Luna august în 21 de zile: pomenirea Sfântului Apostol Tadeu,
din cei şaptezeci de Apostoli
Sfântul Apostol Tadeu a fost unul din cei şaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului, de neam evreu, din cetatea Edesa şi bun cunoscător al Legii vechi. Să se ştie deci, că, după Tradiţia Bisericii, acest Sfânt Tadeu este altul decât Sfântul Iuda sau Levi Tadeul, cel numărat între cei doisprezece Apostoli, şi altul decât Iuda, fratele Domnului, scriitorul Epistolei lui Iuda, din Noul Testament, şi fratele lui Iacov, zis, uneori, şi Tadeul. Suindu-se el în Ierusalim, pe când Sfântul Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa şi apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu, Tadeu a primit, şi el botezul lui Ioan. A cunoscut, apoi, învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi, văzând faptele Lui cele fără de asemănare, Tadeu a mers după El, şi s-a numărat în ceata celor şaptezeci de Apostoli. Mai târziu, după Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, Tadeu s-a dus, trimis de Duhul Domnului, în cetatea Edesa, propovăduind Evanghelia. Primit bine de stăpânitorul cetăţii, cu numele Avgar, Sfântul Tadeu a istorisit tuturor pătimirea Domnului Hristos, Învierea şi Înălţarea Lui la cer. A botezat pe domnitorul Avgar şi pe cei din casa lui, vindecându-l, totodată, şi de orice urmă de lepră. A botezat, de asemenea, şi pe toţi cei care ascultau cu evlavie învăţăturile sale şi credeau în Hristos. Cât timp a stat în cetatea Edesei, Apostolul Tadeu n-a încetat să propovăduiască sfânta credinţă, îndemnând, pe cei ce credeau la, zidirea lăcaşurilor de închinare şi sfinţind, prin punerea mâinilor, slujitori la altarele Domnului. Deci, după o oarecare vreme, Sfântul Apostol, voind să răspândească sămânţa Evangheliei şi în alte părţi, s-a pregătit de drum lung. Iar, la plecarea sa din cetate, domnitorul Avgar, drept mulţumire pentru lucrarea sa, de zidire sufletească, a vrut să-i dăruiască lui mulţime de aur. Dar Sfântul Tadeu n-a primit, zicând că, dacă pe ale noastre toate le-am lăsat, cum am putea primi cele străine? Plecând, astfel, din Edesa, Sfântul Tadeu a ajuns în Mesopotamia, unde a adus pe mulţi la credinţă şi a zidit biserici, iar, de acolo, a mers mai departe, prin satele şi oraşele Siriei, ostenindu-se mereu cu bunăvestirea lui Hristos, până ce a ajuns la Berit, cetatea Feniciei. Aici şi-a încheiat Sfântul Tadeu apostoleasca lui strădanie şi, botezând pe mulţi, a adormit, cu pace, în Domnul.
Întru această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Vasa
şi a fiilor ei Teognie, Agapie şi Pistos (303-305)
Sfânta Muceniţă Vasa a trăit în zilele împăratului Maximian, în cetatea Edesa şi, însoţindu-se cu un slujitor idolesc, anume Valerie, a născut trei fii, pe Teognie, Agapie şi Pistos. Ea i-a crescut pe ei în credinţa creştinească, căci era creştină, încă de la strămoşii săi. Deci, a fost pârâtă de bărbatul ei şi a fost adusă înaintea judecătorului, unde a mărturisit că este creştină. Pentru aceea, a fost aruncată în temniţă, împreună cu fiii ei. După aceasta, scoţând-o la judecată, au fost chinuiţi fiii ei, sub privirile ei. Pe Teognie, cel dintâi, l-au bătut şi după aceea, l-au spânzurat. Pe celălalt, Agapie, l-au jupuit de pielea capului, până la piept, dar el nu zicea nimic. Apoi, pe cel de-al treilea, l-a muncit în tot chipul. Iar maica lor, privind la pătimirea fiilor ei, îi întărea pe ei spre nevoinţă, şi-i îndemna cu rugăminte. Şi toţi aceşti trei copii, suferind, cu bărbăţie, chinurile pentru Hristos, au fost tăiaţi cu sabia. Şi s-a bucurat Sfânta aşa, maica lor, că a trimis, mai înainte, la Hristos pe iubiţii săi fii. Şi, punând-o din nou în legăturile temniţei şi chinuită fiind cu foamea, a luat hrană din mâna îngerului şi s-a întărit spre pătimirea cea mare. Deci, a fost dusă în Macedonia, după porunca judecătorului, şi acolo, silind-o să aducă spurcata jertfă, ea nu s-a supus. Drept aceea, a fost aruncată în mare şi apoi în foc; şi din toate pătimirile acestea nevătămată a rămas. Au luat-o, apoi, în capiştea idolească şi, acolo, Sfânta, luând pe idolul lui Jupiter, l-a aruncat la pamânt şi l-a sfărâmat. Deci, au dat-o spre mâncare fiarelor şi ele nu s-au atins de ea. Drept aceea, văzând-o pe ea că nicidecum nu se pleacă, au poruncit ca să-i lege mâinile la spate şi i-au sfărâmat toate mădularele, cu bătaie cumplită. Iar, la sfârşit, i-au tăiat cinstitul ei cap. Şi aşa, Sfânta şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos Dumnezeu, Căruia Se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.
Întru această zi, cuvânt din Pateric
Un oarecare stareţ, având dar duhovnicesc, zicea că la început, de când au venit în părţile acelea, intrând în vestita cetate Antiohia şi îndemnat de multa sa credinţă, s-a sălăşluit în părţile de sus, în peştera Sfântului Ioan Gură de Aur, ca să trăiască acolo. Iar, iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce vroia mântuirea sa, ca să scape el de sminteli şi de vrajbă, i-a arătat ce se întâmplă în Antiohia, tuturor celor ce trăiau acolo. Şi iată cum: "Am văzut o fiară, ca un balaur foarte mare, fiindu-i tot trupul ca un râu de foc şi gros, care înconjura şi zbura prin toată cetatea Antiohiei şi mânca fără de saţiu pe toţi, de la mic până la mare, pe bărbaţi, pe femei, pe copii, pe preoţi, pe călugări, şi nu scăpa nimeni de mâncarea lui. Însă, acesta era dracul iubirii de desfătări, pe care, văzându-l, m-am înspăimântat şi am fugit afară din cetate. Deci, am văzut pe cineva care îmi zicea: "Vei face bine, dacă vei fugi de aici şi te vei sui la munte, căci acest drac are putere numai aici, în cetate, nu şi la munte." Apoi, fugind, am mers la munte, într-o mânăstire, dar nu eram încă deprins cu viaţa călugărească şi nu mă pricepeam ce voi face. Deci, mi-a venit un gând ca acesta, zicându-mi să mă socotesc, acum, ca şi când aş fi pe vremea Apostolilor, de la început, să caut, dar, să văd ce au învăţat şi ce au propovăduit Apostolii pentru mântuirea oamenilor. Deci, acestea gândindu-le, m-am aşezat în mânăstire şi, citind cele patru Evanghelii, mi-am ales, din ele, pentru mine, poruncile Domnului şi le purtam cu mine pe acestea neîncetat. Şi de la început, adică, mi-am ales desăvârşită neagonisire, precum se cuvine călugărilor; şi, după aceea, desăvârşită şi cu dinadinsul pustnicie". Şi toate acestea, adică, le spunea acel mare stareţ, despre începutul petrecerii sale în călugărie. Şi cele ce a dobândit prin acestea, înfricoşătoare şi mari daruri şi descoperiri, nu avem vreme să le spunem acum, aşa cum ne-a spus el viaţa lui, cea mai dinainte. Că şi hrană a luat din mâna îngerului şi alte înfricoşătoare lucruri, precum zice marele Apostol Pavel, pe care nu este slobod omului să le grăiască. Numai aceste puţine cuvinte, ne-am silit a le spune, fiindcă am slujit noi la un stareţ mare, ca acesta, care ajunsese la atât de mari daruri. Să mai spunem, iarăşi, şi faptul că acest mare stareţ, precum spunea el însuşi, a făcut o mânăstire şi avea cu sine un ucenic, care petrecea singur în colibă. Iar stareţul, singur, se liniştea şi auzea pe draci, strigând şi zicând că s-au supărat pe aceşti călugări, că, nu numai de stareţ nu se puteau apropia, dar nici de ucenicul lui, fiindcă risipeşte şi zideşte şi nu-l află pe el stând degeaba. Acestea grăindu-le dracii, stareţul a cunoscut cele despre sine, adică, faptul că darul lui Dumnezeu, cel ce era într-însul, gonea şi risipea pe draci şi ei nu puteau să se apropie de el. Dar, despre ucenic nu se pricepea ce înseamnă acel lucru, că, adică, risipeşte şi zideşte. Iar, după ce a înserat, mergând la ucenic, l-a întrebat pe el: "Cum îţi petreci vremea?" Iar el, răspunzând, a zis: "Bine, părinte". Apoi, stareţul l-a întrebat pe el despre trândăvie. Iar acesta arătând cu degetele la nişte pietre a zis: "Cu aceste pietre, zidesc un zid şi, iarăşi, îl risipesc şi, aceasta făcând-o, nu simt trândăvirea". Acestea, auzindu-le, marele stareţ a cunoscut pentru care pricină nu puteau dracii să se apropie de el, fiindcă nu-l aflau niciodată pe el stând în zadar. Drept aceea, bine zicea că risipeşte şi, iarăşi, zideşte. Şi, de acestea înştiinţându-se, stareţul şi mai mult a îndemnat pe ucenic, la un lucru bun ca acela. Iar nouă ne zicea: "Ştiu că ucenicul nu avea nici un folos sau câştig trupesc, nici pentru el, nici pentru alţii, dar, fiindcă nu stătea degeaba, necuraţii draci nu aflau vreme ca să-i facă rău. Iarăşi, un alt stareţ, de care scrie la Pateric, făcea acelaşi lucru, în alt chip, că, aflând o colibă lângă un lac, cu trestii, stătea şi împletea coşniţe şi le arunca pe ele în râu. Şi aceasta o făcea nu pentru câştig, ci ca să se ostenească şi să se liniştească. Dumnezeului nostru, slavă !
Sursa:
http://www.ortodoxism.ro/proloagele/august/Proloage21Aug.shtml
http://www.e-icoane.ro/index.php?categoryid=41&p2000_sectionid=25&p2000_imageid=1147
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august21.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu