Proloagele din 15 septembrie

Luna septembrie în 15 zile întru această zi, pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Iosif cel Nou, mitropolitul Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorul de minuni

Acest fericit părinte era din pământul Dalmaţiei, născut la anul 1568 în oraşul Raguza, unde părinţii săi Ioan şi Ecaterina, vlahi sau aromâni, se îndeletniceau cu negoţul pe mare fiind cunoscuţi de toţi locuitorii acelei părţi ca oameni cu frica lui Dumnezeu. Murindu-i tatăl, înecat cu corabia în apele Mării Adriatice, tânărul Iacob, cum se numea în mirenie, s-a mutat împreună cu maica sa în Ohrida unde a şi învăţat carte mai multă vreme la Mănăstirea Maicii Domnului din acea cetate. Dorind să-şi închine viaţa Domnului, a plecat apoi la Sfâtul Munte al Athosului, intrând în Mănăstirea Pantocratorului, unde s-a călugărit luând numele de Iosif. Până la vârsta patriarhală de 82 de ani a petrecut între vieţuitorii Sfântului Munte, făcându-se pildă de adevărată trăire întru Hristos. În vremea aceea surpându-se stăpânirea creştinească din părţile Banatului, o dată cu venirea turcilor, Domnul n-a lăsat fără mângâiere şi întărire pe credincioşii acestor meleaguri; ci din Sfântul Munte le-a hărăzit cârmuitor duhovnicesc pe vlădica Iosif, care prin alegerea şi trimiterea sa de către Patriarhia Ţarigradului trebuia să împodobească scaunul mitropolitan al Timişoarei. Deşi la vârstă înaintată, n-a precupeţit osteneala purcederii la calea lungă ce-l ducea spre păstoriţii săi, care-l aşteptau ca pe un sfânt ales al lui Dumnezeu, al cărui dar al facerii de minuni în tot locul era vestit. Noul mitropolit a fost înscăunat la 20 iulie 1650, din acea zi cercetând cu o râvnă deosebită întregul ţinut pus sub oblăduirea sa duhovnicească, îndrumând lucrarea preoţilor, înviorând viaţa credincioşilor, reînnoind bisericile şi mănăstirile sau zidind altele noi, după trebuinţă. Pretutindeni pe unde a trecut, neputinţa se vindeca, viaţa se înnoia, credinţa se întărea, nădejdea creştea. Ostenindu-se ca un viteaz s-a arătat biruitor în vâltoarea luptelor cu greutăţile, mâna Domnului fiind cu el în toată vremea, ridicându-l mărturie tare şi pavăză neînfrânată dreptei credinţe şi arătându-l strălucit prin faceri de bine, prin săvârşirea de minuni şi prin neabătuta dragoste faţă de toţi oamenii. La 1653, în al optzeci şi cincilea an al vieţii sale, s-a retras la sfânta Mânăstire a Partoşului, nu departe de cetatea Timişoarei, şi aici a mai vieţuit încă trei ani în rugăciune, post, faceri de bine şi tămăduiri. Iar la praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul mântuirii 1656 s-a mutat către Domnul fiind îngropat în biserica mănăstirii. Mormântul său a devenit de atunci loc de cinstire şi de rugăciune pentru credincioşii de pretutindeni. Mai apoi însă găsindu-se cu dreptate ca sfintele sale moaşte să se aşeze în chiar oraşul în care a păstorit, spre mai mare cinstire şi împlinirea cererilor de folos ale smeriţilor rugători, au fost strămutate cu mare alai în catedrala mitropolitană din Timişoara în anul 1956, la trei sute de ani de la moartea sa. Şi a lucrat sfântul şi după moarte tot felul de minuni, întru slava adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Tot întru această zi pătimirea Sfântului,

Marelui Mucenic Nichita

Acest Sfânt Nichita a trăit pe vremea împăraţilor din neamul marelui Constantin şi, îndeosebi, pe vremea lui Valens (364-378). S-a născut şi a crescut în Dacia lui Traian, de pe malul stâng la Dunării, ţară pe care, pe acele vremuri, o stăpâneau goţii. Sfântul a fost învăţat şi botezat în legea creştinilor de fericitul Teofil, episcopul goţilor, care a fost şi la întâiul Sinod din Niceea, din 325, întărind dogmele sfintei credinţe. Pe vremea sa, poporul goţilor era condus de doi regi: Atanaric, care domnea asupra celor din răsăritul Goţiei şi era un rege barbar şi păgân, purtând o ură de moarte creştinilor şi Fridigern, care stăpânea asupra celor din apusul ţării, fiind creştin cu credinţa. Însă Sfântul Nichita trăia sub stăpânirea lui Atanaric. Deci, în anul 370, Atanaric porni o prigoană grozavă împotriva creştinilor. El hotărî să poarte un idol, într-o căruţă, în toate locurile unde unde se aflau creştini şi porunci să fie omorâţi toţi, care nu vor să se închine la idol. Şi ardeau pe creştini prin casele lor şi prin bisericile unde se adunau la rugăciune. Iar Sfântul ajuta în ascuns, din toate puterile sale, pe creştini, ascunzând pe unii, hrănind pe alţii, îmbărbătând pe toţi. Multă vreme, însă, n-a scăpat nici el de furia sângerosului rege. Deci, aflând Atanaric de faptele creştineşti ale Sfântului, porunci să fie prins şi pus la chinuri. Şi, nevrând el a se lepăda de Hristos, pentru a urma păgânătatea barbarilor, fericitul a fost ars de viu şi aşa, prin foc, s-a săvârşit. Iar trupul lui a fost strămutat în Cilicia şi acolo înmormântat cu mare cinste. Dumnezeului nostru slavă ! Întru aceeaşi zi, cuvânt din Limonar, despre gânduri       Un frate locuia în pustie şi era muncit de dracul desfrânării. Şi a venit la părintele Pahon, spunându-i lui războiul. Iar el, răspunzând i-a zis: "Nu te mira de lucrul acesta, că nu-l pătimeşti din lenevire. Că mărturiseşte ţie şi locul şi lipsa celor pentru trebuinţa trupească, că nu sunt aici vorbe muiereşti. Ci, mai vârtos, din fapta bună ţi se întâmplă ţie vrăjmăşia. Că din cauza ostenelii este războiul desfrânării. Că, uneori trupul nostru se sălbăticeşte din traiul cel bun, iar, alteori, patima năvăleşte asupra noastră prin gânduri, iar, alteori, însuşi dracul, din zavistie, ne face războiul. Că eu, de multe ori, luând seama, m-am aflat în unele ca acestea. Că, iată, mă vezi pe mine om bătrân, având patruzeci de ani de chilie şi îngrijindu-mă de a mea mântuire, şi atât de bătrân fiind şi până în ziua de astăzi îmi face mie război". Învăţătură a Preacuviosului, Părintelui nostru Efrem Sirul, că nu se cade a ne jura, nici a grăi de rău         A zis Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: "Aţi auzit, că s-a zis celor de demult: să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale". Eu însă vă spun vouă: să nu juraţi nicidecum, nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici în Ierusalim, fiindcă este cetatea marelui Împărat, nici pe capul tău, să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este (Matei, 5, 33-37). Şi cum îndrăznim noi a călca poruncile Celui ce ne-a făcut pe noi? După cel ce zice: "Până la cer ridică gura lor şi cu limba lor străbat pământul" (Ps. 72,9). Şi îndrăzneşti a-ţi deschide gura ta fără de frică şi a slobozi cuvinte de jurământ şi de defăimare la cer şi nu ai teamă că secera cea de văpaie, pe care a văzut-o Proorocul, s-ar putea sălăşui în casa ta, până când te va pierde din cele de sub cer, că îndrăzneşti a-ţi deschide împotriva Atotputernicului Dumnezeu, către Care îngerii, arhanghelii, heruvimii şi serafimii nu îndrăznesc a căuta, căci cu frică şi cu cutremur mare, stau înaintea Lui, lăudând numele Lui Cel înfricoşător şi preaslăvit şi cu totul vrednic de cinstit. Precum este scris: "Îndrăzneţii, îngâmfaţii, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer), pe când îngerii, deşi sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc în faţa Domnului judecata defăimătoare împotriva lor. Aceştia însă, ca nişte dobitoace fără de minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor" (II Petru, 2, 10-12). Iar tu, om fiind, nu te cunoşti pe tine; sau ţi se pare că aceasta îţi face îndreptăţire; Nu, zic ţie. Ci întru pieire şi pierzanie îţi va ieşi ţie lucrul acesta, că şi sufletele altora le întinezi, ajutător făcându-te satanei. Că, zice Apostolul: "Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea, cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti" (Col.3, 16). Iar tu, în locul acestora, lucruri împotrivă înveţi: defăimări şi jurăminte. Şi te faci pe tine, şi pe cei ce urmează nebunia ta, fii ai gheenei. Că gura pe care Dumnezeu a zidit-o pentru preaslăvirea Sa, tu pe aceasta cu defăimări ai umplut-o. Deci, încetează, omule, ca nu cumva însuşi cuvântul cu care defăimezi pe Dumnezeu să se facă văpaie în gura ta şi să-ţi ardă limba. Că oamenii, dacă se ceartă unii cu alţii, după ce se împacă, se ruşinează a se privi în faţă; cum tu, care azi stai în lume, iar mâine vei sta înaintea înfricoşătorului divan, cum îndrăzneşti unele ca acestea a zice? Nu te temi, că s-ar putea să se pogoare foc din cer şi să te mistuiască pe tine, când deschizi gura împotriva Atotţiitorului? Nici nu pui în mintea ta, că s-ar putea să se desfacă năpraznic pământul sub picioarele tale şi să te înghită? Nu te înşela, omule, este cu neputinţă a scăpa din mâinile Celui ce ne-a zidit. Ascultă pe cel ce zice: "Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii şi morţii. Până când întărâtăm pe Cela ce atâtea bunătăţi ne-a dat nouă, Care, luând tină din pământ, a zidit pe om şi a suflat întru el Duh de viaţă, Care a şi supus toate sub picioarele Lui, Care ne cearcă şi ne miluieşte, Cela ce şi pe Unul născut Fiul Său l-a dat pentru viaţa tuturor ! Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, spini şi mărăcini Îi aducem, al căror sfârşit este arderea. Întoarce-te dar, de acum înainte, la iubitorul de oameni şi nepomenitorul de rău Dumnezeu, cerând pază gurii tale şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor tale. Că văd pe Proorocul cât de înfricoşat şi de cutremurat strigă, vorbind cu Dumnezeu, prin curata rugăciune, zicând: "Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am cutremurat de punerile Tale la cale, Dumnezeule". Şi iarăşi: "Auzit-am de aceasta şi lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele şi picioarele mele au şovăit" (Avacum, 3,2,16). Iar, dacă rămânem defăimând pe Dreptul Judecător, să ascultăm pe Apostolul, care zice: "Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va da fiecăruia după faptele lui". (Rom,2,4-6). Drept aceea şi în alt loc zice: "Dacă greşind, va greşi omul către om, se vor ruga pentru dânsul către Domnul. Iar dacă Domnului vom greşi, cum ne vom mai ruga Lui?" Deci să ne pocăim, fraţilor. Până când amărâm pe Cel ce ne-a făcut pe noi? Dacă vom pierde limanul, unde ne vom mântui în vreme de furtună şi de vifor?Dacă pe Domnul vom întărâta, către cine vom scăpa în ceasul necazului şi al nevoii? Eu, fraţilor, acestea am scris vouă, nu ca unul ce arată cu fapta adevărul, ci ca un frate sfătuindu-vă. Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu. Pentru aceea şi pe voi vă rog, eu, cel ticălos între oameni, să vă rugaţi pentru mine către Domnul, ca să şteargă mulţimea păcatelor mele, mai înainte de sfârşit, ca să nu fiu ruşinat în aşteptarea mea. Şi în ceasul morţii să caute spre mine, după mulţimea îndurărilor Sale. Şi, prin îngeri credincioşi şi de lumină purtători, să povăţuiască păcătosul meu suflet şi, împreună cu ale voastre, în locaşul drepţilor să-l odihnească. Că ce fel de frică şi de cutremur nu are sufletul în ceasul acela? Căci, dacă acela ce se duce într-o ţară depărtată, stă şi se minunează, văzând popor străin şi de altă limbă, pământ pe care niciodată nu l-a văzut, apoi, în ce fel de frică ne este sufletul, când se mută din lumea aceasta în ceea ce va fi să fie, văzând atunci cele ce niciodată nu le-a văzut? Deci, să ne îngrijim de cele de acolo, iubiţilor, cu tot sufletul şi inima. Să slujim lui Dumnezeu cu toată tăria noastră. Să păzim poruncile Lui cu toată puterea. Să iubim înfricoşătorul şi preacinstitul Numele Lui, iar pe aproapele, ca pe noi înşine, ca să ne învrednicim a auzi binecuvântatul glas; "Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă, de la întemeierea lumii". (Matei, 25, 34). Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce ne umple pe noi de binecuvântarea Sa, că întru toţi vecii este mila Lui. Amin.

Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage15Sep.shtml http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1172 http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie15.htm