Luna februarie în 3 zile: pomenirea Sfântului şi dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu şi a Anei Proorociţa.
Dreptul Simeon era din Ierusalim, ca şi Sfânta Ana Proorociţa, şi, împreună cu alţii, aşteptau venirea lui Mesia, trăind în jurul templului şi sub îndrumarea Duhului Sfânt. Că, fiind drept şi credincios, sufletul lui ajunsese sălaş al Duhului Sfânt. Izvor de lumină pentru mintea lui, Duhul Sfânt era şi un izvor de bune îndemnuri pentru faptele lui. Deci, prin Duhul Sfânt i se descoperi că nu va vedea moartea, până că nu va vedea, pe Mesia. Tot prin Duhul Sfânt a fost îndemnat să iasă în întâmpinare şi să ia în braţe pe Domnul, atunci când pruncul Iisus a fost adus la templu. Prin Duhul Sfânt i s-a descoperit şi toată vestea cea bună, pe care a rostit-o în cântarea lui, la templu. Cântarea lui: "Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne", arată că marea lui aşteptare s-a împlinit şi că poate muri în pace. La vederea Pruncului dumnezeiesc, pe Care L-a ţinut în braţele sale, el nu s-a mai gândit decât la acest Mântuitor, pe Care Îl vedea strălucind ca Marea Lumină, care va smulge popoarele lumii din bezna marelui întuneric. În lume, Iisus avea să nască împotriviri; pentru unii, pricină de ridicare şi, prin El, se vor da pe faţă gândurile ascunse ale multor inimi. În viaţa Lui, va fi însă şi o împotrivire, care, pentru Maica Domnului, va fi o durere, ce-i va străpunge sufletul ca o sabie. Asemenea, şi Sfânta Ana proorociţa, prin postul şi rugăciunea ei de zi şi de noapte, cu statornicia ei în viaţă curată, vreme de atâţia ani, s-a învrednicit şi ea, de la Duhul Sfânt, a vedea pe Mesia în pruncul Iisus şi a proorocit şi ea cu laude şi mulţumiri pentru El, zicând către cei ce erau atunci în templu: "Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul. Acesta este Mesia Hristos, de Care au proorocit toţi Proorocii". Şi aşa, făcându-se astăzi pomenirea acestora, care au vorbit prin Duhul Sfânt, însemnăm şi propovăduim înfricoşătoarea pogorâre şi iubirea de oameni, pe care a săvârşit-o cu noi Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt despre voirea cea bună şi cea rea.
Un frate a întrebat pe un stareţ, zicând: "Ce este, părinte, lucrul cel bun şi ce este voirea cea rea?" Iar părintele acela i-a răspuns lui: "Frate, toată odihna trupească, urâciune este lui Dumnezeu. Că Însuşi a zis: "Să avem şi să alegem strâmta şi anevoioasa cale, care să ne ducă pe noi la viaţa cea veşnică". Deci, oricine îşi alege această cale, acela are voirea cea bună. Şi cel ce se înfrânează pe sine, la tot lucrul, după puterea sa, strâmtorare îşi face lui. Că a zis Apostolul: "Îmi chinuiesc trupul şi-l robesc pe el, fapta cea bună făcând-o." Vezi, cum şi fără voia trupului său, acest dumnezeiesc bărbat, de bună voia sa, îşi robea trupul? Deci, cel ce are această bună voire a mântuirii, acela în tot locul vieţii sale amestecă puţin necaz. Deci, voind ca să mă culc pe un aşternut moale şi făcut din fulgi, să mă întreb: "Oare, nu voi face vreun lucru plăcut trupului?" Pentru care se cuvine să-l necăjesc puţin, adică să mă culc pe o pătură, pentru neputinţa trupească, pentru că cela ce se ruşinează a face aşa, nu face bine, că, iată, unii numai pământul au spre odihnă, iar alţii piatra, precum dumnezeiescul Arsenie, şi mulţi alţii. Unii, încă şi spini îşi puneau în loc de căpătâi, alegându-şi lor necazul acesta. Şi iară, de aflu pe aproapele izvor de apă sau bucate, care dau odihnă, atunci, ca un iubitor de lucrare, sunt dator să-mi aleg cele mai depărtate, ca să-mi mişc trupul meu în puţin necaz. Încă se cade mie a avea pâinea cea mai proastă, ca să mă strâmtorez puţin, aducându-mi aminte de cei ce nicidecum nu mănâncă bucate, iar, mai ales, de Stăpânul nostru Hristos, Care nu a pregetat să guste fiere şi oţet pentru mine. Aceasta este voia cea după Dumnezeu. Iar voia cea după trup caută, dimpotrivă, toată odihna. Că zic unii: "Închide degrabă uşa, ca să nu mă bată vântul, sau să nu mă supere praful." Sau, către ucenic: "Vezi frate, ai afumat fiertura şi nu pot să mănânc", şi altele. Aceasta este voia cea rea, să o tai pe ea şi te vei mântui. Iar de te vezi vinovat la o faptă rea ca aceasta, apoi, singur să te îndreptezi şi să lepezi de la tine nişte patimi ca aceasta şi vei scăpa de muncile cele veşnice şi toate bunătăţile vei dobândi". Fie, deci, şi spre mine, păcătosul, mila Domnului, de vreme ce multe rele şi fără număr păcate am făcut.
Întru această zi, cuvânt despre un tâlhar, care a omorât
un prunc şi, care, făcându-se călugăr s-a mântuit.
A fost un tâlhar şi, venind la ava Zosima, îl ruga pe bătrân, zicând: "Pentru Dumnezeu, fă milă cu mine, păcătosul, de vreme ce, multe rele şi fără de număr păcate am făcut că doar mă voi curăţi de răutăţile mele". Iar stareţul, învăţându-l, îndată l-a făcut călugăr, dându-i lui şi sfântul chip. După aceasta, i-a zis lui stareţul: "Să mă crezi pe mine, fiule, că aici nu vei putea să petreci, că de va auzi dregătorul, îndată te va lua pe tine. Ci, ascultă-mă pe mine şi te voi duce la o mânăstire mai departe de aici". Deci, l-a dus pe el la mănăstirea lui Dorotei, la marginea Gazei şi, vieţuind acolo nouă ani, a deprins Psaltirea şi toată rânduiala călugărească. După aceasta, iarăşi s-a întors la stareţul Zosima şi i-a zis lui: "Părinte, fă milă cu mine, dă-mi mie hainele cele mireneşti, iar acestea călugăreşti, ia-le". Şi, fiindu-i milă, stareţul i-a zis: "Pentru ce, fiule voieşti să faci aşa?" Răspuns-a lui fratele: "Iată că, după ce m-ai îmbrăcat în sfântul acesta chip, părinte, şi m-ai trimis la altă mânăstire, nouă ani am petrecut acolo şi pe cât am putut am flămânzit şi m-am înfrânat şi, cu toată frica lui Dumnezeu, în tăcere m-am supus. Şi ştiu că bunătatea lui Dumnezeu m-a iertat pe mine de relele mele cele multe. Dar, când merg în biserică, să mă împărtăşesc la altar, îndată îmi stă un prunc şi-mi zice mie: "Pentru ce m-ai omorât pe mine?" Şi în nici o zi nu mă slăbeşte, mustrându-mă. Deci, pentru aceasta părinte, voiesc să mă duc, ca să mor pentru pruncul acela, pe care l-am omorât, fără de minte fiind eu". După aceasta, luându-şi hainele, s-a îmbrăcat într-însele şi a ieşit din lavră. Iar după ce s-a dus în cetatea Diospolis, îndată, a doua zi, l-au prins pe el şi l-au omorât. Şi aşa s-a dus la Domnul, curăţindu-se de toate păcatele sale şi cu Sfinţii numărându-se.
Întru această zi, cuvânt din Pandoc,
că nu se cade a căuta la faţa omului.
Făţărnicia şi plăcerea omenească le aflăm pe amândouă, prihănite şi lepădate de Sfintele Scripturi, de vreme ce cuvintele celor făţarnici sunt viclene şi laudele lor mincinoase, aducând materie lesne stricăcioasă în firea omului, ca lemnele şi fînul care aţâţă focul. Despre ei, a zis Proorocul: "Cei ce vă fericesc, vă înşeală pe voi şi, în loc de folos, vă fac pe voi a păcătui. Că bogatul adună prieteni mulţi, iar săracul, şi de cel ce-i este prieten adevărat, se desparte; şi moartea săracului nebăgată în seamă va fi". Iar nouă nu se cuvine a face aşa, ci datori suntem a ne sfii unul de altul, şi nu trupeşte să căutăm pe aproapele. Şi să ne ferim ca între noi să nu fie nimic din cele ale prietenilor celor făţarnici; ci, adică, în Hristos, să scoatem pe sărac din mâinile păcătoşilor şi să-l izbăvim pe el. Pentru că zice Psalmistul: "Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au că Dumnezeu i-a urgisit pe ei" (Ps.52,7). Că nu este bine a fi ruşinat la judecată. Că, zice Scriptura: "Să nu primeşti sprijin omenesc pentru sufletul tău, nici să te învoieşti cu vreun dregător la judecată". Căci a zis dreptul Iov: "Căutând la faţa voastră nu voi minţi". Iar Iacov zice: "Fraţii mei, nu căutând la faţa omului să aveţi credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haina strălucită, şi va intra şi un sărac, în haină murdară, iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucitoare şi-i ziceţi: "Tu şezi bine aici", pe când săracului îi ziceţi: "Tu stai acolo, în picioare", sau: "Şezi jos, la picioarele mele", n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene?" (Iacob, 2, 1-3). Că nu ştiţi ce fel de suflet este în acel sărac, nici în cel cu haină luminoasă şi n-aţi luat seama că este şi un judecător al gândurilor celor rele. Şi iarăşi, mai zice: "Dacă pliniţi Legea lui Hristos, adică să iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi, bine faceţi. Iar de vă uitaţi la faţă, păcat faceţi, şi veţi fi mustraţi, de Lege, ca nişte neascultători". Asemenea şi la Pilde, zice: "Nu este bine a se sfii de faţa celui necurat şi nu se cuvine a se abate de la dreptate, la judecată. Că cel ce zice celui necurat, că este drept, blestemat este de noroade şi urât între neamuri. Iar cel ce mustră pe cel necurat, îi face lui bine, ca să vie către dânsul binecuvântarea". Şi Pavel zice: "Nu este făţărnicie la Dumnezeu, cei ce se socotesc, aici, a fi mari, acolo, nimic nu vor fi. Că Dumnezeu nu se uită la faţă. Că i-a zis Dumnezeu lui Samuil, pentru fiii lui Israel: Să nu te uiţi la faţa şi la mărimea lor, că omul la faţă caută, iar Dumnezeu la inimă priveşte". Încă şi Domnul, auzind de la unii: "Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, vrând să Te vadă, a răspuns şi a zis, întinzându-Şi mâna Sa spre ucenicii Săi: "Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că, oricine va face voia Tatălui Mei, acela Îmi este Mie frate, soră şi mamă", a Căruia este slava în veci. Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu