Luna august
în 31 de zile: pomenirea punerii în sfânta raclă a cinstitului Brâu
al
Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, în cinstita ei casă din
Constantinopol,
şi a
minunii ce s-a făcut atunci, acolo.
Încă din cele dintâi timpuri, creștinii au arătat
multă evlavie pentru orice fel de lucruri, care au avut vreo legătură cu
Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului sau cu Sfinții Săi (Fapte 19,
12). Ei au păstrat cu scumpătate asemenea semne sfinte și le ascundeau
cu grijă în vremuri de restriște. Multe s-au
pierdut și pierdute au rămas până în ziua de astăzi, dar, altele s-au
aflat și, în vremuri de liniște, au fost așezate în locuri
de cinste, iar, uneori, s-au ridicat biserici pentru păstrarea și cinstirea
lor. Așa s-a întâmplat, bunăoară, cu "Veșmântul Maicii
Domnului" cu "cinstitul ei Omofor", cu Brâul Maicii
Domnului", cu moaștele a sute și mii de Mucenici
și cu atâtea altele, de acest fel, aducătoare aminte despre cei
ce au mărturisit, de-a lungul vremurilor, credința noastră veche și mereu nouă, în
Iisus Hristos, Domnul nostru. Cinstitul Brâu al Preacuratei Maicii lui
Dumnezeu, pe care-l pomenim astăzi, a fost adus, de la Ierusalim, la
Constantinopol, așezat într-o raclă de aur, cu pecetluire împărătească și a fost pus în
biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tânăr o zidise, cu
hramul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia,
adică târgul de aramă. După
mulți ani, pe vremea împărăției lui Leon cel
Înțelept (886-912) soția acestuia, Zoe
împărăteasa, era supărată de duhul cel necurat, iar împăratul și rudeniile lui
erau în mare mâhnire și se făceau multe rugăciuni către
Dumnezeu, pentru împărăteasa, care pătimea. Și i s-a arătat ei
o dumnezeiască vedenie, spunându-i că, dacă se va
pune pe dânsa Brâul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va lua tămăduire.
Împărăteasa a spus acest vis bărbatului săƒu, împăratului Leon, iar el, a
rugat, îndată, pe patriarh pentru aceasta. Și, dezlegând
pecetea, au deschis racla și s-a
aflat, întreg, cinstitul Brâu al Preacuratei, întru nimic vătămat de trecerea
vremii. Și l-au sărutat pe el cu evlavie. Iar, când patriarhul l-a întins
deasupra împărătesei, aceasta, îndată a scăpat de chinuirea diavolească și a câștigat tămăduire
desăvârșită de boala ei. Atunci, toți, cu bucurie, au
preaslăvit pe Hristos Dumnezeu și pe Preacurata
Maica lui, cântând cântări de mulţumire. Iar cinstitul Brâu, fiind pus în aceeași raclă de aur, a
fost pecetluit cu pecete împărătească. Și s-a așezat prăznuirea de
astăzi, în cinstea Binecuvântatei Născătoare de Dumnezeu, spre aducerea aminte
a minunii ce s-a făcut atunci de sfântul său Brâu, cu darul Preacuratei și cu milostivirea
Celui ce S-a născut dintr-însa, al lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Întru această zi, pomenirea înnoirii bisericii Preasfintei de
Dumnezeu Născătoarei,
de la Neoria.
Pe vremea împărăției lui Mihail și a Teodorei,
dreptcredincioșii împărați (1051-1055), un oarecare
patrician, cu numele Antonie, avea în Constantinopol o casă cinstită, în
curtea ce era alături de Neoria. De asemenea, el avea o biserică slăvită, a
Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, căreia împărații luptători
împotriva icoanelor îi luaseră podoabele, scoțând sfintele
icoane și însemnând numai cruci în locul lor. Deci, patricianul acesta,
făcând, din nou, icoanele bisericii, cum se cădea, a zidit și o baie, foarte
mică, dedesuptul bisericii, pentru trupeasca lui odihnă. Dar deasupra
acelei băi se aducea pururea preaslăvire lui Dumnezeu.
Pentru aceasta a umbrit într-însa darul Preasfântului Duh, pentru Preacurata
Maică a Domnului nostru Iisus Hristos și au început a se
face multe tămăduiri, de multe feluri de boli. S-au strâns și unii iubitori
de Dumnezeu și au cerut de la patrician să facă
îmbăierile, o dată pe săptămână, pentru frații cei întru
Hristos și, mai ales, pentru cei bolnavi; și primind
învoirea, făceau aceasta, cu credință, și se vindecau.
Deci, murind patricianul, a lăsat baia aceea și biserica pe
seama celor ce erau oameni iubitori de Dumnezeu, spre mântuirea lui
sufletească. Dar aceștia, fiind săraci și neavând nici
apă de ajuns, nici alt venit, încetul cu încetul, grijirea lucrării se părăsea și, nevrând nimeni
să dea dreptul să o lase altcuiva, a rămas neîngrijită.
Iar baia, jefuind-o unii și alții de podoabele
pe care le avea, lucrul a încetat cu desăvârșire. Iar
sfânta biserică, vindecătoare a celor bolnavi, în care făcea slujbă un preot,
care, din dumnezeiescul dar, slujea acolo, avea din destul, cele de
trebuință hranei. Deci, fericitul împărat Roman, făcându-și palatul
împărătesc și trebuindu-i multe materiale la lucrul palatelor, înștiințându-se de
această casă a Născătoarei de Dumnezeu, că are multe materiale de folos, a pus
gând să o strice. Dar Născătoarea de Dumnezeu purta de grijă
împotriva celor ce gândea împăratul. Și, în noaptea
aceea, s-a arătat celui care era ispravnic asupra lucrărilor, precum și unui tânăr,
rudă cu ispravnicul, și le-a zis, îngrozindu-i, să nu
cuteze nicidecum a-i dăƒrâma casa ei, cea de la
Neoria. Iar, dacă s-a făcut ziuă, tânărul a spus mamei ispravnicului visul său și a auzit și împăratul,
care, îndată ce a aflat, a zis cuvântul acesta: "Nu vreau să supăr pe Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu, ci, încă, voi înnoi casa aceea cu cele de trebuință". Așa încât, în loc
să o strice, oamenii care au fost trimiși au curățit baia, cu toată
grija, și au înnoit-o. Deci, terminându-se toate lucrările și făcându-se baia
mai mare, au încălzit-o, iar împărații Roman,
Constantin și Hristofor s-au îmbăiat într-însa și bucurându-se,
au întărit acea baie, cu hrisov de danie, pe care s-o poată lua în fiecare an. Și au dăruit-o
unei mânăstiri, ca monahii mănăstirii aceleia să poarte grijă de baie și de biserica
Născătoarei de Dumnezeu. Iar minunile ce s-au făcut în
acea biserică a Născătoarei de Dumnezeu, le vom lăsa deoparte, povestind doar
una din cele ce s-au făcut în vremea noastră. O femeie vestită a căzut în boală
grea. Și, chinuindu-se cu nesuferite dureri, nimic nu a folosit, de la
doctori. Dar, auzind de minunile ce se făceau la biserica de la
Neoria, a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-a dus și ea acolo. Și, rămânând acolo
câteva zile și petrecerea fiindu-i nefolositoare, era mereu bântuită de
boală. A ieșit, deci, și s-a dus la biserica
Născătoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherna și, căzând la
pământ, se ruga zicând: "Miluiește-mă, Maica lui
Hristos Dumnezeu, că am alergat la tine, fiind lipsită de orice ajutor
omenesc." Și, rămânând acolo nouă zile, în ziua cea din urmă, i s-a arătat o
Doamnă preacinstită, zicându-i: "O, femeie, ce strigi către mine,
neîncetat?" Iar ea a zis către dânsa: "O, Stăpână, știu că, pentru
păcatele mele, mă chinuiesc, dar, mai știu căƒ pentru
noi păcătoșii, Fiul tău și Dumnezeul
nostru S-a pogorât din cer și S-a făcut om,
născându-Se din pântecele tău, drept aceea, am alergat la tine, ca să aflu
milă, eu ticăloasa." Iar Născătoarea de Dumnezeu a zis către dânsa:
"Du-te la lăcașul meu cel mic, de la Neoria, și acolo îți vei afla
vindecarea." Deci, dacă s-a deșteptat femeia, a
mulțumit lui Dumnezeu și s-a dus, în
grabă, la Neoria. Și, căzând cu rugăciune la Maica lui Dumnezeu,
zicea: "Miluiește-mă Stăpână și împlinește mila ta către
mine." Și, după ce a zis aceasta, a adormit. Și a văzut, iarăși, pe Născătoarea de
Dumnezeu, care i se arătase, împreună cu un bărbat frumos, către care Maica
Domnului a zis: "Iată, femeia cea bolnavă, vindecă-i pântecele." Și acela, îndată,
atingând-o peste pântece cu varga, ce ținea în mână, s-a
făcut nevăzut, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, care se
arătase cu dânsul. Deci, deșteptându-se
femeia, a intrat în baie și, spălându-se, a
ieșit sănătoasă. Și, închinându-se
acelui sfânt loc, a tămâiat cu mirodenii, mulțumind Preacuratei
Stăpâne de Dumnezeu Născătoarei, spre slava Celui ce
S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeul nostru. Dumnezeului nostru
slavă!
Întru această zi, istorisire din Limonar, despre cel dintre Sfinţi,
Părintele nostru Ghenadie, patriarhul Constantinopolului.
Despre Sfântul Ghenadie, în cartea care
se numește Limonar, Părinții Sofronie și Ioan povestesc
așa: "Am mers, ziceau ei, într-o mânăstire de obște, care se numea
Salama, departe fiind, de Alexandria, ca la nouă stadii. Și am aflat acolo pe
doi stareți, care fuseseră, mai înainte, preoți în
Constantinopol. Aceia ne-au povestit nouă despre fericitul patriarh Ghenadie,
că era foarte blând și curat cu trupul și preaînfrânat. Și a fost înștiințat despre un
cleric, cu numele Harisie, care slujea în biserica
Sfântului Mucenic Elefterie și care mult greșea. Că nu numai
întru lenevire și nepurtarea de grijă și în necurăție viețuia, ci și cu tâlhăƒrii se
îndeletnicea. Deci, chemându-l pe el patriarhul, îl sfătuia prin cuvinte, cu
duhul blândeţei, spre îndreptare. Dar, văzându-l petrecând în neîndreptare, a
poruncit ca să fie pedepsit, părintește, pentru
îndreptare. Dar acela, umblând cu totul neîndreptat și prin pedepsire
neînţelepţindu-se, a trimis patriarhul, pe unul din slujitorii săi, la biserica
Mucenicului, la care slujea Harisie, ca să se roage Mucenicului, ca, pe
clericul acela, care greșește la biserica
sa, sau să-l îndrepteze sau să-l despartă de biserică. Deci, trimisul,
ducându-se și stând în biserică în față altarului, și întinzându-și mâna
spre mormântul Mucenicului, a zis: "Sfinte Mucenice Elefterie, îți grăiește ție Ghenadie
patriarhul, prin mine păcătosul, că Harisie, care slujește în biserica ta
face multe fărădelegi și sminteli. Deci, tu, sau să-l
îndreptezi pe el, sau să-l desparți de
biserică." Deci, făcând aceasta, dimineață l-au aflat pe
Harisie mort. Și, de aici, se poate vedea cât de plăcut a fost lui Dumnezeu, și Sfinților Lui,
fericitul Ghenadie, că nu în deșert a fost
cuvântul lui, ce s-a grăit către Sfântul Mucenic, prin trimisul
său, ci, degrabă a fost auzit și cu fapta
împlinit.
Întru această zi, cuvânt despre milostivul Sozomon, că celui ce dă
săracilor milostenie, împrumut îi dă lui Dumnezeu şi va lua însutit.
A fost un oarecare om în Ierusalim, cu
numele Sozomon, care, mergând prin cetate, s-a întâlnit cu un sărac necăjit și, dezbrăcând de
pe el îmbrăcămintea, i-a dat-o săracului și s-a dus în
calea sa. Însă, aceasta se întâmpla în vremea secerișului și ziua se pleca
spre seară. Și, adormind el puțin, a avut un
vis. Și se făcea că era într-o casă minunată, în care era multă lumină
și tot felul de pomi, cu multe feluri de roade binemirositoare,
încât se plecau ramurile pânăƒ la pământ. Și păsările
cântau, în multe feluri, cântări preafrumoase, neavând tăcere, încât se putea
auzi glasul lor de la pământ și pânăƒ la cer. Și ramurile se
clătinau cu slavă mare. Deci, acestea văzându-le el, a venit la dânsul un tânăr
și i-a zis lui: "Vino după mine!" Și au mers împreună, la
un stâlp poleit cu aur. Și printr-o ferestruică a văzut niște uși și palate
preaslăvite și împodobite cu mărgăritare de mult preț. Și, privind
Sozomon acolo, iată, au ieșit niște bărbați cu aripi, din
palatele acelea, strălucind ca soarele și ducând patru
lăzi. Iar, când acei minunați îngeri treceau
de uși, a cunoscut Sozomon că ei mergeau spre dânsul. Și, stând, au pus
în preajma lui lăzile acelea și așteptau pe cineva,
puternic, care să vină la dânșii. Deci, iată, a
văzut Sozomon un bărbat frumos, ieșind din palatele
acelea și a mers la îngerii care țineau lăzile și le-a zis lor:
"Arătați omului acestuia căƒ, de vreme ce a miluit pe săracul acela,
dându-i lui haina sa, apoi, pentru dânsul, se păstrează lăzile acestea." Și a deschis o
ladă, din cele de aur, au și început să
scoată cămăși și haine împărătești și le întindeau pe
el, zicându-i: "Sozomon, oare, sunt plăcute acestea înaintea ochilor
tăi?" Iar el zicea: "Eu sunt nevrednic și a privi spre
ele." Și-i arătau lui și altele țesute cu aur și mult preț, cu felurite
podoabe și erau ele, ca la o mie la număr, și i-au zis lui:
"Cel ce dă săracului însutit va primi și viață veșnică va moșteni." Apoi,
i-a zis lui Domnul îngerilor: "Ție îți grăiesc,
Sozomon, iată, cât de multe bunătăți ți-am pregătit ție,
pentru o haină, cu care M-ai îmbrăcat pe Mine, văzându-Mă gol. Mergi, dar, și mai făƒ și altele asemenea
și se va da ție însutit."
Iar Sozomon a răspuns, fiind cuprins de frică și de bucurie:
"Doamne al meu, oare, așa vor lua toți cei ce fac
milostenie la săraci?" Și i-a zis:
"Cu adevărat, așa este. Că tot cel ce face
milostenie, însutit va primi și viață veșnică va moșteni. Însă îți spun ție și aceasta, să nu
te căiești pentru milostenie, nici să te îndoiești de cel sărac,
când i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, în loc de plată,
pagubă îndoită să primești." Deci, după ce a auzit
acestea, Solomon, s-a deșteptat din somn și s-a minunat în
sine de acel înfricoșător vis. Apoi, sculându-se din
pat, a zis: "Dacă așa mi-a spus mie Domnul, apoi, voi
da săracului și cealaltă haină a mea." Și, cealaltă
noapte a avut același vis. Deci, sculându-se, a doua
zi, și-a împărțit averea sa săracilor. Și, despărțindu-se de lume,
s-a făcut călugăr iscusit.
Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre tâlharul Chiriac.
Spunea un iubitor
de Hristos despre Chiriac tâlharul, că făcea război pentru furt, pe la Emaus,
acolo unde este cetatea Nicopolei. Și atât de cumplit
era, încât oamenii îl numeau lup. Încă, mai avea împreună cu sine și pe alți tâlhari, nu
numai creștini, ci și evrei și samarieni.
Deci, odată, ducându-se oamenii din Nicopole, de la casele lor, la sfânta
cetate a Ierusalimului, în Săptămâna cea mare, pentru botezul copiilor lor,
după ce i-au botezat, se întorceau la casele lor, ca să prăznuiască sfânta zi a
Învierii. Și i-au întâmpinat
pe ei tâlharii, nefiind de față mai marele
tâlharilor, Chiriac. Bărbații au fugit, iar,
pe femei, prinzându-le, pe pruncii de curând botezați i-au aruncat pe
pământ. Atunci, când fugeau bărbații, i-a
întâmpinat pe ei vătaful de tâlhari și i-a întrebat:
"De ce fugiți?" Iar ei i-au spus lui ceea ce li s-a întâmplat. Deci,
luându-i pe ei, Chiriac, mai marele tâlharilor, i-a adus la însoțitorii săi. Și au aflat pe
prunci aruncați la pământ. Și, aflând de cele
ce făcuseră tâlharii, îndată i-a tăiat pe toți cei ce făcuseră
spurcăciuni. Și a poruncit bărbaților ca să-și ia pe copiii
lor și să nu se despartă de femeile lor. Iar, după ce a mai trecut puțină vreme, prins
a fost însuși vătaful tâlharilor, și a petrecut în
temniță zece ani, și nimeni din
domni sau din dregători nu l-au ucis pe el. Iar, mai pe urmă, l-au slobozit din
temniță și spunea el despre sine, spre folosul celor ce
auzeau: "Pentru copiii aceia, pe care i-am izbăvit eu,
atunci, am scăpat de moartea cea amară. Pentru căƒ îi
vedeam pe ei, de multe ori, zicându-mi, să nu mă tem, căci ei vor răspunde
pentru mine." Și am vorbit eu împreună cu dânsul,
zicea ava Ioan, presbiterul unei mânăstiri de obște, și acestea ne
spunea nouă, slăvind pe Dumnezeu, pentru toate cele ce se săvârșesc pentru
Dânsul, pentru că neuitate sunt facerile de bine, ale tutoror oamenilor
înaintea Lui. Pentru aceasta, a fost izbăvit, și acest tâlhar,
din legături, din temniță și din moartea cea
amară, prin Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava,
cinstea și stăƒpânirea, împreunăƒ cu Tatăl și cu Sfântul Duh,
acum și pururea și în vecii
vecilor! Amin.
Sfârșitul Prologului
ce cuprinde douăsprezece luni, iar Celui în Treime slăvit, Dumnezeului nostru,
slavă!
•
Pomenirea punerii în raclă a Cinstitului brâu
al Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu
După
cinstita ei Adormire, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu a dat brîul ei
Sfântului Apostol Toma. Brîul mai tîrziu a ajuns la Constantinopol şi s-a
păstrat într-o răcliţă pecetluită la Biserica Preasfintei Născătoare din
Vlaherne, ce o întemeiase împărăteasa Pulheria. Această sfîntă răcliţă nu s-a
deschis pînă în zilele împăratului Leon cel înţelept (886-912). Soţia
împăratului Leon, Zoe, s-a îmbolnăvit psihic şi, în urma unei vedenii cereşti,
ea a dorit să se aşeze peste ea brîul Maicii Domnului care se afla la Vlaherne.
Împăratul l-a rugat pe Patriarh, şi aşa sfînta răcliţă s-a deschis. Apoi,
cu rugăciune, ea a fost scoasă şi pusă peste împărăteasa care cumplit se
chinuia. Ea s-a vindecat imediat. În prezent, o parte a
Cinstitului Brîu se află la Zugdidi, în Georgia, căci vindecîndu-se prin
atingerea lui fiica împăratului Roman, şi apoi căsătorindu-se ea cu împăratul
georgian Abuchaz, ea a luat cu ea, în noua ei patrie, o parte din Cinstitul
Brîu. La porunca Ţarului Rus Alexandru I, la Zugdidi, în Mingrelia, s-a ridicat
din această pricină o preafrumoasă biserică, în care se păstrează cu evlavie
partea din Cinstitul Brîu al Maicii Domnului, spre vindecare de grele
suferinţe.
•
Pomenirea Sfântului Ghenadie, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul
Ghenadie a urmat în scaunul patriarhal Sfîntului Anatolie. El a fost
contemporanul Sfîntului Marchian (vezi pomenirea la 10 ianuarie) şi cu Sfîntul
Daniil Stîlpnicul (vezi pomenirea la 11 decembrie). În vremea lui s-a întemeiat
vestita Mănăstire a Studiţilor din Constantinopol. Aceasta şi-a luat numele de
la ctitorul ei, senatorul roman Studius, care a venit la Constantinopol şi cu
binecuvîntarea Sfîntului Ghenadie a ridicat Biserica cu Hramul Sfîntului Ioan
Botezătorul, de asemenea și clădiri în jurul ei pentru obştea monahală, aceasta având
să rămînă în istorie ca Mănăstirea Studion. Sfîntul Ghenadie a fost bărbat
blînd şi plin de înţelepciune. El refuza să hirotonească preot candidatul care
nu cunoştea Sfînta Psaltire pe de rost. El a condus un Sinod
local la Constantinopol, în cadrul căruia s-a dat anatemei păcatul simoniei. El
a lucrat minuni, şi şi-a cunoscut mai dinainte timpul morţii prin vedenie de la
Dumnezeu. Sfîntul Ghenadie bine a păstorit Biserica lui Hristos timp de
treisprezece ani, şi s-a săvîrşit cu pace către Domnul la anul 471.
•
Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian
Sfîntul
Ciprian s-a născut din părinţi necredincioşi, fiind el însuşi educat în idei
politeiste. El s-a făcut vestit în Carthagina ca profesor de filosofie şi de
retorică. A fost bărbat căsătorit, dar după ce s-a convertit la
creştinism nu a mai locuit împreună cu soţia lui, ci s-a dedicat pe si-ne
exclusiv studiului Sfintelor Scripturi şi îmbunătăţirii vieţii lui interioare. Din
pricina virtuţilor lui neobişnuite, obştea creştinilor l-a ales să fie sfinţit
presbiter [preot], şi curînd după aceea episcop. El
a fost pe cît de blînd cu turma lui Hristos, pe atît de nemilos cu ereticii.
Călăuzit de Duhul Sfînt, el a scris multe cărţi de învăţătură creştină. El a
scris împotriva idolatriei, şi cu deosebită vehemenţă împotriva ereziilor
iudaizantă şi novaţiană. Scrierile lui despre feciorie sînt de o mare
frumuseţe, cum sînt şi cele despre martiriu, dragoste, răbdare, Rugăciunea
Domnească şi alte teme ziditoare de suflet. A luat moarte
mucenicească, şi s-a înălţat la locaşurile cereşti în anul 258, în timpul
domniei lui Valerian. Mai înainte de uciderea lui el s-a rugat lui Dumnezeu, a
binecuvîntat poporul, şi a lăsat călăului ce avea să îl decapiteze douăzeci şi
cinci de monezi de aur. Minunată şi tainică este milostenia
Mucenicilor creştini!
•
Pomenirea Sfântului Ioan, Mitropolitul Kievului
Sfîntul Ioan a fost de neam bulgar. El a sosit la Kiev în anul 1080 şi curînd s-a făcut
atît de vestit pentru sfinţenia vieţuirii, încît a fost ridicat la scaunul
Mitropolitan. Sfîntul Ioan a păstorit Biserica lui Hristos timp de opt ani. El
a scris o epistolă Papei Clement, în care l-a certat pentru schimbările
stricătoare de credinţă şi de rînduială pe care le-a introdus în Biserica
Romei. La anul 1089 el s-a săvîrşit cu pace către Domnul.
Cântare de
laudă la Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian
Slava
Carthaginei şi podoaba Bisericii,
Sfîntul
sfinţit Ciprian a fost, şi înainte, şi după moartea lui.
Ciprian
Sfîntul poporul învăţat-a
Cu
fapta şi cuvîntul, curăţenia vieţii.
„Fecioria
sfinţire a trupului este,
Ea
liberare este dintr-al patimilor laţ.
Ea
izvorul curăţiei este şi podoabă
A
cinstitei vieţuiri.
Ea
demnitate a trupului este, şi brîu cinstit cuviinţei;
Fecioria
pace căminului este, cunună şi-armonie.
Ea este
linişte şi pace, de certuri păzeşte.
A
duhului linişte nu suferă trupească tulburare,
El bine
vede aceasta, cînd se desprinde de el:
Intrînd
întru-ale sale el cunoaşte ce este
Adevărata
pace, fericirea din cer;
Întru
acestea trupul cu-a lui nebune patimi,
Deşarte
griji şi luxuri de nimic,
Amestec
nu are nicicum.
Nouă
femeile luxoase nici un lux n-au a ne spune,
Ci doar
un singur lucru proclamă ele sus:
Că
necurate suflete au ele,
Ce
s-arată întru neruşinarea trupului, pe care-o numesc "lux”.
O,
libertate de aur ce vii din lepădarea
Deşertăciunii
toate celei lumeşti de jos!
Tu,
de-aur libertate, cu-adevărat eşti podoaba
Ce bine
stă pe fruntea omului celui sfînt!
Om
liber, cast şi paşnic este-acela
Ce
fecioria are, ori şi-o a dobîndit.
Ea dar
din ceruri este, de la Domnul Hristos.
O,
Stăpîne Doamne, al lui Dumnezeu Fiu,
Priveşte
către noi şi bun ne dăruieşte şi nouă un strop din slava virtuţii fecioreşti!
Cugetare
Creştinii
adevăraţi nu cred în ceea ce îndeobşte se numeşte soartă sau destin [kismef].
Liniile
vieţii noastre sînt hotărîte de nimeni altul decît de Dumnezeu, iar El ni le poate
schimba, în funcţie de rugăciunile şi virtuţile pe care ni le cultivăm.
Astfel, El a prelungit viaţa regelui Iezechia cu încă cincisprezece ani (Isaia
38: 5), precum a prelungit cu încă cincisprezece ani şi viaţa Sfîntului
Preacuvios Dius (vezi pomenirea la 19 iulie). Sfîntul Vasile cel Mare s-a rugat
lui Dumnezeu, şi, deşi bolnav de moarte, încît se afla în cele mai de pe urmă
ale sale, Dumnezeu i-a dăruit ca să trăiască pînă dimineaţă, numai în scopul ca
medicul lui personal să vadă minunea şi să creadă în Hristos. Acest medic era Iosif Evreul.
Dar, aşa cum Dumnezeu puternic şi milostiv
este ca să lungească zilele celor ce se tem de Dînsul, tot aşa puternic este El
și să pedepsească cu scurtarea zilelor pe cei care se bălăcesc
pururi în păcat.
Împăratul
Anastasie s-a înşelat cu erezia lui Severian (numită şi akefalită, sau a celor
“fără de cap”), care împrăştia ideile că Biserica nu are nevoie de preoţi şi
episcopi, ci că fiecare îşi poate fi luişi preot şi episcop, şi că fiecare are
dreptul să interpreteze Sfintele Scripturi după cum crede el de cuviinţă şi să
îi înveţe şi pe alţii să facă la fel! Zadarnic a luptat Sfîntul Patriarh Ioan
să îl determine pe împărat să se lepede de a această înşelare şi să rămînă
întru adevărul ortodox. Împăratul nu numai că nu a ascultat sfatul arhieresc,
dar l-a şi prigonit pe patriarh în multe feluri, şi se gîndea chiar să-l trimită în surghiun. Într-o noapte împăratul a avut un vis în care i s-a arătat
un bărbat înfricoşător care şedea pe un tron foarte înalt, iar în mîini ţinea o
carte. Acest bărbat a deschis cartea, a aflat numele împăratului în ea, şi a
zis: „Am socotit să te mai las să trăieşti o vreme, dar, din pricina
ereziei tale, iată! Şterg numele tău din Cartea Vieţii”.
Precum acel înfricoşător bărbat a şi făcut. Înspăimîntat, împăratul a sărit din
pat şi a povestit visul celor care erau lîngă el. Cîteva zile mai tîrziu,
palatul imperial a fost izbit de un fulger, care l-a ucis pe loc pe împăratul
Anastasie.
Luare
aminte
Să luăm aminte la marea
bucurie cu care s-a bucurat David de Domnul (II Regi 6):
§
La cum David a adus Chivotului Legii de la Baalatul Iudei, la
Ierusalim, şi cum a dănţuit cît a putut de bucurie, mergînd înaintea lui, fiind
îmbrăcat în efod de in;
§
La cum Michal [Micol], soţia lui, l-a dispreţuit pe David pentru
aceea că a sărit şi a jucat înaintea Domnului, descoperindu-se înaintea
roabelor şi robilor săi, cum se descoperă un om de nimic (versetul 20);
§
La cum Dumnezeu a pedepsit-o pe Michal cu sterpiciune pentru
judecata ei pripită şi nedreaptă, astfel încît Michal [fiica lui Saul] nu a
avut copii pînă la ceasul morţii ei.
Predică
Despre
puterea şi misiunea lui Hristos, prorocită de Isaia – „Duhul Domnului este peste Mine, că
Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima
zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război
libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de
răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61:1-2) Stăpînul Hristos a citit Însuşi cuvintele acestei prorocii
înaintea iudeilor la Nazareth, atunci cînd Şi-a început lucrarea Lui
mîntuitoare. Citind cuvintele acestea, El a şezut şi a zis: „Astăzi s-a
împlinit scriptura aceasta în urechile voastre” (Luca 4: 21). Să ne
gîndim numai: El a citit una dintre prorociile care le era cea mai neclară
cărturarilor şi fariseilor iudei, apoi a închis cartea şi a zis: „Astăzi s-a
împlinit scriptura aceasta”. Nici unii dintre iudei nu îndrăzneau să se apropie
de acest pasaj şi să îl interpreteze, căci nimeni nu ştia cui i se aplică
aceste cuvinte. Trecuseră şapte secole de la rostirea acestei prorocii, şi
totuşi nici unul dintre cărturarii iudei nu erau în stare să spună la cine se
referă. Şi cînd Acela despre Care s-au rostit acele cuvinte a sosit, El însuşi
le-a citit şi le-a aplicat la Sine!
Aşa L-a îndreptăţit Dumnezeu pe
prorocul Lui, şi S-a prezentat pe Sine lumii. Duhul Domnului este peste Mine.
De ce spune El aceste cuvinte, cînd noi ştim că egal este El cu Tatăl şi cu
Duhul? După cum interpretează Sfîntul Ioan Gură de Aur, El rosteşte aceste
cuvinte pentru a mărturisi înaintea poporului. El nu zice „harul Duhului [este
peste Mine]”, deoarece harul Duhului este peste orice om credincios, ci El zice
„Duhul Domnului este peste Mine”, aşa cum s-a arătat adeverit şi la Rîul Iordan.
Duhul este martorul Fiului, iar Fiul nu este niciodată fără Duhul. Domnul Iisus
grăieşte adesea despre Tatăl şi despre Duhul Sfînt, şi o face din marea
dragoste a Lui pentru Tatăl şi pentru Duhul Sfânt. Dragostea întotdeauna
atribuie cele care sînt ale sale celor iubiţi. Domnul Iisus mai grăieşte
astfel şi ca să îi înveţe pe mîndri să nu se laude cu virtuţile lor, ci mai
degrabă să îi cinstească şi să le dea întâietate celor care sînt egali în cinste
cu ei. Domnul a împlinit cuvînt cu cuvînt, toate cele scrise în această
prorocie minunată. El în lume a venit în primul rînd ca să propovăduiască mila
lui Dumnezeu faţă de oameni, şi de asemenea ca să propovăduiască înfricoşata
Judecată celor care au vrut ca să dispreţuiască şi să respingă această milă.
Aceasta este vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, Prorocul cel adevărat şi
nemincinos al lui Dumnezeu.
Fraţilor, să îl cinstim mult pe Sfântul
Proroc Isaia, a cărui gură de Dumnezeu insuflată L-a vestit cu veacuri înainte
poporului pe Hristos şi a noastră mîntuire; şi să ne închinăm Scumpului
nostru Domn Iisus Hristos Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru, în veci şi în
vecii vecilor, a Căruia pururea este slava, mulţumirea şi închinăciunea, Amin!
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu