Proloagele din 30 septembrie

Luna septembrie în 30 de zile: pomenirea Sfântului, Sfinţitului Mucenic Grigorie Luminãtorul, episcopul Armeniei Mari (325).

        Acest Sfânt era din Armenia Mare, de neam împărătesc şi a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a marelui Constantin. De mic copil a fost dus în Cezareea Capadociei şi a fost crescut în creştinească credinţă, în care s-a şi botezat. Deci, desăvârşindu-se în cuvântul mântuirii, s-a aprins de marea dorinţă de a merge să binevestească Evanghelia în ţara sa şi la neamul armenilor. Şi Dumnezeu întărea cu minuni cuvântul şi viaţa Sfântului Grigorie, slujitorul Său. Multe chinuri a îndurat din partea neamului parţilor şi, mai ales, din partea lui Tiridate, împăratul lor, care jertfea Artemidei, idolul său, şi nu putea suferi credinţa în Hristos a Sfântului. Văzând însă semnele ce se făceau, la urmă, Tiridate împăratul a deschis singur ochii la lumină şi a primit botezul. Ca urmare, toată Armenia s-a întors la credinţa creştină în Hristos, poporul sfărâmând capiştele idoleşti şi zidind biserici. Şi a fost sfinţit Sfântul Grigorie, de către Leontie al Cezareei Capadociei, fiind cel dintâi episcop al armenilor şi sfinţind preoţi, a botezat tot poporul, până la cel din urmă sătean. Iar împăratul Tiridate, dăruia destulă avere bisericilor lui Dumnezeu. Şi multe mânăstiri a întemeiat, întru care bine înflorea evanghelica desăvârşire. Tot el a purtat flacăra credinţei la multe alte neamuri de pe lângă Marea Caspică şi a ajuns şi în Caucaz. Sfântul Grigore a păstorit Biserica Armeniei 31 de ani. Este al treizeci şi şaselea episcop, care a semnat pe lista celor 318 Părinţi de la Niceea (325). Se spune că el a înfiinţat alfabetul armenesc şi că el a tălmăcit şi Biblia în limba armenilor. O părticică din moaştele sale se află la biserica "Sfântul Gheorghe Vechi" din Bucureşti. Se mai spune, de asemenea, că de la hirotonia sa ca episcop, Sfântul petrecea vreme îndelungată în singurătate şi prin munţi. Deci, foarte multe şi preaslăvite minuni făcând, şi la prea adânci bătrâneţe ajungând, cu pace s-a mutat către Domnul.

 

Întru aceastã zi, pomenirea Sfintelor Muceniţe Ripsimia, Gaiani 

şi alte treizeci şi douã cuvioase Muceniţe femei şi fecioare.

        Aceste două Sfinte femei erau de neam slăvit şi mare şi au trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Tiridate, împăratul parţilor. Ele erau fecioare dăruite cu frumuseţe, fiind călugăriţe. Deci, fiindcă n-au voit a se însoţi cu împăratul Tiridate, Ripsimia împreună cu Gaiani au fugit în părţile Armeniei. Aflând însă de aceasta, Tiridate, împăratul acestor locuri, a trimis şi le-a adus acasă. Şi o silea pe Ripsimia către nelegiuita împreunare, dar cu puterea lui Hristos, n-a biruit-o pe ea. Şi nedobândindu-şi dorinţa, zăcea ca un mort. Deci, fugind ea, ostaşii împăratului gonind-o şi prinzând-o, mai întai i-au rupt hainele, apoi, legându-i mâinile dinapoi, i-au tăiat limba şi trupul i l-au ars şi i-au scos ochii şi, fiind tăiată în bucăţi, şi-a dat fericitul ei suflet. Au fost ucişi cu ea încă şaptezeci de bărbaţi creştini şi treizeci şi două de femei. Iar viteaza Gaiani a fost străpunsă prin gât şi, fiind despuiată de piele până la sâni, a fost zdrobită cu pietre şi i s-a tăiat capul.

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre descoperirea Sfintei Jertfe.

       Grăia Sfântul Efrem despre un frate, că, fiind sobor într-o Duminică, sculându-se, după obicei, să intre în biserică, l-a batjocorit pe el diavolul, zicându-i lui în cuget: "La ce mergi în biserică? Ca să primeşti pâine şi vin, ca şi când ar fi Trupul şi Sângele lui Hristos? Nu te batjocori". Iar fratele, crezându-şi cugetului său, n-a mers la biserică, după obicei. Însă fraţii îl aşteptau pe el, că aşa era obiceiul în pustia aceea: nu făceau sobor, adică rugăciuni, până nu se adunau toţi fraţii. Deci, l-au aşteptat pe el mult şi el nu venea. Iar unii dintre ei, sculându-se, au mers la chilia lui, zicând că fratele cumva s-a îmbolnăvit, sau, poate, a şi murit. Şi cum au venit la chilia lui, l-au întrebat pe el: "Pentru care pricină n-ai venit la sobor, frate?" Iar el se sfia şi se ruşina a le spune lor. Încă, cunoscând ei sfatul cel cu rău meşteşug al diavolului, au căzut la picioarele lui cu umilinţă, ca să le spună şi lor sfatul cel diavolesc. Iar el le-a mărturisit lor, zicând: "Ierati-mă, fraţilor, dar cum m-am sculat, după obicei, ca să merg la biserică, mi-a zis mie un cuget, că nu este Trupul şi Sângele lui Hristos acolo unde mergi, ci iei numai pâine şi vin. Deci, dacă voiţi să vin cu voi împreună, întăriţi-mi mie cugetul pentru Sfânta Jertfă". Iar ei au zis: "Scoală-te şi să vii cu noi şi ne vom ruga lui Dumnezeu ca să-ţi ajute şi văzută să-ţi arate ţie puterea Lui cea tăinuită şi nevăzută". Şi, sculându-se, a venit la dânşii în biserică. Şi s-a făcut rugăciune la Dumnezeu pentru acest frate, ca să i se arate lui puterea tainelor celor dumnezeieşti. Şi când au început a face sobor, adică rugăciune, l-au pus pe fratele în mijlocul bisericii, iar el, până la slobozirea soborului, n-a încetat cu lacrimi a-şi spăla faţa sa. Apoi, după sobor, adică după slobozirea de la rugăciune, chemându-l pe el, părinţii şi fraţii l-au întrebat zicând: "Cele ce ţi-a arătat ţie Dumnezeu, spunându-ne nouă, ca şi noi să ne folosim". Iar, el, cu lacrimi, a început a zice: "În vremea când s-a citit învăţătura Apostolului şi când a stat diaconul şi a citit Sfânta Evanghelie, atunci am văzut acoperământul bisericii deschis şi se vedeau cerurile şi fiecare cuvânt al Evangheliei, ca focul se făcea şi se vedea până la cer; şi după ce s-a făcut sfârşitul Evangheliei şi după aducerea Dumnezeieştilor Daruri la altar, chemând clericii pe Duhul Sfânt, am văzut cerurile deschise şi foc pogorându-se împreună cu mulţime de Sfinţi Îngeri, iar deasupra lor alte două feţe preafrumoase, a căror frumuseţe a o spune nu este cu putinţă, că era lumina lor ca fulgerul şi în mijlocul celor două feţe era un prunc mic; Îngerii stăteau în jurul Sfintei Mese, iar feţele cele două stăteau deasupra, pe Sfânta Masă, iar Pruncul în mijlocul lor. Iar, după ce s-a făcut sfârşitul Dumnezeieştilor Taine, s-au apropiat slujitorii din cler, ca să frângă Pâinea punerii-înainte şi am văzut eu cele două feţe, care erau deasupra, pe Sfânta Masă, că au legat mâinile şi picioarele pruncului celui din mijlocul lor şi au scos cuţitul şi au junghiat pe Prunc şi au vărsat Sângele Lui în Paharul ce era pe Sfânta Masă, şi sfărâmând Trupul Lui, pâinea şi vinul erau Trupul şi Sângele Domnului. Atunci, mi-am adus aminte de Apostolul care zice: "Paştele noastre, Hristos, S-a junghiat pentru noi". Iar când se apropiau fraţii, ca să primească Sfânta Împărtăşanie, s-a făcut minune: că li se da lor şi Trupul cel de carne, iar după ce primeau, zicând: "Amin", Trupul se făcea Pâine în mâinile lor. Şi eu, dacă am venit să primesc, mi s-a dat Trupul şi nu puteam să-l primesc, apoi, am auzit un glas în urechile mele, zicându-mi: "Omule, pentru ce nu primeşti? Au nu este aceasta ceea ce ai căutat tu?" Şi am zis: "Milostiv, fii Mie, Doamne, că Trup de carne nu pot să primesc." Şi iarăşi, mi-a zis mie: "Dacă ar fi putut omul să primească Trup, Trup ar fi aflat, precum şi tu l-ai aflat. Dar nu poate nimeni să primească Trup, pentru aceasta a poruncit Dumnezeu, ca la Sfânta Jertfă Trupul Domnului să se prefacă în pâine, iar Sângele Lui în vin. Că, adică, dacă crezi, să primeşti ceea ce ai în mâini." Şi îndată ce am zis: "Cred Doamne şi Amin" şi Trupul cel ce era în mâinile mele s-a făcut pâine. Şi, lăudând pe Dumnezeu, am primit Sfânta Jertfă. Iar, după ce s-a isprăvit cântarea soborului şi au venit clericii, împreună am văzut, iarăşi, pe Prunc în mijlocul celor două feţe. Şi am văzut acoperământul bisericii deschis şi dumnezeieştile Puteri şi înălţându-se la cer şi Pruncul în mijlocul feţelor". Acestea auzindu-le, fraţii multă umilinţă au primit şi s-au dus pe la chiliile lor, înălţând slavă lui Dumnezeu.

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, 

despre mãrturisirea pãcatelor.

      Mărturisiţi-vă păcatele voastre, pentru că, prin mărturisire se vindecă rănile cele sufleteşti, precum şi vătămarea trupească, arătându-se la doctor, se tămăduieşte, iar cea tăinuită, boală mare face, iar mai pe urmă aduce moarte. Asemenea şi păcatele cele tăinuite omoară şi trupul şi sufletul şi bucurie fac diavolului. Mare şi bun lucru este mărturisirea păcatelor, precât tăinuirea lor este bucurie satanei. Cineva, amăgindu-se grăieşte: "Astăzi să-mi fac plăcerea mea, iar mâine mă voi pocăi". Dar cine ştie de va ajunge sau nu ziua de mâine? Că, fără de veste, vine moartea şi-l pierde pe el. Iar, dacă este cineva cărturar, apoi diavolul îi bagă lui în cap un gând ca acesta zicându-i: "Tu îţi ştii şi singur gândurile tale şi ceea ce zice Scriptura ştii, precum şi ceea ce Sfinţii Părinţi au poruncit; deci tămăduieşte-te şi singur, fără duhovnic". Nu asculta gândurile acelea şi nu zăbovi a te tămădui, mărturisindu-ţi, păcatele tale, ca să fii iertat şi în veacul de acum şi în cel viitor.

Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage30Sep.shtml http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie30.htm http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=26&p2000_imageid=1187