Aceşti Sfinţi Mucenici au pătimit pe vremea păgânului împărat Diocleţian şi erau din cetatea Nicomidiei; Anichit era slujbaş împărătesc, iar Fotie era nepotul lui. Stând însuşi împăratul, pe scaunul de judecată şi osândind pe creştini, Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur şi a mărturisit, cu îndrăzneală, credinţa sa. Împăratul a poruncit să i se taie limba şi, apoi, să fie dat fiarelor sălbatice ca să-l sfâşie. Sfântul nu s-a abătut de la credinţa lui, ci a primit osânda cu multă îndrăzneală. A fost întins pe o roată cu ţepuşe ascuţite şi, apoi, a fost aruncat într-o căldare cu plumb topit. Fotie, văzând puterea credinţei unchiului său, a mers, şi el, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, ocărând idolii păgâneşti. Împreună pătimind, unchiul şi nepotul au ruşinat, prin răbdarea lor, pe prigonitorii cei fără de suflet, până ce, cu voia lui Dumnezeu, au primit moartea, fiind arşi de vii. Şi aşa au primit sfârşitul chinuirii lor şi cununile biruinţei.
Întru aceasta zi, învăţătură a Sfântului Ioan Gură de Aur,
pentru umilinţa sufletului
Să stea scrise, întotdeauna, în gândul tău, tainele acelea despre înfricoşătoarea a celei de a doua veniri, adică: Judecătorul cel înfricoşător, şezând pe scaun, cărţile deschise, faptele cele ascunse ce se vor vădi, desfrânările, furturile, jafurile, lăcomiile, hulele, clevetirile, invidiile, războaiele, batjocurile. La acestea toate să te gândeşti, iubitule. Încă, şi la acestea să iei aminte: răul cel clocotitor al focului nestins, mulţimi nenumărate de îngeri, care stau înainte, împrejurul Tronului, şi tot neamul omenesc întrebat şi dând răspuns de cele făcute, drepţii despărţindu-se de cei păcătoşi. Şi, pe scurt, să zicem şi cele ce se vor întâmpla drepţilor atunci. Că blândeţile, dreptatea, înţelepciunea, milostenia, alinarea, răbdarea în primejdii şi toată ceata faptelor bune avându-le, acestea îi vor duce în Împărăţia Cerului. Precum rădăcina tuturor acestora este postul, asemenea şi rădăcina tuturor acelora este saţiul. Şi nu se cade a grăi de rău despre omul drept. Iar cei ce blestemă şi urăsc pe robul lui Dumnezeu, greşesc asupra lui Hristos. Că sufletul cel ce place oamenilor şi doreşte slavă de la ei, nu va vedea Împărăţia Cerurilor, chiar şi lucruri bune de ar face. Prin trei lucruri poate tot sufletul să se lipească de Dumnezeu: sau prin căldura credinţei, sau prin frica de Dumnezeu, sau prin învăţătura Domnului. Vârful faptelor bune este a răbda cu bucurie minciunile şi clevetirile, fiindcă, cel cu adevărat smerit cu gândul, nu se tulbură când este asuprit, nici nu se răzbună pentru că este asuprit, ci primeşte clevetirea, ca şi când ar fi adevărată. Şi nu se îngrijeşte a se certa cu oamenii, că l-au clevetit, ci îşi cere iertăciune. Iar unii şi-au pus şi nume de batjocură, măcar că ei nu erau asemenea oameni. Iar când vei voi să faci începătură la lucrul lui Dumnezeu, socoteşte, mai întâi, că nu ai de trăit veşnic în lumea aceasta, că nădejdea numai în viaţa aceasta, slăbeşte mintea. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu