Acesta a trait in zilele lui Aurelian imparatul (270-275), nascut in Neocezareea Pontului, aproape de tara Armeniei, din parinti bogati. Murind tatal sau, cand Grigorie avea 14 ani, cresterea lui a ramas in grija mamei sale. Dar el incepu sa inteleaga si singur partea cea buna a vietii si, crescand in varsta, crestea si dreapta credinta a lui Hristos intr-insul. Mama sa l-a trimis la dascali de seama, invatand limba latina si mestesugul vorbirii frumoase si, curand, se dovedi atat de iscusit, incat se minunau multi de darurile lui.
In cautarea celor mai vestiti dascali ai vremii, Sfantul Grigorie si fratele sau Atinodor ajunsera si la Alexandria Egiptului, unde, intalnind pe marele Origen (185-254), se facura, vreme de trei ani, ucenicii lui, deprinzand de la dansul invataturile Sfintei Scripturi. Tot in Alexandria, Sfantul invata cu osardie mestesugul doctoricesc si minuna pe toti tinerii din cetate prin viata lui curata si plina de smerenie.
Intorcandu-se in cetatea sa, lumea se astepta sa-l vada primind vreo dregatorie imparateasca, mai ales dupa invatatura capatata la vestitele scoli din Alexandria. Dar Sfantul, care intre timp primise Botezul, parasi toate maririle si, lepadand si averea sa, se retrase intr-un loc singuratic, unde vietui in rugaciune si in adancirea dumnezeiestii intelepciuni a Sfintelor Scripturi. Deci, fericitul Grigorie, afland ca arhiepiscopul Fedim al Amasiei, la cererea crestinilor si preotilor, hotarase sa-l faca episcop al Neocezareei Pontului, socotindu-se nevrednic de asemenea cinste si raspundere, a parasit locul de liniste si a ratacit multa vreme, prin pustietati, pentru a nu fi gasit. In cele din urma, insa, a fost aflat si, numai dupa multe rugaminti, s-a invoit a primi sa fie parinte si pastor crestinilor din Cezareea Pontului, indrumandu-i pe calea dreptei credinte. Intr-o scrisoare a sa, Sfantul Grigorie de Nyssa, care i-a scris viata, marturiseste ca atunci cand a fost sfintit episcop, fericitul Grigorie al Neocezareei a scris un dreptar de credinta cu privire la Sfanta Treime, regula pe care a lasat-o Bisericii sale si care a ferit multa vreme pe credinciosi de ratacirile eretice. Tot asa, pe vremea prigoanei lui Decius (250-253), cunoscand omeneasca slabiciune, Sfantul Grigorie sfatuia pe crestini sa fuga si sa se ascunda, ca nu cumva, infricosandu-se de cruzimea chinurilor, sa se lepede de credinta.
Pentru credinta lui puternica si viata curata pe care o ducea, s-a invrednicit de mari daruri duhovnicesti si a savarsit nenumarate minuni, pentru care fapte i s-a dat numele de Taumaturgul, adica facatorul de minuni. Nu se stie anul in care a murit (270 sau 271), dar se zice ca, pe patul de moarte fiind, Sfantul Grigorie a intrebat pe cei de aproape ai sai: "Cati pagani mai sunt in cetatea Neocezareei?" I s-a raspuns: "Se mai afla saptesprezece necredinciosi, care tin la inchinarea la idoli, dar cetatea intreaga crede in Hristos". Atunci, Sfantul a zis: "Slava lui Dumnezeu, ca numai saptesprezece crestini am aflat cand am venit aici episcop, iar acum, cand merg catre Domnul, atatia necredinciosi, raman, cati credinciosi am aflat intai!" Si, acestea zicand si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Zaharia Ciobotarul si a lui Ioan.
Un om oarecare, vestit in lucrurile lumesti, cu numele Ioan, lepadand toate indulcirile vietii, ducea o viata smerita si monahiceasca si, indeletnicindu-se cu fapte dumnezeiesti, se sarguia sa placa numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea in rugaciuni si cereri, nazuind si sporind catre fapte din cele mai inaintate si mai mari, pe langa toate celelalte sporiri ale lui, avea si lucrul acesta nelipsit, ca se ducea ca sa privegheze toata noaptea la bisericile Domnului. De aceea, intr-o noapte s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofii, ce se afla in Constantinopol si, afland usile incuiate, fiind ostenit, a sezut acolo pe un scaun ce era aproape si, sezand, isi citea slujba cu glas soptit.
Si, iata, s-a facut o stralucire de lumina ce venea de undeva de afara si, privind mai cu luare-aminte, a vazut un barbat cucernic, care mergea in urma luminii aceleia. Deci, bucurandu-se pentru acea vedere, lua aminte, mai bine voind sa vada ce are sa faca omul acela. Si, cand a ajuns omul la portile bisericii Sfintei Sofii, care erau inchise si-a plecat genunchii inaintea portilor si indelung a facut o rugaciune, apoi a ridicat in sus mainile si, facand semnul Sfintei Cruci pe porti, iata, o minune: indata ele s-au deschis de la sine si, impreuna cu lumina, a intrat inlauntru si omul acela minunat. Si, dupa ce a intrat in tinda si-a plecat iarasi genunchii pe podea, la locul unde era zugravita deasupra Iocoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si, sculandu-se, a deschis si acolo portile si, ajungand la portile cele frumoase de argint din pridvorul bisericii, a facut si acolo destula rugaciune. Apoi, cu semnul crucii, le-a deschis si pe acelea si asa a intrat in biserica, cu totul fiind luminat.
Deci, mergand in mijlocul bisericii si-a ridicat mainile, cerand indurare de la Dumnezeu, iar dupa ce si-a ispravit rugaciunea, s-a intors si a trecut prin tinda Bisericii, iar portile s-au incuiat singure, prin dumnezeiasca lucrare, indata ce el a iesit afara. Deci, sta acel sfant om Ioan si cauta cu luare aminte unde va merge acel dumnezeiesc barbat, dupa iesirea din biserica. Si, fiindca acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit Ioan a-l urma, ca sa afle unde se ascunde acest fel de scump margaritar al lui Dumnezeu. Si abatandu-se acela putin din drumul drept, mergea spre calea cea pogoratoare a Sfantului Mucenic Iulian si, apropiindu-se de o prea micuta casa si batand cu mana in usa, a strigat incet numele femeii ce era inlauntru: "Maria!" Si asa, a intrat inlauntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a luat de la el si intre ei a pogorat noaptea intunecata.
Iar femeia acelui dumnezeiesc barbat a aprins lumanarea din candela si a dus-o barbatului ei. Insa el nu s-a culcat pe pat, nici si-a odihnit trupul cu vreun alt chip, ci a inceput sa lucreze, ca era cizmar. Atunci si cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fara de sfiala a intrat inlauntrul casei si, cazand la picioarele lui, le uda cu lacrimi si, rugandu-l pe el, zicea: "Nu ascunde de mine cine esti si care este inalta vietuire, prin care faci straine fapte pe care le-am vazut, cu ochii mei, eu insumi". Iar acel smerit vietuitor zicea: "Iarta, batranule, pentru Domnul, eu sunt om pacatos si nu am la viata mea nici o fapta buna, ca cine sunt eu, nevrednicul? Sau de unde am invatat eu vreo inalta vietuire, precum zici, de vreme ce sunt sarac si ma aflu ostenitor in cel mai neinsemnat mestesug. Te-ai inselat, omule, te-ai inselat si parere ai vazut, nu adevarul".
Atunci batranul a adaus lacrimi peste lacrimi si nu inceta a-l jura pe el cu numele lui Dumnezeu, ca sa-i arate fapta buna cea mare a lui si zicea: "De n-ar fi fost lucrul dumnezeiestii Pronii, ca sa se descopere viata ta ascunsa, cu adevarat nu m-as fi invrednicit eu, cel mai mic, sa fiu martor acestui fel de taina". Deci, stramtorat fiind de juraminte, acel minunat barbat s-a sculat de pe scaun si, facand mai intai metanie batranulul, a inceput a zice asa: "Bine, sa stii fratele meu, ca pe pamant nici o alta isprava n-am castigat, decat sa ma tavalesc in noroi si sa ma intinez cu pacatele, cinstind mai mult desfatarea trupeasca. Iar dupa acestea, din bunatatea Dumnezeului meu, luand aminte la frica chinurilor ce vor sa fie, dupa ce pe aceasta ce-o vezi am luat-o de femeie, n-am intinat curatia trupurilor, ci amandoi cu unire pazim fecioria si tainuim aceasta, zicand ca ea este stearpa. Si, pana acum, cu ajutorul lui Dumnezeu noi pazim adevarata curatie a sufletului si a trupului, din dorinta izbavirii si dragostea pentru Dumnezeul nostru. Voi adauga inca si alta, pentru legamantul juramantului: Bogatia mea toata nu este mai multa, fara numai trei arginti si jumatate si cu acestia, cumparand piei lucrez mestesugul cizmariei si castigul pe care il scot de acolo, il despart in doua: o parte, adica cea mai dreapta si de capetenie o harazesc lui Hristos, impartind-o la saraci, fratii lui Hristos. Iar cealalta parte, o cheltuiesc la trebuintele noastre. Si asa, pururea petrecand, ma inchipui, la infricosata judecata ce va sa fie. Si-mi aduc aminte de cercetarea cea infricosatoare ce au sa-mi faca cumplitii demoni".
Iar Ioan, aceasta povestire auzind-o si minunandu-se de curata si fericita viata a pururea pomenitului Zaharia (ca asa se numea) l-a prea laudat pe el, apoi, binecuvantandu-l, a iesit din casa lui cu mare bucurie. Apoi, s-a dus la casa unde gazduia, multumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a vazut. Iar fericitul Zaharia, cel ce cu adevarat nu avea mandrie, fugind de amagirea slavei lumesti si-a lasat casa si a fugit, ramanand cu desavarsire necunoscut tuturor.
Întru aceastã zi, învãtãturã a lui Varlaam, catre Iosaf, dar mai ales catre noi.
Ascultati, fratilor si fiilor, ce ni se cade a face dupa Botez. Sa ne lepadam de tot pacatul si de toata patima si sa punem faptele cele bune la temelia credintei, caci credinta, fara de fapte, moarta este asemenea si faptele fara de credinta moarte sunt. Despre aceasta ne invata inca si Pavel Apostolul: "Cu Duhul sa umblati si poftele trupului sa nu le faceti. Acestea sunt desfranarea si toata necuratia si celelalte fapte rele: luarea de mita, slujirea la idoli, otravirea, vrajba, sfada, iutimea, mania, cearta, erezia, iubirea de argint, clevetirea, betia, mandria si cele asemenea acestora. Caci cei ce fac acestea nu mostenesc imparatia lui Dumnezeu. Ca rodul Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, indelung-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetile, infranarea, sfintirea sufletului si a trupului, smerenia, sfaramarea sufletului si a trupului, smerenia, sfaramarea inimii, milostenia, nerautatea, iubirea de oameni, privegherea, pocainta cea curatitoare de toate pacatele cele facute mai inainte, lacrimile cu pocainta, si tanguirea pentru ale sale pacate". Ca prin aceste fapte bune proslavim pe Parintele nostru care este in ceruri. Ca zice: "Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema pe voi si va rugati pentru cei ce va asupresc pe voi, faceti bine celor ce va urasc pe voi, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Care este in ceruri. Ca El rasare Soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Nu osanditi, dar, ca sa nu fiti osanditi, iertati si se va ierta voua. Si nu va faceti comori pe pamant, unde rugina le strica si furii le sapa si le fura, ci faceti-va comoara in ceruri, unde nici molia, nici rugina nu o strica si unde furii nu o sapa, nici n-o fura. Ca unde vor fi comorile voastre, acolo vor fi si inimile voastre.
Nu va ingrijiti cu inimile voastre ce veti manca sau ce veti bea, nici cu trupul cu ce va veti imbraca, ca stie Tatal vostru, Care este in ceruri, ca va trebuie toate acestea. Ca Cel ce ne-a daruit sufletul si trupul, ne va da tuturor hrana si haina. Cel ce hraneste pasarile cerului si florile campului atat le infrumuseteaza, cu atat mai mult pe voi! Cautati, dar, mai intai, Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si acestea toate se vor adauga voua. Nu va ingrijiti pentru ziua cea de maine, ca ziua de maine se va ingriji de ea insasi. Deci, toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi sa le faceti lor. Sa intrati pe poarta cea stramta in Imparatia Cerurilor. Ca larga si desfatata este calea ce duce la pierzare si multi sunt cei ce umbla pe ea. Si stramta este poarta si ingusta calea, care duce la viata si putini sunt cei ce o afla pe ea. Nu tot omul cel ce-mi zice Mie "Doamne, Doamne," va intra in Imparatia Cerurilor, ci cela ce face voia Tatalui Meu, Care este in ceruri. Cel ce iubeste pe tatal sau ori pe mama sa, mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Si cela ce nu-si ia crucea sa si nu vine in urma Mea, nu este vrednic de Mine".
Iata, acestea si altele asemenea cu acestea, a poruncit Mantuitorul Apostolilor ca sa-i invete pe credinciosi. Si acestea toate se cade noua a le pazi, daca dorim sa castigam desavarsirea si sa ne invrednicim, dupa dreptate, de cununile cele nestricacioase. Pe care fie ca Dumnezeu, dreptul Judecator, sa le daruiasca tuturor celor ce iubesc aratarea Lui.
Întru aceastã zi, cuvant despre Euharist, pastorul.
Doi batrani, vietuind in pustie, au rugat pe Dumnezeu sa le arate lor in care masura au ajuns ei. Si le-a venit lor glas, zicandu-le: "In cutare sat al Egiptului este un om, un mirean de rand, cu numele Euharist si femeia lui, Maria; dar voi n-ati ajuns inca la masura acelora". Deci, sculandu-se, batranii s-au dus la satul acela si au intrebat de casa lui. Si, afland numai pe femeia lui, i-au zis ei: "Unde este barbatul tau?" Iar ea le-a raspuns: "Este pastor si paste oile". Si i-a adus pe ei in casa sa. Iar facandu-se seara, a venit Euharist cu oile sale si vazand pe batrani, le-a gatit lor masa si a adus apa, ca sa le spele lor picioarele. Zis-au batranii: "Nu vom gusta nimic, de nu ne vei spune noua faptele tale cele bune. Iar Euharist, cu multa smerenie le-a zis: "Eu sunt pastor si aceasta mi-i femeia". Insa n-au primit batranii numai atata, ci il rugau pe el. Iar acela nicidecum nu voia sa le spuna. Apoi i-au zis batranii: "Dumnezeu ne-a trimis la tine".
Si, dupa ce a auzit acest cuvant, indata s-a temut si le-a spus lor: "Iata aceste oi le avem de la parintii nostri, iar daca ne daruieste Dumnezeu dintr-insele vreun castig, noi il despartim in trei parti: o parte la saraci, alta la primirea de straini, iar a treia o cheltuim pentru trebuintele noastre. Iar de cand am luat pe femeia mea, nu ne-am spurcat nici eu nici ea, ci in feciorie am petrecut si fiecare din noi deosebi dormim si noaptea ne imbracam in haine de par, iar ziua in hainele nostre. Iar pana acum nimeni din oameni n-a stiut cele despre noi".
Deci, acestea auzind, batranii s-au minunat si, inchinandu-se, s-au dus in pustie, mustrandu-se pe ei si laudand pe Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in veci ! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage17Nov.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1235
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu