Luna iulie în 18 zile: pătimirea Sfântului Mucenic Emilian (+362)
Împărăţind păgânul Iulian, cel lepădat de Dumnezeu, s-a ridicat de către el, ca un vifor şi ca o furtună, cumplita prigoană asupra creştinilor, tulburând toată lumea. Pentru că, în toată împărăţia Romei, în toate ţările şi cetăţile, a poruncit ca binecredincioşii creştini din toată seminţia şi limba, bărbaţi şi femei, de toată vârsta, să fie daţi, fără de milă, la chinuri şi la amară moarte. Cu o poruncă nedreaptă ca aceasta, urâtorul de Dumnezeu împărat a stricat legile cele drepte şi a umplut Răsăritul şi Apusul de sângele creştinilor, ce se vărsa, fără de cruţare, pornindu-se cu mânie şi cu vrajbă împotriva lui Hristos şi a robilor Săi. Deci, tocmind dregători asupritori, prin toate cetăţile şi ţările, ca să chinuie pe creştini, a trimis în cetatea Durostorum, care este în ţara Moesiei, pe un chinuitor nemilostiv, cu numele Capitolin, pierzător de oameni şi iubitor de idoli, care, venind în cetatea cea mai sus-zisă, mai întâi a intrat în capiştea idolească şi a adus jertfă dracilor, închinându-se acelor idoli neînsufleţiţi. Apoi, într-o altă zi, ieşind la locul de judecată, a stat pe un scaun înalt, cu mare mândrie şi cu îngrozire, pentru înfricoşarea creştinilor. Şi, punând de faţă porunca împărătească, întreba: "Este oare, cineva în cetatea aceasta împotriva zeilor, mărturisind că este creştin?" Iar cetăţenii, cu jurământ, îl încredinţau că nu este, în cetatea lor, nici un om de felul acesta, ci toţi, cu închinăciuni şi cu jertfe, cinstesc zeii în toate zilele. Aceasta auzind-o Capitolin, dregătorul, s-a bucurat mult şi a chemat pe toţi, cei mai mari, din cetate, la sine, la prânz, zicându-le: "De vreme ce vă văd pe voi slujind părinteştilor zei cu osârdie, se cade ca, în ziua de astăzi, să mâncăm împreună şi să bem şi să ne veselim." Era, însă, în acea cetate, unul din creştinii cei tăinuiţi, cu numele Emilian, rob la oarecare bărbat cinstit şi mare din cetate, care era creştin. Acest Emilian, când se ospătau dregătorul şi mai mării cetăţii, aflând vreme prielnică, a intrat singur, fără să ştie nimeni, în capiştea idolească, având un ciocan de fier şi a început să bată în idoli, încât i-a sfărâmat, făcându-i praf. Altarul lor l-a răsturnat, jertfele le-a aruncat şi le-a călcat în picioare, iar făcliile cele mari, care erau aprinse înaintea lor, le-a rupt şi le-a sfărâmat, şi, apoi, a plecat împăcat cu duhul. După plecarea lui, un oarecare om dintre păgâni a intrat în capişte şi, văzându-le pe toate sfărâmate, s-a înspăimântat şi, alergând, a spus aceasta dregătorului şi cetăţenilor, care erau la masă cu el; şi îndată toţi s-au tulburat şi dregătorul s-a mâniat mult. Şi, a trimis, îndată să caute pe cel ce a făcut aceasta. Şi, alergând, trimişii au văzut pe un oarecare sătean, de la ţarină, trecând pe lângă capişte. Şi, prinzându-l pe acela, îl trăgeau la dregător, socotindu-l ca pe un tâlhar. Şi venea din urmă mult norod, făcând multă zarvă, pentru sfărâmarea zeilor. Iar fericitul Emilian, văzând aceasta, a socotit întru sine, zicând: "De voi tăinui fapta mea, apoi, ce folos îmi va fi mie? Oare, dimpotrivă, nu-mi voi îngreuna cugetul meu, făcându-mă pricinuitor de moartea omului acestuia nevinovat şi mă voi afla ca un ucigaş înaintea lui Dumnezeu?" Aceasta gândind-o, a alergat la cei ce trăgeau şi băteau pe omul acela şi a început a-i opri, strigând, cu mare glas: "Liberaţi pe acest om nevinovat. Pe mine să mă prindeţi, pentru că eu am sfărâmat şi am călcat în picioare zeii voştri, cei fără de suflet." Iar ei, lăsând pe omul acela, l-au prins cu mânie, pe Sfântul Emilian şi, cu bătăi şi cu ocară, l-au dus pe el la dregător. Iar dregătorul stând la obişnuita judecată, înaintea poporului, şi văzând pe Emilian cel adus la el, a zis către cetăţeni: "Cine este acesta?" Iar cetăţenii au zis: "El este cel ce a făcut răul acela, sfărâmând zeii şi răsturnând jertfele." Iar, dregătorul, umplându-se de mânie, a grăit către cetăţeni: "Voi aţi zis, mai înainte, că, în cetatea voastră, nu este nici unul potrivnic zeilor şi, iată, s-a aflat unul ca acesta, prin nepurtarea voastră de grijă. Pentru această pricină să daţi la visteria împărătească o livră de aur." Aceasta zicând-o către cetăţeni, s-a întors spre fericitul Emilian şi a început a-l întreba pe el, cu mânie: "Cap necurat, spune-ne nouă cum te numeşti?" Iar ostaşul cel viteaz al lui Hristos i-a răspuns: "Creştin sunt." Apoi dregătorul, şi mai mult mâniindu-se, a zis: "Numele tău, spune-l nouă, spurcatule." Răspuns-a Mucenicul: "Părinţii mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevăratul Dumnezeu, m-a învrednicit a mă numi şi a fi creştin." Zis-a dregătorul: "Spune, omule rău-credincios, cine te-a îndemnat să faci ocară zeilor, celor fără de moarte?" Iar robul lui Hristos a răspuns: "Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să sfarm idolii, fără de suflet, pe care voi îi numiţi dumnezei, pentru ca toţi oamenii să ştie că ei sunt fără de suflet, surzi şi muţi, şi nu spun nici o vorbă, ci sunt pietre şi lemne nesimţitoare. Deci, să ştii că n-am adus nici o ocară adevăratului Dumnezeu, Celui ce toate le-a făcut, ci pe zeii voştri, cei mincinoşi, i-am surpat, ca unii ce n-au făcut nimic din ce este în lume, ci ei înşişi sunt făuriţi de voi, ca să piară numele lor în veci." Iarăşi, a zis dregătorul: "Numai tu singur i-ai sfărâmat pe zei, sau şi altcineva, împreună cu tine?" Răspuns-a Sfântul: "Singur eu, cu ajutorul Hristosului meu, i-am sfărâmat, făcându-i praf pe idolii voştri şi am călcat în picioare jertfele şi lumânările lor şi nici unul n-a putut să se răzbune pe mine, nici să scape din mâinile mele, pentru că n-au putere, nici simţire. Şi aşa să fiţi şi voi, ca ei, voi care îi faceţi pe ei şi voi toţi cei ce nădăjduiţi în ei." Iar dregătorul, mâniindu-se, a poruncit ca, pe robul lui Hristos, să-l dezbrace, spre bătaie. Şi, când au dezbrăcat hainele de pe Mucenic, a zis către dânsul dregătorul: "Spune ticălosule, cine te-a îndemnat să sfarmi pe zei?" Răspuns-a Sfântul: "Ţi-am spus, mai înainte, şi, iarăşi îţi spun, că nimeni altul, în afară de Dumnezeu şi cugetul meu, nu mi-a poruncit să fac aceasta." Şi a zis dregătorul către slujitori: "Întindeţi-l pe el şi să-l bateţi tare, ca să ştie că îndrăzneala nu-i va ajuta lui, nici nu-l va scoate pe el cineva din mâinile mele." Şi au început a-l bate pe el cumplit. Şi, bătut fiind Mucenicul şi pământul de sângele lui roşindu-se, a zis către el dregătorul: "Spune, osânditule, cine te-a îndemnat să faci răul acesta?" Iar Mucenicul, bătut fiind, a răspuns: "Ţi-am spus ţie, că Dumnezeu mi-a poruncit mie şi sufletul meu, şi încă nu mă crezi pe mine. Dar nici un rău n-am făcut, ci numai bine, pentru că pe dracul l-am ruşinat, iar pe Dumnezeul meu l-am proslăvit." Iar dregătorul a zis către slujitori: "Întoarceţi-l pe el şi-l bateţi pe pântece şi pe piept, pentru că măreţ este şi nu se supune legilor împărăteşti." Şi a fost bătut Mucenicul mult şi fără de cruţare. Apoi dregătorul, poruncind să înceteze bătaia, a zis către Sfânt: "Rob eşti, sau liber?". Răspuns-a Sfântul: "Sunt rob al unuia, mai mare, din cetate." Şi s-a mâniat dregătorul asupra acelui mai mare din cetate, stăpânul lui Emilian, fiindcă pe un rob, ca acela, vrăjmaş al zeilor şi nesupus poruncii împărăteşti, îl ţine la dânsul şi a pus asupra lui pedeapsa, ca să dea, la visteria împărătească, o livră de argint, iar pe Mucenic l-a osândit să fie ars. Şi, îndată, slujitorii luând pe Sfânt, l-au scos, cu mult popor, din cetate, şi aproape de malul Dunării, aprinzând un foc mare, l-au aruncat în el pe Mucenic. Iar văpaia focului înconjura pe Sfânt şi nu s-a atins de el, ci se revărsa împrejur, departe, şi a ars necredincioşii, pe toţi câţi i-a ajuns. Iară Sfântul, stând în foc, s-a întors cu faţa spre răsărit şi cu semnul crucii se îngrădea pe sine şi binecuvânta pe Dumnezeu. Şi, rugându-se, cât a voit, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, primeşte duhul meu!" Acestea zicându-le, s-a culcat şi a adormit în Domnul, focul fiind stins acum. Şi a rămas trupul lui nevătămat de foc, încât nici părul lui nu l-a ars. Iar toţi câţi, dintre cetăţeni, erau creştini, în taină, aceia, mergând la soţia dregătorului, care, şi ea, în taină, avea credinţa creştinească, i-au spus ei toate cele despre Sfânt şi au îndemnat-o pe ea să ceară, de la bărbatul ei, trupul Mucenicului, cel nevătămat de foc, spre îngropare. Iar ea, rugându-şi bărbatul, acesta i-a poruncit să-l ia, fără teamă. Şi, credincioşii luându-l şi cu pânză curată şi cu aromate învelindu-l, l-au îngropat cu cinste, la un loc ce se numea Ghizidina, ca la trei stadii de la cetate. Deci, a pătimit Sfântul Mucenic Emilian, pentru Hristos în ziua de 18 iulie, într-o vineri, fiind dregător Capitolin, stăpânind în Roma Iulian Apostatul, iar, pentru noi toţi, împărăţind stăpânul nostru Iisus Hristos, Căruia cinste şi slavă Se cuvine, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
 
Dar, dacă vei deznădăjdui, nevrând să vii la pocăinţă, apoi, te dai, pe tine însuţi, în stăpânirea satanei. Sau, dacă, îndoindu-te, nu mergi la pocăinţă, faci împiedicare dumnezeiescului dar, care voieşte să te miluiască pe tine şi pe toţi cei ce vin către El, cu pocăinţă. Acum, dar, să alegi, ce este mai bine: Dacă este bun păcatul, păzeşte-l pe el şi petrece în el, până la sfârşit, iar dacă îţi dai seama de osânda cea pentru păcat, atunci de ce petreci în faptele cele pierzătoare? Pentru că scris este: "În starea în care te vei afla, întru aceia te voi judeca." Să nu te deznădăjduieşti omule, nici să nu te depărtezi de rugăciuni, ci să mergi la biserică. Păcătos fiind, roagă-te cu suspine, lui Dumnezeu şi-ţi va da ţie iubirea Sa de oameni şi iertare de păcatele tale.
Sursa:
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu