Luna februarie în 26 de zile: pomenirea Preacuviosului 

Părintelui nostru Porfirie, Episcopul Gazei (+420).

Sfântul Porfirie a fost din Tesalonic, din Macedonia şi a fost crescut în

dreapta credinţă şi în viaţa cea după Evanghelie. Pe când împlinea 25 de ani, şi-a lăsat patria şi s-a dus în Egipt şi, intrând în pustia Schitului, s-a făcut monah şi a trăit vreme de cinci ani în post şi rugăciune, după rânduiala monahilor. A mers, apoi, la Ierusalim, să se închine Sfintelor locuri, unde a întâlnit pe Marcu, un călugăr smerit din Asia Mică, şi acesta, din prieten i s-a făcut ucenic al său. Căzând bolnav şi aducându-şi aminte că lăsase în Tesalonic multă avere, pe care n-o împărţise la săraci, Sfântul Porfirie a trimis acolo pe Marcu. Făcând cum i se poruncise, acesta a împărţit săracilor o mare parte din avere şi, văzând lucrurile de preţ, a adus dascălului său mulţi galbeni, pe care acesta i-a împărţit cu mâna sa la săraci, neoprind pentru sine nimic. Iar pentru traiul său, a învăţat meseria de a face corturi, socotind, ca şi Apostolul Pavel, că cine nu lucrează să nu mănânce. Şi lumina pe mulţi cu cuvântul său şi învăţăturile sale. Deci,auzind Iraclie, episcopul Ierusalimului, de numele bun pe care-l avea învăţătura şi viaţa Sfântului Porfirie, l-a chemat şi l-a sfințit preot, încredințându-i paza Crucii Domnului, pentru care Sfântul avea o mare evlavie. Şi, prin această ascultare, Sfântul s-a şi tămăduit. Şi era pe vremea împăratului Arcadie şi a împărătesei Eudoxia (395-408), când a murit Episcopul din Gaza. Şi, atât Ieraclie, Episcopul Ierusalimului, cât şi Ioan, Mitropolitul din Cezareea Palestinei, luând în seamă cererea clerului şi a poporului, au hotărât şi au trimis acolo pe Sfântul Porfirie, sfințindu-l Episcop de Gaza. Şi era Gaza, pe vremea aceea, o cetate plină de păgâni şi de măreție şi bogate temple idolești, iar creștinii erau săraci şi puţini la număr. Şi păgânii necontenit unelteau prigoniri împotriva creștinilor şi a Episcopului lor. Cu ajutor de la Sfântul Ioan Gură de Aur şi de la împăratul, Sfântul Episcop a izbutit să mai liniștească pe păgânii din Gaza şi, cu daruri bogate de la împărăteasa Eudoxia, în locul celui mai mare templu păgân din cetate, a înălţat o frumoasă biserică. Și, așa, cu mângâierea de a vedea crescând an de an numărul dreptcredincioșilor și micșorându-se mulțimea păgânilor, Sfântul Episcop din Gaza s-a mutat la Domnul, la 26 februarie din anul 420 în vârstă de 67 de ani, după 25 de ani de păstorire, iar viața lui a scris-o ucenicul său, Marcu preotul.

 

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, că nu se cade a crede în vise. 

     De vreme ce unii, crezând în vise, au rătăcit de la calea cea dreaptă, pentru aceasta, dar, vă aducem aminte că nu se cuvine a crede în vise, că ele trec ca vântul și nu sunt adevărate, ci niște gânduri rătăcite, de cele mai multe ori, asemănări și năluciri ale vicleanului diavol, spre înșelarea noastră. Drept aceea, și spre căderi îi duc pe oameni. Pentru aceștia a și zis mai înainte, Apostolul Iuda, ruda Domnului: "Oamenii aceștia văd vise și prin ele își pângăresc și trupul lor și nesocotesc orice stăpânire" (Iuda, 1, 8). Iar Ecleziastul zice: "Să nu crezi în vis, ca să nu se mânie Domnul asupra ta, pentru că visele înșeală pe cei fără de minte. Că precum este cel ce gonește vântul, ori vrea să-și prindă umbra sa, așa este și cel ce crede în vise. Că ce adevăr este în minciună? Și de la diavolul ce poți scoate curat?" (Isus Sirah, 34, 1-6). De nu vor fi trimise de la Cel Preaînalt, ca să te cerceteze, să nu dai inima ta pe ele. Că pe mulți i-au înșelat visele și au căzut cei ce au crezut în ele. Chiar de s-ar arăta cuiva, ca lumină sau ca foc, nicidecum să nu crezi, că diavolul cu acelea înșeală. Că zice Pavel: "Și ca înger al luminii se închipuie el." Deci, bine este ca, mai înainte de somn, să ne rugăm spre gonirea vrăjmașului. Încă sunt și alte vise, precum zice Iov: "Întâi, adică, grăiește Domnul, dar omul nu ia aminte și atunci El vorbește în vis, în vedeniile nopții, și-l cutremură cu arătările Sale." (Iov, 33, 14-16). Ci noi, nu se cuvine să le credem, măcar și arătare dumnezeiască de ni se va trimite nouă, pentru ca, în loc de soare, să primim fum, că mare este primejdia înșelării. Sunt și multe povestiri, despre cei ce s-au înșelat cu visele și cumplit au pierit, ci numai una aici o spun, spre întărirea cititorilor. Era un oarecare mare sihastru și trăia în pustie și se închisese într-o peșteră, care, cu multa lui înfrânare, cu postul și cu privegherea întru rugăciuni și cu alte nevoințe, osteneli și fapte bune, întrecea și covârșea pe mulți. Dar, nepăzindu-se și socotind înșelăciunea vicleanului diavol, a fost batjocorit de vrăjmașul și în cumplită alunecare a căzut. Că, amăgindu-l, vrăjmașul îi arătă lui în vis, feluri de feluri de vedenii și arătări și cele ce vedea el în vis se izbândeau aievea, până s-a încrezut de-a binelea în vise. Și, după ce s-a încrezut el bine, într-o noapte, i-a arătat lui diavolul în vis, că tot neamul și soborul creștinesc, cu Apostolii și cu Mucenicii se află la un loc întunecat și de osândă și lipsit de orice bine, plin de toată rușinea și murdăria și de aceea toți erau mâhniți și scârbiți. Iar în fața lor, neamul evreiesc cu Moise și proorocii, se află într-un loc luminat, liniștit, plin de frumusețe și de toată mângâierea, desfătarea și veselia. Și-l sfătuia pe el înșelătorul, zicând: "Iată, acum, vezi și neamul vostru creștinesc, în ce loc și în ce chip se află, și vezi și neamul evreiesc. Deci, de vei vrea să fii însoțit și împărtășit fericirii neamului evreiesc, te sfătuiesc să mergi și să primești tăierea-împrejur și legea și credința evreiască." Iar el, fiind foarte întărit în visele sale, a făcut așa cum l-a sfătuit vrăjmașul în vis. Și, ieșind din peșteră, lăsând pustia și viața sihăstrească, a ieșit în lume; și se împliniseră șaizeci de ani de când nu ieșise din pustie. Și, mergând la școala și soborul evreiesc, le-a spus lor cum a văzut el, în vis, neamul creștinesc, la loc întunecat și de osândă, iar neamul evreiesc, la loc minunat, plin de frumusețe și de bucurie. Și s-au bucurat mult toți evreii, auzind acestea, și l-au îndemnat să primească legea lor. Iar el, cu mare bucurie, a primit tăierea împrejur pe trupul său și toată legea lor; și așa l-a biruit vrăjmașul. Aceasta i s-a întâmplat lui, că n-a câștigat dreapta socoteală și s-a deprins, din tinerețile lui, numai voii și sfatului gândurilor sale a se supune, iar sfatul cel bun și folositor al părinților și al fraților, niciodată nu l-a cercat. Drept aceea, fraților, să nu credem în vise, nici în năluciri, pentru că zice Domnul: "Privegheați că nu știți în ce ceas va veni furul. De ar fi știut stăpânul casei ceasul venirii, ar fi privegheat și n-ar fi lăsat să-i sape casa lui." Să ne rugăm, dar, Stăpânului Hristos, Dumnezeului nostru, să ne izbăvească pe noi de duhurile cele potrivnice.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, despre mândrie. 

         Voiești, oare, să te fălești cu toată bogăția bunurilor tale, sau cu cetatea în care te afli să te mărești, sau cu frumusețea ta trupească să te îngâmfezi, ori cu cinstea pe care o primești de la toți? Ci, ia aminte la tine, că pământ ești și în pământ vei merge. Că viața ta, ca iarba se veștejește și ca o floare care cade. Caută la cei mai dinainte, care au fost îmbrăcați în această slavă. Unde sunt cei ce au ținut dregătoriile cele mari, cei ce au stăpânit cetăți? Unde sunt cei cărora le plăceau să audă cuvinte, cei ce puneau la cale tocmeli; unde sunt dregătorii cei puternici, cei care creșteau cai frumoși și lăudați? Unde sunt domnitorii cei mari, povățuitorii de oști și tirani? Unde sunt împărații cei mari? Au nu sunt toți țărână, au nu sunt toți praf? Au n-a rămas pomenirea lor în cele câteva oase? Pleacă-te și privește în mormânt; putea-vei, oare, să alegi, care este sluga, sau care este stăpânul? Care-i săracul și care-i bogatul? Care-i judecătorul, sau care-i puternicul frate al împăratului? Care-i cel tare, sau care-i cel slab? Care-i cel frumos sau cel urât? Nu te opri la cele trecătoare. Drept aceea, aducându-ți aminte de firea ta, să nu te înalți niciodată, că tot trupul omenesc este putrejune și slava lui, ca o floare ce se trece, veștejindu-se. Că, iată, ca o haină se învechește trupul și ca de niște molii se mănâncă. Ci, ia seama că sufletul și trupul sunt ca un frate cu o soră. Să nu viețuiască, deci, sufletul tău, fără de trup, nici trupul tău, fără de suflet. Socotește că se cuvine a împărți averile pe jumătate, pe cât trupului, pe atât și sufletului. Iar păcatul omenesc este asemenea cu o haină nespălată; că așa este și păcatul negru. Și, dacă nu te cureți de el, apoi tot mai mult se înnegrește. Să ne pocăim deci, ca să luăm de la Dumnezeu iertare.

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre plângere. 

          Un frate ședea singur, în mănăstirea Monidriilor și se ruga pururea cu această rugăciune către Dumnezeu: "Doamne, n-am teamă de Tine. Pentru aceasta, trimite-mi săgeată de fulger sau alt semn sau boală sau drac, ca, măcar așa, sufletul meu cel împietrit să vie întru frică." Apoi, rugându-se iarăși, zicea: "Știu că multe am greșit Ție, Stăpâne, și nenumărate sunt greșelile mele, încât nu îndrăznesc nici să zic să mă ierți, ci, de se poate, pentru îndurările Tale, iartă-mă, iar de nu se poate, pedepsește-mă aici și nu mă pedepsi acolo. Iar dacă și aceasta este nu neputință, plătește-mi aici cu o parte din osândă, și-mi fă acolo osânda mai ușoară. Începe, aici, de acum, a mă pedepsi, însă cu milă și nu cu mânia Ta, Stăpâne." Deci, așa rugându-se el un an întreg și acestea cu lacrimi fierbinți, din tot sufletul, cerând și cu post în priveghere și în alte grele pătimiri, trupul și sufletul cheltuindu-l și zdrobindu-l, într-o zi, șezând el jos și plângând după obicei și tare tânguindu-se, din multă întristare, i-a venit lui somn și a adormit. Și, iată, sta de față Hristos, zicându-i cu glas blând: "Ce ai omule? Ce plângi așa?" Iar fratele, cunoscându-L pe El, Cine este, a răspuns înspăimântat: "Am greșit Doamne." A zis lui Cel ce S-a arătat: "Scoală-te." Iar el a zis: "Nu pot, Stăpâne, de nu-mi vei da mâna." Iar Acela, întinzând mâna și apucându-l pe el, l-a sculat. Și acesta, sculându-se, foarte tare plângea. I-a zis lui, iarăși, Cel ce S-a arătat, cu glas lin și blând: "Și acum de ce plângi? Ce te mâhnește?" Răspuns-a fratele: "Nu voiești Doamne ca să plâng și să mă mâhnesc, eu, care cu atâtea Te-am întristat; eu, care am dobândit atâtea bunătăți de la Tine?" Iar Acela, întinzându-Și iarăși mâna Sa, a pus-o pe capul fratelui și i-a zis lui: "De acum nu te mai întrista, că de vreme ce tu te-ai întristat pentru Mine, Eu nu mă voi întrista asupra ta. Că așa cum sângele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai mult îți voi da ție iertare, ție și la tot sufletul, care se întoarce la Mine curat și cinstit." Deci, fratele, venindu-și întru sine dintru acel vis, și-a aflat inima sa plină de toată bucuria și s-a încredințat că Dumnezeu a făcut milă cu dânsul. Și a petrecut totdeauna, mulțumind Domnului, cu multă smerenie. Și, întru aceeași mărturisire și laudă, s-a dus către Domnul. Aceluia este slava, acum și pururea în vecii vecilor! Amin.

Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor1, Vieţile Sfinţilor2, Sfinţii zilei Sursa: http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=19&p2000_imageid=913 http://www.ortodoxism.ro/proloagele/februarie/Proloage26Feb.shtml http://paginiortodoxe.tripod.com/vsfeb/02-26-sf_porfirie_ep_gazei.html http://paginiortodoxe.tripod.com/vsfeb/02-26-sf_fotinia.html http://www.calendar-ortodox.ro/luna/februarie/februarie26.htm