Proloagele din 27 decembrie

Luna decembrie în 27 de zile: pomenirea Sfântului 

şi întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan(+33).

        Făcându-se, oarecând, întrebare, între saduchei, farisei şi elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii zicând că este prooroc, alţii că este înşelător, alţii că este Fiul lui Dumnezeu, fericitul acesta, întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, a stat într-un loc înalt şi bine a vestit şi a mărturisit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos. Şi a zis: "Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi este tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul acela care crede şi nu se îndoieşte de Iisus Hristos, că El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre, Care S-a născut din Fecioara cea sfântă şi curată, aleasă, mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat. Că pe cei orbi, i-a făcut să vadă, pe cei leproşi, i-a curăţit, dracii i-a gonit şi pe toţi ne-a mântuit". 

         Iar ei, auzind aceasta, se certau cu dânsul, grăind împotrivă. Şi, hulind pe Domnul Cel propovăduit, l-au dus pe Ştefan la adunarea sfatului, la arhierei, că nu puteau sta împotriva înţelepciunii şi duhului care vorbea, precum scrie la Faptele Apostolilor. Şi au adus martori mincinoşi, care au zis: "Noi l-am auzit pe acesta grăind cuvinte de hulă împotriva Templului şi a Legii şi, că Iisus Nazarineanul va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise". Şi pe când îl învinuiau, cei din sobor au văzut faţa lui Ştefan strălucind, ca o faţă de înger. Şi, umplându-se de râvnă, Ştefan a adus împotriva lor cuvânt de mustrare, precum odinioară Ilie, zicând către dânşii: "Oameni tari în cerbicie şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea vă împotriviţi Duhului Sfânt; cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi". Iar ei, auzindu-l şi neputând suferi, s-au pornit cu nespusă mânie şi scrâşneau cu dinţii asupra lui. Dar, căutând la cer, Ştefan a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta slavei şi a zis: "Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu"(Fapte 7,56). Şi, astupându-şi urechile, necredincioşii s-au aruncat asupra lui, l-au scos afară din cetate, şi-l ucideau cu pietre, pe când el se ruga pentru dânşii, zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Şi, acestea zicând, a adormit. Sângele Mucenicilor este totdeauna o sămânţă care aduce roade. La uciderea lui Ştefan era un tânăr, care păzea hainele ucigaşilor Mucenicului. Se numeşte Saul şi el se învoise la uciderea ce se făcea. Dar iată, rugăciunea şi sângele lui Ştefan au biruit în taină şi acest Saul, după ce s-a întâlnit cu Domnul, pe drumul Damascului, s-a făcut Sfântul şi marele nostru Apostol Pavel. Sângele Mucenicilor totdeauna lucrează biruinţele Domnului. 

  

Întru aceastã zi, pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Teodor, 

cel scris cu fier ars în foc, fratele lui Teofan poetul(+850).

       Sfântul Teodor, împreună cu fratele său Teofan, au trăit pe vremea lui Teofil, luptătorul împotriva Sfintelor Icoane (829-842) şi mult s-au nevoit, amândoi, pentru cinstea şi închinarea la Sfintele Icoane. Deci, fiind bătuţi fără de milostivire, după porunca lui Teofil, li s-a scris pe fruntea lor, cu fier ars în foc, aceste stihuri iambice: 

 Toţi care au alergat la Ierusalim, acea cetate, 

 Unde picioarele lui Dumnezeu-Cuvântul, cele preacurate, 

 Spre întemeierea lumii, au stătut. 

 La cinstit loc, aceştia au văzut 

 Vase viclene, înşelătoare a deşartei credinţe, 

 Fapte rele de ruşine, cu cuget rău lucrând. 

 De acolo, s-au izgonit, ca nişte tulburători fiind. 

 Deci, ca unor făcători de rele, feţele scriindu-li-se. 

 Se osândesc, iarăşi izgonindu-se. 

      Deci, după ce li s-au scris stihurile acestea, au fost trimişi în surghiun, unde marele biruitor Teodor s-a mutat către Domnul. Se zice însă că la vremea când a adormit Sfântul, s-a dus la el un mare bătrân şi a auzit pe Sfinţii Îngeri, care cântau cântări duhovniceşti, cu care împreună a cântat şi el. Deci, prin aceste cântări, Dumnezeu a arătat cât cinsteşte pe sluga sa Teodor. 

Întru această zi, cuvânt despre un cãlugăr, 
care a înviat pe femeia care n-a putut sã-l înşele.

          Era un călugăr oarecare, în părţile cele mai de jos ale Egiptului, singur vieţuind şi la un loc pustiu. Şi, iată, din îndemnul satanei, o oarecare femeie desfrânată, auzind de dânsul, a zis unor tineri: "Ce-mi veţi da mie şi eu voi ruşina pe călugărul vostru?" Iar ei au făgăduit ce-i vor da ei un lucru scump. Deci, ea, după ce a înserat, mergând, a sosit la chilia călugărului, ca şi cum s-ar fi rătăcit. Şi, după ce a bătut în uşa lui, văzând-o pe ea, călugărul i-a zis: "Cum ai venit aici?" Iar ea, plângând, a răspuns: "M-am rătăcit şi am ajuns aici." Şi, primind-o, a intrat ea în ograda lui, iar el a intrat în chilia lui şi s-a încuiat acolo. După aceea, iată, a început ticăloasa a striga: "Părinte, fiarele mă mănâncă." Iar el, iarăşi, tulburându-se, a zis: "De unde mi-a venit ispita aceasta?" Apoi, de judecata lui Dumnezeu temându-se, deschizându-i uşa, a băgat-o pe ea înăuntru. Şi îndată a început diavolul a-l săgeta pe dânsul spre ea. Iar el, cunoscând asprimea vrăjmaşului, şi-a zis întru sine: "Meşteşugurile vrăjmaşului întuneric sunt, iar Fiul lui Dumnezeu lumină este." Şi, sculându-se, a aprins o lumânare. Şi, aprins fiind el de poftă, zicea: "Cei ce fac păcate ca acestea, aceia în muncă vor merge. Deci, să mă încerc pe mine aici; oare, putea-voi suferi focul cel veşnic?" Şi, punându-şi degetele sale deasupra lumânării, le-a ars pe ele şi nici nu simţea când ardeau, de iuţimea înfocării trupeşti. Deci, aşa făcând de cu seara până în ziuă, şi-a ars toate degetele sale, iar ea, văzând cele ce se făceau, de frică s-a făcut ca o piatră. Apoi, venind a doua zi, tinerii aceia ziceau: "Venit-a aici o femeie în noaptea aceasta?" Iar el le-a răspuns: "Aşa este iat-o înăuntru, doarme." Şi, mergând, au aflat-o pe ea moartă. Şi i-au zis lui: "Părinte, a murit." Atunci bătrânul şi-a descoperit mâinile sale şi le-a arătat lor, zicând: "Vedeţi ce mi-a făcut mie fiica vrăjmaşului; mi-a prăpădit degetele mele." Şi le-a spus lor ceea ce se făcuse. După aceea, le-a zis lor: "Scris este să nu răsplăteşti rău pentru rău." Şi, făcând rugăciune, a înviat-o pe ea; apoi s-au dus aceia şi s-au întors la Dumnezeu. Drept aceea, fraţilor, să cunoaştem şi noi vitejia şi răbdarea acestui fericit părinte, care cu atâta de mare patimă a desfrânării a luptat încât şi degetele şi-a ars, în vreme ce noi nu putem a suferi nici un gând. Toate acestea, însă diavolul le aduce asupra noastră şi el se luptă cu noi neîncetat. Deci, rogu-vă pe voi, iubiţilor fraţi, să ne întrarmăm mintea noastră, spre Dumnezeu, cu privegheri, cu rugăciuni, cu luptă şi osteneli şi neîncetat să vărsăm lacrimi înaintea Stăpânului Hristos şi prin aceasta, să biruim trupul şi pe diavolul, ca pe un rău asupritor. Să alegem, aici, calea cea strâmtă, ca să aflăm, acolo, calea cea desfătată, care ne duce pe noi la Împărăţia Cerurilor. Că, dacă aici vom alege calea desfătării, apoi, vom merge necăjiţi dincolo, departe de Dumnezeu, unde viermele nu doarme, şi unde focul nu se stinge, precum a zis Domnul. 

Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur,

pentru cei ce, împãrtãşindu-se, nu aşteaptã sfârşitul Liturghiei.

        Vreţi să vă spun ce faptă săvârşesc cei care pleacă din biserică înainte de sfârşitul slujbei şi care nu ascultă cuvintele de mulţumire? Este cu putinţă să vă vină greu ceea ce am să vă spun, dar mare nevoie este ca lucrul acesta să fie spus. Când Iuda era la Cina Cea din Urmă, în vreme ce toţi ceilalţi stăteau la masă cu Domnul, el s-a ridicat de la Cină şi, sculându-se, a ieşit. Pe acela îl urmează şi aceia care pleacă înainte de cea din urmă rugăciune de mulţumire. Că dacă n-ar fi ieşit, n-ar fi ajuns vânzător; dacă n-ar fi părăsit pe ucenici, nu s-ar fi pierdut; dacă nu s-ar fi despărţit de turmă, nu l-ar fi găsit pe el singur lupul şi nu l-ar fi mâncat; dacă nu s-ar fi răsleţit de păstor, nu l-ar fi răpit pe el fiara sălbatică. Şi iată, el se adună cu iudeii, iar Apostolii ies, cântând, cu Stăpânul. Şi, acum, iubiţilor, să ne gândim la cele spuse. Iată, Domnul îţi împărtăşeşte trupul Său. Când te ospătezi cu mâncare trupească, îndată, după ospăţ, mulţumeşti. Dar, când tu, care eşti om şi de o fire netrebnică, te împărtăşeşti cu o hrană duhovnicească şi care întrece toată zidirea văzută şi nevăzută, pentru ce nu rămâi să mulţumeşti, şi prin cuvinte şi prin fapte? Spun acest lucru, nu ca să mă aprobaţi, nici ca să strigaţi, ci ca, amintindu-vă, să împliniţi rânduiala cuvenită. Ceea ce primiţi se numesc Sfintele Taine; şi sunt. Iar acolo unde sunt Taine e nevoie de multă linişte. Aşadar, cu multă linişte, cu multă rânduială, cu evlavie, să ne apropiem de această jertfă sfinţită şi să mulţumim, după cuviinţă, ca să atragem şi mai mult bunăvoinţa lui Dumnezeu, ca să ne curăţim sufletul şi să avem parte de bunurile cereşti, de pace, de înnoire, de lumină, de putere, pe care să dea Dumnezeu, să le dobândim toţi, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin. 

Sursa:

http://www.ortodoxism.ro/proloagele/decembrie/Proloage27Dec.shtml

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie27.htm