Preacuviosul Iosif a fost din insula Siciliei, din părinți dreptcredincioși, anume Plotin și Agati, fiind un copil blând și dăruit din fire. Și l-au crescut părinții cu multă grijă, lucru care a fost de folos la toată Biserica, de vreme ce copilul acesta avea să fie poet, făcător de cântări, care a împodobit toată Biserica lui Dumnezeu. Deci, căzând patria sa, Sicilia, în mâinile saracinilor, dimpreună cu toată familia sa, fericitul s-a mutat în Grecia și s-a așezat în Peloponez, iar, de acolo, în cetatea Tesalonicului, unde tânărul Iosif, având nevoie de liniște și de multă învățătură, a intrat în mănăstirea Mântuitorului, numită Latomus, făcându-se călugăr și ducând o viață de mare asprime. Toată noaptea și-o petrecea stând în picioare și în genunchi, rugându-se și cântând Domnului cântări de laudă și de preamărire, pe care el însuși le alcătuia cu multă măiestrie, uimind pe toți cei ce-l ascultau. Totdeauna avea cântări în gura lui, lucrul mâinilor sale era scrisul frumos, iar când părăsea scrisul, avea citirea Scripturii. Patul lui era pământul, așternutul lui o piele, haina lui proastă și sărăcăcioasă, hrana lui puțină pâine, iar ca băutură, apa. Toate le nesocotea, ca să-și închine viața cunoașterii Scripturii, pe care ardea de dorință de a o împărtăși semenilor săi. Având o bogăție ca aceasta de fapte bune, a fost sfințit preot. Și se sârguia spre și mai multă nevoință și osteneli, săvârșind, adeseori, dumnezeiasca taină a Liturghiei și rugându-se cu lacrimi pentru el și pentru toată lumea. Și a avut fericirea de a viețui, în mănăstirea lui, împreună cu Sfântul Grigorie Decapolitul, care l-a primit ca ucenic al său, și pe care l-a iubit mult și i-a fost prieten. Din îndemnul Sfântului Grigorie, Cuviosul Iosif a pornit spre Roma, pentru a vesti și acolo, că la Bizanț a început, din nou, lupta împotriva Sfintelor icoane. Și era episcop al Romei papa Leon al III-lea, iar ultimii împărați din Constantinopol, luptători împotriva icoanelor, au fost Leon Armeanul și Teofil. Dar fericitul Iosif n-a mai ajuns la Roma niciodată, corabia căzând în mare, în mâinile barbarilor saracini. Deci, Cuviosul Iosif, prins fiind de aceștia, a fost dus în insula Creta și a stat închis acolo, vreme de șase ani, până la moartea lui Leon Armeanul (82O). La întoarcerea sa în mânăstire, Sfântul Grigorie Decapolitul nu mai era în viață. Deci, Sfântul Iosif s-a retras în unul din schiturile zidite de el unde, plin de harul lui Dumnezeu, a început să scrie cântări bisericești, pesne și canoane, care fac și astăzi podoaba sfintei noastre Biserici. Sub împărăția rău-credinciosului Teofil s-a dezlănțuit cea din urmă prigoană împotriva Sfintelor icoane. Fericitul Iosif a îndurat, din nou, grele suferințe pentru îndrăzneala mărturisirii în cinstea Sfintelor icoane și a fost surghiunit în Cherson, de unde nu a putut să se întoarcă, decât după moartea împăratului Teofil (842), la chemarea Sfintei Împărătese Teodora, soția împăratului, care, încetând prigoana, ca o dreptcredincioasă împărăteasă ce era, a reașezat credința ortodoxă în toate drepturile ei. Ținut în mare cinste de însuși Sfântul Ignatie, patriarhul Constantinopolei, Sfântul Iosif poetul s-a mutat la Domnul, fiind lăudat prin cântări în ceruri de toți Sfinții, pe care el i-a preamărit cu credință, cât a fost pe pământ. Dumnezeului nostru slavă !
despre dreapta socotire și ca să nu ne înălțăm
Zis-a Casian romanul: "Aduceți-vă aminte de bătrânul Iron și de căderea jalnică ce a pătimit cu puțin înainte în fața ochilor noștri și în ce fel prin batjocura diavolului, din înălțimea petrecerii lui, în adâncul morții a căzut. Ne aducem aminte că cincizeci de ani a petrecut în pustia din apropiere și câtă asprime de viață și tare înfrânare a avut, mai mult decât toți cei din singurătatea de aici. Și cum, șezând în pustie, după atâtea osteneli și lupte, fiind batjocorit de diavolul și în prea grea cădere alunecând, pe toți părinții și frații ce erau în pustia aceea, în nemângâiată jale i-a pus. Că n-ar fi pătimit aceasta de ar fi fost întărit cu fapta cea bună a dreptei socotiri, care l-ar fi învățat, nu judecății sale să se plece, ci sfătuirii părinților și fraților. Că, până într-atâta, urma judecății sale și, cu postul, căuta a se deosebi de ceilalți oameni, încât, nici la Praznicul Sfintelor Paști, nu venea la biserică, ca, nu cumva, adunându-se cu părinții și cu frații și împreună muncind cu dânșii, silit să fie a se înfrupta din legume sau din altceva ce se aducea la masă și să se pară că a căzut din rânduiala lui. Deci, acesta, prea multă vreme înșelat fiind de voia sa și pe îngerul satanei primindu-l și, lui, ca îngerului luminii, închinându-i-se, a primit poruncă de la el, ca la miezul nopții să se arunce pe sine într-un puţ adânc, ca să cunoască, prin cercare, că nu va mai fi nicidecum supus la vreo primejdie, pentru fapta bună cea mare ce o avea el și pentru ostenelile lui cele după Dumnezeu. Iar el, nedeosebind cu judecată cine este cel ce îl sfătuia acestea, ci, întunecându-se cu mintea, s-a aruncat pe sine, la miezul nopții, în puț. Și, după puțin timp, frații cunoscând întâmplarea, cu multă osteneală abia au putut să-l scoată aproape mort de acolo. Iar, după ce l-au scos, trăind încă două zile, a treia zi a răposat, lăsând fraților și bătrânului Pafnutie jale nemângâiată. Că acesta, de multa lui iubire de oameni fiind îndemnat și aducându-și aminte de multele lui osteneli și de anii lui cei mulți la număr, pe care în pustie i-a petrecut, nu l-a despărțit de pomenirea și prinosul celor adormiți, ca să nu se numere cu cei ce se omoară singuri.
Ce să zic, apoi, despre acei doi frați ? Ei petreceau dincolo de pustia Tebaidei, unde petrecea odată fericitul Antonie. Că aceștia, din cuget fără socotință pornindu-se, s-au sfătuit să meargă în pustia cea mai dinlăuntru, care este mare și neumblată, judecând întru sine să nu ia hrană de la om, decât numai aceea pe care Domnul le-o va da lor, făcând minuni. Și când i-au văzut pe ei de departe mazichii(un neam de oameni care era mai sălbatic și mai crud, decât toate neamurile sălbatice), cum rătăcesc prin pustie și că sunt slăbiți de foame, schimbând, din dumnezeiasca pronie, sălbăticia lor în iubire de oameni, cu pâini i-au întâmpinat pe ei. Atunci, unul din cei doi frați, mai sus ziși, venindu-i lui dreapta socotire, în taină, cu bucurie și cu mulțumire, a primit pâinile, socotind că, dacă cei atât de cruzi și sălbatici și care deapururea se bucură să verse sângele oamenilor, s-au milostivit spre dânșii, văzându-i obosiți și slăbiți, apoi nu le-ar fi adus hrană, de nu i-ar fi îndemnat Dumnezeu. Iar celălalt frate, lepădându-se de hrană, ca și când ar fi fost adusă de oameni și rămânând în statul de judecată, din slăbiciunea nemâncării, s-a săvârșit din viață. Deci, deși prea rău s-au sfătuit amândoi de la început, sfătuire fără de socotință și spre pierzanie dându-și lor, unul însă, venindu-i în taină, dreapta socotire, a îndreptat ceea ce, cu obrăznicie și necugetat, au hotărât. În vreme ce, celălalt, în cugetarea cea mai dinainte și fără de minte stăruind, afară de dreapta socotință aflându-se, moartea pe care Domnul a voit să o întoarcă de la dânsul, el și-a atras-o asupra sa.
Ce să mai zic, încă, și de acela, al cărui nume nu voiesc să-l spun, fiindcă este încă în viață, care, primind de multe ori pe dracul, ca pe un înger, luând și descoperiri printr-însul și lumină mare de felinar în chilia lui văzând, în cele din urmă, a primit poruncă de la el, ca pe fiul său, care petrecea cu dânsul împreună în mânăstire, jertfă să-l aducă lui Dumnezeu, ca și când, din aceasta s-ar învrednici de cinstea lui Avraam. La această sfătuire atâta s-a plecat, cât și cu fapta ar fi săvârșit junghierea fiului său, dacă nu l-ar fi văzut acesta, că, afară de obicei, ascute cuțitul și pregătește funii de legături, cu care vrea să-l lege pe el, ca pe o ardere de tot, dar fiul numai cu fuga și-a agonisit scăparea. Deci, prearătat este, din cele zise, că nu s-ar fi batjocorit aceia atât de jalnic și ticăloșește, de ar fi avut darul dreptei socotiri. Drept aceea, atât prin pilde noi, cât și prin hotărâri ale Părinților celor de demult, socotim că îndeajuns s-a dovedit faptul că dreapta socotire este izvor și rădăcină și cap și legătură tuturor faptelor celor bune. Deci, cu ce fel de chip o putem câștiga și cum o cunoaștem pe cea adevărată și de la Dumnezeu dreaptă socotire, precum și pe cea cu nume mincinos, spoită și diavolicească ? Zicea ava Moisi: "Adevărata, dreaptă socotire nu se câștigă decât din smerenie, prin aceasta că nu numai cele ce facem, ci și cele ce grăim și gândim, să le descoperim părinților și întru nimic să nu credem judecății noastre, ci, întru toate, să urmăm cuvintelor bătrânilor și, acea hotărâre să credem că este bună, pe care ei o vor alege. Că aceasta îl păzește pe om nevătămat, de toate cursele vrăjmașului. Că este cu neputință ca, cel ce-și pune viața sa în rânduială, prin socotirea și judecata celor mai bătrîni, să cadă în înșelarea diavolilor. Că și mai înainte de a se învrednici cineva cu darul dreptei socotiri, chiar numai a arăta și a descoperi părinților aducerile aminte cele rele și gândurile, chiar, numai aceasta le veștejește și mai slabe le face. Că precum șarpele din vizuina întunecoasă, ieșind la lumină, se silește să fugă și să piară, așa și gândurile rele, prin buna mărturisire și spovedanie arătându-se, se silesc să fugă de la om. Și pentru ca mai deslușit să înțelegeți această faptă bună și din pildă, voi povesti întâmplarea lui ava Serapion, pe care o spunea des, înaintea celor ce veneau la dânsul, pentru pază. Că zicea așa: "Când eram mai tânăr, ședeam împreună cu starețul meu și, după ce mâncam noi, sculându-mă de la masă, din lucrarea diavolului, furam câte un posmag și-l mâncam pe furiș de starețul meu. Deci, după ce am petrecut mai multă vreme făcând aceasta, stăpânit fiind de obicei, nu puteam să biruiesc năravul, fără numai că eram judecat de cugetul meu, iar starețului îmi era rușine a-i spune. Și s-a întâmplat, din iconomia lui Dumnezeu, Cel iubitor de oameni, de au venit niște frați la stareț, pentru folos și-l întrebau despre gândurile lor. Și a răspuns starețul: "Nimic nu vatămă pe călugăr și nimic nu bucură mai mult pe draci, decât a ascunde gândurile sale față de părinții cei duhovnicești." Le-a mai grăit lor încă și pentru înfrânare. Iar acestea grăindu-se venindu-mi în sine și socotind că Dumnezeu a descoperit starețului greșelile mele, umilindu-mă, am început a plânge și am scos posmagul din sânul meu, pe care mă învățasem a-l fura și, aruncându-mă la pământ, ceream iertăciune, pentru cele trecute și rugăciune, pentru întărirea celor viitoare. Atunci, starețul a zis: "O, fiule, te-a slobozit pe tine mărturisirea ta, chiar de-aș fi tăcut eu, că l-ai înjunghiat pe dracul, care te rănea atunci când tăceai, dând acum pe față cele despre tine. Că, până acum l-ai făcut de te-a stăpânit, fiindcă nu i-ai stat împotrivă, nici nu l-ai vădit, dar, de acum, nu va mai avea loc întru tine, fiind scos afară din inima ta, la arătare". Și încă n-a isprăvit starețul vorba și, iată, lucrarea s-a arătat, că o făclie de foc, a ieșit din sânul meu și a umplut casa de miros rău, încât socoteau cei ce erau acolo, că ceea ce arde este pucioasă multă. Atunci a zis starețul: "Iată, Domnul a dat dovadă, pentru cuvintele mele, și pentru slobozenia ta, prin semnul ce s-a făcut." Și așa s-a depărtat de la mine, prin mărturisire, patima îmbuibării pântecului și diavoleasca lucrare a furtului, încât nici în minte nu-mi mai este acest fel de poftă. Iată, dar, că și din cuvintele zise de ava Serapion, ne învață că, atunci, ne învrednicim de darul adevăratei drepte socotiri, când nu vom crede în judecata minții noastre, ci învățăturii și sfătuirii părinților. "Că, prin nici un alt neajuns nu surpă diavolul pe om în prăpastie, decât prin a-l pleca să se lepede de sfătuirea părinților și să urmeze judecăților și voii sale". Iar pe noi, o să ne izbăvească de acestea Domnul Dumnezeu, a Căruia este slava, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=21&p2000_imageid=949
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage04Apr.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie04.htm
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-sf_fervuta.html
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-cv_iosif.html
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/aprilie/Proloage04Apr.shtml
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie04.htm
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-sf_fervuta.html
http://paginiortodoxe.tripod.com/vsapr/04-04-cv_iosif.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu