Proloagele din 22 ianuarie

Luna ianuarie în 22 zile: Sfântul Apostol Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel (+109).

        Acesta a fost din cetatea Listra, şi din ţara Licaoniei (Asia Mică), trăgându-se din tată grec şi din mamă evreică, Eunice cu numele, binecredincioasă, ca şi mama ei Loida, şi, a fost ucenic iubit al marelui Pavel Apostolul(51-68). Pomenind de acest ucenic al său, Sfântul Pavel scrie că Timotei cunoştea Sfintele Scripturi din pruncie şi că se bucura de un nume bun între creştinii din ţara lui. Aceste bunătăţi şi alte daruri de inimă, de minte şi de zel neobosit, au îndemnat pe fericitul Pavel să ia aminte şi să-l ia pe Timotei ca tovarăş de lucru apostolesc, tot timpul vieţii sale, şcoală şi slujire în care fericitul Timotei s-a dovedit totodată şi un adevărat om al lui Dumnezeu, dar şi un iubit fiu duhovnicesc şi apostol, ucenic al marelui Apostol. Deci, a însoţit pe Pavel, propovăduind împreună cu el pe Hristos, în Efes, în Corint, în Macedonia, în Atena, la Roma, la Ierusalim, în Spania şi în alte multe locuri şi a avut partea fericita să fie închis, pentru Domnul nostru Hristos, mărturisind credinţa în faţa unui mare număr de martori. A fost hirotonit episcop de Efes, de Sfântul Pavel, la întoarcerea acestuia de la Roma, către anul 64 şi, rămânând în Efes, i s-a încredinţat şi grija bisericilor din Asia, măcar că era încă tânăr şi nedeprins la cârmuirea Bisericii lui Dumnezeu. Drept aceea, s-a învrednicit a i se scrie două epistole, una din Macedonia, alta din Roma, unde Pavel era închis a doua oară, epistole din care se vede cât era de iubit şi îndrumat de marele său dascăl, epistole care se pot citi şi astăzi în şirul Epistolelor pastorale din Noul Testament: "Adu-ţi aminte şi înflăcărează darul lui Dumnezeu, care este întru tine, prin punerea mâinilor mele", îi spune el îndeosebi. În cea de a doua epistolă, mai ales, Pavel, presimţind că i se apropie sfârşitul, îi mărturisi lui Timotei dorinţa lui de a-l vedea la Roma, înainte de a muri. Şi a păstorit acest fericit Timotei, ca episcop, marea cetate a Efesului, înainte şi în vremea surghiunirii Sfântului Evanghelist Ioan, în insula Patmos. Şi aşa, împlinindu-şi cu vrednicie lupta cea bună a sa, bine şi neştirbită păzind, adică vistieria credinţei şi a vieţii creştine şi hirotonind mulţi urmaşi, diaconi, presviteri şi episcopi, Bisericii lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Timotei s-a mutat la Domnul, fiind ucis cu pietre şi cu pari la sărbătoarea barbară din Efes, Catagrion numită, în anul 97, în zilele împăratului Nerva-Traian. Iar sfintele lui moaşte au fost aduse la Constantinopol şi aşezate în biserica Sfinţilor Apostoli, din porunca împăratului Constantiu, fiul marelui Constantin, la anul 356.  

Întru această zi, pomenirea Sfântului şi Preacuviosului Mucenic Anastasie persul (+628).

      Slăvitul Mucenic Anastasie a fost din Persia, pe vremea lui Cosroes, care împărăţea peste perşi şi a lui Heraclie(610- 641), care împărăţea la romani. Ţinutul Razeh era patria sa iar locul de naştere, oraşul ce se numea Nun. Şi era numele său, mai înainte, Magundat, fecior al unui vrăjitor, anume Vava, de la care a învăţat meşteşugul vrăjitoriei, încă din tinereţe. Şi, ajungând Magundat la vârsta de bărbat, a fost rânduit în ceata ostaşilor, ce se chema a Tironilor, şi petrecea în cetatea împărătească, slujind lui Cosroes. Deci, prădând perşii locurile sfintei cetăţi a Ierusalimului au prins mulţime de robi şi a fost luat de dânşii şi cinstitul lemn al Cinstitei Cruci, pe care Iisus Hristos, Domnul, a răbdat patima cea după trup; şi se dusese vestea de minunile ce făcea Sfânta Cruce în ţara lor, încât se zicea: "Dumnezeul Creştinilor a venit la noi." Deci, deodată, i s-a aprins lui Magundat sufletul în taină şi, fiind biruit de Darul lui Dumnezu, încerca cu multă osârdie să cunoască taina credinţei şi, aflând de la un credincios toată rânduială crucii, a crezut în Hristos.  Si avea Magundat un frate după trup si erau amandoi în ceata aceluiaşi conducător, trimis cu oastea sa, de împăratul Persiei, la război în împărăţia grecească.  Deci, aflând că la Calcedon, împăratul Heraclie a înfrânt armatele perşilor, Magundat s-a despărţit de fratele său şi a mers la Ierapolis şi, aflând un argintar, de acelaşi meşteşug cu el, a rămas o vreme lucrând acolo, iar, mai apoi, s-a dus la Ierusalim şi, botezându-se în sfânta cetate, s-a numit Anastasie. Deci, alegând el viaţa monahicească, a mers la mănăstirea Sfântului Sava şi a luat sfânta schimă a monahilor. Şi a străbătut acolo toată calea cea sfântă ce duce pe om la fapta cea bună, că, învăţând sfintele cărţi şi psaltirea pe de rost, dar, mai vârtos, pornindu-şi şi mai înfierbântat dorul ce avea către Dumnezeu, se ruga să-şi săvârşească viaţa prin mucenicie şi prin sânge, iar, văzând pe pereţii bisericilor chipurile sfinţilor şi citind din cărţi, ca şi cum ar fi fost aievea, mult se aprindea spre urmarea acestora. Iar când s-au împlinit şapte ani de la venirea lui în mânăstire, i s-a arătat lui în vis, că s-a apropiat de el un bărbat luminat, ţinând un pahar de aur plin de vin zicându-i: "Primeşte şi bea."  Şi, luându-l el, l-a băut tot.  Şi încă în somn fiind, înţelegea că acesta era semnul cel dorit de el, al poftei ce avea sădită în inima sa, ca să mărturisească pentru Hristos. Şi, încă praznicul Sfintei Învieri fiind, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, a ieşit din mânăstire şi s-a dus în Cezareea Palestinei. Şi, în aceea vreme, perşii stăpâneau Palestina şi locuiau acolo. Deci, mergând el pe uliţe şi văzând pe vrăjitorii perşi şi vrăjile lor, şi mult batjocorind cele ce făceau ei, iar pe sine numindu-se că este creştin, a fost prins de dânşii şi adus la Marzavan, domnul lor. Şi stând cu îndrăzneală în faţa lui şi mărturisindu-se că este creştin, acela a poruncit să fie pus în lanţuri şi să care pietre. Şi, mergând la osândă, mulţi din neamul lui îşi băteau joc de el, smulgându-i barba, rupându-i haina, şi tot felul de batjocuri aruncând asupra lui, că socoteau credinţa în Hristos o ocară adusă neamului lor. Şi, bătut fiind foarte rău, a fost adus în faţa lui Cosroes, împăratul perşilor. Şi, mărturisind pe Hristos şi neprimind a se întoarce, iarăşi, spre legea lor cea păgânească, după ce a fost bătut cu toiege fără milă, l-au spânzurat de o mână, atârnându-i o piatră dedesupt. Deci, rămânând neclintit în credinţă, i-au pus un laţ de grumaz şi, abia răsuflând, i-au tăiat capul. Şi aşa s-a săvârşit în Domnul Sfântul Mucenic Anastasie Persul, la 22 ianuarie anul 628. 

Întru această zi, cuvânt din Pateric, 
despre un stareţ şi un demon.

       S-a suit odinioară un stareţ, din Schit în Ternuf, unde locuia singur; şi i-au adus lui, pentru osteneala postului, puţin vin. Însă oarecine, auzind de dânsul, a adus la el pe un îndrăcit. Deci, a început demonul a cleveti pe bătrân şi a zice: "Au la acest băutor de vin m-aţi adus adus pe mine ?" Iar stareţul, smerindu-se nu voia ca să-l scoată pe el deodată. Însă, pentru că-l ocăra demonul, i-a zis: "Cred lui Hristos, că nu voi sfârşi să beau paharul acesta, până ce nu vei ieşi tu, demone." Şi cum a început stareţul a bea, a strigat demonul tare şi a zis: "Mă goneşti pe mine, o bătrânule !" Şi mai înainte până a nu sfârşi paharul de băut, a ieşit dracul, prin voia lui Hristos.  

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, de suflet folositor.

        Să nu-ţi cheltuieşti toată vremea vieţii tale întru grija trupului tău. Ci, când va flămânzi trupul şi hrană va cere, adu-ţi aminte că şi sufletul tău de aceeaşi hrană are trebuinţă. Şi, precum trupul, dacă nu se va împărtăşi de hrana cea trupească, moare, aşa şi sufletul, dacă nu se va împărtăşi de cea duhovnicească. Că îndoit este omul: şi cu suflet şi cu trup. Şi pentru aceasta zicea Iisus: "Deci, tu, iconomule, dă pe cele ale sufletului, sufletului, şi pe cele ale trupului, trupului." Nu numai pe trupul tău să-l hrăneşti, iar pe suflet să-l laşi lipsit şi mort de foame. Pentru acest fel de suflet zice Apostolul: "Iar văduva care se ospătează numai cu trupul, moartă este de vie."(Tim. 5, 6). Deci, să nu laşi sufletul tău să moară de foame, ci hrăneşte-l pe el cu cuvintele lui Dumnezeu, cu psalmi şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti, cu citirile dumnezeieştilor scripturi, cu ajunări şi cu privegheri, cu lacrimi şi cu milostenii; cu nădejdea şi cugetarea bunătăţilor celor ce vor să fie, celor veşnice şi nestricăcioase.   Acestea şi cele asemenea acestora sunt hrana şi viaţa sufletului. Pentru care şi marele Prooroc zicea: "Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâinea ziua şi noaptea" (Psalm 41, 3). O, fericit suflet al Proorocului David, încăperea şi sălaşul Sfântului Duh ! În fiecare zi şi noapte plângea. Iar noi nici măcar un ceas nu voim să ne umilim şi să ne pocăim. O, câtă bucurie se face în cer, când omul păcătos pe pământ va lăcrima şi va lepăda obiceiul cel rău şi va urî păcatul şi va zice: "Spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât."(Psalm 118, 128). Să nu fii obraznic, ca să nu fii urât de toţi; să nu-ţi pricinuieşti semeţie, să nu dai odihnă niciodată trupului tău, ca să nu se facă greutate sufletului tău, defăimarea să nu-ţi răpească dorinţa ta, deznădăjduirea să nu-ţi încuie pocăinţa ta, trufia să nu te tragă în jos de la ceruri, să nu vădească grăirea cele ascunse ale tale, invidia ta, să nu întunece pe cineva. Nebunia să nu orbească priceperea ta. Să nu întunece trândăvia înţelepciunea ta, să nu domnească prostia peste mintea ta, nesocotinţa să nu schimbe chibzuinţa ta, nici altceva din cele oprite, tăinuindu-se de minte, să intre pe ascuns în inima ta şi să te fure de la Împărăţia lui Dumnezeu. Ci, trezeşte-te, după cum este scris, cugetând ziua şi noaptea, ca nu cumva cel rău să afle mintea ta deşartă de cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu şi să-şi semene, întru dânsa, sămânţa sa. Vrednic de jale şi ticălos este cela ce este departe de dragoste, căci visând şi batjocorind, îşi trece zilele lui. Cine nu va plânge pe omul acela, care este departe de Dumnezeu ?  Că zic vouă, fraţilor, că cela ce nu are dragoste de Dumnezeu, vrăjmaş al lui este. Că nemincinos este cela ce a zis: "Oricine urăşte pe fratele său, este ucigaş de oameni."(Ioan 3, 15). Căci cela ce nu are dragoste este prieten al diavolului, vas al trufiei, împreună vorbitor al celor ce grăiesc de rău, al mândriei lucrător şi, pe scurt, unealtă este a diavolului. Vrednic de jale şi ticălos este acela ce nu a câştigat răbdare, căci el se vântura de vânt, ocară nu suferă, în necazuri este leneş, la supunere cârtitor, la ascultare împotrivitor, la rugăciune trândav, la întrebări pregetător, la schimb de cuvinte viteaz. Cela ce nu are răbdare, multe pagube pătimeşte şi a se apuca de fapta cea bună, unul ca acesta nu poate. Ci, mai vârtos, se împotriveşte şi pe cei ce sporesc îi pizmuieşte. Iar fericit este omul acela care nu se mânie cu înlesnire, şi mânia n-o primeşte, cela ce duhul iuţimii nu-l are şi pe Duhul cel Sfânt nu-l întărâtă. Unul ca acesta de toţi se slăveşte, este lăudat de îngeri şi de Hristos iubit este. Trupul acestuia şi sufletul lui totdeaua sunt sănătoase. Iar cela ce de duhul iuţimii este ţinut, de multe ori, din lucru de nimic, se mânie şi cu adevărat vrednic de jale şi ticălos este. Cela ce se mânie îşi ucide sufletul.  Mai înaltă decât toate lucrurile cele bune şi decât toate faptele bune, este dragostea, tot aşa, decât toate păcatele mai grea este ura de frate. Căci, cela ce urăşte pe fratele său, petrece în moarte. Şi cela ce opreşte plata şi cela ce urăşte pe fratele său se vor osândi în locul cel cumplit de chin al ucigaşilor. Deci, când vei păcătui, să nu aştepţi învinuirea şi mustrarea de la altul, ci, înainte de a fi învinuit şi certat, prihăneşte-te tu însuţi de cele făcute de tine. Şi la mărturisire aleargă şi să nu te ruşinezi, căci ai lucrat cele ce te ruşinează, şi nu te-ai ruşinat, şi acum te ruşinezi de graiurile, care te îndreptează pe tine ? Spune-le aici, ca să nu le spui acolo, nevrând. Că mărturisirea păcatelor se face piezare greşelilor. Că, oare, pentru că nu le ştie, vrea Dumnezeu să le cunoască ? Nu. Ci vrând ca noi, întru simţirea celor greşite să venim, prin mărturisire. Oare, vreun lucru greu şi împovărător cere de la noi Dumnezeu ? El cere zdrobirea inimii, umilinţa gândurilor, mărturisirea greşelilor, stăruinţa dureroasă şi cu toată puterea, iar după mărturisire şi iertarea păcatelor, îţi cere şi păzirea de păcate, de aici înainte. Că mai bun lucru este, adică, a plânge şi a te tângui, aici, în această scurtă şi vremelnică viaţă, decât, aici, să râzi şi apoi să te duci acolo şi să fii chinuit în veacul veacului. Te ruşinezi, însă, şi te înroşeşti să-ţi spui păcatele ? Dar ruşine este, mai vârtos, a păcătui şi a nu mărturisi. Zi gândului tău că, dacă acum nu se va mărturisi, atunci şi acolo le vei mărturisi toate în mijlocul priveliştii a toată lumea, când mai multă este osânda, când mai mare este vădirea şi mustrarea; deci, când este trebuinţă de mărturisire, să nu ne ruşinăm; nici să întârziem. Că nu este ruşine când ne mărturisim păcatele, ci îndreptare şi, de n-ar fi aşa, n-ar avea plată mărturisirea. Ascultă ce se zice: "Spune-ţi dar tu întîi păcatele, ca să te îndreptezi, că nu pentru a  chinui îţi porunceşte ţie ca să te  mărturiseşti, ci ca să fii iertat."  Deci, să facem mărturisirea cu tot dinadinsul, nu pentru fapte numai, ci şi pentru graiuri şi gânduri. Şi să ne sârguim după asemănarea greşelilor şi pocăinţa să o arătăm. Să întrebăm cugetul şi mult să îl certăm ca să nu îndrăznească, după îndreptare, să cadă, iarăşi, în acea prăpastie a păcatului, temându-se de osânda rănii celei dintâi. Deci să ai o carte a cugetului, în care să scrii păcatele cele din fiecare zi, şi, în fiecare zi, pune-ţi înainte cartea şi socoteşte lucrul cel bun şi cel rău, pe care l-ai lucrat. Şi adu-ţi aminte de răul cel de foc, de viermele cel neadormit, de iadul cel amar, ca, prin frica muncilor, lucrul cel bun să-l adaugi, iar pe cel rău să-l scazi. Să lăcrimăm mai înainte de vreme, ca să nu scrâşnim din dinţi, întru acea vreme. Să plîngem vremelnic, ca prin această jertfă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Cu apa aceasta adăpându-se, omul aduce roadă. Cu apa aceasta ţarina se spală, cu apa aceasta focul se stinge, întunericul se luminează, legăturile se dezleagă, cei rătăciţi se întorc, toţi se mântuiesc, Dumnezeu Se proslăveşte. Cu apa aceasta şi Petru şi-a spălat întinăciunile făcute de dânsul, că, ieşind afară, a plâns cu amar. Dumnezeului nostru, slavă ! 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage22Ian.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=877

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie22.htm