Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul - Pustnicul din Sinai

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=cRA3tFjpbig

Cuviosul Paisie Aghioritul - Panaguda

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=u4GGDtNbIDg&t=1960

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

luni, 27 februarie 2017

Proloagele din 27 februarie

Luna februarie în 27 de zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru și Mărturisitorul Procopie Decapolitul (+750).
        Țara Decapole, care se află lângă Marea Galileii, se numea așa din pricina celor zece cetăți păgâne, pe care le cuprindea. Deci, Sfântul Procopie era din acest ținut și, de aici, și-a luat el numele de Decapolitul. Luase de tânăr calea vieții monahicești și ajunsese vestit între cuvioși, pentru postirea și curăția care împodobeau numele său. Și a trăit pe vremea prigoanei Sfintelor icoane, luptă începută, întâia dată, de nelegiuitul împărat Leon Isaurul(717-740), care numea închinători la idoli pe creștinii care cinsteau Sfintele icoane, anatemizându-i și fără milostivire aruncându-i în temnițe și în chinuri, ucigându-i, iar Sfintele icoane sfărâmându-le și în foc arzându-le. Deci, în acest fel de vreme s-a ridicat Sfântul Procopie, ca un stâlp al Ortodoxiei și mare apărător al dreptei credințe și, stând cu bărbăție împotriva taberelor eretice, le umplea de rușine și cu nebiruite cuvinte, de Dumnezeu insuflate, dovedea socoteala lor cea nebună, rupând toate meșteșugirile lor, ca pe o pânză de păianjen. Drept aceea, din porunca împăratului, Cuviosul, a fost prins și bătut cumplit, apoi a fost cu unelte de fier strujit peste tot și i s-a smuls pielea de pe trup. Și, în temniță grea fiind aruncat și în tot felul schingiuit, Sfântul pe toate le-a răbdat, propovăduind neîncetat dreapta credință a lui Hristos. Și a avut frate de pătimire, în temniță, pe prietenul său Vasilie Mărturisitorul (sărbătorit la 28 februarie), cu care împreună a pătimit aceleași chinuri. Murind împăratul Leon, cel cu nume și nărav de fiară, Sfântul Procopie și alți mărturisitori ai credinței au fost sloboziți din temniță și din legături. Cu trupul șubrezit de mulțimea chinurilor îndurate, mergând, Sfântul Procopie s-a întors la mănăstirea sa și la obișnuitele lui osteneli pustnicești, povăţuind pe mulți la fapta cea bună și la mântuire aducându-i. Și așa, la bătrâneți adânci, s-a mutat către Hristos Domnul, ca să-L vadă pe Acesta nu în icoană, ci întru Însăși fața Lui și să primească de la El plata cea îndoită a ostenelilor sale, ca pustnic, dar și ca pătimitor pentru Hristos, el care pentru sfânta Lui icoană s-a nevoit până la sânge.

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre Leon Monahul. 
         În vremea lui Tiberiu, împăratul din Constantinopol (578-582), a fost un călugăr în cetatea Asanului, om de rând, de neam din Capadochia, cu numele Leon. Și întru ascultarea coacerii de pâine își săvârșea slujba, însă foarte smerit era și liniștit cu totul, necăutând nimic din ale lumii acesteia, ci mai mult către toți avea dragoste și de aceasta mulți se minunau și unii îl întrebau pe el de folosul sufletesc; iar bunul și nevoitorul bătrân le zicea: "Să mă credeți pe mine, fiilor, că am să împărățesc." Iar ei îi ziceau lui: "Să nu dai de vreo sminteală, ava Leon. Din Capadochia, nimeni nu s-a făcut cândva împărat; și, deci fără de rost este cuvântul acesta care l-ai zis." Iar el iarăși grăia lor: "Cu adevărat, fiilor, că voi împărăți." Și nimeni nu putea să-l înduplece pe el și să-l depărteze de gândul acesta. Deci, după ce au venit saracinii în țara aceea și au cucerit-o pe ea, au venit și la cetatea Asanului și au pustiit mănăstirile din jurul ei; încă au prins și pe trei călugări din Lavra Sasios, adică pe Ioan citeţul, care era din Constantinopol, pe Eustatie Romanul și pe Teodor din Cilicia. Și acești trei robiți, bolnavi și legați fiind, s-au rugat de barbari, zicând: "Duceți-ne, rugămu-ne, ca să ne răscumpere pe noi Episcopul, că vă va da vouă treizeci și patru de galbeni." Deci, i-au luat pe ei barbarii și i-au adus aproape de cetate și a intrat Ioan citeţul la Episcop. Și era atunci în cetate și Leon monahul, împreună cu alți călugări ce coceau pâine și, pentru aceea, nu au fost prinși de barbari. Și venind Ioan cel ce era robit, a început a-l ruga pe Episcop, ca să de aur barbarilor. Dar episcopul nu avea aur mai mult, decât numai opt galbeni. Și i-a dat pe aceștia barbarilor, iar ei nu-i luau, grăind: "Sau ne mai dați douăzeci și șase, sau ne dați pe călugăr." Și au fost nevoiți cetățenii ca să dea iarăși pe ava Ioan barbarilor, plângând și tânguindu-se. Și barbarii, luându-l pe el și pe ceilalți doi călugări, i-au dus în țara lor. Și, după trei zile, Leon monahul, luând cei opt galbeni de la episcop, s-a dus în pustie, unde erau păgânii și i-a rugat pe ei: "Luați-mă pe mine și acești opt galbeni, iar pe acești trei călugări să-i sloboziți, de vreme ce ei sunt bolnavi și nu vor putea să meargă împreună cu voi prin pustietăți și atunci îi veți ucide pe ei, fără nici un folos. Iar eu sunt sănătos și voi sluji vouă." Atunci, barbarii, au luat pe Leon monahul și cei opt galbeni, iar pe cei trei călugări, i-au slobozit. Deci, din cauza călătoriei lor cea grabnică, Leon monahul a slăbit, neputând el să meargă prin atâta pustietate, iar barbarii l-au tăiat pe el. Și i s-a împlinit, astfel, lui Leon cuvântul pe care îl zisese el, precum și Domnul, în Evanghelie, a zis: "Dacă cineva își va pune sufletul său pentru prietenii săi, acesta, mare se va chema întru Împărăția Cerurilor. Că mai mare dragoste decât aceasta nu este."(Ioan 15,13). Și, dintru aceasta, toți au cunoscut, că aceasta era ceea ce grăia ava Leon când zicea: "Eu am să împărățesc"; că îndată a moștenit Împărăția Cerurilor, pentru că și-a pus sufletul său pentru prietenii săi. Iar aceasta au adeverit-o și barbarii, zicând: "Când l-am tăiat pe el, am văzut pe Cineva strălucind mai mult decât soarele și Acela a pus peste călugărul cel tăiat o porfiră împărătească și o coroană."
Întru această zi, povestire despre Părintele nostru Elisei și 
despre căderea celor mândri.
          Ne-a spus noua ava Elisei, zicând: "Eu, când eram tânăr, m-am îmbolnăvit de moarte, iar tatăl meu, în toate zilele chema doctorii, având mare sârguință ca să mă vindece. Și doctorii, mult ostenindu-se, n-au putut să-mi tămăduiască durerile mele, iar, mai pe urmă, au zis tatălui meu: "Acest tânăr până în trei zile va muri." Deci, tatăl meu, auzind aceasta de la doctori, a alergat, rugându-se, cu multe lacrimi, la biserica Sfântului Evanghelist Marcu. Și a aflat acolo, precum spunea, în biserică, pe un călugăr foarte bătrân, care, văzând pe tatăl meu mâhnit, i-a zis lui: "Ce-ți este ție Kir Procopie, de te mâhnești?" I-a răspuns lui tatăl meu: "Cel ce ți-a arătat ție numele meu, îți va spune și pricina." Și a zis bătrânul: "Să mergem la casa ta." Deci, venind, bătrânul, m-a cercetat pe mine și a zis tatălui meu: "Să chemi și pe soția ta." Și era maica mea iubitoare de Hristos și primitoare de călugări, iar tatălui meu nu prea îi plăceau călugării! Apoi a zis tatălui meu: "Trei lucruri cere Dumnezeu de la tine și, de le vei păzi pe ele, îți va dărui ție Dumnezeu viața copilului tău." Și a zis tatăl meu: "Chezaș îmi este Sfântul Marcu Evanghelistul, că voi păzi cele ce-mi vei porunci mie." Deci, i-a zis bătrânul: "Iată, sunt cincisprezece ani, de când faci desfrânare și spurci patul femeii tale; pentru aceasta, pe cinci copii ai tăi cu moarte i-a tăiat Dumnezeu. Deci, pocăiește-te. Al doilea lucru, ți se cere ca, pe tânărul acesta să nu-l însoțești prin nuntă, ci să-l faci pe el călugăr. Iar al treilea lucru este: să nu mai ai nici o împărtășire cu arienii și cu teodosienii." Și a zis tatăl meu: "Îți voi păzi cuvintele tale, în toate zilele vieții mele." Deci, a făcut bătrânul rugăciune și, în trei zile, m-am făcut sănătos. Și am petrecut trei ani lângă tatăl meu. Însă, după aceea, tatăl meu, ducându-se, m-a logodit cu o fecioară. Și, gătind tatăl meu cele pentru nuntă, s-a întâmplat de s-a tulburat cumplit fecioara de un drac, care cu nemulțumire și cu amar o chinuia pe ea. Iar părinții fecioarei și tatăl meu au umblat șaptesprezece luni, pretutindeni pe la biserici, cât și pe la descântători și la vrăjitori au dus-o pe dânsa; și nimic nu s-a folosit, ci încă și mai rău în amărăciunea aceea, cădea ea. Atunci, făcând socoteală de obște și de sfat, au dus-o pe ea la ava Macarie. Încă am mers și eu și tatăl meu cu ea. Deci, starețul, luând undelemn, a făcut rugăciune asupra ei și a poruncit mamei sale să o spele pe ea și apoi să o ungă cu undelemn, de la cap până la picioare. Iar după ce au uns-o, a început dracul a striga: "Amar, amar". Și, ieșind din fecioară dracul, a intrat în mine și de șapte ori mai rău mă chinuia. Deci, am pătimit treizeci de zile, chinuindu-mă rău acel demon. Dar, iată, a venit și bătrânul călugăr, care vorbise la început cu tatăl meu. Și, văzându-l pe el, tatăl meu a fugit de dânsul. Și luându-mă pe mine, bătrânul m-a dus la gazda sa și toată noaptea, priveghind, a petrecut-o în rugăciuni și, genunchii plecându-și, a gonit pe dracul din mine. Și, tunzându-mi părul capului, m-a îmbrăcat în chip călugăresc și m-a dat lui ava Isaia. Încă, mai avea ava Isaia și alt ucenic, anume Petru; și am petrecut lângă acest stareț nouă luni. Dar tatăl meu auzind, cele despre mine, a trimis patru slugi și opt cămile încărcate cu tot felul de mâncări și de poame; încă a trimis și o scrisoare către mine. Iar eu, luând scrisoarea am citit-o şi am început a plânge. Deci, văzând ava Isaia scrisoarea în mâinile mele, sculându-se mi-a luat-o din mâinile mele și a rupt-o, iar eu m-am mâniat. Încă a început starețul a mă ocărî pe mine înaintea slugilor tatălui meu. Și, din ceasul acela, m-a cuprins pe mine diavolul urii. Deci, nu puteam să-l văd, nici glasul lui să-l aud și-l vedeam pe el ca pe un măscărici, iar cuvintele lui ca pe niște săgeți și ca pe o sabie de amândouă părțile ascuțită. Iar când stăteam cu dânsul la rugăciune și la privegheri îl blestemam pe el. Și, din acea multă urâciune și dușmănie ce aveam pentru dânsul, de multe ori mă sculam noaptea, vrând ca să-l ucid pe el, însă mă temeam și mă înspăimântam de Petru, cel ce era ucenic împreună cu mine. Iar starețul nu înceta, sfătuindu-mă și învăţându-mă; uneori mă ruga, iar alteori mă certa. Și când mergeam să mă împărtășesc, mă oprea pe mine și cu ocară mă împingea în lături și de la masă mă despărțea, zicându-mi: "Nu vei mânca până ce nu vei zice: "Am greșit, iartă-mă."" Iar eu împotrivă făceam, adică, furând, în taină, mâncam, pe când el se ruga; el priveghea și eu dormeam, el plângea și eu râdeam. Deci, în acest fel aflându-mă pe mine diavolul, fiindu-i eu lui ascultător întru toate, a început a-mi arăta mie și năluciri în vise, am început, adică, eu ticălosul, a crede în părerile mele și în nălucitoarele vise, încât, și treaz fiind, adeseori vedeam, izvorând dinlăuntrul inimii mele și tulburându-mă pe mine, gânduri spurcate și necurate. Deci, am început a le crede și a mă însoți cu ele. Au început gândurile a mă tulbura dinlăuntru, iar dracii, din afară, spre mânie și iuțime și amărăciune mă porneau. Iar dracul mândriei, adică al pierzării, mă învăța pe mine. Încă am început ca cele ce el în ascuns, mă învăța, să le spun pe față și să le grăiesc înaintea tuturor, la arătare. Că, șezând, ziceam întru mine: "Cine este acest înșelător și fățarnic de neam mare și neam prost, căruia eu, întru acea mare cetate fiind și de neam mare și din părinți de rang înalt, care sunt plini de bogăție și cu mulțime de dobitoace, ca un ucenic m-am făcut, încă mai vârtos și ca un rob îi stau înainte și apă pe mâini îi torn și masă îi pun lui și slujitor îi sunt și apă îi aduc și lemne îi adun și ca un rob îi slujesc lui? Deci, cu cale era ca el să-mi slujească mie și să mi se supună, iar nu eu lui. O, câte necazuri și amărăciuni și scârbe, ocări și nevoi iau de la dânsul. De câte ori m-a făcut a flămânzi și a înseta și a priveghea și a mă culca pe pământ. De câte ori m-a ocărât. De câte răutăți m-a împovărat." Deci, acestea învăţându-mă pe mine dracul, eu mai mult încă mă mâniam și mă socoteam pe mine ca un asuprit și ca și cum multe răutăți aș fi pătimit. Însă îmi zicea mie gândul: "Ieși de la blestematul acesta și șezi într-o chilie, ca toți părinții, pentru că acesta nu este călugăr, nici creștin." Deci, din unele gânduri ca acestea am început iarăși a vedea vise despre starețul meu. Adică, îl visam că se joacă cu o femeie și cu idolii dănțuiește, și, încredințându-mă pe mine, mă întăreau că, adică el este vrăjmaș lui Dumnezeu și prieten al dracilor. Și era afară din Schit, ca la nouă stadii departe, o capiște elinească, iar în mijlocul capiştei stătea un idol de marmură. Deci, avea starețul obiceiul de ieșea din Schit în toate sâmbetele și, în capiște șezând, plângea. Încă erau acolo și morminte elinești. Și-mi arătă în vis, nu o dată, ci de mai multe ori, că starețul jertfește și se închină idolilor. Iar eu, socotind că adevărate îmi sunt mie visele, în ceasul întru care avea starețul obicei să iasă spre capiște, apucând înainte, am ieșit din chilie și, alergând, m-am ascuns în mijlocul capiştei,  și am văzut pe starețul venind și o femeie înaintea lui. Iar după ce a venit femeia, am văzut-o că se ruga și se închina idolului, și, după ce și-a sfârșit rugăciunea, mi s-a părut, din drăcească înșelăciune, că văd pe stareţ mergând și închinându-se idolului și sărutând pe femeie și păcătuind cu ea. După aceea, s-a întors starețul la Schit, iar femeia a intrat în luncă. Pe acestea, de șapte ori în taină cercetându-le și cu tărie văzându-le, am început a ședea afară din chilie și fraților celor ce veneau să se folosească de la stareț, le ziceam: "Frații mei, călugărul acesta este desfrânat și slujitor la idoli. Deci, ce vă mai înșelați de veniți la dânsul?" Și, timp de patru luni, tot așa am grăit către călugării care veneau la stareț. Și voiam eu să-i opresc pe dânșii. Iar ei, cu darul lui Dumnezeu povățuindu-se, tot se adunau la dânsul. Și aceasta văzând, mă căiam și-mi ridicam mâinile la cer, zicând: "Doamne, dă-mi mie răbdare." Că socoteam eu, ticălosul și pătimașul, că după dreptate pătimesc și rabd, ca și când aș face o faptă bună și, suspinând, ziceam: "Slavă Ţie, Dumnezeule, din ce fel de cinste, la ce necinste am ajuns și cum m-am făcut;" și plângeam. Iar starețul, văzându-mă pe mine, îmi zicea: "Fiule bun, curățește-ți inima, smerește-ți gândurile tale, dorește smerenia lui Hristos, urăște mândria și ia aminte la tine însuți." Acestea când mi le grăia el, eu mă mâniam și mă tulburam și ca niște săgeți înfocate ce mă ardeau, așa îi socoteam cuvintele lui. Iar la masă, când ședeam cu dânsul, vedeam bucatele ca pe o stricăciune și-mi era silă. Iar gândul dinlăuntru, tulburându-mă, nu înceta, zicându-mi: "Ieși din lăcașul starețului acestuia și, dacă se poate și din Schit, pentru că, văzându-l pe acesta, nu te vei mântui." Și ziceam întru mine: "Pentru ce pătimesc eu acestea? În lumea aceasta eu n-am fost desfrânat, n-am furat, nici n-am ucis." Încă îmi zicea mie gândul: "Fără dreptate pătimești și ai supărat pe tatăl tău și pe mama ta, pe rude și pe prieteni, ai lăsat pe sfinții părinți și ai venit să petreci la mincinosul acesta, care are viață rea și nemilostivă și fără de rușine." Acestea mi le punea în minte diavolul, iar eu, neputinciosul și ticălosul, gata mă aflam la supunerea gândurilor celor spurcate și rele. Și, întru întuneric îngropat fiind, mi se părea că umblu în lumină, călugăr mă socoteam, satana fiind și, în loc ca să mă micșorez pe mine și să mă osândesc, eu mă judecam rob al lui Dumnezeu. Deci, într-o furtună ca aceasta a gândurilor mele, tulburat fiind, s-a întâmplat de mi-a scris tatăl meu, că maica mea este pe moarte și să vin să o văd pe ea, mai înainte de a muri. Și am spus părintelui Petru: "Cu adevărat, eu mă voi duce ca să văd pe mama mea." Și, acesta, ducându-se, a spus starețului, iar starețul, venind, mi-a zis mie: "Fiule bun, șezi cu răbdare dumnezeiască și lasă pătimirea tatălui și a maicii tale, că avem tată și maică pe Dumnezeu, Care și de noi și de dânșii poartă grijă, spre folos. Iar de nu mă vei asculta și te vei duce, pe părinții tăi nicidecum nu-i vei folosi, iar pe tine însuți și mai mult te vei vătăma." Deci, eu, acestea auzindu-le de la stareț și dracul răpindu-mă spre mânie, am zis starețului: "Înșelătorule, închinătorule la idoli, desfrânatule, voiești, precum se vede, să mă faci asemenea ție, slujitor la idoli și desfrânat?" Iar starețul mi-a zis mie: "Darul lui Dumnezeu este pe buzele tale, fiule." Iar eu am strigat: "Mincinosule, slujitorule la idoli." Și la glasul meu mulți părinți s-au adunat și toți bătrânii mă ocărau pe mine și mă osândeau. Și, înteţindu-mă dracul, am apucat haina mea și am rupt-o de mânie de sus până jos și am aruncat-o în fața lui și, așa gol, m-am dus în chilie. Intrând apoi în chilia unuia din bătrâni, am furat de la dânsul o haină mai bună și, ieșind, m-am dus în Alexandria și am aflat pe maica mea moartă și pe tatăl meu bolnav, iar după trei zile s-a sfârșit și tatăl meu. Și eu acum socoteam și mă îngrijeam pentru averi și pentru alte bogății și mă căiam că m-am făcut călugăr. Iar, după ce a sosit seara, pe pat zăcând și la Schit și la Părintele Isaia gândind, am suspinat și am zis: "Slavă Ție, Hristoase, Dumnezeul meu, că m-ai izbăvit de mincinosul și înșelătorul acela." Și împreună cu cuvântul acesta, am auzit un glas ca un tunet, zicând: "Atotpierzare și pagubă casei lui Procopie." Apoi, îndată s-a făcut un vânt și s-a aprins foc în cele patru unghiuri ale curții. Iar eu, sculându-mă tulburat, abia am putut ieși cu toți cei din casă, că focul o cuprinsese de pretutindeni. Deci, s-au adunat toți locuitorii Alexandriei și n-au putut să facă nimic, că focul a mistuit și pietrele. Iar eu stăteam rușinat și înfruntat, gândind la cele ce se întâmplaseră. Apoi, de mult necaz și mâhnire, mergând, m-am aruncat în genunchi pe mine la biserica Sfântului Mina. Și, iarăși, dracul, închipuindu-se în chipul mucenicului, mi-a zis mie: "Cele ce ai văzut că ți s-a întâmplat ție, din pricina părintelui Isaia ți s-au întâmplat." Și deșteptându-mă, am zis: "Cu adevărat, amăgitorul acela fermecător este; că, și draci trimițând, mi-a ars mie curtea." Deci, sculându-mă dimineață, am mers la Patriarhul Alexandriei, Evloghie și i-am grăit lui: "Stăpâne, izbăvește-mă de slujitorul de idoli, părintele Isaia de la Schit, că acela cu vrăjile sale mi-a ars casa." Iar Patriarhul mi-a zis mie: "Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc rele asupra dreptului." Și, împreună cu cuvântul Patriarhului, am văzut și pe un arap bătându-mă cu un toiag de fier și îmbrâncindu-mă într-un lanț. Și, îndată, am căzut la picioarele Patriarhului, înrăindu-mă. Atunci, Patriarhul, tinzându-și mâna, s-a dezlegat legătura limbii mele. Și am petrecut eu șapte luni, fiind pedepsit de veliarul(dracul) cel cumplit și arătându-mă în priveliște jalnică tuturor; încât și cu cătușe de fier m-au legat, că mă băteam pe mine însumi și pe toți cei ce erau în jurul meu și mâncam gunoaie. Iar iubitorii de Hristos, miluindu-mă, mă îmbrăcau în haine, că mă zbuciumam gol, rupându-mi trupul meu și hainele și mă chinuiam pe mine, făcând rău și celor care erau împrejurul meu. Iar trupul meu, din pricina gunoiului și a tinei în care mă tăvăleam și zăceam, se acoperise ca și cu niște solzi. Că nu avea cine să se îngrijească de mine. Atunci, cei ce erau iubitori de Hristos în cetatea Alexandriei, văzând pe unii din părinții Schitului, îi aduceau pe ei la mine, iar ei văzându-mă, nu mă cunoșteau. Și le spuneau lor iubitorii de Hristos: "Acesta este fiul lui Procopie, care s-a călugărit la părintele Isaia." Și au zis părinții către dânșii: "Faceți bine și aduceți-l pe el la Schit." Și, aflând iubitorii de Hristos un cărăuș, i-au dat lui un galben și, legându-mi mâinile și picioarele, m-au dus la Schit. Deci, adunându-se sfinții părinți ai Schitului în biserica cea mare, au făcut priveghere pentru mine și ungându-mă cu untdelemn peste tot trupul, îndată au gonit pe dracul din mine și am rămas chinuindu-mă de răni și de bube. Și așa eu, smeritul și păcătosul, toate cele ce mi s-au întâmplat mie, le-am arătat cu de-amănuntul și tuturor am spus primejdia mea, rugându-i pe ei să facă milă cu mine și să roage pe stareț, ca să mă miluiască și să mă primească întru pocăință și să nu mă lase pe mine iarăși să mă ispitească diavolul. Iar părinții, mergând au chemat pe Petru, care a fost ucenic, împreună cu mine, la stareț. Și, dacă m-a văzut zăcând și cu trupul putred de răni și de bube - că părinții, vrând să înduplece pe stareț spre milă și umilință, mă dezbrăcaseră de hainele cu care am fost îmbrăcat și gol mă puseseră pe o rogojină -, Părintele Petru s-a aruncat pe sine la pământ și nu înceta vărsând lacrimi asupra mea. Iar eu, mârșavul, zăceam fără de îndrăzneală și mă rușinam să privesc măcar la dânsul. Și el plângând destul, s-a sculat și a luat și pe unii din părinți și, ducându-se, au adus pe stareț. Deci eu, văzând pe stareț venind, am strigat, zicând: "Miluiește-mă, robul lui Dumnezeu, pe mine, cel înșelat de draci, și nu mă lăsa pe mine, cel înșelat de draci, și nu mă lăsa pe mine întru cea desăvârșită bucurie a vrăjmașului celui stricător de suflete. Că destul m-am pedepsit și destul m-am chinuit." Iar starețul, plângând și el, mi-a zis mie: "Înțeles-ai oare fiule, că semnul celor mândri este căderea?" Iar eu am zis: "Am cunoscut, cinstite părinte, dintru acestea ce mi s-au întâmplat mie și m-am înțelepțit din toate câte am pătimit și am priceput că, dă Dumnezeu cu dreaptă judecată fiecăruia, după faptele lui." Deci, însemnându-mă cu semnul crucii, mi-a zis: "Dumnezeu, Cel ce este ziditor a toată făptura, să-ți ierte cele trecute și să-ți îndrepteze cele viitoare." După aceea m-a luat pe o targă și m-a dus la chilie. Apoi, mai zăcând puține zile, cu darul lui Hristos și cu rugăciunile starețului, m-am tămăduit. Și așa s-a împlinit întru mine cuvântul proorocului, care zice: "Cu zăbală și cu frâu fălcile lor voi strânge, ca să nu se apropie de tine"(Ps.31,10). Și iarăși: "Multe sunt bătăile păcătosului"(Ps.31,11). Deci, văzând părinții Schitului toate cele ce s-au făcut cu mine, că erau vrednice de dat în scris, au chemat pe Pionie, vestitul scriitor și mi-au poruncit mie să-i spun lui, cu de-adinsul și cu de-amănuntul, toate. Iar scriitorul cel bun, scriind această întâmplare, a pus-o în cartea cea dintâi, întru care scrie despre nălucirile drăcești. Și am petrecut cealaltă vreme, împreună cu părintele meu Isaia, întru toate supunându-mă lui.

Niciun comentariu:

Athosul - pentru viață!

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=JZ9hQU_E5v8

Arhimandritul Efrem de la Vatoped

Sursa https://www.youtube.com/watch?v=FZhoTTC0ep4