Luna noiembrie în 25 de zile: pomenirea Sfintei Mucenite Ecaterina (+305)
Aceasta Sfanta a trait pe vremea lui Maximian, cel ce domnea impreuna cu Diocletian. S-a nascut in Alexandria, fiind fiica de neam imparatesc. Desteapta, frumoasa, crescuta in belsug, Sfanta Ecaterina a dobandit cunostinte rare si multa invatatura, ajungand, foarte de tanara, printre cei mai de seama intelepti ai vremii sale. A cunoscut, astfel, scrierile lui Virgiliu, Esculap si Hipocrate, ale lui Aristotel si Platon si ale altor intelepti asemenea lor, a cunoscut tot mestesugul marilor cuvantatori si graia in multe limbi straine. Dar osebit de toate aceste invataturi, Sfanta era si o luminata crestina, cunoscand Sfanta Scriptura si straduindu-se sa vietuiasca dupa poruncile Domnului Hristos, pe care Il iubea ca o logodnica, socotindu-L Mirele sufletului sau.
In zilele prigoanei pornite impotriva crestinilor de imparatul Diocletian, sosind Maximian in Alexandria Egiptului, a fost prinsa si Sfanta Ecaterina pentru marturisirea ei cea in Hristos. Deci, a fost pusa la batai grele si la sangeroase chinuri, din care a iesit nevatamata. Asemenea intre alte pedepse, Sfanta a fost silita de Maximian sa se infrunte cu o adunare de filosofi pagani, ca sa dovedeasca in fata poporului, desertaciunea zeilor. Iar ea, rusinandu-i pe toti, cu intelepciune si cu buna graire, i-a induplecat pe cei o suta cincizeci de invatati sa creada in Hristos, incat, staruind ei in marturisirea credintei, au fost arsi in foc. In cele din urma, scapand ea ca prin minune de invartirea cea ucigatoare a roatei, a fost osandita sa i se taie capul si asa a luat cununa marturisirii. Trupul ei se afla la manastirea Sfanta Ecaterina, pe muntele Sinai.
Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Mercurie.
Acesta a fost pe vremea imparatilor Decius (250-253) si Valerian (253-260), tragandu-se cu neamul din partile rasaritului. Era fiu al unui scit, ce se numea Gordian si facea parte din ceata vitejilor, ce se numea a Martionilor. Odata, aratandu-i-se inainte ingerul Domnului, acesta i-a insuflat in inima atat indrazneala si vitejie, incat Mercurie a izbutit o mare fapta de biruinta impotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de imparatul Decius la vrednicia de general si l-a facut sfetnic apropiat al sau.
Deci, dupa razboi, l-a poftit imparatul pe Mercurie sa aduca impreuna jertfa de multumire Artemidei. Dar, pentru marturisirea lui Hristos in fata lui Decius, Sfantul a fost legat de patru stalpi si i-au taiat trupul cu cutitele. Dupa aceea, l-au intins deasupra unui foc, pe care l-a stins cu paraiele sangelui sau. L-au batut apoi si l-au spanzurat cu capul in jos, legandu-i o piatra grea de grumaji. L-au batut iarasi cu bice de streang aramite. Si ramanand nevatamat, a fost dus la Cezareea Capadochiei, unde i s-a taiat capul. Si asa a luat cununa muceniciei. Si avea Sfantul Mercurie, cand a marturisit pe Hristos, douazeci si cinci de ani, fiind mare la trup, frumos la fata, cu parul auriu, pe care il impodobea o fireasca rumeneala ce stralucea pe fata sa.
Întru aceastã zi, pilda Sfântului Varlaam, despre eretici şi închinători la idoli
A fost un oarecare om bogat, avand turme multe de oi, pe langa care a pus pastori buni, ca sa le pasca pe ele. Si erau acolo dumbravi multe, in care pasteau acele turme de oi. Si in aceleasi dumbravi erau si multe turme de capre salbatice, dintre care unele erau batrane, iar altele tinere. Deci, vazand oile acelea, caprele s-au amestecat cu ele si au inceput a paste impreuna si umblau la pasune in acelasi loc. Si acestea vazand, pastorii s-au ostenit mult cu caprele acelea si au inceput a le primi in staul si le-au facut pe ele ca pe niste oi si au zis: "De acum caprele acestea nu se vor mai desparti de oi" si nu s-au mai ingrijit de ele. Deci, unele dintre aceste capre, dupa putine zile, iar altele dupa multe zile, se duceau la vechile lor turme, intru care se nascusera. Si, odata iesind din staul nu se mai intorceau de la turmele lor, la oile cele blande. Iar talcuirea aceasta este: Omul este Hristos, oile, crestinii. Pastorii sunt episcopii si preotii, iar dumbravile toata lumea. Turmele de capre sunt ereticii si inchinatorii la idoli, dintre care unii vin la dreapta credinta, dar, dupa Botez, incep iarasi a se aduna cu cei de la care au venit, apoi se intorc la credinta lor cea dintai, pentru ca episcopii si preotii nu-i pastoresc bine pe dansii. Ca pe cei ce vin, dintre eretici si dintre inchinatorii la idoli, catre dreapta credinta crestineasca, se cade mai intai a-i cerceta pe dansii, de pazesc sfanta randuiala a Bisericii, cea pentru dansii si asa sa se lipeasca ei, cu toata inima, de adevarata credinta a lui Hristos. Inca se cade a-i invata in toate zilele, ca, nu numai sa nu se intoarca la a lor veche credinta, ci si pentru a se ingriji de mantuirea lor. Ca datori sunt episcopii si preotii ca unii ce sunt pastori si invatatori, sa se ingrijeasca de mantuirea a toata lumea si fara de lenevire sa invete.
Întru aceastã zi, cuvânt despre un călugăr vorbit de rău la Ioan Milostivul
Avea fericitul Ioan, mai mult decat altele, multa grija sa nu osandeasca pe nimeni, pentru orice fel de greseala si, mai ales, pe calugari, de vreme ce a gresit o data cu unul din acestia si de atunci niciodata nu osandea pe calugari in graba, caci i se intamplase lui, in adevar, un lucru ca acesta: Un calugar tanar umbla de cateva zile prin Alexandria, avand impreuna cu sine o fecioara tanara si foarte frumoasa. Acest lucru vazandu-l, unii s-au tulburat, socotind ca, pentru pacat o poarta cu sine si au instiintat pe Sfantul Ioan Milostivul. Iar el a poruncit sa-i prinda pe amandoi si sa-i inchida deosebit in temnita. Deci, in noaptea urmatoare, s-a aratat calugarul acela in vis patriarhului, aratandu-i lui spatele sau plin de rani si a zis catre dansul: "Oare placuta iti este tie aceasta, stapane? Au asa ai invatat de la Apostoli a paste turma lui Hristos? Cu sila, nu cu voia? Sa ma crezi ca te-ai inselat". Acestea zicand, s-a dus de la dansul. Iar patriarhul, desteptandu-se din somn, gandea la ceea ce vazuse si, cunoscandu-si greseala sa, sedea pe pat necajindu-se si intristandu-se. Si, facandu-se ziua, a poruncit sa-l aduca pe monahul acela, vrand a-l vedea pe el, de este asemenea celui ce i s-a aratat in vedenie. Si a venit monahul cu mare greutate, ca nu putea sa se miste de multimea ranilor. Si, cand l-a vazut pe el, patriarhul a ramas o vreme ca un mort, neputand rosti un cuvant. Iar, dupa o vreme, venindu-si in sine, l-a rugat pe monah sa-si dezbrace haina sa si sa-i arate lui spatele, ca sa vada de este atat de ranit, precum il vazuse pe el in vis. Si, plecandu-se rugamintii, monahul a inceput a se dezbraca de haina sa. Si, din intamplare, dezbracandu-se el, i s-au descoperit partile trupului sau cele ascunse si l-au vazut toti ca este famen, dar de vreme ce era tanar, nimeni nu-l cunostea pe el. Si, vazand trupul lui zdrobit de rani, patriarhul i-a parut foarte rau de aceasta si, trimitand dupa cei ce-l pârâseră pe monah, i-a despartit pe ei de biserica vreme de trei ani. Iar de la monah isi cerea iertare, zicand: "Iarta-ma, frate, de vreme ce din nestiinta am facut aceasta; am gresit lui Dumnezeu si tie. Insa, nu ti se cadea nici tie, asa, fara grija, a umbla cu fecioara prin cetate, ca sa nu smintesti pe mireni, fiindca porti chip monahicesc".
Atunci a inceput a grai monahul, cu multa smerenie: "Sa ma crezi pe mine stapane, ca nu mint, ci adevarul spun tie. Mai inainte de aceasta vreme, fiind eu in Gaza si mergand sa ma inchin la mormantul Sfintilor Mucenici Chir si Ioan, m-a intampinat catre seara aceasta fecioara si, cazand la picioarele mele, m-a rugat pe mine cu lacrimi, ca sa nu o opresc pe dansa a merge impreuna cu mine. Iar eu, lepadandu-ma de ea, am fugit; dar ea, mergand in urma mea, zicea: "Juru-te pe tine cu Dumnezeul lui Avraam, Care a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi si va judeca viii si mortii, nu ma lasa pe mine". Acestea auzind, am zis catre dansa: "Pentru ce ma juri pe mine asa, fecioara?" Iar ea tanguindu-se, mi-a raspuns: "Eu sunt pagana si doresc sa las credinta mea parinteasca si sa fiu crestina. Deci, rugu-te pe tine, parinte, nu ma lasa pe mine, ci mantuieste sufletul cel ce voieste a crede in Hristos." Acestea auzind, m-am temut de judecata lui Dumnezeu si, luand-o pe dansa, am invatat-o sfanta credinta. Si, venind la mormantul Sfintilor Mucenici, am botezat-o pe ea in biserica si umblu cu dansa, intru curatia inimii, pana cand o voi duce intr-o manastire de fecioare".
Iar patriarhul auzind acestea, a oftat si a zis: "Cati robi ai Sai ascunsi are Dumnezeu, iar noi, pacatosii, nu-i stim". Si a spus inaintea tuturor vedenia ce vazuse despre monah noapte in vis. Si, luand o suta de galbeni, voia sa-i dea monahului aceluia. Iar el n-a vrut sa ia nici unul, zicand: "Monahul care crede ca Dumnezeu are purtare de grija pentru dansul, aceluia nu-i trebuie aur. Iar cel ce iubeste aurul, acela nu crede ca este Dumnezeu". Acestea zicand, s-a inchinat patriarhului si s-a dus.
De atunci, fericitul Ioan a inceput si mai mult a cinsti pe calugari si pe cei buni, dar si pe cei ce pareau a fi rai si a ridicat o manastire, spre odihna monahilor celor straini si se pazea pe sine de osandire. Si, ca un pastor bun, isi invata oile sale sa nu indrazneasca a osandi pe nimeni, chiar de ar sti greseala cuiva, ci sa-si vada fiecine ale sale pacate, iar nu pe cele straine. Dumnezeului nostru, slava acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
Mai multe despre acesti Sfinti si Sfinte se gasesc in: Vietile Sfintilor
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/noiembrie/Proloage25Nov.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=28&p2000_imageid=1243
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu