubirea de arginţi şi foamea pântecului. Deci, de cele două dintâi, m-am izbăvit şi nu mă mai tulbură, pentru că nu poftesc plăceri trupeşti, nici averi nu-mi trebuie, dar flămânzirea nu vrea să mă lase. Că este a patra zi, astăzi, de când n-am mâncat şi nu încetează a mă supăra pântecele, cerând datoria cea obişnuită de hrană". Deci, unii din filozofi, socotind că grăieşte cu înşelăciune, i-au dat un galben. Şi-l urmau de departe, vrând să vadă ce face cu galbenul acela. Iar el, luând acel galben, a alergat la vânzătorul de pâine şi, punând galbenul înaintea aceluia ce vindea, a luat o pâine şi s-a dus şi nu s-a mai arătat în cetatea aceea. Atunci filozofii au cunoscut că, adevărat, bărbatul acela este îmbunătăţit. Deci, au dat pentru pâine preţul cel cuvenit vânzătorului, iar galbenul lor l-au luat înapoi.
Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Vieţile Sfinţilor3, Sfinţii zilei
Sursa:
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mucenic-isidor-din-hios
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu