Proloagele din 6 februarie

Luna februarie în 6 zile: Pomenirea Preacuviosului  Părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei(+100)           

       Acesta s-a născut în părţile Smirnei. Din copilărie s-a deprins a trăi în deplină curăţie trupească şi sufletească. Trăind pe vremea când Sfinţii Apostoli propovăduiau în toată lumea credinţa cea nouă în Iisus Hristos, Sfântul Vucol a primit dreapta credinţă şi s-a făcut el însuşi vrednic vestitor al învăţăturii creştineşti. Şi, făcându-se vas iscusit al Duhului Sfânt l-a aflat pe el Sfântul Evanghelist Ioan, Apostolul cel iubit al lui Hristos, care, hirotonindu-l pe el episcop, l-a aşezat în marea cetate a Smirnei. Şi aici a păstorit cu cinste, cu înţelepciune şi cu dragoste, turma credincioşilor, vreme îndelungată, aducând pe mulţi la cunoaşterea adevărului şi botezându-i în Hristos. Deci, mai înainte de moartea sa, a lăsat urmaş în locul său şi păstor al oilor sale şi dascăl, pe fericitul Policarp. Şi aşa s-a mutat la Domnul, din viaţa aceasta pământească, în ziua de 6 februarie.    

Viața Sfântului Ierarh Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului

       Sfântul Fotie cel Mare a trăit pe vremea împăraților Mihail(842-867 d.Hr.), Vasile I Macedoneanul(867-886 d.Hr.) și Leon al VI-lea cel Înțelept (886-912 d.Hr.). A venit pe lume în cetatea Constantinopolului, în anul 810(după alții, 820), într-o familie binecredincioasă, care a luptat pentru cinstirea și onoarea sfintelor icoane. Părinții săi, Sfântul Serghie(prăznuit pe 13 mai) - fratele împărătesei Teodora și al patriarhului Tarasie - și mama sa Irina, au fost persecutați de împăratul iconoclast Teofil(829-842). Tatălui său i s-a luat proprietatea și a fost surghiunit împreună cu soția și copii, din pricina cinstirii icoanelor, murind în pribegie, ca un mărturisitor. Urmărind etapele vieții sale, Sfântul Fotie a fost mai întâi ucenic, petrecând ore în șir în bibliotecă, studiind, apoi profesor de filozofie al Universității din Magnavra, prima universitate din Europa Medievală, apoi a deținut poziții importante în stat, și în final, a fost înscăunat în sfințitul tron patriarhal al Constantinopolului, fiind și practicant al milosteniei și filantropiei. Indiferent de persoanele care erau în jurul său, sau de locurile unde se afla, neținând seama nici de lipsurile celor două exiluri, Sfântul Fotie lupta pretutindeni pentru adevărata Credință Ortodoxă, pentru Tradiția Apostolică și pentru Credința Strămoșească, care este, de asemenea, conținutul Învățăturii Patristice. Sfântul Fotie a luptat pentru credința ortodoxă, împotriva maniheiștilor, a iconoclaștilor și a altor eretici, iar pe mulți dintre ei i-a reinstaurat în Biserica Ortodoxă Universală, a lui Hristos. În anul 858, când din porunca împăratului patriarhul Ignatie a fost scos din scaunul patriarhal, au venit la Sfântul Fotie, care cu adevărat era mult lăudat pentru vrednicia şi credincioşia sa, nu numai din pricina negrăitelor cunoştinţe lumeşti, ci şi a vieţuirii în sfinţenie. Înălțarea lui în scaunul patriarhal al Constantinopolului a avut loc în ziua de Crăciun a anului 858 d.Hr, de către Episcopul Siracuzei - Grigorie Asvestul și alți doi episcopi. Între timp, desigur, Sfântul Fotie fusese călugărit și hirotonit preot. Îndată după întronizare Sfântul Fotie a trimis scrisori sinodale către papă si patriarhiile din Răsărit pentru a-i înștiința de cele întâmplate și subliniind restabilirea păcii în Biserica din Constantinopol. Dar, înainte de a putea consolida această pace, susținătorii patriarhului Ignatie s-au adunat în Biserica Sfânta Irina, cerându-i papei aşezarea lui în cinstea de odinioară, neprimind cu niciun chip numirea Sfântului Fotie în scaunul patriarhal. Atunci, Sfântul Fotie a convocat Sinodul în biserica Sfinții Apostoli, pentru a aborda problema ridicată. Sinodul a condamnat acțiunile susținătorilor lui Ignatie și a subliniat că acesta, demisionând de la tronul patriarhal nu mai era Patriarh. În urma evenimentului, în care susținătorii patriarhului Ignatie au intervenit şi au solicitat îndepărtarea Patriarhului Fotie. S-a întrunit la Constantinopol un al doilea Sinod Ecumenic, în 861, la care au luat parte și părinții Primului Sinod Ecumenic de la Niceea,și la care papa Nicolae și-a trimis doi delegați. În urma acestui sinod, participanții, cunoscând îndeaproape frământările bisericii de Răsărit și supunându-se adevărului, l-au acceptat pe Sfântul Fotie ca Patriarh Canonic al Constantinopolului, încuviințând numirea lui. Aflând papa Nicolae toate cele petrecute la Sinodul din 861, a respins hotărârile delegaților săi, pe care i-a și caterisit. În acelaşi fel a voit a face şi Sfântului Fotie, precum şi episcopului Grigorie al Siracuzei, neavând însă vreun drept sau vreo autoritate pentru aceasta. Apoi, în 863, la un sinod pe care l-a adunat, el nu a recunoscut hotărârea Sinodului de la 861 și l-a „caterisit” atât pe Sfântul Fotie, cât și pe Episcopul Grigorie. Dar amestecul papei i-a demonstrat și Sfântului Fotie și mai ales întregii Biserici de Răsărit, grava cădere a Bisericii Apusene, reprezentată de papă. De aceea, la Sinodul care s-a întrunit în vara anului 867, la inițiativa Sfântului Fotie cel Mare, papa Nicolae a fost destituit pentru acțiunile sale nereglementare, și a fost anatemizat în primul rând adaosul Filoque, strecurat în Simbolul Credinței. În acest fel au fost osândite toate răstălmăcirile crezului catolic, care nu respectau deloc hotărârile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii, știindu-se că orice deviere de la adevărata credință duce la pierderea spiritualității, și condamnându-se ca „păcat de moarte”, orice rătăcire de la Ortodoxie(dreapta credință). Într-adevăr, epistola circulară a Sfântului Fotie, validată de Sfîntul Sinod, a devenit un criteriu ferm în evaluarea relațiilor dintre Răsărit si Apus.

Asasinarea împăratului Mihail al III-lea, la 24 Septembrie 867, de către Vasile I Macedoneanul, a fost urmată de o criză a Bisericii Răsăritene. Pe acesta din urmă – precum odinioara Sfântul Botezător Ioan pe împăratul Irod – Sfântul Fotie l-a mustrat aspru zicându-i astfel: „Nevrednic eşti Dumnezeieştilor Taine, tu, care ţi-ai întinat mâinile cu sângele binefăcătorului tău”. Sfântul a devenit astfel victima împăratului dornic de consolidare politică și a fost înlăturat din scaunul patriarhal, fiind reinstaurat Ignatie. Iar în 869 a fost întrunit la Constantinopol, în biserica Sfânta Sofia, un sinod mincinos, în fruntea căruia se aflat trimișii papei Adrian al II-lea. Aceștia l-au „anatemizat” pe Sfântul Fotie și l-au excomunicat împreună cu adepții lui și împreună cu Episcopul Grigorie al Siracuzei. Fiind adus în fața acestui sinod, Sfântul Fotie a tăcut cu desăvârșire pe tot parcusul „procesului”, în ciuda atitudinii provocatoare a reprezentanților papei, care l-au întrebat de nenumărate ori: „De ce nu răspunzi?”. Dar Sfântul le-a răspuns: „Nici Iisus nu a scăpat de condamnare”. Apoi, Sfântul Fotie a fost „caterisit” şi surghiunit în strâmtorile Bosforului, supus astfel multor lipsuri și greutăți. Odată cu trecerea anilor însă, lucrurile s-au schimbat în Bizanț, Vasile I, voind a-şi răscumpăra nedreptatea ce o săvârşise împotriva lui Fotie, l-a chemat din exil. Acest lucru a fost urmat de reconcilierea dintre cei doi Patriarhi, Ignatie și Fotie, iar la moartea bătrânului Ignatie, la 23 octombrie 878 Sfântul Fotie a fost reinstituit în scaunul patriarhal al Constantinopolului, până în anul 886, când a fost pentru a doua oară forțat să se retragă, lui Vasile I urmându-i la tron fiul său, Leon al VI-lea cel Înțelept. Sfântul Fotie a adormit întru Domnul în anul 891, în timp ce se afla în exil la Mănăstirea Armenilor, lăsându-ne ca testament duhovniceştile sale învăţături şi slăvitele sale pătimiri, întru apărarea Ortodoxiei de potrivnicile uneltiri ale celor hulitori ai dreptei credinţe. O părticică din moaștele sale se află la Mănăstirea Dionisiou din Muntele Athos. Opera lui teologică justifică luptele Bisericii și atestă credința ortodoxă și conștiința Bisericii. În acest sens, conștiința bisericească a văzut în persoana Sfântului Fotie un apărător al Ortodoxiei și un exponent de seamă al Bisericii veacului al IX-lea.(traducere şi adaptare: Alexandra Cojocaru -sursa: www.saint.gr)

Întru această zi, cuvânt despre Pavel episcopul,  care trăia în Antiohia, lucrând ca zidar.          

       Spunea un oarecare părinte despre acest episcop Pavel, care, lăsându-şi episcopia sa, a mers la Antiohia şi se hrănea, lucrând la zidărie, împreună cu zidarii. Întru această vreme era acolo un conducător al Răsăritului, anume Efrem, om evlavios şi foarte milostiv. Acela se îngrijea acum de ridicarea cetăţii, care era căzută de la cutremur. Odată, într-o după amiază, când se odihneau lucrătorii, a văzut Efrem pe episcop odihnindu-se şi, de la dânsul până la cer, ridicându-se un stâlp de foc. Şi, aceasta a văzut-o nu o dată, nici de două ori, ci de mai multe ori. Iar Efrem îndată s-a înspăimântat, pentru că acesta era ca un semn înfricoşător şi plin de mirare. Şi gândea în sine ce poate însemna aceasta ? Şi nu se dumirea, de vreme ce nu ştia că lucrătorul acela era episcop şi îl vedea pe dânsul în nişte zdrenţe îmbrăcat şi acelea foarte murdărite şi simplu se arăta şi omul, obosit de multă foame şi înfrânare şi sfărâmat de oboseala cea multă. Deci, l-a chemat pe el Efrem, vrând să afle de la el, ce fel de om este şi din ce ţară ? Şi a început, luându-l deoparte, a-l întreba pe el: "De unde eşti, tu, omule, şi cum te cheamă pe tine ?" Iar el, răspunzând, a zis: "Eu unul din cei de rând sunt, sărac al cetăţii acesteia şi nu cunosc vreun meşteşug ca să mă hrănesc mai lesne pentru aceea lucrez la zidăria aceasta şi Dumnezeu mă hrăneşte pe mine cu osteneala mea". Iar Efrem, de Dumnezeu fiind îndemnat, i-a răspuns lui, zicând: "Să mă crezi, că nu te voi lăsa pe tine până ce nu-mi vei spune adevărul despre tine, că nu poţi să ascunzi cele despre tine". Atunci a grăit Pavel: "Să-mi dai mie făgăduinţa, înaintea lui Dumnezeu, că nu vei spune nimănui cele despre mine". Atunci i s-a jurat lui fericitul Efrem, că nu va spune nimănui, cât timp va voi Dumnezeu ca să fie el în viaţa aceasta. Deci, el i-a spus lui, zicând: "Eu sunt episcop, iar pentru Dumnezeu, lăsându-mi episcopia mea, am venit aici, pentru că pe aici nu mă cunoaşte nimeni şi cu această nevoinţă lucrez şi, din osteneala mea, îmi adun mie hrana, iar cealaltă o dau la săraci milostenie, ştiind că, prin jertfe ca acestea, se îmblânzeşte Dumnezeu. Iar tu poartă-ţi grijă de milostenia ta, pentru că în aceste zile, Dumnezeu te va ridica pe tine la scaunul acesta al arhiepiscopiei şi al cetăţii lui Dumnezeu şi al Bisericii, ca să păstoreşti pe poporul Său, pe care, cu al Său sânge l-a câştigat Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru". Care lucru s-a şi întâmplat, după puţine zile. Deci, acestea auzindu-le, fericitul Efrem a proslăvit pe Dumnezeu, zicând: "O, câţi tăinuiţi robi ai Săi are Dumnezeu şi doar Lui, unuia ştiuţi !" Iar noi, acestea auzindu-le, fraţilor, să ne nevoim pentru milostenie, sporind în dreapta credinţă. 

   Întru această zi, cuvânt al Sfântului Teodor Studitul,  despre dreapta petrecere a călugărilor.         

       Părinţilor şi fraţilor, datoria având să vă grăiesc cuvânt de mângâiere, vă sfătuiesc să faceţi mădularele voastre slujitoare dreptăţii, spre sfinţire, după cum zice Apostolul. Să câştigaţi cu prisosinţă dumnezeiasca înţelepciune, ca să puteţi pătrunde tainele cinului nostru îngeresc, cu toate că voi v-aţi şi dăruit cu totul lui Dumnezeu şi cu smerenie, în toate zilele înduraţi pătimire, atât pentru suflet cât şi pentru trup; căci şi ostenelile sufletului, ca şi cele ale trupului, în acelaşi chip sunt primite de Dumnezeu. Pentru că unul se nevoieşte la citire, altul la rugăciune, unii stau înlăuntru şi lucrează cu mâinile, alţii au ascultări în afară, unul sapă via, altul ară pământul, iar altul ciopleşte; nimeni nu stă fără de lucru şi toţi se ostenesc, după putinţa lor. Şi după cum mi se pare, nici cel ce stă la uşă, să ia aminte la cei ce intră şi la cei ce ies, nici cel ce izgoneşte păsările de la roade, nu stă degeaba, fără lucru. Că şi ei împlinesc trebuinţa cea de obşte pentru întregul trup şi, dacă săvârşesc un lucru cât de mic, se socotesc, însă, ca picior sau deget al trupului. Aşadar, dacă ne socotim toţi un suflet şi o voie, aşa să ne arătăm totdeauna. Să nu vă smintiţi cu îndărătnicia şi să luaţi parte la munca obştească numai pentru a fi văzuţi acolo, ci să împliniţi porunca cu bunăvoinţă. Sfinţiţi-vă mâinile cu slujba ce vi s-a dat, ca să aduceţi lui Dumnezeu jertfa bine primită. Căci, cu adevărat, jertfa este fapta voastră ! Oare, nu sunt hrăniţi cei pe care îi primim în orice zi ? Nu săturăm zilnic pe bătrâni ? Nu dăm străinilor pâine, legume, vin şi orice are mănăstirea ? Nu primiţi pe prietenii care vin la voi ? Şi nu sunteţi hrăniţi şi voi toţi ? Toate acestea sunt prinosuri aduse lui Dumnezeu, că El zice: "Milă voiesc; nu jertfă". Adică, să fim milostivi. Însă tot ce se dă, nu dau numai eu, ci dăm toţi, fie argint, fie veşminte, fie orice altceva, că fiii mei sunteţi voi şi împreună împărtăşim şi cele sufleteşti şi cele trupeşti. Inima mea arde pentru voi toţi, măcar că păcătos sunt; pe fiecare îl îmbrăţişez cu dragoste duhvnicească şi pe toţi vă ţin la pieptul meu, dorind să vă feresc de orice ispită şi să vă mângâi în orice clipă. Aşadar, nici unul să nu se împotrivească altuia şi nimeni să nu defaime. Pentru aceea, trăiţi în pace şi iubiţi-vă între voi cu dragoste duhovnicească, cinstiţi-vă şi ajutaţi-vă unul pe altul. Cei mai mici să cinstească pe întâi-stătătorii ca pe mine, dându-le ascultare în toate. Iar, dacă vreunul nu se supune cuvântului meu, acela nu-mi este fiu. Nevoiţi-vă să dobândiţi câştiguri sufleteşti, fiind cu privegherea la slujbe şi cu luare aminte la rugăciune. Nevoiţi-vă şi trupeşte, trudindu-vă la lucru, ca să aveţi îndestulare de pâine şi de legume şi puţin vin, pentru cei bolnavi. Cei care vor să se înfrâneze, aceia să postească, însă, în Săptămâna luminată, m-au supărat unii, care n-au voit în nici un chip să bea vin. Am spus lor că şi înfrânarea se porunceşte să fie cu socoteală. Acuma, însă, deobşte poruncesc vouă, că, în vremea când se mănâncă de două ori pe zi, să aveţi odihnă şi de la metaniile cu genunchi la pământ; iar, dacă vrea careva să adauge la înfrânarea sa, să se îndestuleze numai cu pâine şi cu apă, în afară de sâmbete şi Duminici. Dacă va lua seama că slăbeşte, să bea puţin vin, pentru întărire şi să mănânce de două ori pe zi. Cei neputincioşi, însă, totdeauna să bea câte puţin vin. Dar să nu se smintească nici cel care bea, socotindu-se osândit, nici cel care nu bea, mândrindu-se, ca şi când ar face mare lucru. Că pentru mâncare şi băutură, când se face cu socoteală şi cu binecuvântare, nu ne osândim, nici nu ne îndreptăm înaintea lui Dumnezeu, când se face pentru întărirea firii. De folos este, însă, celor tineri să nu bea vin. Că au poruncit atât dumnezeiescul şi marele Vasilie, cât şi Sfântul Marcu şi alţi părinţi, să nu bem vin, în afara celor bolnavi şi slabi. Cu toate acestea, mai bună este înfrânarea. De aceea, când este dezlegare la vin, să vă mulţumiţi cu un singur pahar, iar, dacă unii doresc, se pot lipsi cu totul de vin. Slava şi cinstea cerească să vă încununeze, mila, pacea şi darul lui Dumnezeu să vă ajute şi rugăciunea Părintelui nostru Teodor, să ne întărească şi să ne păstreze nevătămaţi. Dumnezeului nostru, slavă !    

Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor 

Sursa: 

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/februarie/Proloage06Feb.shtml 

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=19&p2000_imageid=893 

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie06.htm 

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie06.htm http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-vucol-episcopul-smirnei 

http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-vucol-episcopul-smirnei