Proloagele din 28 aprilie

 Luna aprilie în 28 de zile: pomenirea Sfinților Apostoli Iason și Sosipatru (sec. I.), din cei șaptezeci.      Sfântul Apostol Iason era din Tars, cetatea de naștere a Sfântului Apostol Pavel, iar Sfântul Sosipatru era din Ahaia Greciei; și au fost amândoi rudenii cu marele Apostol și ucenici ai săi, precum însuși o spunea (Rom. 16, 21). Deci, Iason a fost pus episcop al cetății sale, în Tarsul Ciliciei, iar Sosipatru a luat ocârmuirea Bisericii din Iconia. Și păstoreau bine amândoi bisericile lui Dumnezeu și le înmulțeau, aducând pe mulți la credință. Au mers împreună, apoi, în părțile Apusului și, ajungând în insula Cherchira, au zidit acolo o biserică preafrumoasă, cu numele întâiului Sfânt Mucenic Ștefan, unde, slujind lui Dumnezeu, au adus, și aici, pe mulți la credința lui Hristos. Deci, au fost pârâți la Cherculin, conducătorul acelei insule, și au fost închiși într-o temniță, în care se aflau prinși șapte tâlhari. Pe aceștia, Sfinții Apostoli, cu vorbele lor cele de Dumnezeu insuflate, i-au adus la sfânta credință și, din lupi, i-au făcut oi; și încă și de sfârșit mucenicesc s-au învrednicit ei, că, pentru mărturisirea noii lor credințe, fiind aruncați într-o căldare de smoală în clocot, și-au dar sufletul în mâinile lui Dumnezeu, de la Care și-au luat cunună Și au crezut în Hristos însuși străjerul temniței, căruia, pentru aceasta, i s-a tăiat capul și s-a numărat și el în ceata Mucenicilor. Acestea văzându-le, fiica dregătorului din Cherchira a crezut, și ea, în Hristos și, mărturisind că este creștină, și-a scos de pe dânsa toate podoabele, pe care le purta, și le-a dat săracilor. Iar tatăl ei, înștiințându-se de aceasta, a dat poruncă să fie închisă în altă temniță. Apoi, spânzurând-o de un lemn, o înăbușeau cu un fum greu și cu săgeți au săgetat-o, până și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Când a venit alt dregător în Cherchira, înștiințându-se că Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru sunt în temniță, a poruncit să-i aducă la înfățișare. Deci, a pus să-i arunce pe ei într-o baie de smoală, cu pucioasă și ceară în clocot și au ieșit Sfinții, prin iconomia lui Dumnezeu, nevătămați și nearși din baia aceea. Și s-au înspăimântat toți și mulți, până și dregătorul însăși, au venit la credința lui Hristos. Puși în libertate, Sfântul Apostoli au adunat pe cei ce crezuseră și, învățându-i cuvântul adevărului, i-au botezat pe toți în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iar dregătorului i-au pus numele Sebastian. Și s-au făcut și alte minuni, multe, de către Sfinții Apostoli și au zidit biserici frumoase, împreună cu dregătorul, toate săvârșindu-le cu bine și cu sfințenie, iar obștea credincioșilor sporea. Și ajungând la bătrânețe, Sfinții Apostoli și-au sfârșit viața, trecând cu pace la doritul lor Hristos Domnul, la 28 aprilie. 

   

Întru această zi, Sfinţii Mucenici Maxim si Quintilian (+303).

       Aceștia au trăit pe vremea lui Dioclețian și Maximian, împărații și a dregătorilor Tavrinie și Gavinie, când a fost mare prigoană asupra creștinilor. Că, neplecându-se Sfinții aceștia a aduce jertfă în fața idolilor, au fost pârâți, către dregătorul Tavrinie. Deci, îndată, prinzându-i în satul lor, care se numea Ozovia, unde se aflau pururea în lucru și în rugăciuni către Dumnezeu, i-au legat cu lanțuri de fier și degrabă i-au dus pe ei la cetatea Dorostului, fiind acolo amândoi dregătorii, care le-au zis Sfinților: "Spuneți-ne, mai întâi, numele vostru." Și, spunându-și fiecare numele său, cuvintele lor le-a scris un notar. Apoi le-a zis Tavrinie: "Iată, viața voastră este în mâinile mele: deci, de voiți să trăiți, mergeți de aduceți jertfă mamei zeilor și veți fi preoții ei, că a murit preotul ei și s-a dus către marele Zeu, împăratul, ca să-i slujească lui acolo." Iar Sfântul Maxim a răspuns păgânului Tavrinie: "Cum îndrăznești, nerușinatule, să-l numești împărat pe Zeus desfrânatul, cel prea spurcat? Cunoașteți, deci, oameni fără minte, că Hristos este Împăratul cerurilor, Care are grijă de toate și în palmă le ține, toate câte sunt, iar noi, la idoli făcuți de oameni, nu ne vom închina." Iar Gavinie dregătorul a chemat la dânsul pe Dada și pe Quintilian vorbind multe vorbe de defăimare, socotind că îi va amăgi spre păgânătatea sa cea pierzătoare. Deci, neplecându-se ei, i-au dus în temniță, unde prin îngerească arătare se întărea mărturisirea lor, lăudând pe Dumnezeu. Apoi, scoțându-i la judecată, i-au dezbrăcat de hainele lor și, legându-i, i-au întins pe pământ și i-au bătut cumplit. Și ducându-i, iarăși, în temniță, i-au scos, din nou, și i-au dus la mai sus-numitul lor dat, Ozovia, și, acolo, le-a tăiat captele, dându-și sufletele în mâna lui Dumnezeu, în douăzeci și opt de zile ale lui aprilie. 

   

 Întru această zi, cuvânt din Limonar despre un călugăr ce vindea scufioare.

    În Alexandria Egipului, în casa Sfintei Marii, adunându-se oamenii de Dumnezeu iubitori, au văzut pe un stareț, șezând înaintea ușii și vânzând împletituri de paie și scufioare. Și ziceau, unul către altul: "De vreme ce vedem pe starețul acesta vânzând și nu l-am auzit pe el tocmindu-se pentru nimic, cunoaștem că omul lui Dumnezeu este." Deci, s-au sfătuit ca să-l ispitească pe el. Drept aceea, apropiindu-se au zis lui: "Spune nouă, bătrâne, oare le vinzi acestea?" Iar el a zis "așa". Și ei au zis: "Cu cât le vinzi?" "Cu zece bani.". Și i-au zis lui: "Mult ai cerut, ci să iei patru bani." Și a zis starețul: "Precum voiți, luați-le." Ei iarăși i-au zis lui: "Mult este și atâta: ci să iei câte un ban pe dânsele." Și le-a zis lor: "Precum voiți, luați-le." Apoi, dându-i lui banii, au luat de la el și scufioarele. După aceea, starețul, luându-și toiagul său, s-a dus la chilia sa. Iar ei, dacă au cunoscut lucrurile lui cele bune, l-au ajuns și i-au zis lui: "Părinte, ce ai făcut?" El a zis: "Ce am făcut?" Și au grăit lui: "Mai întâi ne-ai cerut nouă câte zece bani pe scufie. Noi ți-am zis ție: "Scumpe le ții; ci să iei câte patru bani". Iar tu ai zis: "Precum voiți, luați-le". Și iarăși ți-am zis ție: "Să iei câte un ban, dacă vei voi; apoi și cu aceia ne-ai suferit pe noi." Și au căzut înaintea lui, cu fețele la pământ și au zis lui: "Pentru Domnul. spune-ne nouă, de ce faci aceasta?" Iar acela a zis: "Așa îmi este mie obiceiul, adică, mai întâi, spun prețul cel cuvenit, apoi, ce-mi dau, eu aceea iau." Deci, l-au rugat pe el, zicând: "Să mergem cu tine în chilia ta. Și mergând cu el, au aflat acolo o tigvă cu apă, o oală și un căușel. Și i-au zis lui: "Oare, vei voi ca să facem puțină fiertură și să gustăm împreună cu tine, ca să ne binecuvântezi pe noi?" Iar el le-a zis: "Să se facă." Însă era chiliuță lui cu patru uși. Și după ce au făcut cină, le-a zis lor bunul staret: "Mergeți către ușa lui Teodosie și veți afla acolo un bătrân, tot scufioare vânzând, și să-i ziceți lui: "Te cheamă, pe tine, prietenul tău, să vii ca să mănânci verdețuri cu frații." Iar ei, ducându-se, au aflat așa precum spusese acel bun stareț. Și i-au zis lui: "Te cheamă, pe tine, prietenul tău, ca să vii să mănânci verdețuri." Iar el a zis către dânșii: "Cum a zis părintele să vin să mănânc cu frații? Că iată, el a murit." Și ei s-au înspăimântat de cuvântul acesta. Deci au luat și pe acel stareț împreună cu ei și scufioarele și, venind, au aflat pe stareț mort și l-au îngrijit pe el și, plângând mult, l-au îngropat. Apoi au rugat pe bătrân, zicându-i: "Să șezi, stăpâne, tu în chiliuță aceasta, iar noi îți vom aduce cele de trebuință trupească și să te rogi lui Dumnezeu pentru noi." Iar el le-a zis lor: "Să veniți întru a șaptea zi și, de mă veți afla pe mine viu, veți face precum ziceți. Că sfat aveam cu fericitul stareț, care a murit, că oricare din noi ar muri, mai întâi, acela să roage pe Dumnezeu, ca și celălalt, întru a șaptea zi, să-și sfârșească ostenelile." Și așa, acei iubitori de Dumnezeu oameni, venind în ziua a șaptea, l-au aflat pe el adormit și l-au îngropat lângă celălalt stareț și au făcut plângere mare. După aceea s-au dus, slăvind pe Dumnezeu. Care le-a dăruit lor să vadă atâtea bunătăți ascunse. 

   

Întru această zi, învăţătură a Sfântului Anastasie, despre dreapta judecată a lui Dumnezeu.

  Iubitorul de oameni Dumnezeu și Dreptul Judecător, de multe ori, ne dă pe noi potrivnicilor, nu spre pierzare, ci spre învățătură, precum a zis către Israel, prin Ieremia: "Îndrăznește, poporul Meu, că nu va pieri pomenirea lui Israel, că v-ați dat neamurilor, nu spre pierzare, ci pentru că ați mâniat pe Dumnezeu, v-a dat pe voi potrivnicilor. Că ați mâniat pe Cel ce poate a vă certa pe voi și vă poate da pedeapsa cea mai de pe urmă." Deci, ni se cade nouă a ști că, pentru fărădelegile noastre, suntem dați în mâinile vrăjmașilor noștri, după dreapta judecată a lui Dumnezeu, precum a zis Isaia: "Cine a dat, spre jefuire, pe Israel, oare nu Dumnezeu Căruia I-ați greșit, nevrând să umblați în căile Lui și ați adus asupra lui Israel Mânia iuțimii Sale și a întărit asupra voastră mânia și războiul?" Că, nimic, fără de dreptate, nu vine asupra noastră. Adevărat, greu ne este nouă, păcătoșilor, dar numai dreapta judecată a lui Dumnezeu aduce toate acestea asupra noastră. Că păcatele noastre ne mijlocesc nouă relele acestea, de vreme ce suntem liberi spre câștigarea mântuirii sau a pierzării noastre, precum este scris, că Dumnezeu a pus dintru început înaintea omului, spre alegere, viața și moartea. Iar martori la aceasta sunt Adam și Eva, care, cu înșelăciunea vrăjmașului s-au răpit și asemenea cu Dumnezeu au voit să fie și porunca lui Dumnezeu au călcat și, apoi, din Rai izgonindu-se, au moștenit moartea. Drept aceea, și în lege zice: "Orice ar face omul, i se va răsplăti lui." Că de va greși cineva cu orișice, întru aceea și pedepsit va fi, de nu se va pocăi. Iar de se va întoarce și se va pocăi cu adevărat, își va mântui sufletul său. Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.  

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/

http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfintii-mucenici-maxim-cvintilian-dadas-din-ozovia