Luna aprilie în 7 zile: pomenirea celui dintre Sfinți, Părintelui nostru Gheorghe Mărturisitorul, mitropolitul Mitilenei (sec. IX)
Acest Cuivos, Părintele nostru Gheorghe, iubind din tinerețe pe Hristos, a ales viața monahicească și a trăit pe vremea dreptcredincioșilor împărați Constantin și Irina, ocrotitorii celui de al șaptelea Sinod a toată lumea (787), trăind el până pe vremea lui Leon Armeanul, înnoitorul luptei împotriva Sfintelor icoane. Și, săvârșind tot felul de bunătăți, fericitul Gheorghe a câștigat, ca nimeni altul, smerita cugetare și milostenie, că era foarte milostiv și da cu îndestulare, săturând pe cei sărmani. Iar pentru multa lui înfrânare, s-a făcut părtaș cu îngerii și făcător de minuni s-a arătat, pe bolnavi tămăduind și gonind duhurile. Drept aceea, s-a învrednicit să fie înălțat la scaunul din mitropolia insulei Lesbos, în cetatea Mitilene, unde a strălucit cu mărturisirea dreptei credințe, până la adânci bătrâneți. Că, și mai înainte de a lua împărăția acel Leon Armeanul, care a înnoit lupta împotriva icoanelor, s-au făcut oarecare semne în cetatea Mitilene, care prevesteau tulburările Bisericii lui Hristos și izgonirea Sfântului mitropolit Gheorghe, ce avea să vină. Deci, cel mai sus pomenit Leon, ajungând la împărăție, a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu și a chemat la Constantinopol pe mulți episcopi. Și, chemat fiind și Cuviosul Gheorghe, acesta s-a arătat viteaz ostaș al lui Hristos, biruind cu multă înțelepciune, pe vrăjmașii Sfintelor icoane, pe unii făcându-i chiar să-și recunoască rătăcirea. Dar, nesuferind mustrările Cuviosului, împăratul, l-a izgonit pe el în Cherson și a petrecut acolo, în surghiun, toate celelalte zile ale vieții lui. Iar sosind vremea mutării lui din viața aceasta, s-a arătat pe cer o stea luminoasă, vestind fericitul sfârșit al Sfântului. Și, așa, o lumină fiind în lume, cât s-a aflat în viață, prin cuvintele și faptele lui cele bune și proslăvit fiind și de Dumnezeu, prin steaua luminoasă de la fericitul său sfârșit. Cuviosul Mitropolit al Mitilenei s-a mutat la Domnul, în surghiun, ca un nebiruit mărturisitor al dreptei credințe. Dumnezeului nostru slavă !
Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Caliopie (+304)
Acest Mucenic a trăit pe vremea împărăției lui Maximian și era din Perga Pamfiliei, ca fiu al Teocliei, și învățat în credința lui Hristos. Mama sa l-a crescut în dreapta credință și în cunoașterea Sfintelor Scripturi. Deci, fiind pornită prigoana asupra creștinilor, fericitul acesta mult dorea să îndure chinuri, pentru mărturisirea lui Hristos, întărindu-se pe sine și luând învățături și sfătuiri de la maica sa și de la alții, care au fost prinși, întemnițați, supuși la neînchipuite chinuri și omorâți. Deci, văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creștinilor de bună voie, s-a înfățișat înaintea dregătorului Maxim, din cetatea Pompei și a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că știa ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătaia biciului cu plumbi, a fost tras pe roată și ars pe pântece cu făclii aprinse și apoi aruncat în temniță, cu carnea trupului său sfărâmată și atârnând în bucăți. Iar sfânta lui maică, nedespărțită de dânsul îi ștergea sângele și îi curăța rănile, îndemnându-l să rabde toate pentru dragostea și slava Domnului Hristos. Că, împărţindu-și toată averea săracilor și slobozind sutele de robi ce avea, maica lui a hotărât să stea, până în clipa cea mai de pe urmă, lângă dragul ei copil, mângâindu-l și întărindu-l în mucenicia lui, stăpânindu-și jalea din suflet, pe care i-o aduceau înfricoșătoarele lui pătimiri. În cele din urmă, văzând mai marele cetății că Sfântul Caliopie nu poate fi clătinat din credința lui către Domnul, a poruncit să fie răstignit. Deci, fiind în Joia cea Mare, din Săptămâna patimilor Domnului, îndurerata maică a rugat pe crudul titan să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-și arate, astfel, dragostea și smerenia față de Jertfa Domnului Hristos. Împlinindu-i-se rugămintea, Sfântul Caliopie a fost răstignit Vineri, a doua zi, dându-și duhul în mâinile Mântuitorului. Iar când a fost să-l pogoare de pe cruce, maica Sfântului a îmbrățișat trupul fiului ei, rugând pe Dumnezeu să n-o despartă, nici acum, de preaiubitul ei fiu. Deci, ținându-și încă fiul mort în brațe, bătrână și-a dat și ea sufletul în mâinile Domnului și a fost înmormântată cu fiul ei împreună. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne pe noi. Amin.
Întru această zi, cuvânt din Pateric.
Povestit-au ucenicii lui ava Evloghie că, de câte ori îi trimitea bătrânul la Alexandria, ca să vândă lucrul mâinilor, le da poruncă să nu facă mai mult de trei zile. Iar de veți face mai mult decât trei zile, zicea, nevinovat sunt de păcatul vostru. Iar noi l-am întrebat pe el: "Cum se face că monahii prin cetăți și prin sate petrec cu mirenii ziua și noaptea și nu se vătăma?" Iar el a zis: "Credeți-mă, fiilor, că, după ce m-am făcut călugăr, am făcut treizeci și opt de ani, neiesind din Schit. Și, după aceea, m-am dus la Alexandria, către papa Eusebie, împreună cu ava Daniil, pentru o trebuință. Și, intrând în cetate, am văzut mulți călugări și vedeam că, pe unii dintre ei, corbii îi loveau peste obraz, iar pe alții, femei goale îi îmbrățișau și la ureche le vorbeau, iar înaintea altora, goi fiind ei, se jucau copiii, iar, pe unii, îi vedeam că țineau cuțite și trupuri de oameni tăiau și dădeau călugărilor să mănânce. Și am înțeles atunci, că fiecare din călugării aceia, erau căzuți în câte o patimă, având felurime de draci, care urmau după ei și le vorbeau în minte. Pentru aceasta, dar, fraților, nu voiesc să zăboviți voi nici o dată în cetate, ca, nu de acest fel de gânduri, nici de draci să fiți supărați.
Întru această zi, învățătură către tot creștinul, despre păcatul beției.
O, fiilor, vedeți ce fel de talant, mi-a dat mie Dumnezeu, pe care va să-l ceară de la mine, la înfricoșătoarea judecată! Dar, care-i talantul? Este ca să mă îngrijesc de sufletele voastre și să semăn sămânța cea dumnezeiască în sufletele voastre. Drept aceea, când umblați în Legea Domnului, atunci mi se bucură inima, iar, când vă văd călcând porunca Domnului, atunci mâhnirea mă mănâncă pe mine. Pentru aceea v-am și scris vouă acestea, fiii mei, spre a voastră învățătură și ascultare, ca să nu vă biruiți de beția cea rea. Că a zis marele Apostol Pavel: "Bețivii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu, ci gătită le este lor osânda veșnică, împreună cu ucigașii, cu hoții și cu desfrânații. La neamurile cele mai dinainte, arătat este de Dumnezeu, că mari oameni și plăcuți lui Dumnezeu au căzut din pricina beției, împărați au căzut din domnie, puternicii și-au răsturnat puterea, vitejii de sabie s-au tăiat, bogății au sărăcit, cei ce mulți ani ar fi trăit, degrabă au murit. Că, fără să aștepte judecata lui Dumnezeu, bețivii singuri se omoară. Din beție, de ar muri cineva, apoi, lui însuși își este vrăjmaș și ucigaș, iar pomenirea lui este neplăcută lui Dumnezeu. Fiule în neamul cel de acum, să nu râvnești celor răi, nici bogaților ce petrec în iubire de păcate și în spurcăciuni, că toate acestea neplăcute sunt lui Dumnezeu. Se cade, dar, nouă să socotim: ce ne face nouă beția cea fără de lege? Mintea ne pierde, uneltele ne strică, câștigul îl cheltuiește. Beția face pustiu pământul bogaților pe care oamenii îi pradă, iar, oamenii cei de rând, beția datorii face. Meșterilor celor isteți, beția le strică meșteșugul, le întoarce mintea și nu le ajunge plata lucrului lor, iar, la oamenii cei simpli, aduce boale, rușine, ocară și sărăcirea. Beția încurcă pe frați în certuri și în bătăi, pe femei le desparte de bărbații lor, dureri la picioare face, tremurare la mâini, vederea ochilor o pierde. Beția oprește a merge la biserică și nu lasă a se ruga lui Dumnezeu, a citi cărți, nu îngăduie, frica lui Dumnezeu, din inimă, gonește, la moarte dă pe om, în locul cel veșnic îl trimite. Beția pierde frumusețea, de râs celor treji ne face. La cine este gâlceavă? La bețiv. De cine râd oamenii? De bețiv. Cui îi sunt ochii vineți? Bețivului. De la cine auzi: "Oh, amar și vai?" De la bețiv. Cine mănâncă de dimineața? Bețivul. Cine doarme până târziu? Bețivul. Că tot bețivul se desparte de Dumnezeu și de oameni și se îmbracă în haine rupte.
Deci, acestea știindu-le, o, fraților, să ne lepădăm de beția și de băutura cea rea. Să auzim pe Pavel, Apostolul Domnului, pe însuși vasul alegerii, zicând către Timotei: "De acum nu bea numai apă, ci, folosește puțin vin pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni." Fraților, să fiți treji, pentru că vrăjmașul nostru diavolul treaz este, nu beat, ci caută să înghită toți bețivii.
O, amar, unde se vor ascunde bețivii, cei ce zac ca morții și de la Dumnezeu au fugit, pentru beție, și de la Duhul Sfânt s-au depărtat, pentru năravul beției. Îngerul cel păzitor plânge pentru beție, iar dracii se veselesc și se bucură pentru bețivii, care aduc diavolului jertfă beției. Că diavolul, bucurându-se, zice: "Niciodată nu mă veselesc și nu mă bucur, ca de jertfa oamenilor celor păgâni, precum și de jertfa bețivilor creștini. Pentru că, cu cei bețivi sunt toate voile mele. Că bețivii ai mei sunt, iar cei treji, ai lui Dumnezeu". Deci, diavolul a zis dracilor: "Mergeți și învățați pe creștini la beție și la toată pofta voii mele." Iar sfinții îngeri, venind la Sfinții Părinți, le-au spus lor toate acestea, cu mare grijă, pentru această pricină, că doar ar despărți pe creștini de la beția și băutura cea rea. Deci, Sfinții Părinți au scris această cinstită și sfântă scrisoare și dreptcredincioasă învățătură și au dat-o sfintelor biserici, spre ascultarea creștinilor, spre pregătirea pentru viață veșnică și împărtășirea Împărăției cerurilor. Deci, de va asculta cineva rânduiala aceasta a Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți și va viețui cu trează minte, făcând lucruri plăcute lui Dumnezeu, moștenitor va fi vieții celei veșnice și desfătării bunătăților celor negrăite. Iar cela ce nu va asculta această dreaptă învățătură, osândit va fi, cu diavolul împreună, în osânda cea veșnică. De care să ne izbăvească pe noi Hristos, Dumnezeului nostru, a Căruia este slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu