Luna februarie în 17 zile: Pomenirea Sfântului,
marelui, Mucenic Teodor Tiron (+304)
marelui, Mucenic Teodor Tiron (+304)
Acest Sfânt Mucenic a trăit în anii împăratului Diocleţian (284-305) și era dintr-o cetate a Amasiei, numită Homialon. Era ostaș tânăr, în ceata Tironilor (recruților), din legiunea Margariţilor, condusă de generalul Vringa. Deci, venind poruncă de la împărat, ca toți ostașii să aducă jertfă zeilor, Vringa a mers în capiștea idolilor, cu toată legiunea sa, spre împlinirea poruncii. Și n-a voit Sfântul Teodor să intre în capiște, ci a rămas în cortul său. Și au cunoscut toți că el este creștin. Deci, l-au scos pe el la întrebare. Și-l îndemna generalul său să jertfească și să-și scape viața, precum au făcut și alți creștini. Iar Sfântul răspundea, zicând: "Fiecare știe cui ostășește, iar eu ostășesc Stăpânului meu Hristos". Și mărturisea că Hristos este Dumnezeu, iar zeii păgânilor sunt idoli, fără de suflet și cioplitură de mâini omenești. Deci, pentru multa dragoste pe care, ostașii o aveau către Teodor, Vringa a dat poruncă, zicând: "Să-l lăsăm pe el câteva zile, ca să aleagă, în liniște, cele de folos". Și Sfântul n-a petrecut în nelucrare vremea aceasta, ci neîncetat lăuda pe Domnul și se ruga lui Dumnezeu să-i dea lui răbdare. Iar, ca să arate neputința zeilor, a mers noaptea la capiștea zeiței din cetatea aceea, și, dându-i foc, a prefăcut-o în cenușă. Deci, a fost prins și dat pe mâna lui Puplie, dregătorul cetății. Și acesta a pus de l-au bătut cumplit cu vergi pe Sfântul, l-au întins pe roată și i-au strujit trupul cu unghii de fier. Iar Sfântul, nepierzându-și liniștea, în timpul cumplitelor patimi, se arăta ca un neștiutor la toate suferințele și neîncetat mărturisea cu bucurie: "Cu Hristos al meu, am fost, sunt și voi fi". Și, văzând că nimic nu-l poate clinti din credință, nici cruzimea, nici făgăduințele, dregătorul l-a osândit să fie ars de viu, ceea ce s-a și făcut, fiind aruncat într-un cuptor aprins. Și, intrând în mijlocul flăcărilor și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. De asemenea, să fie știut, că se mai face prăznuirea lui și în săptămâna dintâi a Postului Mare, când s-a făcut de Sfântul Teodor minunea colivelor, întru pomenirea izbăvirii poporului dreptcredincios, pe vremea păgânului împărat Iulian Apostatul, de bucatele cele spurcate, stropite cu sânge din jertfele idolești. Cu rugăciunile Sfântului mare Mucenic, Teodor Tiron, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Macarie.
Spunea ava Sisoe: "Când eram în Schit cu Macarie, ne-am suit să secerăm, împreună cu dânsul, șapte inși. Și, iată, o văduvă, adunând în urma noastră spice, nu înceta să plângă. Deci, a chemat bătrânul pe stăpânul țarinei și i-a zis lui: "Ce are bătrâna aceasta, că totdeauna plânge ?" Și i-a zis lui: "Bărbatul ei avea un amanet al cuiva și a murit, deodată, și nu i-a spus ei unde l-a pus. Și stăpânul amanetului vrea acum să o ia pe dânsa și pe fiii ei și să-i vândă robi". I-a zis bătrânul: "Spune-i să vină la noi, unde ne odihnim de arșiță". Și, venind femeia, i-a zis ei bătrânul: "De ce plângi așa, mereu ?" Și i-a răspuns ea: "Bărbatul meu a murit, luând amanetul cuiva, și n-a spus, când a murit, unde l-a pus." Și a zis bătrânul, către dânsa: "Vino, arată-mi unde l-ai îngropat". Și, luând pe frați cu dânsul, a ieșit cu ea împreună. Și, venind la locul acela, i-a zis bătrânul: "Du-te la casa ta". Și, rugându-se ei, a chemat bătrânul pe mort, zicând: "Cutare, unde ai pus amanetul cel străin ?" Iar acela, răspunzând, i-a zis: "În casa mea este ascuns, sub picioarele patului." Și i-a zis lui bătrânul: "Dormi, iarăși, până la ziua învierii". Și, auzind frații, de frică, au căzut la picioarele lui. Și le-a zis lor bătrânul: "Nu pentru mine s-a făcut aceasta că nimic nu sunt, ci, pentru văduvă și pentru copiii ei cei săraci, a făcut Dumnezeu lucrul acesta". Și, venind, a vestit văduvei unde este pus amanetul. Iar ea, luându-l, l-a dat stăpânului ei și și-a izbăvit fiii săi. Și, toți cei ce au auzit au slăvit pe Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre nevoința călugărească.
Deci, să ne sârguim fraților, să ne facem după asemănarea vieții și faptelor cuvioșilor părinți, să umblăm după pașii lor, să ne călugărim ca și dânșii. Să-ți călugărești, adică mintea, să-ți călugărești duhul, călugărește-ți chipul, călugărește-ți și trupul, călugărește-ți bucatele, călugărește-ți limba și căutătura și gândul și râsul, ca să te arăți întru toate ca un desăvârșit monah și pătimitor. De voiește firea să ne ducă pe noi întru sațiu, cu postul să-i stăm împotrivă. Dacă la poftă ne-ar trage pe noi răbdare luând, să ne ținem simțirea. Dacă ne pornește pe noi spre mânie, cu pace să ne întrarmăm. De ne gătește spre iuțime, blândeţele să primim. De ne ațâță pe noi spre ură, de dragoste să ne lipim. De ne-ar îndemna spre căutarea cinstirii de la oameni, ocară să-i arătăm. De ne mișcăm pe noi spre slavă, stricăciunea trupului să o luăm în minte. Dacă ne ridică pe noi la mărire, a Domnului smerenie să o primim. Dacă spre pizmă ne-ar împinge pe noi, să cunoaștem blestemul lui Cain. De ne îndeamnă pe noi spre clevetire, cu tăcere să ne îngrădim, de ne îngreunează cu somnul, cu privegherea să ne întărim. Dacă spre beție ne-ar sili pe noi, deșteptarea cea trează să o alegem. Dacă în acest chip ne vom împotrivi va pieri vrăjmașul, și nu va sta, darul lui Dumnezeu ajutându-ne. Cela ce voiește să vadă zile bune, să-și oprească limba sa de la cuvinte multe. Că sabie este limba, de amândouă părțile ascuțită. Dacă iubești cele cerești, nu te opri la cele pământești, pe acestea vremelniciei să le socotești. Să nu te temi a începe calea cea aspră, care ne duce la viața cea veșnică, ci numai să începi a umbla pe ea și te vei afla mergând. Să alergi și să scapi de-a pururea spre Dumnezeu, cu rugăciuni, cu post și cu lacrimi, ca să te izbăvești de cursele vrăjmașilor. Să îndrăznești, iubitule, că nici dregătoria, nici cinstea, nici mărirea, nici egumenia, nici episcopia, nici slava, nu ne vor duce pe noi întru Împărăția Cerurilor, nici iertare de păcate nu ne vor da, sau ne vor izbăvi din osândă, fără numai smerenia și dragostea, răbdarea și sărăcia, pogorârea și chinuirea, lipsirea și defăimarea, acestea fac pe fiii Luminii. Să nu-ți fie amestecată viața, frate: astăzi, adică, înfrânându-te, iar dimineață săturându-te, astăzi nebând apă, iar mâine vin căutând; astăzi opinci, iar mâine papuci; astăzi haine de păr, iar mâine haine de mult preț; astăzi înjosire, iar mâine, înfrumusețare; astăzi blând și smerit, iar mâine măreț; astăzi, plângere și tânguire, iar mâine, fără de măsură; astăzi, culcare pe pământ gol, iar mâine pe așternut moale; deci nu așa pestriț, ci într-o măsură să fii. Să-ți aduci aminte de cuvioșii părinți, cum au petrecut, fără de poticnire, strălucind întru rânduiala aceasta călugărească, până la sfârșit și până la moarte neschimbându-și canonul lor, înfrânându-se cu măsură și minunat, limba ținându-și, pe pământul gol culcându-se, prin smerita înțelepciune călugărindu-se, cu blândețe, cu dragoste și cu deplină credință prin duhovnicească folosire, încă peste toate acestea și cu sărăcia, de la toate cele pământești înfrânându-se, cu blândă și cu lină viață petrecând, priveghind și rugându-se, cu pocăință multă și cu lacrimi. Iar mândria era călcată de dânșii și mânia lepădată și iuțimea uscată, s-a stins de la dânșii aurul, iar argintul era defăimat de dânșii. Și singuri pe sine s-au silit a se curăți degrabă, din toate, pentru aceasta Dumnezeu S-a sălășluit întru dânşii și i-a proslăvit pe ei. Că Aceluia Se cade toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor ! Amin.
http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-mare-mucenic-teodor-tiron
http://www.sinaxar.ro/icoane.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu