Luna noiembrie în 16 zile: pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei.
Sfântul Evanghelist şi Apostol Matei era evreu de neam şi a fost unul din cei 12 Apostoli ai Dom-nului. Înainte de a fi chemat de Domnul să-i fie ucenic, Sfântul fusese vameş în Capernaum, lân-gă lacul Galileii şi se numea Levi. Vameşul era urât şi dispreţuit de popor, ca unul care era strângător de biruri şi le amintea că sunt supuşi romanilor. A primi să fii vameş însemna, pentru ei, a primi să fii cel din urmă ticălos al neamului tău. Dar din acest Matei vameşul Mântuitorul şi-a făcut un dumnezeiesc Apostol, care, cel dintâi, a scris, ca martor de aproape, o istorie a vieţii şi faptelor dumnezeiescului său Învăţător. Ca ucenic al Mântuitorului, Sfântul Matei şi-a schimbat nu numai numele, numindu-se din Levi, Matei, ci a lepădat şi viaţa lui dinainte, aducând la Hristos, în loc de biruri, suflete de oameni, începând cu viaţa sa şi cu însuşi sufletul său. Drept aceea şi Evanghelia sa, fericitul Matei a scris-o în două limbi: întâi în evreieşte, adică în limba aramaică, pe care a vorbit-o şiMântuitorul şi o vorbea tot poporul, iar a doua oară, prin anii 62-63, în greceşte, adică în limba care se vorbea pe atunci în toată împărăţia romanilor, cu scopul ca vestea cea bună să o poată cunoaşte cât mai mulţi oameni. În sfânta lui Evanghelie, fericitul Matei descrie copilăria şi faptele cele mai presus de fire ale Domnului, învăţătura Sa cea dumnezeiască, patimile Lui cele mântuitoare şi preamărita Lui Înviere. Dar, în Evanghelia sa, Sfântul Matei nu poate uita clipa când, stând la vamă, s-a întâlnit pentru prima oară faţă în faţă cu Mântuitorul şi a auzit pe Domnul zicându-i: "Vino după Mine!" (Matei 9,9-13); nu poate uita cum el, îndată lăsând toate, a urmat Domnului şi l-a primit pe Domnul în casa sa şi, cum, de atunci, Domnul l-a învrednicit de s-a numărat cu cei 12 Apostoli ai Săi. Eusebiu şi Sfântul Epifanie ne spun că, după Înălţarea la cer a Mântuitorului şi după ce s-a înţelepţit cu cele dumnezeieşti în ziua Cincizecimii, primind puterea Duhului Sfânt, Sfântul Matei a scris Evanghelia sa, la rugămintea iudeilor veniţi la credinţă şi ca Sfântul Apostol Vartolomeu a dus această Evanghelie şi a lăsat-o în India. Tradiţia Bisericii mai ştie că, socotindu-şi încheiată munca sa de Apostol al iudeilor, Sfântul Matei s-a îndreptat spre alte locuri ale răsăritului, străduindu-se să aprindă credinţa în Hristos printre perşi, etiopieni şi nubieni, smulgându-i din întuneric şi aducându-i pe calea cea adevărată a vieţii şi a mântuirii. Nu se ştie lămurit unde anume şi-a sfârşit Apostolul viaţa şi ostenelile sale. O tradiţie spune că Sfântul Matei ar fi primit moartea de mucenic în Etiopia, fiind ars pe rug de necredincioşi.
Întru aceastã zi, cuvânt despre vederea Apostolului Pavel lângã Sfântul Ioan Gurã de Aur.
În Constantinopol era un om cu dregătorie, care, fiind pârât de răuvoitori la împăratul, a fost izgonit din palate şi scos din dregătorie. Deci, fiind el mâhnit, a mers la Sfântul Ioan Gură de Aur, pe când acesta era patriarh în Constantinopol, însă în taină, ca să nu-l ştie nimeni din cei ce-l pârâseră la împăratul şi gândea să-l roage pe fericitul Ioan să-l izbăvească pe el de mânia împărătească. Deci Sfântul Ioan, chemând pe Proclu, fratele celui rânduit să-i aducă lui aminte plângerile, i-a zis: "Să-mi aduci aminte la noapte, când va veni acest om". Însă, avea obicei Sfântul Ioan că scria noaptea. Şi în acea noapte, luându-şi condeiul a început a scrie la tâlcuirea Epistolelor Apostolui Pavel.
Deci, a venit omul cel clevetit, cum îi poruncise lui, iar Proclu s-a apropiat de uşă şi, căutând prin crăpătura uşii, a văzut pe Sfântul Ioan şezând şi scriind şi pe cineva vorbindu-i deoparte, la ureche. Şi era chipul aceluia cam pleşuv, iar barba deplină şi lată şi, întorcându-se, a zis omului aceluia: "Îngăduieşte puţin că altul înainte de tine a intrat la dânsul". Iar după ce a zăbovit puţin, s-a sculat Proclu şi a văzut asemenea pe Sfântul Ioan scriind şi celălalt şoptindu-i. În acelaşi chip a fost şi a treia oară. Apoi a început a toca de Utrenie. Atunci Proclu i-a zis omului: "Sculându-te, mergi la casa ta, că de acum nu mai vorbeşte cu nimeni". Şi cu mare mâhnire s-a dus. Aceasta iarăşi s-a petrecut şi în a doua noapte şi, asemenea şi în a treia noapte l-a văzut. Deci, s-a aşezat Proclu lângă uşă. Dar omul acela iarăşi, după obicei, a venit. Şi, sculându-se, Proclu s-a apropiat de uşă şi privind, i-a văzut pe ei vorbind între ei. Atunci i-a zis omului: "Mergi la casa ta şi să te rogi lui Dumnezeu ca să-ţi ajute ţie, că văd că cel ce vine la Patriarhul, de la Dumnezeu este trimis, de vreme ce nevăzut intră la dânsul". Iar, făcându-se ziuă şi-a adus aminte fericitul Ioan de omul acela şi chemând pe Proclu, i-a zis lui: "Oare n-a venit aici omul acela de care mi-ai spus mie, pentru pricina ce voia să vie la noi?" Iar acela, răspunzând, i-a zis: "Aşa este cu adevărat, părinte, iată este a treia noapte a venirii lui aici". Iar el i-a zis: "Pentru ce nu mi-ai pomenit de dânsul?" Răspunzând iarăşi, Proclu a zis: "Vorbeai cu altul tu însuţi, pentru aceea n-am cutezat a intra la tine". Iar acesta a zis: "Cu cine? Că n-a fost nimeni la mine în această noapte". Atunci Proclu i-a spus cum era faţa şi chipul aceluia ce i se arătase lui şi a adăugat: "gura lui era lângă urechea ta şi în taină îţi grăia ţie, şoptindu-ţi la ureche, iar tu scriai". Iar fericitul Ioan se minună, auzind acestea de la dânsul. Şi dacă a tăcut cu vorba, Proclu a căutat la icoana Sfântului Apostol Pavel şi, văzându-i chipul întocmai aşa ca al aceluia ce i se arătase lui, s-a închinat lui Ioan şi a zis, arătând cu degetul la chip: "Întru acest chip era cel pe care l-am văzut". Atunci a cunoscut preaînţeleptul Ioan că Dumnezeu l-a ascultat pe el şi l-a adeverit că lucrul lui este primit, că, tălmăcind Epistolele Apostolui Pavel, el scria ceea ce Apostolul însuşi îi spunea să scrie. Deci, sculându-se, s-a rugat Domnului, mulţumindu-i că n-a trecut cu vederea ostenelile lui. Iar după aceasta, ducându-se la împăratul, l-a rugat pentru omul acela ce era în necaz; şi l-a pus pe el împăratul din nou în vechea lui rânduială.
Întru aceastã zi, învãţãturã a Pãrintelui nostru Pamvo cãtre ucenicii sãi.
Ava Pamvo a trimis pe ucenicul său să vândă rucodelia sa. Şi stând şaisprezece zile în cetate, după cum ne spunea nouă, noaptea dormea în tinda bisericii Sfântului Apostol Marcu. Şi ascultând slujba bisericii, s-a întors la bătrânul. A învăţat încă şi câteva tropare. Deci, i-a zis lui bătrânul: "Te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită ţi s-a întâmplat în cetate?" Răspuns-a fratele: "Cu adevărat avo, în lenevire cheltuiam zilele noastre în pustia aceasta, că nici canoane, nici tropare nu cântăm. Că, mergând în Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă şi am fost în întristare multă că nu cântăm şi noi canoane şi tropare". I-a zis lui bătrânul: "Amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Duhul Sfânt şi vor urma cântărilor şi glasurilor; că, ce umilinţă, care lacrimi se nasc din tropare? Oare când stă cineva în biserică, sau în chilie şi îşi înalţă glasul? Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm, cu multă umilinţă şi nu cu răspândire, că n-au ieşit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspândească şi să cânte cântări cu viers şi să pună glasurile în rânduială cu meşteşug şi să-şi clatine mâinile şi să-şi târască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi cu suspine, cu glas evlavios şi umilit şi măsurat şi smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune. Că, iată, îţi zic ţie, fiule, vor veni zile când creştinii vor strica cărţile Sfintelor Evanghelii ale Sfinţilor Apostoli ale dumnezeieştilor Prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Şi despre aceasta părinţii noştri au zis: "Cei ce sunt în pustia aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hârtii, că neamul cel de pe urmă o să şteargă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, că mare este nevoia ceea ce va să fie". Şi a zis fratele: "Aşadar, se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică, ca să se facă acestea?" Şi a zis bătrânul: "Într-acest fel de vremi, se va răci dragostea la mulţi şi nu va fi puţin necazul, năvăliri ale păgânilor şi porniri ale popoarelor, neastâmpărare a împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni care nu vor ţine seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi grabnici la mese, gâlcevitori, leneşi la rugăciune şi râvnitori la clevetiri, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le, nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând: "De am fi fost şi noi în zilele lor, ne-am fi nevoit şi noi". Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de la faţa celor pustnici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind săracului la judecată, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Încă şi în popor va intra necredinţa, desfrânarea, urâciunea, vrajba, zavistia, întărâtările, furtişagurile şi beţia". Şi a zis fratele: "Ce va face, oare, cineva în vremile şi în anii aceia?" Şi a zis bătrânul: "Fiule, cel ce se mântuieşte într-acest fel de zile, îşi mântuieşte sufletul său şi mare se va chema în Împărăţia Cerurilor".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu