Luna noiembrie în 10 zile: pomenirea Sfinţilor Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Cuart şi Tertiu (+66).
Toţi aceşti Sfinţi sunt în ceata celor 70 de Apostoli ai Domnului. Din viaţa lor închinată răspândirii cuvântului lui Dumnezeu puţine ştiri s-au păstrat în Sfintele Scripturi şi în Sfânta Tradiţie. Aşa, despre Sfinţii Olimp şi Rodion se ştie că au urmat Sfântului Apostol Pavel, la Roma, unde, fiind prinşi pe vremea împăratului Nero, din porunca acestuia, li s-au tăiat capetele (Rom. 16,11;15). Sfântul Sosipatru se află pomenit şi el de Sfântul Pavel în Epistola lui către romani (16,21), iar tradiţia ne spune că a fost episcop Bisericii din Iconia, unde s-a săvârşit în pace. Sfântul Erast, iarăşi, este pomenit în aceeaşi Epistolă către romani a marelui Pavel (16,23). Acesta a fost mai întâi iconom al Bisericii din Ierusalim, iar apoi episcop al Paneadei, de unde cu pace s-a dus către Domnul. Tot astăzi se pomeneşte şi Sfântul Apostol Cuarţ. El a fost episcop al Beirutului şi mult s-a ostenit pentru răspăndirea dreptei credinţe. Deci, pe mulţi păgâni botezându-i, a adormit în Domnul (Rom.16,23). Cât despre Sfântul Terţiu, el este acela care a scris Epistola marelui Pavel către romani şi a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Rom.16,22). Iar acum, toţi împreună stau înaintea tronului lui Dumnezeu, întru veşnica veselie, primind de la Dânsul răsplătiri pentru nevoinţele şi ostenelile lor cele cu multe dureri. Dumnezeului nostru, slavă !
Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Orest.
Acest Sfânt a fost din cetatea Tiana, din ţara Capadochiei, doctor cu meşteşugul. Deci, mărturisind pe Hristos, a fost prins de dregătorul Maximin, pe vremea împărăţiei lui Diocletian (286-305) şi, nesupunându-se a jertfi idolilor, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut cu toiege atât de rău, cât nu era loc întreg pe trupul său. Deci, l-au dus la capiştea idolilor şi, suflând el asupra lor, au căzut idolii şi s-au făcut ca praful. Apoi, l-au închis în temniţă şi, după şapte zile, stând înaintea judecătorului Maximin, l-au silit iarăşi să jertfească. Şi, nesupunându-se, i-au pătruns gleznele cu piroane lungi şi, legându-l cu lanţuri de un cal sălbatic, l-au luat la goană şi, târându-l douăzeci şi patru de mile departe de cetatea Tiana şi-a dat sufletul.
Întru aceastã zi, cuvânt de suflet folositor, din Pateric.
Un oarecare frate din Tebaida ne spunea nouă, zicând: "Eu, fraţilor, am fost feciorul unui aducător de jertfe idolilor. Deci, când eram eu copil, vedeam de multe ori pe tatăl meu alergând seara şi dimineaţa în capişte, închinându-se şi tămâind idolii. Iar, odată, am mers eu după tatăl meu, în taină, neştiindu-mă el, ca să văd ce face când merge în capişte şi cum se închină. Şi, dacă am mers şi am intrat în capişte, am văzut pe satana, şezând ca un împărat pe scaun împărătesc şi toţi ostaşii lui stând înaintea lui. Şi, a venit unul din draci şi i s-a închinat lui, iar el l-a întrebat, zicând: "De unde vii şi ce ai făcut ?" Răspuns-a dracul şi a zis: "Iată, în cutare parte am fost şi am ridicat sfadă şi război mare şi multă vărsare de sânge am făcut între oameni şi am venit să-ţi spun". Zis-a lui satana: "În câte zile ai făcut aceasta ?" Răspuns-a demonul: "În treizeci de zile". Şi, mâniindu-se, a poruncit de l-au bătut pe el, zicând: "Numai această slujbă mi-ai făcut în atâtea zile ?" Şi aceasta făcându-se, a venit alt drac, închinându-se lui. Iar el l-a întrebat şi pe acela, zicând: "De unde ai venit?" Răspuns-a acela: "Am fost pe mare şi am ridicat furtună mare asupra unei corăbii cu mulţime de oameni şi s-au înecat toţi în mare şi am venit ca să-ţi spun". Şi, l-a întrebat pe el zicând: "În câte zile ai făcut aceasta ?" Răspuns-a el, zicând: "În douăzeci de zile". Şi a poruncit de l-au bătut şi pe acela, zicând: "De ce numai atât de puţin lucru şi atât de puţină slujbă mi-ai făcut în atâtea zile ?" Şi, iată şi al treilea drac a venit şi s-a închinat lui. Şi l-a întrebat şi pe acela de unde a venit. Şi a răspuns şi acela, zicând: "Întru această cetate s-a făcut o nuntă. Şi am pornit sfadă şi război mare între nuntaşi şi între mire şi mireasă. Şi multă vărsare de sânge am făcut şi am venit să-ţi spun". Şi l-a întrebat pe dânsul, zicând: "În câte zile ai făcut aceasta?" Şi a zis: "În cinci zile". Şi a poruncit să-l bată şi pe acela, zicând: "Pentru ce în cinci zile numai atât de puţină slujbă şi lucru ai făcut ?" După aceasta a venit şi altul şi i s-a închinat lui. Şi l-a întrebat şi pe acela, zicând: "Dar tu de unde ai venit ?" Răspuns-a acela, zicând: "Eu, stăpâne, sunt patruzeci de ani de când mă lupt cu un călugăr sihastru în pustie, iar întru această noapte l-am împins şi l-am aruncat în desfrânare". Iar satana, auzind aceasta, s-a sculat şi l-a sărutat pe el şi l-a pus pe scaun aproape de dânsul, zicând: "Cu adevărat bun lucru şi plăcută slujbă mi-ai făcut, vrednic eşti de cinstea mea, că ai făcut o ispravă ca aceasta". Acestea, văzându-le cu ochii mei şi cu urechile mele auzindu-le, am cunoscut că mare este cinul călugăresc. Drept aceea şi eu, lăsând lumea, am ieşit în pustie, Dumnezeu povăţuindu-mă pe calea mântuirii".
Întru aceastã zi, minunea tãmãduirii de către Sfântul Ioan Gurã de Aur a dregãtorului Arhela.
Era în Antiohia un om, anume Arhela, dregător fiind şi mai mare în cetate. Deci, i-a ieşit lui pe obraz o pecingine şi, petrecând multă vreme cu ea, n-a putut să se curăţească de ea şi era foarte necăjit, nu numai pentru bubă, ci şi pentru ruşine, că era mare şi la loc arătat şi nu putea fi ascunsă, încât de multe ori zăbovea mai mult în casa sa şi nu ieşea afară. Şi toţi se fereau de el şi se întorceau, nesuferit fiindu-le să se apropie de dânsul. Însă avea el un prieten apropiat şi acela îi purta de grijă, văzându-l pe el într-acest fel. Iar odată, fiind el cu dânsul în casa lui, din a lui Dumnezeu purtare de grijă, a zis către Arhela: "Aud pe mulţi de un călugăr ce vieţuieşte într-una din mănăstirile din preajma cetăţii, fiindcă umblă unii după dânsul şi, întorcându-se spun multe despre dânsul. Deci, ascultă-mă pe mine, la ceea ce te sfătuiesc eu: Să mergem la dânsul în mânăstire, cu credinţă şi cu cuget drept, şi să-l rugăm să facă rugăciune către Dumnezeu pentru tine şi nădăjduim că nu ne vom întoarce de la dânsul fără milostivire". Aceasta auzind de la prietenul său, Arhela a mers cu dânsul în mânăstire la fericitul Ioan şi, căzând la picioarele Sfântului, îl ruga pe el pentru tămăduirea bolii. Iar Sfântul Ioan a zis lui Arhela: "Să făgăduieşti Domnului că vei face cele plăcute Lui şi să umpli mâinile celor neputincioşi din averile tale şi să crezi că Dumnezeu poate să te tămăduiască pe tine şi să te facă sănătos de boala ce te-a cuprins". Şi, răspunzând, Arhela i-a zis lui: "Toate cele poruncite mie de sfinţia ta le voi păzi până la sfârşitul vieţii. Şi, de am răpit de la cineva fără dreptate, îi voi întoarce îndoit, numai tămăduieşte-mă pe mine, Cuvioase părinte". Atunci, fericitul Ioan a zis celor ce stăteau în faţă: "Luaţi-l pe el şi spălaţi-l cu apa din care beau fraţii în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi se va tămădui". Deci, l-au luat şi i-au făcut lui precum le-a poruncit lor. Şi, întru acelaşi ceas, i s-a curăţat pecinginea feţii lui şi s-a făcut teafăr, rumeneala întorcându-se la el, încât nu rămăsese nici o urmă. Şi s-a întors Arhela la fericitul Ioan, mulţumind lui Dumnezeu şi plăcutului Său Ioan, căzând la picioarele lui şi mulţumindu-i de vindecarea sa. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage10Nov.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1228
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie10.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu