Luna septembrie în 7 zile: Înainte-prăznuirea Naşterii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu Învăţătură la Înainte-prăznuirea Naşterii de Dumnezeu Născătoarei, Fecioara Maria
Să aveţi înştiinţare, fraţilor, că întru această zi este Înainteprăznuirea Naşterii Preasfintei şi de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria. Să vă adunaţi deci în biserici la rugăciune, pentru că în această zi este începutul mântuirii noastre. Că întru această zi, pe noi cei ce am călcat poruncile lui Dumnezeu şi am căzut în adâncul răutăţilor şi ne-am făcut robi patimilor, Domnului Dumnezeul nostru, vrând să ne izbăvească din această robie şi să Se pogoare spre izbăvirea noastră şi cu o nouă zidire să ne înnoiască pe noi, a trimis pe îngerul Său şi a binevestit drepţilor Ioachim şi Ana naşterea Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, adică pe aceea care este, după trup, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, acum şi noi, fraţilor, cu bucurie ajungând la această zi, să ne sârguim spre lucruri bune şi să ne luminăm candele noastre cu milostenie, cu credinţă şi cu dragoste, că prin aceasta sufletul şi trupul se luminează, precum şi Apostolul grăieşte: "Credinţa fără de fapte moartă este". (Iacob, 2, 26). Drept aceea, se cuvine să câştigăm lângă credinţă milostenia cu dragoste, pentru că aceasta înalţă la cer şi uşile Împărăţiei le deschide. Că, "cela ce miluieşte pe săraci, împrumut dă lui Dumnezeu". Şi iarăşi zice: "Milă voiesc, iar nu jertfă". Drept aceea, dar, vă rog, să nu trecem alături de ce ne este de folos, adică nici de cel flămând, nici de cel gol, nici de străin, ci să-i primim pe ei ca pe Însuşi Hristos, ca să ne primească şi pe noi Hristos Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile acelora, şi veşnică Împărăţie să ne dăruiască, pe care a gătit-o celor ce-L iubesc pe El.
Întru această zi pomenirea Sfântului Mucenic Sozont (+288).
Mucenicul Sozont a fost din ţara Licaoniei şi era păstor de oi. Purtându-şi turma prin singurătăţi şi ferit de vălmăşagul lumii păgâne, tânărul păstor a avut fericirea de a crede în Dumnezeul cel viu, în Hristos, şi umbla cugetând cu dragoste la legea Domnului, ziua şi noaptea. Că, unde era el cu oile, se adunau şi ceilalţi păstori, copii şi bărbaţi, şi el îi învăţa să cunoască pe unul Dumnezeu cel adevărat, povăţuind în acest fel şi turma cea cuvântătoare la păşunea cea bună. Şi darul Domnului era cu dânsul, că pe mulţi păgâni i-a adus la Sfântul Botez. Deci, ajungând o dată cu turma lângă un stejar mare, unde era şi un izvor de apă, a aţipit într-un somn dulce şi a văzut o dumnezeiască vedenie, care îl chema pe el la nevoinţa mucenicească, arătând apoi că şi locul unde se află el acum, avea să fie de folos multora, că mulţi vor afla mântuire printr-însul, proslăvind pe Dumnezeu. Drept aceea, sculându-se el, a încredinţat oile şi a lăsat la locul acela arcul său şi trei săgeţi, spre pomenirea lui, iar el a intrat în cetatea Pompeiopol, unde, văzând mulţimea păgânilor şi puţina creştinătate, l-a durut inima de aceasta. Şi, intrând într-o capişte idolească, a luat mâna cea de aur a idolului, pe care a sfărâmat-o şi a dat-o săracilor. Deci, căutând păgânii mâna idolului, n-o găseau şi au început a da la chinuri pe alţii. Atunci, Sfântul Sozont, nerăbdând să vadă oameni nevinovaţi chinuiţi în locul său, venind, a mărturisit singur dregătorului Maximian fapta sa. Şi a mărturisit pe Hristos Dumnezeul nostru şi Făcătorul şi Purtătorul de grijă a toate. Deci, întrebat fiind pentru ce a îndrăznit a face un lucru ca acesta, el a răspuns: "Am făcut aceasta ca să vă încredinţaţi că idolul vostru, de ar fi fost Dumnezeu adevărat şi viu, s-ar fi împotrivit şi nu m-ar fi lăsat să fac rău, iar acum aurul l-am dat celor ce aveau trebuinţă de el. Acestea auzind dregătorul, şi-a vărsat asupra lui Sozont toată furia caznelor sale. A fost bătut cumplit şi i s-au frânt mâinile şi picioarele. Sozont a îndurat toată cruzimea cu credinţă tare. Dar în acele cazne şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre nevoinţă.
Ne spunea nouă monahul Atanasie: "Mi-a venit mie odată un gând, zicându-mi: "Oare ce va fi celor ce se nevoiesc aici?" Şi m-a răpit pe mine Domnul. Şi a venit cineva zicându-mi: "Să vii în urma mea." Şi m-a dus la oarecare loc plin de lumină şi m-a pus pe mine lângă înseşi uşile a căror vedere nu este cu putinţă a o spune. Şi am auzit, ca şi cum ar fi înlăuntru mulţime fără număr, din cei ce laudă pe Dumnezeu. Şi, bătând noi în uşă, ne-a răspuns cineva din lăuntru, zicând: "Ce voiţi acum?" I-a grăit lui cel ce mă purta pe mine. "Să intrăm aici, voim." Iar el a răspuns, zicând: "Aici nu intră nimeni care petrece în lenevire. Iar, dacă voiţi să intraţi, mergeţi şi vă nevoiţi, socotind nimic toate ce sunt în lumea aceasta trecătoare".
Întru această zi, cuvânt despre un frate ce s-a pocăit.
Ava Polihronie, preotul, mi-a spus, grăind: "Şezând eu odată în mănăstirea ce se cheamă Perghie, lângă Iordan, am văzut acolo un oarecare frate lenevindu-se şi nicidecum săvârşind slujbele sfintei Duminici. Iar după puţine zile, pe acelaşi frate l-am văzut prăznuind sfânta slujbă cu toată sârguinţa şi osârdia, petrecând toată pravila de la început până la sfârşit. Atunci i-am zis lui: "Iată, frate, acum bine faci, ia aminte la tine însuţi şi de mântuirea sufletului tău." Iar el mi-a zis mie: "Stăpâne părinte, eu acum o să mor." Şi după trei zile a răposat. Iarăşi, acel Polihronie mi-a spus mie, grăind: "Răposând un frate din aceeaşi mânăstire, mi-a zis mie iconomul: "Cu dragoste, mergi să aduci vasele fratelui, în chilia mea." Şi începând noi a le aduce, am văzut pe iconom plângând, căruia i-am zis: "Pentru ce plângi aşa, rogu-te părinte?" Iar el a zis: "Astăzi vasele fratelui meu le aduc, iar după două zile, alţii vor aduce pe ale mele." Şi aşa, a treia zi a răposat şi acela, precum a proorocit".
Întru această zi, cuvânt din Pateric.
Un bătrân schitean petrecea în muntele ce se numeşte Paisie şi i-au adus lui un îndrăcit şi l-a tămăduit. Iar acela i-a adus lui un săculeţ plin de bani şi bătrânul nu vroia să-i primească. Deci, văzându-l pe dânsul mâhnit, bătrânul a oprit săculeţul deşert şi i-a zis lui: "Aurul dă-l de pomană săracilor !" Şi a făcut bătrânul din săculeţ un pieptar, că era din păr şi era aspru. Şi multă vreme l-a purtat ca să-i roadă lui trupul.
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu