.
Luna ianuarie în 10 zile: pomenirea celui între Sfinti Pãrintele nostru Grigorie, episcopul din Nyssa (+396)
Acest Sfânt Grigorie era frate mai tânăr, după trup, cu Sfântul Vasilie cel Mare. Şi-a făcut învăţătura cărţii la şcolile din oraşul său, Cezareea Capadochiei, dar, prin setea lui de cunoaştere şi prin marea putere a gândirii şi a scrierilor sale, a ajuns a fi cel dintâi mare dascăl, părinte şi teolog slăvit al vieţii duhovniceşti ortodoxe. În tinereţea sa, a fost o vreme când a intrat în slujba bisericii, în treapta de citeţ, dar, în loc să rămână în biserică el s-a făcut profesor. A fost căsătorit cu fericită Teosva, pe care Sfântul Grigorie de Nazianz a cinstit-o cu multe laude, numind-o: "podoaba Bisericii, frumuseţea lui Hristos şi cea cu adevărat sfântă soţie de preot", fiind ea diaconiţă a Bisericii, iar Sfântul Grigorie, bărbatul ei, fiind preot. Şi murind Teosva, pe vremea împăratului arian Valens, Sfântul Vasilie, ce era atunci arhiepiscop în Cezareea Capadochiei, a chemat pe fratele său Grigorie la lupta cu cea din urmă mare înfruntare a arianismului contra Bisericii: l-a făcut episcop şi i-a încredinţat scaunul cetăţii din Nyssa, din Capadochia. Nu era o cetate de seamă, dar Sfântul Vasilie voia oameni cu o credinţă ortodoxă neşovaielnică în jurul său: "Este mai bine ca episcopul să dea cinste scaunului său, decât să capete cinste episcopul de la scaun", zicea el. Şi, în această luptă, Sfântul Grigorie a fost izgonit din scaunul său vreme de patru ani, de arienii lui Valens. Dar primirea ce i-au făcut credincioşii, când s-a întors, arată cât era de iubit de păstoriţii săi. A fost însărcinat de Sinodul din Antiohia să meargă în Arabia şi Palestina, ca să aducă pace bisericilor tulburate de eretici. A luat parte la cel de al doilea Sinod ecumenic, în anul 381, alături de Sfântul Grigorie de Nazianz, statornicind credinţa în Duhul Sfânt. E vremea când legătura cu el era un semn de ortodoxie. Scrierile sale au făcut din el un "Părinte al părinţilor" şi un "stâlp al Ortodoxiei", fiind scrieri de temeinică putere de gândire ortodoxă şi de înaltă trăire lăuntrică, precum: Marea Cateheză, Facerea omului, Viaţa lui Moise, Cântarea Cântărilor, Fericirile, Aşezământul creştinesc. S-a mutat la Domnul către anul 400, în ziua de 10 ianuarie, lăsându-ne mărturie toată măsura marilor sale daruri.
Întru aceastã zi, pomenirea Cuviosului Pãrintelui nostru Dometian, episcopul Melitinei (+601).
Acest plăcut lui Dumnezeu, Dometian, s-a născut pe când împărăţea Iustin cel Tânăr (565-578), din părinţi credincioşi, Teodor şi Evdochia şi, străbătând învăţătura cărţii, s-a însurat. Însă, degrabă, mutându-se soţia lui din viaţa aceasta, îndată s-a îndreptat spre duhovnicească filosofie şi, lăsând lumea, pentru dragostea lui Dumnezeu, îşi petrecea viaţa sa în pustnicie. Voind însă Dumnezeu, la treizeci de ani ai vieţii sale, a fost pus episcop al Bisericii din Melitina. Şi era păstor nu numai turmei sale, ci şi altor popoare era luminător şi ajutător, iar, pentru împărăţia grecească foarte trebuitor, ca un purtător de grijă al binelui celui de obşte. ă, de multe ori, era trimis de împăratul Mauriciu (582-602) în Persia, în slujba poporului; tot aşa şi lui Cosroes i-a fost mijlocitor, în împărăţia perşilor şi, de multe ori, întăritor aşezămintelor celor de pace între greci şi între perşi. Iar când stăpânitorul Vâram s-a ridicat contra lui Cosroes şi se întinsese, cu îndrăzneală, până şi la vrednicia împărătească din Persia, pe acela l-a surpat din stăpânire şi l-a făcut supus şi birnic grecilor. Şi era iubit prieten împăratului Mauriciu, de la care dăruit fiind cu mult aur şi averi, pe toate acestea le-a împărţit la sfintele biserici şi la casele de oaspeţi, spre hrana săracilor. Şi, venind în Constantinopol, a trecut la Împăratul Ceresc, din cele de aici. Şi cinstit a fost trupul lui de sobor împărătesc şi bisericesc şi a fost adus întru a sa cetate, Melitina. Şi mult bine a făcut în viaţă şi după mutarea sa, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Întru aceastã zi, pomenirea celui întru Sfinţi Pãrintelui nostru Marcian, preotul şi iconomul Bisericii celei mari din Constantinopol (474).
Pe când împărăţeau Marcian şi Pulheria (450-457), a înflorit cu bunătăţile în Constantinopol, preaminunatul bărbat Marcian Fericitul, care avea ca patrie Roma cea veche, din părinţi credincioşi fiind şi de bun neam. Şi, mutându-se ei din Roma cea veche în cea nouă, au adus cu ei şi pe acest fiu al lor Marcian, copil tânăr, care bine străbătea învăţătura cărţii şi se deprindea la bune obiceiuri şi dorind el să se dăruiască Casei lui Dumnezeu, venea totdeauna, cu sârguinţă, la cântarea bisericii. Şi era iubit de patriarhul din acea vreme şi l-a rânduit pe el între clericii săi, iar, nu după multă vreme, văzându-l pe el, deşi tânăr cu anii, dar bătrân prin curăţia vieţii şi cu înţelegerea, că adevărata cărunteţe este înţelepciunea oamenilor şi viaţa nespurcată este vârsta bătrâneţilor, l-a judecat pe el a fi vrednic de rânduiala preoţiei, iar, mai apoi, şi iconomul Bisericii celei mari l-a pus. Şi, mutându-se părinţii lui din cele de aici, multe averi după dânşii au rămas Fericitului Marcian, pentru că le era unul născut şi, pentru aceasta, lui unuia i-au intrat în mâini, ca moştenire, toate bogăţiile părinţilor, pe care nu la cele lumeşti le-a cheltuit, ci lui Dumnezeu pe toate le-a dat, pe cei săraci îndestulând şi bisericile Domnului cele vechi înnoindu-le şi biserici noi, din temelie, zidind şi împodobind. Deci, a zidit o biserică nouă, preafrumoasă şi cu multă cheltuială, Sfintei Muceniţe Anastasia. Iar, când cineva din prietenii lui se mira de atâta cheltuială pentru zidirea şi înfrumuseţarea ei, Sfântul a zis către dânsul: "De aş avea o fiică şi aş voi ca să o logodesc pe ea mireasă, cuiva din cei mari, au n-aş cheltui mulţime de aur, ca să o înfrumuseţez pe ea? Au nu este Biserica mireasă lui Hristos?" Aşa, Fericitul, îndurat şi dătător de bună voie, era spre podoabă sfintelor biserici, iar pentru el era scump şi nemilostiv, că nu numai că se îmbrăca în haine proaste, ci, uneori, şi de aceste proaste haine dezbrăcându-se, le dăruia celor ce le trebuiau, precum arată cuvântul. Că sosind ziua sfinţirii bisericii zidită de el, la ziua însăşi întru care Sfânta Anastasia muceniceşte s-a săvârşit pentru Hristos, adică la 22 decembrie, pe când se făcea mutarea moaştelor de la biserica cea mică, veche, în biserica cea nouă, zidită de Marcian, mergând înaintea carului cu Sfintele Moaşte patriarhul Ghenadie, cu tot clerul, şi împăratul, cu toată curtea lui, iar Marcian, în felon, mergea în rând cu ceilalţi preoţi, un sărac s-a apropiat de el şi cerea de la dânsul milostenie. Iar el, neavând la sine nimic şi nevrând să lase neajutorat pe acel sărac, tăinuindu-se de toţi, a mers la un loc ascuns şi, dezbracandu-şi haina sa, a dat-o săracului şi a rămas gol, numai în felon îmbrăcat, după cuvântul Domnului: "Celui ce cere de la tine, dă-i", neştiind nimeni ceea ce se făcuse. Deci, pentru viaţa lui cea atât de îmbunătăţită, i-a dat Dumnezeu lui darul facerii de minuni: darul să izgonească dracii şi să tămăduiască pe cei cei bolnavi. Şi a zidit Cuviosul Marcian şi altă biserică, Sfintei Muceniţe Irina, iar bisericile Sfântului Teodor şi a Sfântului Isidor le-a înnoit. Şi umbla noaptea pe uliti, ajutând pe săraci, tămăduind pe bolnavi, îmbrăcând pe cei morţi, izgonind duhurile din cei îndrăciţi, întorcând la viaţă, după legea lui Dumnezeu, pe cei păcătoşi. Căci cu totul era în Dumnezeu şi Dumnezeu întru el. Iar, la sfârşit, a grăit cuvintele acestea: "Doamne în mâinile Tale dau amândouă acestea, sufletul, pe care Tu Însuţi l-ai zidit şi bisericile pe care, cu a Ta voie, le-am zidit şi le-am înnoit." Şi aşa, plin de ani şi de fapte bune, s-a mutat la Dumnezeu.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu