Pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408-450), a fost în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostășească și vestit în palatele împărătești, cu numele Auxenţiu, fiu al lui Adda persul. Și era acesta, pe cât de înțelept și viteaz, în viața cea din afară, pe atât de credincios și de râvnitor în faptele credinței. Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul și pe alți bărbați temători de Dumnezeu și sihaștri, adesea se aduna noaptea cu ei la rugăciune. Și, râvnind vieții lor, s-a lepădat cu totul de slava lumească. Deci, s-a făcut ostaș al cerescului împărat Hristos, luând chip monahicesc și s-a făcut slujitor al lui Dumnezeu, mai întâi în rânduiala diaconiei, apoi a preoției, primind slujirea să izgonească pe diavoli din oameni. Și era mult slăvit, pentru aceasta, în împărăteasca cetate. Deci, dorind o viață liniștită, a lăsat cetatea și s-a dus într-un munte, care se numea Oxia și a locuit în muntele acela care, mai pe urmă, după numele său, s-a numit muntele lui Auxenţiu. Și iubea mult Sfântul muntele acela, pentru liniștea și singurătatea lui, și mulțumea lui Dumnezeu, zicând: "Tu Doamne, singur, întru nădejde m-ai așezat." Dar a fost descoperit de niște păstori și, dacă s-a făcut cunoscut, mulți au început a veni la dânsul pentru felurite nevoi și pentru tămăduirea trupului și a sufletelor, că primise Sfântul darul să vindece orice boală cu rugăciunile sale; și, împreună cu darul tămăduirilor, avea Cuviosul și darul înainte-vederii. Și i-au zidit lui oamenii cucernici o chilie pe vârful muntelui și, închizându-se în chilie, Cuviosul învăța și tămăduia poporul printr-o ferestruică. Iar ucenicii lui împărțeau săracilor darurile aduse de către cei ce se tămăduiau. Și tămăduia Sfântul multe feluri de bolnavi: orbi, leproși, îndrăciți, paralizați, căci era bărbat puternic în faptă și în cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul. Drept aceea, a luat parte Sfântul și la Sinodul cel a toată lumea, al patrulea de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca împăratului Marcian, care foarte mult îl cinstea pe el, ca pe un stâlp al dreptei credințe, ce era. Și așa, cu evlavie și cu dreaptă credință viețuind și mânăstiri multe și în felurite locuri întemeind și pe mulți la mântuire povăţuind, Cuviosul Auxenţiu, nu mult timp după Cuviosul Simeon, pe vremea împărăției lui Leon cel Mare și la adânci bătrânețe ajungând, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.
Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-acolo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia şi-i băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.
Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre ava Pimen.
S-au dus odată mulți bătrâni la ava Pimen. Și, iată, una dintre rudele lui ava Pimen avea un copil, și, din lucrarea diavolului, fața copilului era întoarsă la spate. Și tatăl copilului, văzând mulțimea părinților, luând copilul afară de mânăstire, ședea plângând. Și s-a întâmplat unui bătrân să iasă afară și, văzându-l plângând, i-a zis: "De ce plângi, omule ?" Iar el a zis: "Sunt rudenie cu ava Pimen. Și, iată, s-a întâmplat copilului ispita aceasta, și, vrând să-l ducem la bătrânul, ne-am temut că nu voiește să ne vadă pe noi, rudeniile lui. Și acum, de va afla că suntem aici, trimite și ne gonește. Eu însă, văzând venirea voastră la biserică, am îndrăznit de am venit. Deci, de voiești, ava, fie-ți milă de mine, și ia copilul înăuntru și rugați-vă pentru el." Și, luându-l, bătrânul a intrat și a iconomisit lucrul cu înțelepciune, că nu l-a dus îndată la ava Pimen. Ci, începând de la frații cei mai mici, zicea: "Faceți cruce copilului". Și după ce i-a făcut pe toți de l-au însemnat cu semnul crucii pe urmă, l-a dus la ava Pimen. Iar el nu voia să-i facă cruce. Iar părinții i se rugau zicând: "Cum au făcut toți, fă și tu, părinte." Și, suspinând, sculându-se, s-a rugat, zicând: "Dumnezeule, tămăduiește zidirea ta, ca să nu mai fie stăpânită de vrăjmașul." Și, făcând cruce, îndată s-a tămăduit copilul și l-a dat tatălui său sănătos. Dumnezeului nostru, slavă !
Pentru mai multe vezi: Vieţile Sfinţilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu