Rugăciune...

Sfinte Ierarhe Ioan Maximovici Arhiepiscop de Shanghai, Bruxelles şi San Francisco şi Sfinte Părinte Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolit şi ocrotitor al Timişoarei şi a tot Banatul, făcătorule de minuni şi Sfântă Preacuvioasă şi Multmilostivă Maică Parascheva ocrotitoare a Moldovei şi a tuturor românilor rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi !

Cuviosul Paisie Aghioritul Ultimii Ani din Viața Pământească

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=TQwzZbJbUco#t=3029

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea I - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=lLUYP8N5XjU

Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul - Partea II-a - Film rusesc subtitrat.

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=WpWemaobFog

Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul despre al treilea război mondial

Sursa: http://www.youtube.com/watch?v=Ldo58VsYbF8

duminică, 2 decembrie 2012

Proloagele din 2 decembrie


 Luna decembrie în 2 zile: Pomenirea Sfântului Prooroc Avacum.
         Sfântul Prooroc Avacum era din seminţia lui Simeon, feciorul lui Asafat, din părţile Iudeii, şi pentru viaţa sa cea cu fapte bune a primit  de la Dumnezeu darul proorociei şi a proorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea Templului şi despre luarea poporului în robie şi a plâns foarte mult, văzând mai înainte cele ce aveau să vie. Iar când a venit Nabucodonosor, împăratul caldeenilor, cu puterea sa asupra Ierusalimului (586 i.Hr.) atunci Avacum a fugit în pământul ismailitenilor şi a pribegit în pământ străin. Iar, după robia Ierusalimului, întorcându-se Nabucodonosor întru ale sale, s-a întors şi Avacum în ţara sa şi ara pământul şi slujea secerătorilor în vremea secerişului. Iar, odinioară, a fiert fiertură şi a dumicat pâine în blid; şi a zis către cei din casă: "Eu mă duc departe şi de voi zăbovi, apoi voi să duceţi pâine secerătorilor." Acestea zicând, a ieşit din casă. Şi i s-a arătat îngerul Domnului pe cale şi i-a zis lui: "Avacume, du prânzul pe care îl ai lui Daniil, în Babilon, în groapa cu lei." Şi a zis Avacum: "Doamne, Babilonul nu l-am văzut şi groapa nu o ştiu." Şi l-a apucat pe el Îngerul Domnului de creştetul lui şi l-a ţinut de părul capului şi l-a dus în Babilon, deasupra gropii, la depărtare de două mii două sute şasezeci şi cinci de stadii. Şi a strigat Avacum, zicând: "Daniile, Daniile, primeşte prânzul pe care ţi l-a trimis ţie Dumnezeu" Şi a zis Daniil: "Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, şi n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Tine." Şi, sculându-se, Daniil a mâncat. Şi îngerul lui Dumnezeu iarăşi l-a dus pe Avacum într-o clipă la locul lui, în pământul Iudeii. Şi a proorocit şi întoarcerea poporului din Babilon, naşterea lui Hristos în iesle, încetarea Legii Vechi şi Împărăţia credinţei creştine. Între cărţile Vechiului Testament avem şi o carte de la Proorocul Avacum, în trei capitole. Marea învăţătură a lui Avacum este aceea că Pronia lui Dumnezeu cârmuieşte toate popoarele. Dumnezeu este împăratul omenirii. El pedepseşte popoarele, unele prin altele, dar le şi eliberează pe unele prin altele. Cel drept va trăi prin credinţa sa în Dumnezeu. Proorocul Avacum a răposat cu doi ani mai înainte de întoarcerea poporului din robie şi a fost îngropat în satul său. 
Întru această zi, cuvânt despre Mesit fermecătorul.
         În Constantinopol a fost un fermecător viclean, pe care îl chema Mesit. Acesta a luat pe un tânăr în chip de famen, neştiind tânărul cum că acel Mesit este fermecător. Deci, vrând Mesit să-l înşele pe el şi să-l ducă la diavolul, a socotit să facă aşa: "Într-o seară, adică, a luat pe tânărul acela şi au ieşit amândoi din cetate la oarecare loc pustiu şi nelocuit. Şi, iată, târziu, seară fiind acum, au ajuns la un loc şi au văzut o cetate ale cărei porţi erau de fier. Şi, bătând Mesit în poartă, îndată i-au deschis lui poarta şi au intrat amândoi şi au aflat o casă prea mare şi într-însa era un sfeşnic de aur şi lumini arzând şi mese şi slugi multe. Şi oarecari duhuri cu chip omenesc şedeau de-a dreapta şi de-a stânga, toţi vineţi şi negri fiind, iar unul mai mare, aşijderea negru şi vânăt, care şedea pe un scaun înalt, în chip de împărat, a primit şi a sărutat cu bucurie pe Mesit. Şi a poruncit să-i pună lui scaun şi aproape de el să stea, zicându-i: "Bine ai venit aici, Mesit, prietene al nostru adevărat şi plăcut." Deci a stat el, iar tânărul stătea în dosul scaunului lui Mesit. Apoi, căutând spre dânsul împăratul drăcesc, cel ce şedea mai sus, a zis lui Mesit: "Ce ai adus aici pe tânărul acesta?" Şi i-a răspuns lui Mesit, zicându-i: "Robi ai tăi suntem stăpâne, şi acesta împreună cu mine." Şi a zis cel ce şedea către tânăr: "Spune, tânărule, oare mie îmi eşti rob?" Şi a răspuns tânărul, zicând: "Rob sunt Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh." Şi îndată a căzut cel ce şedea pe scaun, de acest glas, încă au căzut şi toţi cei ce şedeau cu dânsul; aşijderea au pierit şi lumânările şi locul, a pierit şi cetatea, s-au pierdut toţi şi Mesit împreună cu dânşii. Şi s-a aflat tânărul singur la locul acela şi, iată, un cal şedea lângă dânsul; şi, încălecând a alergat degrabă în cetate şi l-au întrebat unii: "Unde este Mesit?" Iară el, răspunzând, le spune: "S-a pogorât în întunericul cel mai dinafară." Încă a spus tuturor ceea ce se  făcuse. Iară, după câtăva vreme, petrecea tânărul acela lângă un oarecare senator, anume Teodul, care era rob al lui Hristos, că iubea pe săraci şi bune fapte săvârşea. Iar într-o seară, viind ceasul rugăciunii, au mers amândoi să se roage lui Dumnezeu, la un loc ce se numea Fevron şi, stând senatorul de-a stânga tânărului, se întoarse Chipul Stăpânului dinspre senator şi privea spre tânăr. Deci, văzând senatorul ceea ce se făcea, a pus pe tânăr de-a dreapta sa şi iarăşi se întorcea Chipul şi căuta spre tânăr. Atunci, senatorul s-a aruncat cu faţa la pământ plângând şi, rugându-se zicea: "Doamne al meu, Iisuse Hristoase, pentru ce Îţi întorci faţa Ta de la robul tău, că Tu Însuţi ştii cum că niciodată nu mi-am întors faţa mea de la omul ce a cerut milostenie de la mine. Pentru ce Te întorci de la mine, nevrednicul robul Tău, Stăpâne?" Iară după ce multă vreme s-a mărturisit el aşa, a venit glas către dânsul de la Chipul Stăpânului, zicându-i: "Tu adică Mă mulţumeşti, că din cele ce ţi-am dat ţie Îmi aduci Mie. Iar acestuia încă îi sunt dator că întru multă frică s-a aflat şi nu s-a lepădat de Mine, ci a mărturisit pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh." Deci, acestea auzindu-le Teodul senatorul şi-a împărţit toată averea sa la săraci şi, lăsându-şi casa sa, s-a dus la Muntele Sinai şi s-a făcut călugăr. După aceea, mult s-a ostenit, cu post, cu priveghere şi cu rugăciuni, cât şi pe mulţi i-a întrecut. Şi, ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.
Cuvânt din Pateric, că nu se cuvine cuiva a deznădăjdui.
         Un frate, locuind într-o mânăstire, de multe ori, din lucrarea diavolului, cădea în desfrânare şi petrecea silindu-se pe sine a nu părăsi călugăria. Ci, făcându-şi mica lui pravilă, ruga pe Dumnezeu cu suspin, zicând: "Doamne ori de voiesc, ori de nu voiesc, mântuieşte-mă. Că eu, ca o tină, spurcăciunea păcatului poftesc, dar Tu, ca un Dumnezeu şi întru tot puternic, poţi a mă opri. Căci, dacă pe cel drept vei milui, nu este lucru mare şi, dacă pe cel curat vei mântui, nu-i nici o minune, că aceştia vrednici sunt a dobândi a Ta bunătate. Ci, spre mine, Stăpâne, revarsă milele Tale şi întru aceasta arată-ne neasemuita Ta iubire de oameni, că Ţie s-a încredinţat săracul, cel lipsit de toate bunătăţile. Deci, acestea şi altele asemenea acestora, în toate zilele, fratele cu lacrimi le zicea, ori de i se întâmpla lui a cădea, ori de nu. Deci, odată, căzând în obişnuitul păcat, noaptea, s-a sculat îndată şi a început canonul. Iară diavolul, uimindu-se de nădejdea şi de neruşinarea lui cea către Dumnezeu, în vederea ochilor arătându-se, stătea lângă dânsul, îi zicea: "Ticălosule, cum nu te ruşinezi a sta înaintea lui Dumnezeu, şi a chema numele Lui, ci neruşinându-te, îndrăzneşti până şi a cânta?" Răspuns-a fratele: "Limba aceasta fierărie este: un ciocan dai, şi altul iei. Deci voi răbda până la moarte, cu tine luptându-mă, şi aşa voi ajunge în ziua cea de pe urmă. Deci iată cu jurământ, te pecetluiesc, şi îndrăznind întru nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, zic: "Mă jur pe Cel ce a venit a chema pe păcătoşi la pocăinţă şi a-i mântui, că nu voi înceta luptându-mă, rugându-mă lui Dumnezeu, până când şi tu nu vei înceta a te război cu mine. Şi să vedem cine va birui, tu ori Dumnezeu ?" Acestea auzindu-le, diavolul a zis către dânsul: "Cu adevărat de aici înainte nu mă voi mai lupta cu tine, ca nu, prin răbdarea ta, să-ţi agonisesc ţie, cunună." Deci, de atunci, s-a dus de la dânsul luptătorul. Iară fratele, întru umilinţă şedea plângându-şi de-a pururea ale sale păcate. Deci, îi zicea lui gândul: "Bine plângi." Iară el zicea împotriva gândului: "Anatema binelui acestuia ! Că nu voieşte Dumnezeu să-şi piardă cineva sufletul întru faptele necinstirii, ca apoi să şadă a-l plânge pe dânsul. Ci ori îl mântuieşte, ori nu." 
     Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. 

Sursa:


Niciun comentariu: