Fericitul şi minunatul Clement era din Ancira Galatiei, din tată păgân şi din mamă binecredincioasa, Sofia cu numele, născut către anul 280, de la Hristos. A intrat în mânăstire la vârsta de 12 ani, iar, pentru viaţa lui înţeleaptă a fost făcut arhiereu, la 20 de ani. Şi se nevoia cu propovăduirea dreptei credinţe, pe timpul domniei păgânilor împăraţi, Diocleţian(284-305) şi Maximian(286-305), amândoi aprigi prigonitori ai creştinilor. Iar fericitul Agatanghel era roman de neam şi a fost botezat de însuşi Clement, care atunci se afla la Roma, propovăduind credinţa şi întărind pe cei prigoniţi de urgia împărătească. Deci, prinşi fiind ei şi aruncaţi în temniţă, împreună cu alţi creştini, a fost hotărât ca fiecare să fie trimis la locul său de naştere, ca să fie judecat acolo. Şi Agatanghel s-a ascuns în corabia care avea să ducă pe Sfântul Clement, că, nevrând el să se despartă de dânsul, l-a însoţit până la Ancira. Şi au fost daţi acolo în seama guvernatorului Luchie, ca împreună cu alţi creştini să fie osândiţi. Şi, fericiţii Clement şi Agatanghel, stând în faţa guvernatorului Luchie şi mărturisind cu tărie credinţa lor în Hristos, au fost daţi la tot felul de chinuri; bătuţi cu toiege, spânzuraţi, arşi pe coaste cu făclii aprinse, aruncaţi în cuşca cu fiare, băgaţi câte două zile în varniţă cu var, întinşi pe pături de fier înroşite, aruncaţi în cuptor fierbinte, azvârliţi peste ţepi tăioase şi altele asemenea, cât se minunau prigonitorii de tăria răbdării lor. Deci, nevrând ei să se lepede de credinţă, a poruncit dregătorul să li se taie capetele, dimpreună cu alţi bărbaţi, femei şi copii, care crezuseră în Hristos. Şi aşa s-au mutat fericiţi în cereştile locaşuri. Şi se face pomenirea lor la 23 ianuarie.
Să cunoaştem şi să ştim, cum cei dintâi creştini păzeau cu adeverire şi cu tot dinadinsul poruncile lui Dumnezeu, căci, pentru aproapele lor, îşi puneau sufletele, după cuvântul Celui ce a zis : "Mai mare dragoste decât aceasta nu este, ca, adică, să-şi pună cineva sufletul său pentru prietenii săi." Şi aceasta a făcut-o omul lui Dumnezeu Paulin, căci toată averea, câtă avea a dat-o pentru eliberarea din robie a celor pe care vandalii îi robiseră din pământul Traciei. Şi, până într-atâta îşi împărţise averea, încât nu-şi lăsase pentru sine, în chilie, nimic. Şi a venit după aceasta la dânsul o văduvă, fiind fiul ei robit de ginerele lui Riga şi dus la vandali. Şi văduva aceea cerea preţul fiului ei, de la omul lui Dumnezeu, Paulin, iar el, rob al lui Dumnezeu fiind, a căutat la sine şi n-a aflat ce să-i dea, fără numai pe sine singur. Şi i-a zis ei: "Altceva nu am ce să-ţi dau ţie, fără numai pe mine însumi rob mă dau, ca, adică, pe fiul tău să-l scoţi, iar pe mine însumi să mă vinzi rob, în locul lui." Însă ea, auzind aceasta, i se părea cuvântul lui mai mult o batjocură, decât o milă. Iar acel bărbat înţelept, alinând durerea văduvei, îi adeverea şi o încredinţa pe dânsa ca să creadă cu dinadinsul cele ce grăise către dânsa, şi, pentru al său fiu, să nu se înspăimânteze a vinde în robie pe episcop. Deci, s-au dus amândoi în Tracia şi l-au găsit pe ginerele lui Riga, conducătorul vandalilor, care avea pe fiul văduvei şi a căzut ea înaintea lui, rugându-se ca să-i elibereze pe fiul ei. Iar barbarul acela, mândrindu-se, nu numai că nu a vrut să i-l dea, dar nici măcar să o audă. Atunci, văduva i-a zis, arătând la episcop : "Pe acest om îl am să ţi-l dau în schimb pentru dânsul, ca să faci milă cu mine, că unul născut îmi este fiul meu." Iar acela, văzând pe om cu faţa lină, i-a zis lui: "Ce fel de meşteşug ştii ?" Iar Paulin a răspuns :"Nu ştiu nici un meşteşug, ci numai la grădină ştiu bine a lucra." Deci, aceasta auzind-o barbarul, a dat înapoi văduvei pe fiul ei, iar ea, luându-l pe el, s-a întors la pământul său. După aceea Paulin, luând grija grădinii, o lucra bine. Iar ginerele lui Riga adeseori, venea la dânsul în grădină şi cu al său grădinar discuta, şi, foarte înţelept văzându-l pe acesta, vorbea de toate împreună cu el şi-l întreba pe el de multe lucruri. Iar Paulin, în fiecare zi, aducea la masa lui pepeni, ridichi şi alte verdeţuri bine mirositoare şi aşa, luându-şi pâinea, ieşea la ostenelile sale şi, în acest fel, multă vreme a petrecut. Dar, într-o zi, vorbind stăpânul lui cu dânsul, Paulin, în taină, i-a zis lui: "Vezi, poate voieşti să te duci undeva ? Ci, se cade ţie să te îngrijeşti de împărăţia vandalului, pentru că iată, Riga degrabă o să moară. Deci, de te vei duce, altul va apuca împărăţia ta." Iar, acesta auzind-o de la grădinarul său, nicidecum nu a tăcut. Ci, ducându-se, a spus-o, pentru că, mai mult decât toţi, era iubit de Riga. Apoi i-a zis Riga ginerelui său: "Vreau să văd şi eu pe omul acesta, de care îmi spui." Iar ginerele i-a zis: "Acum îi voi porunci aceluia ca, la vremea mesei, să-ţi aducă ţie salată din grădină, ca să-l vezi pe el, că acela mi-a spus." Iar când a şezut la masă Riga, a intrat Paulin, aducând, din ostenelile sale, verdeţuri binemirositoare. Şi îndată ce l-a văzut pe el Riga, s-a cutremurat şi, chemând aproape pe ginerele său, în taină i-a spus lui, zicând : "Adevărate sunt acelea ce le-ai auzit de la dânsul, pentru că în noaptea aceasta am văzut în vis pe dregători stând la judecată, împreună cu mine, şi, mai sus decât toţi, sta acesta şi cu judecata lor, stăpânirea pe care o aveam dintâi, mi s-a luat de la mine. Deci, să-l întrebi pe el cine este, pentru că eu pe acest om nu-l socotesc a fi un simplu om, ci în mare dregătorie l-am văzut pe el". Atunci, ginerele lui Riga, luând pe Paulin deoparte, îl întrebă, şi omul lui Dumnezeu i-a răspuns, zicând : "Robul tău sunt eu, pe care l-ai luat în locul fiului văduvei." Dar el mai cu dinadinsul îl întrebă, zicând : "Dar, în ţara ta, ce ai fost ?" Iar Paulin, fiind îndelung supărat şi jurămintele ce se făceau neputând să le calce, s-a descoperit pe sine că este episcop. Aceasta auzind, ginerele s-a temut şi cu toată smerenia i s-a plecat lui, zicându-i: "Cere de la mine orice vei voi, ca să te întorci, cu mari daruri, în pământul tău." Drept care, omul lui Dumnezeu, Paulin, a zis : "Un dar bun poftesc de la tine, ca, adică, pe toţi cei robiţi din cetatea mea să mi-i eliberezi." Deci, atunci, cerând pe toţi creştinii cei robiţi din ţara Frigiei şi aducându-i, i-au dat lui Paulin şi împreună cu averi şi cu bucate, şi pe el însuşi, cu cinste împreună cu dânşii i-a eliberat şi cu bucurie au venit în pământul lor. Iar, nu după multă vreme Riga a murit, precum Paulin proorocise. Şi aşa, acesta, care s-a vândut în robie pe sine însuşi, şi, cu mulţime de robiţi împreună, s-au întors la libertate, asemănându-se Aceluia ce a luat chip de rob şi pe toţi oamenii din robia diavolului i-a slobozit. Drept aceea, şi noi să nu fim robii păcatului, pentru că ne-a slobozit pe noi Hristos, ai Cărui paşi urmându-i, Paulin s-a făcut minunat în tot pământul şi la ceruri s-a proslăvit şi Împărăţia lui Hristos a moştenit. A Căruia este slava în veci ! Amin.
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/ianuarie/Proloage23Ian.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=18&p2000_imageid=878
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu