Luna noiembrie în 29 de zile: pãtimirea Sfântului Mucenic Paramon

si a celor împreunã cu dânsul (+250).

      În vremea rau credinciosului imparat Decius (250-253) era in rasarit un dregator cu numele Achilin, care aprig prigonea pe crestini. Odata, acesta a adunat in temnita trei sute saptezeci de crestini si vrand el sa mearga la via sa cea din Valsatin, a poruncit sa fie dusi si crestinii prinsi, impreuna cu el. Ca, aveau a trece pe langa capistea idolului Poseidon si voia sa-i sileasca sa jertfeasca acolo idolilor. Deci, ajungand la capistea aceea, ii silea pe crestini, pe fiecare, vreme indelungata, sa aduca jertfa spurcatului Poseidon. Si n-a putut sa-i induplece pe dansii, nici cu imbunari, nici cu ingroziri.

        S-a intamplat atunci ca a trecut pe acolo un oarecare barbat cinstit, cu numele Paramon, crestin cu credinta. Acesta, vazand atata multime de mucenici gatiti spre junghiere, a venit inaintea capistei idolesti si a strigat cu glas mare: "O, atatia drepti, fara de vina, junghie spurcatul dregator, pentru ca ei nu se inchina idolilor lui celor muti si fara de suflet". Acestea zicandu-le, in auzul tuturor, a purces in calea sa. Dar dregatorul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de manie si a poruncit slujitorilor lui ca indata sa-l alunge si sa-l omoare. Iar Paramon, nestiind de porunca aceasta a dregatorului, mergea pe drumul sau. Si, iata, slujitorii l-au ajuns pe el si l-au prins. Si, mai intai i-au tras afara din gura limba, care mustrase si ocarase pe dregatorul chinuitor si i-au impuns-o cu trestii ascutite.

        Apoi i-au infipt trestii ascutite in toate madularele, iar dupa aceasta l-au strapuns cu sulitele. Si asa, Sfantul Mucenic Paramon si-a dat cinstitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. Intru acelasi ceas si Sfintii Mucenici, cei trei sute saptezeci, mai inainte pomeniti, fiind chinuiti langa capistea lui Poseidon, au fost taiati pentru marturisirea lui Hristos.

 

 

Întru aceastã zi, cuvant din Pateric, ca nu este bine sã dea monahul

cele de trebuintã la rudele sale, cã foc este.

        Un calugar avea in lume un frate sarac si cele ce avea in chilia lui le da fratelui mirean, insa pe cat ii da lui, acela inca mai mult saracea. Deci, ducandu-se calugarul sa spuna aceasta staretului, i-a zis lui staretul acela: "Eu te voi invata pe tine sa faci asa: de acum inainte sa nu-i mai dai lui; ca sa nu te vatameze si pe tine si pe dansul, ci sa-i zici lui: "Frate, cand am avut eu, iti dam tie, iar acum tu, din ceea ce vei dobandi, sa-mi aduci si mie". Si orice-ti va aduce tie, primeste de la dansul. Si de vei vedea undeva strain, sarac sau batran, da-le lor si roaga-i pe ei sa faca rugaciuni pentru dansul". Deci, mergand calugarul acela, a facut asa si dupa ce a venit la dansul fratele sau mirean, el indata i-a spus lui, precum il invatase pe el staretul. Si s-a dus fratele lui mahnit.

        Insa, a doua zi, luand din ostenelile lui putine verdeturi, le-a si adus fratelui sau calugar, iar acesta, luandu-le pe ele, le-a dat batranilor si i-a rugat pe ei sa faca rugaciuni pentru fratele lui. Si, luand binecuvantare, s-a intors la casa sa. Apoi, iarasi, a mai adus fratelui trei paini si verdeturi si, luandu-le, calugarul a facut la fel ca si mai inainte si, luand binecuvantare, iarasi s-a dus. Deci, a venit a treia oara, aducand multe de trebuinta si vin si peste, incat, vazandu-le fratele, s-a inspaimantat. Si, chemand pe saraci, i-a odihnit pe ei. Zis-a dar calugarul catre fratele lui: "Iti trebuie oare ceva de la mine?" Iar mireanul i-a raspuns: "Nu-mi trebuie nimic, stapanul meu, ca atunci cand luam de la tine, ca focul intra in casa mea si manca lucrurile, iar de cand n-am mai luat, nadajduindu-ma spre Dumnezeu meu, de toate sunt indestulat".

        Deci, calugarul, ducandu-se, a spus staretului toate cele ce se facusera. Iar staretul i-a zis lui: "Oare, nu stii ca lucrul calugarului este foc si oriunde intra arde? Iar daca cineva aduce milostenie la calugari, apoi primeste rugaciuni de la dansii si asa se binecuvanteaza si se imbogatesc unii pe altii.

 

 

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre cei rãposati.

        Acel cuvant, ce zice ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui si la venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semanat, precum si toate cate se vor zice la infricosatul Lui raspuns, toate despre sfarsitul lumii acesteia sunt. Ca atunci nicidecum nu va mai fi ajutor vremelnic si toata cearta va inceta, fiindca targul se va strica, nu va mai fi nici cumparare, nici dobanda. Ca, unde vor fi atunci saracii, slujbele, unde cantarile, unde faptele bune? Drept aceea, mai inainte de ceasul acela, unul pe altul sa ne ajutam. Ca nu este nedrept Dumnezeu, ca sa uite faptele, dupa cum zice dumnezeiescul Apostol. Iar Atanasie, in cuvintele sale a zis: "Macar si in vazduh de se va fi dus, cela ce s-a savarsit intru buna credinta, tu insa sa nu ostenesti de a-i aprinde la mormant untdelemn si lumanari, chemand pe Hristos Dumnezeu, ca primite sunt acelea de Dumnezeu si multa rasplatire aduc, ca untdelemnul si lumanarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca si cea fara de sange jertfa este curatire. Iar ceea ce se da la saraci, mai mult decat toata facerea de bine foloseste. Aceasta, dar, stiuta sa fie, ca jertfa cea de gand a celor morti le foloseste, care, in aceasta viata, au petrecut cu infranare de la faptele rele. Pentru aceea si dupa moarte, le folosesc lor, cele ce se fac aici pentru dansii.

        Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin !

 Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage29Nov.shtml 

http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1247