Sfântul Mucenic Sava Stratilat a trăit pe vremea lui Aurelian, împăratul Romei (270-275) şi avea dregătoria de stratilat, adică de conducător de oaste, fiind got de neam; şi era credincios şi plăcut rob al Împăratului Ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos. Şi cerceta pe cei ce pătimeau în temniţe, pentru Hristos, slujindu-le, din averile sale şi întărindu-i la răbdare şi îndemnându-i la nevoinţa cea fără de frică. Şi avea o viaţă atât de îmbunătăţită, încât, pentru curăţia şi înfrânarea sa, a luat putere asupra diavolilor şi gonea din oameni duhurile cele necurate. Deci, pârât fiind la împărat, că este creştin şi pus la încercare înaintea împăratului, a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos. Deci, dezlegând centironul cel ostăşesc, l-a aruncat şi, lepădând şi dregătoria cea din oaste, s-a arătat gata spre toate chinurile cele pentru Hristos. Drept aceea, l-au spânzurat şi l-au bătut şi cu făclii l-au ars, apoi l-au aruncat într-o căldare cu smoală fiartă, dar, cu puterea lui Hristos, a ieşit din căldare întreg şi nevătămat. O minune ca aceasta văzând-o, cei şaptezeci de ostaşi au crezut în Hristos şi cu mare glas L-au şi mărturisit. Deci, îndată, după porunca tiranului, i-au tăiat pe toţi, luând cununa mucenicească din dreapta lui Hristos. Iar Sfântul, fiind aruncat în temniţă, s-a învrednicit întăririi şi vederii lui Dumnezeu, pentru că rugându-se el, la miezul nopţii, i s-a arătat Hristos, luminându-l cu lumina slavei Sale, şi poruncindu-i să nu se teamă, ci să îndrăznească. Şi, scoţându-l la a doua înfăţişare şi în multe feluri ispitindu-l, uneori cu amăgiri, iar alteori cu îngroziri şi cu chinuri cumplite, îl sileau spre închinarea la idoli, iar el, nesupunându-se, l-au aruncat într-un râu sfârşindu-se prin încercare. Şi aşa, a ajuns la malul cel neînviforat, în Împărăţia lui Hristos.
Tot în această zi facem şi pomenirea Sfinţilor Ierarhi şi Mărturisitori
Iorest şi Sava, mitropoliţi de Alba Iulia
Sfântul Ierarh Iorest s-a născut în Transilvania, din părinţi ortodocşi, primind la botez numele de Ilie. A învăţat carte la mânăstirea Putna, unde a deprins şi meşteşugul scrierii frumoase şi al zugrăvirii icoanelor şi unde şi-a agonisit şi un bun început de viaţă călugărească ortodoxă. În vremea cât a stat la Putna, a fost cunoscut şi de voievodul Vasile Lupu, care, vorbind despre fericitul Iorest, îl numeşte "Preacuvios şi întru toate credincios." Cu voia lui Dumnezeu şi cu sprijinul Domnului Moldovei, Vasile Lupu şi al mitropolitului Moldovei, Varlaam, Sfântul Iorest vine în Alba-Iulia, unde este ales mitropolit al Transilvaniei. În această dregătorie, a întâmpinat greutăţi chiar de la început. I se cerea ca la slujbe să îndepărteze "bolboroseala slavonă", cum numeau calvinii limba slavonă şi să tipărească, în locul acestora, cântări în limba română, precum şi rugăciuni, catehismul calvin şi alte cărţi, străine de învăţătura ortodoxă. Noul mitropolit s-a dovedit un bun păstor, păstrând învăţătura celor şapte Sinoade ecumenice, pildă fiind de tărie în credinţa ortodoxă şi dovedind credincioşilor că sunt mai de folos lanţurile pentru Hristos, decât laudele viclene. A tipărit Evanghelia cu învăţătură, cartea ortodoxă începută de înaintaşul său, Ghenadie mitropolitul, întărind pe cei slabi în credinţă şi cercetând toate bisericile din Ardeal. Nemulţumită de el, stăpânirea străină, calvină, a încercat să-l câştige de partea ei şi, neizbutind, a plăsmuit învinuiri mincinoase şi Sfântul Ierarh a fost aruncat în temniţă, la Bălgrad, după numai trei ani de păstorie (1640-1643). Adus în lanţuri în curtea mitropoliei din Alba-Iulia, mitropolitul a fost dezbrăcat de haine şi bătut cu nuiele, răbdându-le toate "nu pentru vinovăţie ci pentru credinţa creştinească." După nouă luni de chinuri îndurate, fericitul Iorest a fost eliberat, în schimbul unui preţ de 1000 de taleri, pe care, neavându-i, "s-au dat chezăşie pentru el, 24 de credincioşi." Pentru dezlegarea de chezăşie, Sfântul a plecat după ajutoare la Putna, la Domnul Vasile Lupu, la mitropolitul Varlaam, la ţarul Rusiei şi astfel, şi-a răscumpărat libertatea. Reîntors în ţară, Sfântul Iorest a fost ales episcop al Huşilor, între anii 1656-1657. La scurtă vreme, Sfântul s-a săvârşit cu pace, lăsându-ne pilda unui ierarh credincios şi luptător pentru ortodoxia curată a poporului său. Sfântul Ierarh Sava Brancovici, s-a născut din părinţi drept-credincioşi, la Ineul Transilvaniei, puţin după vremea lui Mihai Viteazul +1601. A fost botezat cu numele Simeon. Fratele său mai mic, Gheorghe, a avut o înaltă dregătorie în Ţara Ardealului, iar, cu numele de Brancovici, în Biserica românilor au mai fost şi alţi trei vlădici: Matei, Sava şi Longhin. Tatăl său a fost căpitan de oaste în armata Viteazului. În tinereţea sa, Sfântul a vieţuit o vreme în Ţara Românească, la mănăstirea Comana, unde trăia unchiul său şi unde s-a deprins întru cele duhovniceşti. A fost ales preot şi protopop al Inăului fiind hirotonit, la Târgovişte, de către Ştefan, mitropolitul Ţării Româneşti. Murindu-i soţia, iar mama lui călugărindu-se, viaţa lui şi-a schimbat cursul. Ca unul ce-şi dovedise însuşirile şi vrednicia, tot timpul cât a fost protopop, în anul 1656, soborul preoţilor şi al mirenilor l-a ales mitropolit de Alba-Iulia şi, fiind hirotonit arhiereu la Târgovişte, de către acelaşi mitropolit Ştefan, s-a întors acasă, încărcat cu daruri din ţară şi a fost înscăunat, cu bucurie, în ziua Înălţării Domnului, de tot soborul românilor din Ardeal, unde a păstorit timp de 24 de ani, cu mână înţeleaptă. În ciuda greutăţilor, Sfântul s-a străduit să ridice şi să întărească Biserica strămoşilor săi, folosind limba română în slujbe şi în propovăduirea Evangheliei şi sprijinindu-se pe soboarele de clerici, pentru îndrumarea slujirii preoţeşti. Râvna lui pentru păstrarea credinţei ortodoxe, i-au adus duşmănia şi prigoana căpeteniilor calvineşti şi al principelui Ardealului. În urma unor învinuiri nedrepte, a fost judecat şi scos din scaun la anul 1680. Bătrân şi bolnav, a fost închis în temniţa din Alba-Iulia şi Iernut, fiind bătut în fiecare vineri. După asemenea chinuri şi grele pătimiri, s-a mutat la Domnul, în aprilie 1683. Pentru vredniciile sale, Biserica ortodoxă Română îl cinsteşte, ca pe un adevărat stâlp al credinţei, şi l-a rânduit în ceata sfinţilor săi ierarhi. Dumnezeului nostru, slavă!
maicii noastre Elisabeta (sec.IX)
Cuvioasa Elisabeta, din pântecele maicii sale, a fost aleasă spre slujba lui Dumnezeu. Că, din copilărie, s-a făcut pe ea mireasă lui Hristos, Mirele cel fără de moarte şi slujea Aceluia, în rânduială îngerească, în ceata de fecioare călugăriţe, cu postul şi cu ostenelile obosindu-şi trupul său. Şi a luat dar de a tămădui bolile, nu numai cele trupeşti, ci, cu cuvintele şi sfătuirile cele de Dumnezeu insuflate, vindeca şi sufletele omeneşti, povăţuindu-le spre pocăinţă şi spre toată fapta bună. Îmbrăcămintea ei era numai o haină de păr aspră şi trupul ei îi degera de frig, dar duhul ei ardea totdeauna de văpaia dragostei dumnezeieşti. Şi, pusă fiind egumenă surorilor, mare nevoinţi a arătat, îngrijindu-se de mântuirea lor. Înfrânarea ei în toate era neînchipuită, mulţi ani petrecând fără să mănânce pâine, ci, numai verdeţuri şi legume, iar untdelemn şi vin n-a gustat niciodată. De multe ori, câte patruzeci de zile, ca marele Moise, petrecea în postire, nimic gustând. Iar când, după obicei, înălţa rugăciunile cele de la miezul nopţii, în singurătate, era strălucită şi luminată de sus, cu lumină cerească. Şi făcătoare de minuni a fost. Pe o femeie, care de mulţi ani avea pierdere de sânge, a tămăduit-o; gonea duhurile necurate din oameni şi alte multe minuni a făcut, nu numai în viaţă, ci şi după moarte, ca să Se slăvească, printr-însa, Hristos, Dumnezeul nostru, Cel preamărit în veci. Amin.
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gura de Aur, despre îndatorirea creştinilor de a lăsa lucrul şi a merge la biserică, atunci când soseşte vremea
Aceasta vă spun eu vouă, prietenilor şi fraţilor mei, că s-ar fi căzut ca, din zi în zi, mai mult popor să se adune la biserică, pentru ascultarea dumnezeieştilor cuvinte, iar acum, mai puţini aţi venit. Dacă aş fi grăit eu de la mine, apoi aţi fi făcut nevenind de loc. Dar eu vă arăt vouă voia lui Dumnezeu, pe care de o veţi face, vă veţi mântui. Dacă cineva aduce o scrisoare împărătească, la cetăţeni, aceştia nu se uită la viaţa celui ce a adus-o, de este bogat sau sărac, de este drept sau păcătos, ci toţi ascultă cu luare aminte cele ce se citesc, sau de nu le aude cineva, apoi întreabă pe cela ce le-a auzit. Deci, dacă atâta frică faţă de un domn pământean este la voi, apoi, cu cât mai mult, se cade să ascultăm, cu luare aminte aici, în biserică, unde, din partea Făcătorului puterilor cereşti, vorbim noi, păcătoşii, slujitorii Săi. Drept aceea, vă rog pe voi, cei ce veniţi aici, să învăţaţi pe cei leneşi ca să vină şi ei la biserică. Pentru că voi aţi gustat din dulceaţa învăţăturii, iar aceia, nu. Pentru că, dacă cineva va face isteţ pe cel leneş, spre cele plăcute lui Dumnezeu, mult folos va lua de la Dumnezeu. Dar, încă şi despre rugăciune vă voi învăţa; că printr-însa, se săvârşesc faptele cele bune. Că dacă se suie cineva către Dumnezeu, din inimă smerită, fără de răutate, apoi, ca tămâia se suie acolo. Pentru aceasta şi Proorocul a zis: "Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta." Precum tămâia este binemirositoare, când este pe foc, aşa şi rugăciunea, când se face din inimă aprinsă, se apropie de Dumnezeu. Deci, veniţi fraţilor şi surorilor şi ascultaţi această învăţătură sfântă, care va fi spre mântuirea sufletelor voastre, de o veţi face. Iar nefăcând-o, osândiţi veţi fi, pentru că n-aţi ascultat pe acela ce v-a învăţat. Voi n-aţi mers atâta cale, cât a mers împărăteasa de la miază-zi, ca să audă înţelepciunea lui Solomon. Şi, iată, aici, mai mult, decât Solomon este. Că nici pe cale lungă nu vă osteniţi, nici nu treceţi peste mare, nici nu cheltuiţi averi, nici de boli nu suferiţi. Că Biserica adăpostire este tuturor celor ce aleargă la dânsa. Că de eşti drept, să intri, ca să nu-ţi pierzi dreptatea, iar de eşti păcătos, să vii, ca să te mântuieşti. Pentru că eu, nu pentru mine vă îndemn pe voi, ca să veniţi, că mai păcătos decât toţi sunt, dar de veţi asculta învăţătura, vă veţi mântui sufletele voastre. Iar, neascultând învăţătura cea sfântă, cum va putea cineva a-şi îndrepta sufletul său? Că lumină este cuvântul lui Dumnezeu şi, încă, lumină mai mare decât lumina cea văzută, că pe suflet luminează. De aceasta şi Isaia Proorocul a zis: "Poporul cel ce şedea întru întuneric, a văzut Lumină mare," învăţătura cea adevărată. Deci, câţi veniţi la biserică, îndemnaţi şi pe cei ce nu vin, şi nimeni să nu zică: "Nu sunt slobod." Să-ţi aduci aminte, frate, de cei chemaţi la Cina cea Împărătească, şi care n-au mers, unul zicând: "Perechi de boi am cumpărat"; altul: "Moşie am dobândit", altul: "Femeie mi-am luat". Şi s-a mâniat, pentru aceasta, asupra lor Împăratul. Oare, nu puteţi voi să dăruiţi lui Dumnezeu, nici măcar un ceas? Ce greutate îţi este ţie, după ce vei asculta cântarea în biserică, în ziua Domnului, îndată apoi, în celelalte zile să mergi la lucrul tău? Că de s-ar împărţi la biserică, o dată pe săptămână, aur şi argint, sau miere sau băutură, apoi n-aţi venit, oare, singuri şi nechemaţi? Iată, aici, la biserică, totdeauna se împart cuvintele lui Dumnezeu, cele mai de preţ decât aurul şi mai scumpe decât pietrele cele de mult preţ, mai dulci decât mierea, iar voi vă lipsiţi de ele, pentru a voastră lenevire, că nu veniţi la biserică, umblând cu nebăgare de seamă. Nu vă lipsiţi, deci, de a voastră voie, de învăţătura cea duhovnicească, prin care bine aţi vieţuit şi sufletele v-aţi putea mântui, pentru Iisus Hristos, Domnul nostru, a Căruia este slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu