Proloagele din 6 iulie

Luna iulie în 6 zile: pomenirea Cuviosului Părintelui nostru,

Sisoe cel Mare (+429)

      

  Cuviosul Sisoe, iubind pe Dumnezeu din tinerețe, a luat asupra sa jugul crucii și a urmat cu osârdie lui Hristos, trăind în sihăstrie, în pustiile Egiptului. Prin smerenie și prin rugăciune, viața lui s-a asemănat cu viața îngerilor, biruind pe vrăjmașii cei nevăzuți, iar petrecera lui era în pustiul muntelui, în care s-a nevoit și Cuviosul Antonie cel Mare, fiind, cu adevărat, următor al vieții lui Antonie. Pentru smerita lui cugetare, a luat atâta dar, de la Dumnezeu, încât a înviat pe morți, precum este arătat și în Pateric, unde se află scris așa:     

       Un oarecare om mirean, a mers, pentru binecuvântare, la ava Sisoe, din muntele lui Antonie, având cu sine pe fiul său, un copil mic. Deci, s-a întâmplat să se îmbolnăvească copilul, pe drum, şi a murit, dar tatăl lui nu s-a tulburat de aceasta, ci, cu credinţă, s-a dus cu cel mort la stareţ. Şi, intrând în chilie, la Cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care l-a pus cu faţa în jos, ca şi cum ar fi cerut binecuvântare şi rugăciune. Şi, făcând stareţul rugăciune şi binecuvântându-i, a ieşit omul afară, lăsându-şi copilul, să zacă mort, la picioarele stareţului. Iar stareţul, neştiind despre moartea copilului, ci, socotind că stă pentru rugăciune, i-a zis: "Scoală-te fiule, şi du-te de aici". Şi, îndată, înviind, mortul s-a sculat şi a ieşit, pe urmele părintelui său. Şi omul, văzând pe fiul său viu, s-a întors cu el la stareţ şi, închinându-i-se, i-a mulţumit. Atunci, cunoscând stareţul învierea mortului s-a mâhnit mult, că nu voia să aibă faimă de făcător de minuni. Şi a poruncit acelui om, să nu spună nimănui, până la moartea sa, ceea ce se făcuse.

             Pe acest Părinte, insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat fraţii: "De va cădea vreun frate, în vreo greşeală îi este destul un an de pocăinţă?" Răspuns-a stareţul: "Aspru este cuvântul acesta". Zis-au fraţii: "Atunci şase luni, se cade să se pocăiască, cel ce a greşit?" Răspuns-a stareţul: "Este mult". Şi iarăşi, au zis fraţii: "Dar patruzeci de zile, îi este de ajuns pentru pocăinţă?" Răspuns-a stareţul: "Este mult". După aceasta, a zis: "Cred în milostivirea Iubitorului de oameni că, de se va pocăi omul din tot sufletul trei zile sunt de ajuns, pentru a primi Dumnezeu pocăinţa lui".

           Alt frate a întrebat pe stareţ, zicând: "Ce voi face, părinte, că am căzut în păcat?" Stareţul a răspuns: "Ridică-te, fiule, şi te vei mântui." Zis-a fratele: "După ridicare, iarăşi am căzut". Stareţul i-a zis: "Ridică-te iarăşi". Fratele a zis "Până când va fi căderea şi ridicarea mea?" Stareţul a răspuns: "Până ce te va ajunge şi te va găsi sfârşitul, ori în cele bune, ori în cele rele. Până atunci ni se cade să petrecem totdeauna în ridicare din păcate, pentru ca, în pocăinţă, să ne ajungă sfârşitul".

          Şi, petrecând în pustie şaizeci de ani, Cuviosul Sisoe s-a apropiat de sfârşitul său. Şi, când era să moară, stând lângă dânsul monahii, s-a luminat faţa lui ca lumina şi a grăit către dânşii: "Iată, ava Antonie a venit". Şi, trecând puţin, iarăşi, a zis: "Iată, ceata Proorocilor a venit". Şi, iarăşi, s-a luminat, mai mult, şi a zis: "Iată, ceata Apostolilor a venit." Şi îndoit faţa lui s-a luminat şi vorbea cu cei nevăzuţi. Şi l-au rugat pe el fraţii, zicând: "Spune-ne, Părinte, cu cine vorbeşti?" Şi le-a zis lor: "Iată, îngerii au venit că să mă ia, pe mine, şi mă rog lor, să mă lase pe mine, puţin ca să mă pocăiesc". Şi i-au zis lui fraţii: "Nu-ţi este ţie de trebuinţă pocăinţa". Răspuns-a stareţul: "Cu adevărat, nu mă ştiu pe mine, să fi atins, măcar începutul pocăinţei". Şi toţi fraţii îl ştiau pe el, că este desăvârşit. Şi, iarăşi, mai mult, s-a luminat şi se făcuse faţa lui ca soarele şi s-au temut toţi. Şi a grăit către dânşii stareţul: "Iată, vine Domnul, vedeţi toţi, că zice: "Aduceţi-Mi vasul cel ales din pustie". Şi, zicând acestea, Cuviosul, îndată, şi-a dat duhul său la Domnul. Şi s-au văzut nişte fulgere şi s-a umplut casa aceea de bună mireasmă.

Cu acest fel de fericit sfârşit, şi-a încheiat Cuviosul Sisoe vremelnica sa viaţă, mutându-se la viaţa cea fără de sfârşit. Şi, acolo, sălăşluindu-se, împreună cu cetele pe care le-a văzut la sfârşitul său, se îndulceşte, acum, de vederea feţei lui Hristos. Acestei îndulciri, să ne învrednicim şi noi, cu rugăciunile Părintelui nostru Sisoe şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia Se cuvine slava în veci. Amin.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre dragoste

 

        Povestit-a un bătrân că, patru fraţi, s-au prins între ei ca să trăiască într-un suflet, împreună, în veacul acesta şi, iarăşi, împreună să se afle în ceruri, crezând în cuvântul Stăpânului, care zice: "Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ, în privinţa unui lucru, pe care îl vor cere, se va da lor, de către Tatăl Meu, Care este în Ceruri".(Matei 18, 19). Deci, trei dintre dânşii, petrecând în nevoinţă, se linişteau în pustie, iar, celălalt le slujea lor, pentru trebuinţele lor. Deci, s-a întâmplat că doi s-au sfârşit întru Hristos şi s-au dus la locul de odihnă, iar doi au rămas pe pământ, cel de ascultare, adică, şi unul din cei ce se linişteau. Şi, din invidia vrăjmaşului, cel din ascultare a căzut în desfrânare, lucru care s-a descoperit unuia din bătrânii, cei văzători cu mintea, pentru că, cei doi, ce se săvârşiseră, se rugau lui Dumnezeu, pentru cel din ascultare, zicând: "Fă ca fratele nostru să fie mâncat de un leu sau de altă fiară, ca, spălându-se de păcat, să vie în locul acesta, unde suntem noi şi să nu rămână neîmplinită înţelegerea noastră". Şi s-a întîmplat, pe când se întorcea fratele. după obicei, de la ascultare, să îl întâmpine pe el un leu, care căuta să-l omoare. Dar a cunoscut, ceea ce s-a întâmplat şi cel ce se liniştea, că i se descoperise lui. Şi, stătea la rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu pentru fratele şi, îndată, s-a oprit leul. Deci, cei doi părinţi, care muriseră, mai înainte, se rugau lui Dumnezeu, zicând: "Ne rugăm ţie, Stăpâne, să fie mâncat de leu, ca să vie, împreună cu noi, întru fericirea aceasta, şi să nu asculţi, Sfinte, pe cel care se roagă pentru el, pe pământ". Iar bătrânul, de pe pământ, cu lacrimi, se ruga lui Dumnezeu, cu de-adinsul, ca să fie miluit fratele şi să se izbăvească de leu. Şi a ascultat Dumnezeu rugăciunea acestuia de pe pământ şi a zis către cei care erau în cer: "Cu dreptate este, să ascult pe acela de pe pământ, că voi, aici, sunteţi întru odihnă, fiind izbăviţi, de ostenelile şi strâmtorile vieţii, iar acela, obosit este, întru osteneala trupului, şi se luptă, încă, cu duhurile răutăţii, pentru aceea cu dragoste şi cu dreptate este, aceluia să-i dau darul". Deci, îndată, s-a depărtat leul, iar fratele, venind la chilie, a aflat pe bătrân, încă plângând, pentru el. Şi i-a povestit lui toate cele ce i s-au întâmplat şi a mărturisit păcatul, pe care l-a făcut şi, cunoscând că l-a miluit pe el Dumnezeu, s-a pocăit, şi, întru puţină vreme, a venit la măsura lui cea dintâi, ostenindu-se împreună cu el şi bătrânul. Apoi, a adormit şi el şi s-a descoperit bătrânului celui văzător cu mintea, că toţi patru s-au aşezat la un loc, după făgăduinţele cele nemincinoase ale Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/iulie/Proloage06Iul.shtml

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=24&p2000_imageid=1101