Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 29 septembrie 2014

Proloagele din 29 septembrie

Luna septembrie în 29 de zile: Cuviosul Pãrintele nostru Chiriac Sihastrul
Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Tânăr (408-450) şi a lui Leon cel Mare (457-474) în cetatea Corint. Tatăl sau se chema Ioan, fiind preot al bisericii din Corint, iar mama lui era Evdochia. Era nepot al lui Petru episcopul, care l-a făcut citeţ la aceeaşi biserică. Deci, plinind el de la naşterea sa optsprezece ani, s-a dus la Ierusalim şi, mergând în lavră, a fost făcut călugăr de marele Eftimie. Şi, arătând el multă nevoinţă, a petrecut 30 de ani în ascultările mănăstirii cu viaţă de obşte apoi, la şaptezeci de ani, a început a se nevoi în peştera Sfântului Hariton, ca pustnic. În vremea aceasta, se înmulţea eresul lui Origen, în Sfânta Cetate, la a cărui dezrădăcinare, Cuviosul Chiriac a îndurat multe osteneli, cu rugăciunea şi cu cuvântul, întorcând pe cei înşelaţi de la amăgire şi întărind pe cei credincioşi în dreapta credinţă şi proorocind grabnica risipire a eresului, prin grabnica moarte a începătorilor ereziei, Hon şi Leontie. Deci, la nouăzeci şi nouă de ani ai vieţii sale, a mers Cuviosul Chiriac la linişte şi s-a liniştit în munte, vreme de încă nouă ani, înainte de sfârşitul său. Şi avea Cuviosul un leu mare şi înfricoşător, care nu vătăma pe fraţi, paznic al lui de tâlhari şi al verdeţurilor lui, de caprele sălbatice. Şi era Sfântul Chiriac blând şi primitor şi spunea mai dinainte cele ce aveau să fie. Şi era drept la trup, cu cuviinţă şi cu har, păstrând la peste o sută de ani de vârstă, toate părţile trupului întregi şi neschimonosite de bătrâneţe. Şi niciodată nu s-a aflat şezând degeaba, ci, sau se ruga sau lucra ceva. Şi, aşa, ajungând la adânci bătrâneţi şi făcând multe minuni, cu harul lui Hristos, a răposat în Domnul.
Întru aceastã zi, povestire din viaţa Pãrintelui nostru Chiriac Sihastrul.

        Întru această vreme se înmulţea eresul lui Origen, pentru dezrădăcinarea căruia Sfântul Chiriac a suferit multe osteneli şi, cu rugăciunea şi cuvântul, pierzând ereticeasca şi fără de Dumnezeu învăţătură, pe cei înşelaţi i-a întors de la amăgire, iar pe dreptcredincioşi i-a întărit în credinţă, de care lucru grăieşte Chiril, scriitorul cărţii acesteia, aşa: "Eu," zice el, "ieşind atunci din Lavra marelui Eftimie, am mers în Lavra Sfântului Sava, la părintele Ioan, episcopul cel din linişte (sihăstrie) şi am fost trimis de dânsul cu cărţi la ava Chiriac, înştiinţându-l de războiul ce a fost cu ereticii în Sfânta Cetate şi rugându-l pe el să se ostenească în rugăciuni către Dumnezeu, ca degrabă să cadă învăţăturile lui Hon şi Leontie, căpeteniile ereticeşti, care bârfesc asupra lui Hristos hulirile lui Origen. Şi, sosind eu la locaşul Suchiului, am mers la peştera Cuviosului Hariton şi, închinându-mă fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea şi i-am spus şi din gură cele ce-mi poruncise minunatul Ioan Sihastrul." Iar el mi-a zis mie: "Să nu se mai mâhnească părintele cel ce te-a trimis, că degrabă vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului". Şi a proorocit despre grabnica moarte a lui Hon şi Leontie, care răspândeau dogmele lui Origen. Deci, întinzând cuvântul de învăţătură, Cuviosul mi-a arătat mie nebunia şi amăgirea origeniştilor şi cum că, prin dumnezeiască descoperire i s-a arătat lui otrava eresului acestuia şi pierzarea celor înşelaţi de el. Apoi, fericitul, înţelegând din vorbe că sunt călugăr din Lavra marelui Eftimie, mi-a zis: "Iată, dar, frate, părtaş al mănăstirii mele eşti". Şi a început a spune multe despre Sfântul Eftimie, spre folosul meu. Şi aşa, cu povestirile cele folositoare şi cu vorba lui cea dulce hrănindu-mi sufletul meu, m-a slobozit cu pace. Şi degrabă s-a împlinit proorocia fericitului Chiriac, că au murit de năpraznică moarte începătorii eresurilor şi s-a risipit ereticeasca putere şi a încetat războiul cel din mijlocul dreptcredincioşilor. Atunci Chiriac, fără de grijă fiind, a ieşit din peştera Cuviosului Hariton şi a mers, iarăşi, la sihăstrie în Susachim, la nouăzeci şi nouă de ani ai vieţii sale şi a sihăstrit într-însa nouă ani. Drept aceea, eu iarăşi poftind să văd faţa cea cu sfântă podoabă a Cuviosului şi să mă îndulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers în locaşul Suchiului, la fericitul Chiriac, şi am aflat acolo pe Ioan, ucenicul lui. Iar când ne apropiam de locul acela, ne-a întâmpinat pe noi un leu foarte mare şi înfricoşător pe care, văzându-l, m-am temut foarte. Iar Ioan, ucenicul Sfântului, văzându-mă înspăimântat, mi-a zis: "Nu te teme, frate Chiril, că leul acesta este ascultător al părintelui nostru şi nu vatămă pe fraţii ce vin la dânsul". Iar leul, văzându-ne pe noi venind la stareţ, a păşit în lături din cale. Şi, văzându-mă pe mine, ava Chiriac a zis: "Iată, fratele mănăstirii mele, Chiril, vine la mine, şi s-a bucurat de mine". Apoi, făcând rugăciune, am început să vorbim şi Ioan, ucenicul lui, i-a spus de mine: "Părinte, fratele Chiril, văzând leul, s-a temut foarte". Deci, mi-a zis mie stareţul: "Să nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, că petrece cu mine, şi-mi păzeşte aceste puţine verdeţuri de caprele sălbatice". Şi, vorbind, mi-a spus mie multe din marele Eftimie şi de alţi părinţi pustinici, care au vieţuit cu fapte bune; apoi, a poruncit să-mi pună înainte mâncare. Şi, mâncând noi, a venit leul şi stătea înaintea noastră. Şi, sculându-se, stareţul i-a dat lui o parte din pâine, zicându-i: "Mergi de păzeşte verdeţurile". Iar mie mi-a zis: "Vezi, fiule, leul acesta? Nu numai verdeţurile îmi păzeşte, ci şi pe tâlhari şi pe barbari îi goneşte de aici. Că de multe ori, oameni răi au năpădit asupra acestui loc sărac şi i-a gonit pe ei leul". Iar eu, auzind acestea, m-am mirat şi am proslăvit pe Dumnezeu, Cel ce a supus fiarele sălbatice, ca pe nişte oi, plăcutului Său. Şi am petrecut la dânsul o zi şi multă învăţătură de la dânsul am luat. Iar a doua zi, făcând rugăciune, mi-a dat blagoslovenie şi m-a slobozit cu pace, poruncind ucenicului său să mă petreacă. Şi, ieşind, am aflat leul şezând în cale şi mâncând o capră sălbatică. Şi m-am oprit, neîndrăznind a merge pe lângă el. Iar el, văzându-ne pe noi că stăm, şi-a lăsat vânatul său şi s-a abătut din cale, până ce am trecut. Locul unde Cuviosul vieţuia era sec şi fără apă şi fântână nu avea. Deci, săpând fericitul o groapă într-o piatră, aduna într-însa apă iarna şi destulă îi era, spre trebuinţă şi spre adăparea verdeţurilor, pe toată vara. Iar într-o vară, în luna lui iulie, fiind arşiţă mare, a secat apa cea adunată în piatră şi se mâhnea Sfântul, neavând apă. Deci, ridicându-şi ochii la cer, s-a rugat zicând: "Dumnezeule, Cel ce ai scăpat în pustie pe Israel cel însetat, dă-mi mie în pustiul acesta puţină apă, pentru cele de nevoie ale săracului meu trup". Şi îndată s-a arătat un nor mic deasupra Susachimului, unde vieţuia, şi a plouat în jurul chiliei lui şi i-a umplut lui toate gropile, cele ce erau de piatră. Aşa, degrabă, a ascultat Dumnezeu pe robul său. Încă, socotesc de folos cu dreptate - zice scriitorul vieţii acesteia, Chiril - a spune aici şi aceasta pe care mi-a povestit-o mie părintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umblând noi prin pustie, mi-a arătat mie un loc, zicându-mi: "Aceasta este locuinţa fericitei Maria". Şi l-am rugat pe el, ca să-mi spună mie de dânsa. Iar el a început a-mi spune: "A fost, zicea el, ceva mai înainte, că mergând eu împreună cu prietenul meu, fratele Paramon, la părintele Chiriac, căutând, am văzut de departe un om stând. Şi socoteam că este un pustnic şi, sârguindu-ne, am mers la dânsul, vrând să ne închinăm lui. Şi, dacă ne-am apropiat de locul acela, el îndată s-a ferit de noi. Apoi, ne-am înfricoşat şi ne-am înspăimântat, socotind că am văzut un duh viclean şi stăteam la rugăciune. Iar, după rugăciune, căutând încoace şi încolo, am aflat o peşteră în pământ şi am cunoscut că nu duh viclean era, ci un rob al lui Dumnezeu este şi s-a ascuns dinaintea noastră. Şi, mergând aproape de peşteră, l-am rugat pe el cu jurământ, ca să se arate nouă şi să nu ne lipsească pe noi de rugăciunile sale şi de folositoarele lui cuvinte. Şi am auzit din peşteră un răspuns ca acesta: "Ce folos voiţi de la mine? Sunt o femeie păcătoasă şi proastă." Şi ne-a întrebat pe noi, zicând: "Voi unde mergeţi?" Şi i-am răspuns ei: "Noi mergem la părintele Chiriac Sihastrul. Ci, să ne spui nouă, pentru Dumnezeu, cum îţi este numele şi viaţa ta şi de unde eşti şi pentru ce pricină ai venit aici." Iar ea a răspuns: "Să mergeţi unde voiţi să mergeţi şi, când vă veţi întoarce, vă voi spune vouă". Iar noi ne-am jurat, zicând: "Nu ne vom duce, până nu vom auzi de la tine numele şi viaţa ta." Iar ea, văzându-ne pe noi că nu voim să ne ducem, a început, din peştera sa şi nearătându-se, a ne spune aşa: "Eu mă numesc Maria şi am fost cititoare de psalmi la biserica Învierii lui Hristos, dar diavolul pe mulţi îi rănea din pricina mea şi m-am temut ca să nu fiu vinovată de sminteala spurcatelor gânduri ale cuiva şi să nu adaug păcate peste păcatele mele. M-am rugat lui Dumnezeu cu osârdie, ca să mă izbăvească de păcat şi de unele sminteli ca acestea. Deci, umilindu-mă, odinioară, cu inima, de frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam şi am scos un vas cu apă şi am luat şi o coşniţă de bob muiat şi am ieşit noaptea din cetate şi, încredinţându-mă dumnezeiescului ajutor, m-am dus în pustie. Iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus în acest loc şi am optsprezece ani vieţuind aici şi, cu darul lui Dumnezeu, nu mi-a sfârşit apa, nici coşniţa de bob, până astăzi. Ci, mă rog vouă, mergeţi acum la părintele Chiriac şi sfârşiţi slujba voastră, iar, când vă veţi întoarce, să mă cercetaţi şi pe mine, săraca." Aceasta auzind-o, am mers la părintele Chiriac şi i-am spus lui toate cele ce am auzit de la fericita Maria. Iar părintele s-a minunat şi a zis: "Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, câţi sfinţi ascunşi ai, nu numai bărbaţi, ci şi femei, slujindu-Ţi Ţie în taină. Ci să mergeţi, fiii mei, la plăcuta lui Dumnezeu şi ce vă va zice vouă, să păziţi." Deci, întorcându-ne de la părintele Chiriac, am mers la peştera fericitei Maria şi am strigat-o, zicând: "Roaba lui Dumnezeu, Maria, iată, am venit după porunca ta; şi nu ne-a răspuns." Apoi, apropiindu-ne de intrarea peşterii, am făcut rugăciune şi nu ne-a răspuns nouă. Deci, intrând înlăuntrul peşterii, am aflat-o pe ea răposată în Domnul. Iar din sfânt trupul ei ieşea mare şi frumoasă mirosire şi nu am avut în ce să o învelim şi să o îngropăm pe ea. Şi ne-am dus la mânăstire şi am adus de acolo toate cele de trebuinţă şi, îmbrăcând-o, am îngropat-o pe ea în peşteră şi am astupat peştera cu pietre." Aceasta mi-a spus părintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viaţă ca aceasta, a roabei lui Dumnezeu şi am socotit să o dau în scris, spre umilinţa celor ce o vor auzi şi întru slava iubitorului de oameni Dumnezeu, Care dă răbdare celor ce-L iubesc pe El.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dada, Govdela şi Casdoas, 
fiu şi rudenii ai lui Saporie, împãratul perşilor (sec.IV).
       Întru zilele lui Saporie cel Mare, împăratul perşilor, tatăl Sfântului Govdela, era un oarecare creştin anume Dada, mai de frunte la iatacul împărătesc, preaiubit şi neam împăratului, trimis să domnească în ţările ce erau sub stăpânirea perşilor şi el credea, arătat, în Hristos. Deci, pârându-l oarecine la împărat, acesta a trimis la dânsul pe Andramelec, cel mai mare dintre dregătorii lui, ca să afle adevărul, şi, găsindu-l că adevărat crede în Hristos, a scris de aceasta împăratului. Iar împăratul, scriindu-i răspunsul, i-a dat putere asupra oricărui creştin. Şi acest răspuns l-a trimis cu fiul său, Govdela. Deci, primind Andramelec răspunsul şi Govdela şezând alături cu dânsul, a început a face cercetare şi, luându-i seama ce aveau ei în gândul lor, au aflat pe Sfântul, crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos şi vrând să moară cu osârdie pentru Dânsul. Atunci, au aprins un cuptor de foc foarte mare şi au poruncit să bage pe Sfântul într-însul. Şi, aprinzându-se cuptorul foarte şi înălţându-se para focului, încât se îngrozeau cei ce o vedeau, au adus pe Sfântul Dada să-l arunce într-însul, că nu se supuneau păgâniei. Deci, dacă s-a apropiat de cuptor şi şi-a făcut semnul cinstitei şi de viaţa făcătoarei Cruci, au văzut cuptorul stins şi izvorând apă, în loc de văpaie. Şi se minunau toţi de o minune mare ca aceea. Iar fiul împăratului, Govdela, a zis: "Iubitul meu Dada, cine te-a învăţat nişte farmece ca acestea?" Iar el a zis către dânsul: "Măcar de te-ai fi învrednicit şi tu să fi învăţat de la dascălul meu". Şi Govdela a zis: "Dar, de voi crede în Hristosul tău, putea-voi să fac şi eu lucruri ca acestea?" Zis-a Dada: "Nu numai ca acestea vei face, ci cu Dânsul vei împărăţi". Şi a poruncit Govdela de a aprins un cuptor şi, chemând el numele lui Hristos, îndată l-a stins şi, căzând la Sfântul, a crezut în Hristos. Acestea văzând, Andramelec s-a dus de a spus toate împăratului. Deci, împăratul, auzind că fiul său s-a făcut creştin, a trimis de l-au adus şi a poruncit să taie toiege cu ghimpi şi a pus patru slujitori de l-au bătut, care, obosind şi nemaiputând, a pus pe alţii în locul lor. Iar Sfântul, fiind bătut peste tot trupul, se ruga întru sine, ca să i se dea răbdare. Şi, arătându-i-se, îngerul îl întărea zicându-i: "Fii bărbat, că eu sunt cu tine". Şi, băgându-l în temniţă, a stat acolo cinci zile. După aceea, un oarecare Gargal, luând voie de la împăratul asupra Sfântului şi asupra tuturor creştinilor şi scoţând pe Sfântul din temniţă şi bătându-l cu vine de bou Sfântul se ruga şi osândea legea tatălui său. Atunci, a poruncit Gargal să-i scoată două fâşii de piele de la picioare până la cap, zicând: "Lasă, că va veni, cu adevărat, Hristosul tău şi te va tămădui". Şi, după aceasta, legându-l foarte tare, l-au băgat iar în temniţă. Deci, legăturile singure dezlegându-se şi Sfântul îndată făcându-se sănătos, precum era şi mai înainte, Gargal văzând aceasta, se minună şi a mers de a spus împăratului. Iar împăratul i-a zis: "Mergi de-l omoară pe păgân, că nu-mi este fecior, ci-mi este vrăjmaş, de vreme ce a crezut în Hristos". Deci, i-a băgat o frigare arsă prin ureche, ce a răzbătut în cealaltă ureche şi l-a aruncat în temniţă. Iar el, făcând rugăciune, a venit îngerul Domnului şi i-a scos frigarea şi l-a tămăduit. Deci, Gargal, văzând aceasta, iarăşi, l-a bătut cu vine de bou şi l-a închis, iar, a doua zi, l-a bătut cu beţe de rugi. După aceea, zgâriindu-i coastele cu unelte de fier, fără milă zicea: "Ia să vedem, veni-va Hristos să te tămăduiască?" Şi numai cât s-a rugat, fiind în temniţă, îndată s-a tămăduit, slăvind şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu. Deci, văzându-l cei ce erau în temniţă s-au minunat, zicând: "Mare este Dumnezeul creştinilor !" Iar stăpânitorul, mâniindu-se, a poruncit să-l ia cu cârlige de fier, să-l spânzure de umeri şi să stea aşa de la al treile ceas, până la al noulea, şi, făcându-se aceasta, Sfântul se ruga întru sine, fiind spânzurat. Deci, pogorându-l de acolo, l-au dus, iarăşi, în temniţă. Iar mama sa şi sora sa doreau ca să-l vadă, dar se temeau de împărat. Deci, împăratul auzind, a zis către Gargal: "Încă tot trăieşte acel fermecător Govdela?" Iar el a zis: "Aşa, împărate, încă este viu. Şi eu multe chinuri i-am făcut lui, dar tot este viu". Atunci, împăratul a poruncit să-i descopere pielea capului, începând de la spate, să-i acopere obrazul. Şi, făcându-i şi aceasta, iar l-a băgat în temniţă şi el slăvea pe Dumnezeu. Iar dimineaţa, aflând că tot este viu, i-au dezrădăcinat unghiile de la mâini şi de la picioare şi cele patru măsele mari şi l-au auncat în temniţă, ca pe un mort, poruncind să nu-i dea nici apă, nici să intre cineva la dânsul. Iar sora-sa, a mers la dânsul şi i-a dat apă, zicând temnicierului să nu spună cuiva, că-şi va pune capul. Deci, până aici primea Sfântul tămăduirile, de vreme ce încă nu era sufletul lui întărit şi întemeiat. Iar dacă i s-a adeverit credinţa, nu-i mai trebuia lecuire. Ci, luând răbdare, îndrăznire şi osârdie la chinuri, cu luminarea Sfânului Duh, aflându-se şi rănit, se bucura şi tămăduia pe toţi şi toţi se minunau de aceasta. Deci, mai era şi un alt oarecare Gargal, fermecător, ce se afla în temniţă, pentru multe rele ce făcuse, care, văzând răbdarea Sfântului şi acele slăvite şi minunate lucruri ce se făceau de către dânsul, a căzut la picioarele Sfântului, zicând: "Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomeneşte-mă şi pe mine înaintea Hristosului tău". Iar Sfântul i-a zis: "Crede într-Însul şi te va izbăvi de toate relele tale". Şi Gargal a zis: "Cred întru Tine, Doamne Iisuse Hristoase". Şi s-a alăturat lui Govdela. Deci, a doua zi, i-a adus stăpânitorului pe amândoi înaintea sa şi, dezbrăcând pe Gargal, a poruncit de l-au bătut cu toiege şi el, cătând la cer, zicea: "Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tău pătimesc, întăreşte-mă". Şi acestea zicând, şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar pe Sfântul Govdela, punându-l într-un teasc de lemn, i-au strujit picioarele şi aprinzând nişte făclii, i-au ars subţiorile. Deci, băgându-l în temniţă, cei închişi se ungeau cu sângele de pe trupul Sfântului şi se lecuiau de rănile lor, ce le aveau din bătăi şi alţi bolnavi intrau şi se tămăduiau şi slăveau pe Dumnezeu. De care lucru auzind, dregătorul nu credea. Iar peste cincisprezece zile, scoţându-l din temniţă, l-au aflat întreg şi sănătos şi, văzându-l se minunau. Deci, punând într-o căldare iarbă, pucioasă şi smoală şi fierbându-le foarte, a poruncit să bage pe Sfântul într-însa, iar Sfântul, căutând la cer şi rugându-se, s-a aruncat înăuntru, dar spărgându-se căldarea, a ieşit sănătos şi neatins de smoală. Atunci Gargal socotindu-se cu soţii lui, au răstignit pe Sfântul gol, sus pe un lemn şi l-au săgetat multă vreme. Şi era de văzut lucru preaslăvit, de vreme ce, nu numai că Sfântul rămânea nerănit, ci şi săgeţile, ce se slobozeau asupra lui, se duceau în văzduh. Aceasta i-a făcut pe toţi de s-au cutremurat, iar cel ce a dat sfatul acesta a tras cu arcul asupra Sfântului, dar săgeata s-a întors şi i-a scos ochiul cel drept. Deci, văzând iarăşi, împăratul toate lucrurile deşarte, a trimit pe fiica sa, Casdoas, să înveţe pe Govdela şi să-l întoarcă. Iar ea, dacă s-a dus, învăţându-se de fratele său, s-a făcut creştină. Deci, împăratul mâniindu-se, de aceasta, a poruncit de a pus pe fiica sa de au bătut-o cu toiege, apoi au băgat-o în temniţă şi, durând-o rănile ce primise, a zis către Sfântul: "Roagă-te pentru mine, că nu pot răbda chinurile." Iar Sfântul i-a zis: "Să nu-ţi lipsească credinţa lui Hristos şi nădăjduiesc în Acela în Care ai crezut, că nu te vor mai cuprinde chinurile, nici vei mai cunoaşte altă durere." Apoi, scoţând împăratul pe Sfântul Govdela, a poruncit să-i lege mâinile şi picioarele şi să-l arunce în picioarele cailor de la moară, ca să-l calce toată noaptea. Deci, făcându-se şi aceasta, s-a păzit nevătămat, binecuvântând pe Dumnezeu. Iar dimineaţa, aflându-se sănătos şi dezlegat de legături, se minunau toţi. Deci, au ars şi nişte ţepi de fier şi l-au mai ars. Apoi, a poruncit de i-au băgat două cârlige de fier prin mâni şi l-au spânzurat între două lemne, fiind de trei coţi depărtare unul de altul. Dar Sfântul, şi spânzurat, tot se ruga. Iar Dadi şi Alvin, creştini fiind, stăruiau şi scriau chinurile Sfântului, în taină, de frica împăratului. Către ei a zis Sfântul: "De puteţi, aduceţi-mi apă şi undelemn, ca să mă botez, iar de nu puteţi, rugaţi-vă, ca să se facă aceasta." Şi, grăind aceste cuvinte, iată, un norişor, mic cât o neghiniţă, l-a acoperit pe Sfânt şi au turnat pe capul lui undelemn şi apă multă şi a auzit glasuri zicându-i: "Iată că ai primit Sfântul Botez, robule al lui Dumnezeu, Govdela". Şi s-a făcut faţa lui ca lumina şi a ieşit mult miros frumos. Iar Sfântul, auzind glasul, spânzurat fiind pe acel lemn, făcea rugăciune către Dumnezeu, mulţumindu-I şi slăvindu-L. Deci, Gargal pogorându-l şi dintru acel chin, ascuţind trestie, a pus de l-a împănat pe tot trupul de la picioare, până la cap. Şi, astfel, stând împănat multe ceasuri, şi, iarăşi, Sfântul rugându-se către Dumnezeu, şi-a dat sufletul. Atunci, Gargal i-a legat picioarele cu ştreanguri şi atârnându-l de cozile unor cai neînvăţaţi, i-au târât trupul gol, prin locuri rele şi pietroase, de i se rupea carnea în bucăţi de pe dânsul, şi ce a mai rămas din trupul lui, l-au tăiat şi l-au făcut trei părţi şi l-au risipit. Iar creştinii, cei mai sus zişi, bărbaţi care erau şi preoţi, adică Dadi şi Avdin şi Armazac diaconul, le-au luat şi le-au dus la casele lor. Şi înfăşurându-le cu pânză şi cu aromate, le-au îngropat cu osârdie. Iar pe Sfântul Dada cel slăvit, vărul împăratului, chinuit mai înainte cu multe feluri de chinuri, l-au tăiat în bucăţi şi aşa s-a săvârşit şi el în Domnul. Iar oarecare iubitori de Dumnezeu, adunând şi bucăţile moaştelor lui, le-au îngropat la loc însemnat. Deci, cei trei bărbaţi, ce s-au pomenit mai înainte, cântând toată noaptea, când a fost la miezul nopţii, s-a aflat în mijlocul lor şi Sfântul Govdela, care le-a zis: "Îmbărbătaţi-vă în Domnul, fraţilor şi staţi întăriţi şi neschimbaţi şi nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar pe suflet nu pot să-l ucidă." Iar ei, dacă l-au văzut, s-au bucurat şi, iarăşi, le-a zis: "Dumnezeu să vă dea plată pentru cele ce aţi ostenit pentru mine". Deci, plecându-şi capul către Dadi, a zis: "Ia cornul cu undelemn şi Sfântul Trup al lui Hristos şi intră în grădina împăratului şi unge pe soră-mea Casdoas şi o împărtăşeşte cu Sfântul Trup.". Deci, acelea luându-le, a mers şi cum a sosit la poartă i s-a arătat îngerul Domnului şi a intrat cu dânsul şi, botezând-o preotul şi împărtăşind-o cu Trupul Domnului i-a zis ei: "Mergi şi dormi, până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos" şi, îndată, luând îngerul sufletul ei, l-a adus la cer. Iar dimineaţă, mama sa, intrând la dânsa şi aflând-o săvârşită, s-a dus la împărat şi i-a zis: "De acum înainte, bucură-te tu şi împărăţia ta. Că fiul meu, ca şi cum ar fi avut el singur greşelile a mii de ucigaşi, cu mii de chinuri muncindu-l tu, s-a săvârşit. Iată, acum, şi fiica mea, ca şi cum ar fi ucis pe tatăl ei, omorâtă cu toiege s-a săvârşit şi ea". Acestea auzind, cumplitul şi nemilostivul acela băutor de sânge împărat nu s-a plecat nicidecum să cinstească sfintele moaşte ale sfintei fiicei sale şi, învelind-o spre milă. Iar împărăteasa, luând aromate de tot felul cu mirosuri scumpe, a uns într-o porfiră împărătească, a pus-o împreună cu Govdela, fiul ei. Întru slava Bunului şi Iubitorului de oameni Dumnezeului nostru, Căruia I Se cuvine slava în veci, Amin.

Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage29Sep.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1186
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie29.htm

Niciun comentariu: