Proloagele din 16 septembrie

Luna lui septembrie în 16 zile: Sfânta Mare Muceniţă şi Preaslăvita Eufimia       Această mult slăvită Muceniţă a trăit pe vremea urmaşilor lui Diocleţian (305-312) şi petrecea în rânduiala fecioarelor, îndeletnicindu-se cu duhovniceştile nevoinţe. Deci, a ieşit poruncă de la dregătorul Priscus să se adune tot poporul şi fiecare, după puterea sa, să aducă jertfă lui Ares, zeul Calcedonului. Şi s-a adunat popor mult; iar unii din creştini, nevrând să jertfească idolului, de frica chinurilor se ascundeau pe unde puteau. S-au găsit însă trădători, şi au fost descoperiţi. Printre cei ce n-au primit să jerfească lui Ares a fost şi Sfânta Eufimia, fecioara. Deci, prinzând-o pentru mărturisirea lui Hristos şi dând-o la chinuri cu foc, cu roată şi cu alte măiestrii de chinuri, au dat-o, la urmă, fiarelor sălbatice ca să o mănânce. Dar, măcar că a rămas nevătămată de fiare, Sfânta Eufimia şi-a dat sufletul său către Domnul. Biserica Ortodoxă o cinsteşte ca pe cei mai mari Mucenici. În vechime, erau în Constantinopol patru biserici ridicate în cinstea ei. Cea mai vestită a fost însă cea din Calcedon, în care s-a şi ţinut cel de-al patrulea Sinod a toată lumea, împotriva rătăcirii lui Eutihie, la anul 451. Părinţii de la Calcedon socoteau că izbânda hotărârilor soborului, se datora, în bună parte, mijlocitorilor Sfintei Eufimia. Dumnezeului nostru slavă! Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre Dorotei pustnicul       Un frate, spunea fraţilor lucruri folositoare despre egumenul Dorotei, părintele său, că era el foarte ostenitor şi aspru vieţuia, şaizeci de ani având în peşteră; în toate zilele, pe zăduf, întru amiază-zi aduna pietre în pustie şi totdeauna făcea cu ele chilii şi le da celor ce nu-şi puteau zidi. Iar eu - a spus fratele - am zis lui odată: "Ce faci părinte, la nişte bătrâneţi ca acestea, muncindu-ţi trupul prin zăduful cel cumplit?" Şi mi-a răspuns mie, zicând: "Ca să nu mă muncească el pe mine, îl muncesc eu pe el". Şi mânca, cu măsură, în toate zilele, pâine uscată şi mărunte verdeţuri de salată, încă şi apa o bea cu măsură. Iar Dumnezeu îmi este martor că nu l-am văzut pe el întinzându-şi picioarele, nici dormind pe rogojină, nici pe pat. Ci în toată noaptea, şezând, împletea coşniţe de smicele de finic şi din ele îşi cumpăra hrana. Însă, cugetând eu că numai în vremea mea vieţuieşte atât de aspru şi vrând a afla, am întrebat pe mulţi ucenici de-ai lui, cu dinadinsul: "Aşa, oare, mereu i-a fost lui viaţa aspră?" Iar cei ce vieţuiau deosebi, îndreptându-şi bunele obiceiuri, mi-au spus că din tinereţe a avut acest fel de viaţă. Că niciodată n-a dormit după obicei, fără numai când lucra şi mânca închizându-şi uneori ochii; de vreme ce, de multe ori şi pâinea îi cădea din gura lui, în vremea mâncării. Deci l-am silit noi odinioară pe dânsul, să se odihnească puţin pe rogojină, iar el, cam cu jale, ne-a grăit nouă: "De veţi învinge pe înger să adoarmă, apoi şi pe mine mă veţi face să mă culc". Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, cum se cade a asculta la citirea sfintelor cărţi, cu ce nevoinţă a citi şi a lua aminte       Zis-a fericitul Ioan Gură de Aur: "Când vei şedea tu la citirea dumnezeieştilor cuvinte, mai întâi să te rogi lui Dumnezeu, ca să-ţi deschidă ochii inimii. Ca nu numai să citeşti cele scrise, ci ca să le şi faci, ca nu spre păcat să citeşti cuvintele şi vieţile sfinţilor. Şi iarăşi, când vei citi cu multă sârguinţă, să citeşti cuvintele, cu dinadinsul şi cu toată inima şi să nu te grăbeşti numai a întoarce filele. De-ţi este ţie de trebuinţă, nu te lenevi, ci şi de două ori şi de trei ori să citeşti cuvintele şi chiar de mai multe ori, ca să înţelegi puterea lor. Iar când vei voi să citeşti sau să asculţi pe altul ce citeşte, apoi să te rogi lui Dumnezeu, aşa zicând: "Doamne Iisus Hristoase, deschide-mi mie ochii inimii, ca să ascult cuvântul Tău şi să-l înţeleg pe el şi să fac voia Ta, că străin sunt eu pe pământ. Să nu ascunzi de mine poruncile Tale, ci să-mi descoperi ochii, ca să văd minunile din Legea Ta. Arată-mi mie cele nearătate şi cele ascunse ale Înţelepciunii Tale. Spre Tine nădăjduiesc, Dumnezeul meu, ca să-mi luminezi mintea şi gândul, cu lumina înţelegerii Tale, ca nu numai să citesc cele scrise, ci să le şi fac. Ca nu spre păcat să citesc vieţile şi cuvintele sfinţilor, ci spre înnoire şi spre luminare, spre sfinţire, spre mântuirea sufletului şi spre moştenirea vieţii veşnice. Că Tu eşti luminarea celor ce zac întru întuneric şi de la Tine este toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit". Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre Filarghie, monahul       A fost un oarecare monah, Filarghie cu numele, care vieţuia în Ierusalim, lucrând lucruri de mână şi din osteneala sa îşi mânca pâinea sa. Iar odată, şezând el în târg îşi vindea lucrul său; şi oarecine şi-a uitat o pungă ce avea o mie de galbeni şi a aflat-o bătrânul. Deci a stat pe locul său, zicând: "Se cade celuia ce a pierdut-o să vie să-şi ia al său şi punga să-şi primească". Şi îndată a venit cel ce o uitase, plângând. Deci, primindu-l pe el bătrânul, i-a dat-o lui. Iar acela îl ţinea pe el, vrând să-i dea lui o parte oarecare, iar bătrânul nici nu se uita. Atunci a început a striga cel ce o pierduse: "Veniţi de vedeţi pe omul lui Dumnezeu, ce fel de faptă face acesta". Însă bătrânul, furişându-se, a fugit pe ascuns şi a ieşit din cetate, ca să nu fie cunoscut. Iar aceasta a făcut-o, ca să nu fie cinstit. Alt cuvânt asemenea, dintru ale Fericitului Augustin       În Mediolan (oraşul Milano, din Italia) era un şcolar cu frica lui Dumnezeu, care a găsit două sute de galbeni. Şi îndată a făcut ştiut pe la biserici, prin târg, că, cine a pierdut acei galbeni, să-i caute în cutare loc. Deci, venind păgubaşul, după semnele ce a arătat, i-a dat lui galbenii. El însă voia să-i mulţumească şi i-a dat lui douăzeci de galbeni, bucuros că i-a găsit, iar şcolarul nu voia să-i primească. I-a dat atunci zece galbeni, şi tot n-a voit să-i primească şi îi punea în mână cinci galbeni şi nu i-a luat. Atunci, cel cu galbenii, i-a aruncat toţi banii înainte, zicând cu mânie: "Dacă nu voieşti să-i iei, apoi, ia-i pe toţi, că eu nimic nu am păgubit". Şi fiindu-i jale şcolarului de el, a luat puţin din bani şi îndată i-a dat săracilor. Fericitul Augustin din Iopia zicea către popor: "Vedeţi ce fel de sfadă sfântă, vedeţi ce soi de binecuvântată împotrivire...". Sursa: http://www.ortodoxism.ro/proloagele/septembrie/Proloage16Sep.shtml http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie16.htm