Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

joi, 20 ianuarie 2011

Proloagele din 21 ianuarie

Luna ianuarie în 21 de zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Maxim Marturisitorul (+662).
          Acesta a fost în zilele marelui împărat Eraclie (610-641) şi a trăit până în vremea răucredinciosului împărat Constans II, urmaşul său (641-668). Se trăgea din neam de rang înalt, născându-se către 580 în Constantinopol, iar cu bunăstarea şi cu mintea ce avea, primi învăţătură temeinică de la cei mai de seamă dascăli ai vremii. Deci, către 610, Sfântul a fost chemat de Heraclie la curtea sa, şi-l făcu mare sfetnic al împărăţiei, dar nu rămase în dregătorie decât puţină vreme. Că, ivindu-se o rătăcire nouă şi împăratul crezând şi el în această greşită învăţătură, Sfântul Maxim a lepădat şi dregătoria sa şi lumea şi, mergând la mănăstirea Hrisopolis(Scutari), s-a făcut călugăr, alegând a fi mai bine lepădat în casa lui Dumnezeu, decât să locuiască în slujba rătăcirii. Că s-a ivit, în adevăr, în acele vremi, o rătăcire nouă, numită a monoteliţilor, adică a celor care mărturisesc că este numai o singură voinţă întru Hristos, Domnul nostru. Şi se ridica rătăcirea aceasta împotriva credinţei celei drepte, care învăţa că Hristos Domnul, deşi este o singură persoană, persoana lui Dumnezeu-Fiul, totuşi, pentru că în Domnul Hristos, Dumnezeu Fiul S-a făcut om, din această pricină, persoana Domnului Hristos are două firi, adică firea Lui de Dumnezeu şi firea Lui de om, iar, pentru că sunt în El aceste două firi, tot astfel, sunt în El şi două voinţe şi două lucrări, deosebite pentru fiecare fire a Lui, că numai punând la lucru în armonie toate aceste voinţi şi lucrări de om şi de Dumnezeu, a putut El săvârşi mântuirea noastră, cum arată Scriptura.      Şi rătăcirea aceasta, că în Hristos este numai o singură voinţă, o apărau doi episcopi mari, Chir din Alexandria şi Serghie din Constantinopol, lăudându-se în faţa împăraţilor că această nouă învăţătură(o rătăcire mai veche, care învăţa că Hristos este numai o singură fire) va câştiga, de partea împărăţiei, popoarele monofizite de la graniţa dinspre perşi şi arabi, duşmanii Constantinopolului şi va întări, astfel, apărarea imperiului. Şi, în 633 are loc chiar o învoială scrisă în acest scop, între ortodocşi şi monofiziţi. Iar împăraţii Heraclie şi Constans II sunt sfătuiţi să dea straşnică poruncă, oprind să se mai scrie sau să se mai vorbească despre una sau două voinţe şi lucrări în Hristos. Drept aceea, au şi dat împăraţii două hrisoave: Heraclie, documentul "Ectesis”, în 638, iar Constans, documentul "Tipos”, în 648, cu această poruncă, sub grea pedeapsă. Şi astfel, s-a umplut de rătăcire tot Răsăritul. Cel dintâi care şi-a dat seama de pericol a fost Sfântul Sofronie, călugăr din Alexandria, care a ajuns apoi patriarh în Ierusalim, iar, după moartea lui, în 638, lupta a fost condusă de Sfântul Maxim. Deci, aflând că în Apus rătăcirea aceasta nu a avut loc, Sfântul Maxim s-a aprins, ca de foc, de râvna dumnezeiască şi, mergând din răsărit în apus (641), mai întâi în Africa, la Cartagina, şi apoi la Roma cea veche (646), i-a îndemnat pe cei de acolo, ca, strângând multe sinoade de episcopi, să mărturisească dreapta credinţă şi, dând anatemii dogmele rătăcirii monotelite, să osândească şi cele două documente împărăteşti, care opreau mărturisirea adevărului şi să înveţe că primirea rătăcirii adevărului însemnează un ajutor dat la răspândirea rătăcirii: "a tăinui cuvântul adevărului, însemnează a te lepăda de el.” Şi a scris el şi cuvinte şi cărţi, care adevereau temeiul dreptei credinţe, pline de dăscăleşti dovediri, trimiţându-le pretutindeni în lume. Acestea aflându-le, împăratul a trimis oamenii săi, cu putere ostăşească, în Apus şi a prins (653), mai întâi, pe Sfântul Martin, episcopul Romei, pe care judecându-l, l-a surghiunit în Cherson, unde a şi murit, iar, peste câteva zile, prinzându-l şi pe Sfântul Maxim cu cei doi ucenici l-a dus la Constantinopol şi, găsindu-l vinovat, l-a surghiunit în Tracia (655). După o nouă judecată, a fost surghiunit la Perberis. Iar, la cea din urmă înfăţişare, neprimind să tacă despre adevăr, a fost osândit să i se taie limba şi mâna dreaptă, ca să nu mai poată mărturisi adevărul, nici cu graiul nici prin scris, şi a fost surghiunit pe toată viaţa în ţara Lazilor(Caucaz). Şi a fost acest Sfânt Maxim un mărturisitor şi în războiul cel nevăzut al înnoirii duhovniceşti a omului şi a lumii, prin lupta contra patimilor şi prin har, cum arată scrierile din Filocalie. Şi aşa, aruncat în surghiun, la vreme de bătrâneţe, cu limba şi cu mâna tăiate, ca preţ de sânge pentru credinţă, şi rămânând simplu monah până la sfârşitul zilelor sale, Sfântul Maxim s-a mutat la Domnul, la 13 august 662, având 82 de ani. 

Întru aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Neofit (+290).
        Acesta a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinţi binecredinciosi şi creştini, anume Teodor şi Florentina, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian(284-305) şi chiar din începutul vieţii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Că, de nouă ani fiind, făcea rugăciune cu copiii, învăţând carte, şi el îi depăşea la învăţătură. De asemenea şi o porumbiţă venea şi zbura împrejurul patului său, păzindu-l fără prihană. Deci, mergând la muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, în care intrase mai întâi porumbiţa, care îl călăuzise, şi, gonind leul ce era acolo, şi-a făcut locaş pentru sine, fiind hrănit de un dumnezeiesc înger. Ajungând el la unsprezece ani, din arătare dumnezeiască, s-a pogorât din munte şi, venind, şi-a sărutat părinţii, iar, murind ei şi dând la săraci din averea lor, iarăşi s-a întors în munte. Deci, împlinind el cincisprezece ani, a stat înaintea lui Dechie dregătorul, fiind povăţuit la aceasta de dumnezeiescul înger. Drept aceea, pentru neînchipuita îndrăznire şi cutezare ce a arătat, mai întâi, a pus de l-au bătut, apoi l-au băgat într-un cuptor aprins şi, izbăvit fiind, cu darul lui Hristos, l-au dat la fiare. Şi, din toate rămânând nevătămat, a fost ucis cu suliţa, de un barbar, ce s-a repezit asupra lui. 
Întru această zi, cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul, din Filocalie: Tălmacirea duhovnicească pe scurt 
a jertfelor din Legea Veche
           Întrebare: Ce înseamnă cele cinci feluri de jertfe, aduse după rânduiala Legii: oaia, boul, capra, turtureaua şi porumbelul? 
          Răspuns: După unul din înţelesuri, berbecul, ca unul care-i căpetenie, închipuieşte puterea raţională, taurul, iuţimea, iar capra, pofta. Turtureaua, la rândul ei, închipuieşte neprihănirea, iar porumbelul, sfinţenia. Dacă însă voim să ţinem seama şi de însuşirile fireşti ale fiecărui animal şi să le căutăm înţelesul potrivit, cei pricepuţi în astfel de lucruri spun că oaia aduce trei lucruri stăpânului ei: lâna, laptele, şi mielul. Iar pupila ochiului ei se întoarce după soare şi în fiecare zi dă afară 365 de bobiţe de gunoi. La fel şi oaia cugetătoare, care este omul, dacă vrea să se aducă jertfă Stăpânului , trebuie să-i dea, că lână, făptuirea poruncilor, ca lapte, înţelegerea duhovnicească a naturii, că aceasta hrăneşte mintea, iar ca miel, ucenicul pe care îl naşte prin învăţătură, silindu-se să-l facă întru totul ca pe sine şi să-l aducă desăvârşit înaintea lui Dumnezeu. Dar şi pupila ochilor unuia ca acesta, se întoarce după soare, adică mintea lui se îndreaptă după soarele Dreptăţii, Hristos, Care călăuzeşte toate ale noastre prin Providenţa cea cârmuitoare a lucrurilor, că în necazuri, ca şi în zile bune, el Îi mulţumeşte Aceluia pentru Providenţă, că le călăuzeşte bine pe toate. Unul ca acesta leapădă în fiecare zi 365 bobiţe de gunoi, adică, aruncă de fiecare dată cele stricăcioase şi de prisos, supuse timpului şi prefacerii. 
Întru această zi, învăţatură a Sfântului Vasile, despre faptele bune.
           Învaţă-te şi te deprinde, omule credincios să fii lucrător de evlavie. Învaţă-te a vieţui după cuvântul Evangheliei; cuvântul acesta să-ţi fie, adică, îndreptarea ochilor, înfrânarea limbii, domolirea trupului, smerenie minţii, gânduri curate având, pierderea şi părăsirea mâniei. Nevoieşte-te la faptele cele bune, pentru Domnul; lipsit fiind, nu te răzbuna; urât fiind, să iubeşti; fiind prigonit, rabdă; hulit fiind, să mângâi; omoară-ţi păcatul, rastigneste-te împreună cu Hristos. Toată dragostea să-ţi pui spre Domnul, ca să-L afli unde sunt mulţimile de îngeri, soboarele celor întâi născuţi, scaunele Apostolilor, toiegele Patriarhilor, cununile Mucenicilor şi laudele Drepţilor. Cu aceştia, să doreşti, şi pe ţine însuţi să te numeri. Iar când va veni vreo ispită asupra ta, din îngăduinţa lui Dumnezeu, ori goliciune, ori necaz, ori foame, sau altceva, sau vreo boală cercetându-ţi trupul tău, sau pierdere de sânge pătimind, pentru Dumnezeu, rabdă, lăudând pe Dumnezeu, şi să nădăjduieşti spre Domnul cel milostiv, ca îndrăznind, nesfiindu-te, să zici: "Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă.” 
Întru această zi, cuvânt a lui Cosma presviterul, către episcopii şi preoţii, cei ce pasc turma lui Hristos
       Să nu îngropaţi talantul în mâncări, să nu ascundeţi mărgăritarul Domnului în beţii. Că sluga aceea, care a luat un argint, măcar că nu l-a pierdut, ci l-a adus pe el la Domnul său, cu toate acestea, ce răspuns a auzit, şi ce fel de plată a luat: "Slugă rea, I-a zis, ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am risipit. Deci, de ce n-ai dat argintul meu la schimbători şi, venind, eu aş fi luat al meu cu dobândă?” Şi a zis către cei ce slujeau: "Aruncati-l pe el în gheena focului.” Auziţi, voi păstorilor, acest înfricoşat răspuns? Dacă, adică nepierzând argintul Domnului, ci în basma curată păstrându-l şi Domnului său aducându-l, a fost găsit vrednic de atâta osândă, apoi, cu atât mai mult cei ce au primit doi arginţi, sau trei, de nu-i vor îngriji pe ei cu pază, ci în lene îi vor îngropa, cum vor fi munciţi, dacă nu îndoit sau întreit? Ascultaţi, pe mai-marele Apostolilor, cum vă învăţa pe voi, zicând: "Păstraţi, turma lui Dumnezeu cea dată în paza voastră, nu în silă, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig, ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste biserici, ci chip făcându-vă turmei. Iar când se va arăta mai-marele Păstorilor, veţi lua cununa slavei cea nevestejită”. Şi iarăşi: "Fiti treji şi privegheaţi, că potrivnicul vostru diavolul, ca un leu umblă răcnind, căutând pe cine să înghită; căruia împotriviţi-vă, stând tari în credinţă.” Aceste cuvinte auzind, voi episcopiilor, luaţi aminte, adică, în ce chip se cuvine vouă a purta grijă de turma ce vi s-a încredinţat, ca vrednici să vă faceţi a dobândi bunătăţile cele făgăduite, întru Iisus Hristos, Domnul nostru. 
 Sursa:

Niciun comentariu: