Acesta era din tara Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Mucenicul Antioh, nascut din parinti crestini si crescut in dreapta credinta. Desi tanar cu anii, ca intelepciune era batran si propovaduia pe Hristos cu indrazneala, in mijlocul inchinatorilor de idoli. Pentru aceasta a fost prins de necredinciosi si adus la judecata inaintea dregatorului Agripin. Deci, acesta auzind pe Sfantul ca nu se inchina zeilor, indata a randuit doisprezece slujitori de l-au batut fara mila, pe rand. Iar bunul patimitor nu a ostenit, rabdand si marturisind pe Domnul Sau Hristos. L-au intins apoi pe un pat de arama ars in foc, batandu-l iarasi cu toiege si l-au ars cu maciuci de fier inrosit in foc, la subsuori si pe coaste, dar, cand l-au pogorat de pe pat, au aflat tot trupul lui intreg si sanatos, neavand nici urma de rana, incat toti ziceau: "Cu adevarat mare este Dumnezeul crestinilor".
Chinuitorul a poruncit atunci sa jupoaie pe Sfant si i-au scos fasii de piele de pe spinare, in chip de curele si i-au frecat carnea si coastele cu tesala, pana ce cadea carnea de pe oasele lui. Si dregatorul, vazand ca nu poate cu nimic intoarce pe Platon de la Hristos, a hotarat sa-l taie cu sabia si atunci i-au taiat capul.
Întru aceastã zi, Sfântul Mucenic Romano si copilul Varula (+303)..
Acesta traia in zilele lui Maximin (305-313) si, din dragostea ce o avea pentru Hristos, de ravna dumnezeiasca aprinzandu-se, oprea nu numai poporul paganesc din Antiohia, ci si pe insusi dregatorul Asclipiade, de a intra in capistea idolilor, zicand: "Nu sunt idolii dumnezeu, ci Unul este adevaratul Dumnezeu, Iisus Hristos". Deci, l-au batut peste gura si, spanzurandu-l, l-au strujit pe coaste, iar Mucenicul rabda cu vitejie, marturisind pe Hristos Dumnezeu si defaimand pe dregator. Si era acolo un copil crestin, cu numele Varula. Si cautand Mucenicul la copil a zis dregatorului: "Mai priceput este copilul acesta decat tine, om batran".
Si dregatorul, chemand pe copil la sine, i-a zis: "Pe care Dumnezeu cinstesti?" Iar copilul a raspuns: "Pe Hristos cinstesc". Si l-a intrebat iarasi dregatorul: "Cum este mai bine, a cinsti un Dumnezeu sau mai multi?" Copilul a raspuns: "Mai bine este a cinsti pe Unul Dumnezeu Iisus Hristos". Dregatorul iarasi a zis: "Prin ce este mai bun Hristos, decat toti zeii?" Iar copilul a raspuns: "Cu aceasta este mai bun Hristos: ca este Dumnezeu adevarat, ca ne-a zidit si ne-a mantuit pe noi toti, iar zeii vostri sunt diavoli". Si se minunau toti de acel copil si de cuvintele lui cele intelepte. Deci, a poruncit dregatorul sa bata pe copilul acela cu vergi, fara mila, fiind si mama sa de fata la patimirea fiului ei. Iar el, poftind apa, fiindu-i sete, mama sa i-a zis: "Nu bea, fiul meu, dintru aceasta apa, ci du-te si bea din apa cea vie". Si mustrand copilul pe tiran, acesta a poruncit calaului si i-a taiat capul.
Iar Sfantului Romano i-au taiat limba si, dupa ce i-au taiat-o, tot n-a tacut marturisitorul lui Hristos, ci chiar fara limba graia lamurit, multumind lui Dumnezeu. Deci, aflandu-se de aceasta minune a Sfantului si la imparat, din porunca acestuia, fericitul a fost sugrumat in temnita si asa a parasit aceasta viata, luand cununa muceniciei.
Întru aceastã zi, cuvânt despre smerenie, de care se tem diavolii.
A fost in Egipt un om, mai mare peste popor si avea o fiica in care intrase un demon cumplit care o chinuia pe ea. Deci, avea tatal ei prieten pe un calugar oarecare si acesta i-a spus lui: "Nimeni nu va putea tamadui pe fiica ta fara numai pustnicii pe care ii stiu eu, dar chiar de-i vei ruga pe ei, nu vor primi sa faca aceasta, din smerenie. Drept aceea, asa sa le faci lor: cand vor veni la targ ca sa-si vanda lucrul mainilor lor, sa cumperi si tu de la dansii si, cand vor veni sa ia pretul sa le zici lor sa faca o rugaciune; si cred ca diavolul va fugi de la fiica ta".
Deci, acela ducandu-se la targ, a aflat pe un ucenic al lui Macarie stand; si avea vase si cosnite. Si cumparand de la dansul, l-a luat pe el la casa lui, ca sa-i dea pretul cosnitelor. Iar cand a intrat calugarul acela in casa, indracita aceea l-a lovit pe el peste ureche, iar calugarul a intors indata si celalalt obraz, dupa porunca Domnului. Si demonul, incepand s-o chinuiasca pe fecioara, zicea: "O, sila si nevoie, porunca acestuia ma goneste pe mine". Si indata s-a tamaduit fecioara. Iar dupa ce a venit la batrani, ucenicul le-a spus de cele ce se facusera si aceia au proslavit pe Dumnezeu, zicand: "Legamant este mandriei diavolesti sa piara de smerenie si sa fuga degraba la porunca lui Hristos".
Întru aceastã zi, învãtãturã a Sfântului Efrem, despre iubirea de sãraci
Veniţi, dar, fraţilor, să defăimăm cele vremelnice şi să ne îngrijim de veşnicele bunătăţi făgăduite nouă. Să ne sârguim noi înainte, până nu se întunecă, mai înainte până nu se risipeşte târgul. Să nu ne câştigăm nouă prieteni din mamona al nedreptăţii. Să câştigăm dintre săraci mulţi martori. De la dânşii să cumpărăm untdelemn şi să-l trimitem înainte. Că ei: văduvele, sărmanii, neputincioşii, ciungii, şchiopii, orbii, leproşii şi toti săracii, care stau la uşile bisericilor, sunt cei ce vând undelemnul candelelor. Pe aceştia să-i căutăm si să-i îngrijim, că ei Îl împacă pe Dreptul Judecator cu noi. Pe cei ce vin la noi, să nu-i întoarcem deşerţi înapoi, ci cu faţa veselă să-i întâmpinăm, iar celor ce nu pot să vină, noi să le trimitem milostenie. Aceasta este mai mare şi decât cea dintâi poruncă. Fiecare să cerceteze în biserici, dacă nu cumva este vreun sărac, sau vreun străin şi, aflându-l să se sârguiască a-l lua în casa sa şi să-l odihnească, pentru că, împreună cu săracul, intră şi Hristos în casă, Cel ce pentru noi s-a făcut sărac, că prin jertfa aceasta primim milostivirea lui Dumnezeu. Şi, dacă cel ce primeşte un prooroc, plată de prooroc ia. Oare cel ce pe Iisus Hristos Insusi Îl primeşte, ce fel de plată va lua? Cu adevarat ca pe cea scrisă: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit" (I.Cor.,2,9). Cel ce aduce pe sărac în casa sa, aduce şi pe Hristos, Care a zis: "Fericiţi cei milostivi". Cel ce miluieşte pe sărac împrumută pe Dumnezeu, Cel ce a zis: "Întrucât aţi făcut aceasta unuia din aceşti preamici, Mie mi-aţi făcut". Cel ce pe străin primeşte sub acoperământul său, primeşte pe Hristos, Cel ce a zis: "Iar Fiul lui Dumnezeu n-are unde să-şi plece capul".
Acestea şi cele asemenea acestora sunt roade ale pocăinţei şi cununa şi lauda şi slava creştinilor. Să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa, sau cel puternic cu puterea sa, ci, toţi cei ce se laudă, cu Domnul să se laude, iar lauda creştinilor este porunca lui Dumnezeu. Lauda creştinilor este Învăţătura Apostolilor şi a Proorocilor. Lauda crestinilor este smerita cugetare, saracia cea duhovniceasca si ascultarea. Lauda creştinilor este cântarea de psalmi cu umilinţă. Lauda creştinilor este pocainţa cu lacrimi, lauda creştinilor este blândeţea cea cu linişte şi slujirea către toţi. Lauda creştinilor este a spăla picioarele fraţilor. Lauda creştinilor este a zice către prietenul său: "Iartă-mă, că am greşit ţie". Lauda creştinilor este primirea străinilor şi milostivirea. Lauda şi mântuirea creştinilor este ca, totdeauna, la masa lor, săracii şi sărmanii şi străinii să mănânce împreună cu ei, că din casa lor Hristos niciodata nu va lipsi. Lauda creştinilor este ca să nu apună soarele asupra maniei lor, nici să doarmă având ceva asupra cuiva. Lauda creştinilor şi cununa este a răbda necazuri şi a nu se mânia; unul ca acesta se află prieten cu Cel ce a zis: "Întristarea voastră se va preface în bucurie" (Ioan,16,20). Lauda creştinilor este a cerceta pe cei din temniţă, pe cei ce sunt în peşteri, pe munţi şi prin crăpăturile pământului, ca nişte ucenici adevăraţi ai Celui ce a zis: "În temniţă am fost şi aţi venit la Mine". Lauda creştinilor este a pomeni de-a pururi pe Dumnezeu şi ziua cea mare a Judecăţii. Dar pentru ce să nu zic şi cele mai mari? Fala creştinilor şi lauda şi mântuirea este mărturisirea dreptei credinţe şi a nu se uni nici a se împrieteni cu cei ce cugetă împotriva ei, ci a păzi porunca şi arvuna neîntinate, neprihănite şi neamestecate de tot eresul, până la arătarea Domnului Iisus Hristos. Că aceasta văzând, Domnul va zice: "Iată, cu adevărat, creştin, întru care nu este vicleşug". Cu aceasta suntem datori sa ne lăudăm fraţilor, iar nu cu caruţe şi cu cai, cu dregătorii şi cu bogăţie. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage18Nov.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1236
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/noiembrie/noiembrie18.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu